Alegerea Sofiei este un roman din 1979 al scriitorului american William Styron, ultimul său roman. Acțiunea urmărește relațiile dintre trei persoane care locuiesc într-o pensiune din Brooklyn: Stingo, un tânăr aspirant la cariera de scriitor provenit din sudul Statelor Unite; Nathan Landau, un om de știință evreu; și Sophie, iubita acestuia, o supraviețuitoare poloneză de confesiune catolică a lagărelor de concentrare naziste germane, cu care Stingo dezvoltă o prietenie. Romanul a fost distins cu Premiul Național de Carte pentru ficțiune în 1980. În 1982, a fost ecranizat într-un film cu același titlu. Opera a generat controverse din cauza modului în care reflectă opiniile personale ale autorului cu privire la Holocaust.
Rezumat
Stingo, un romancier care își rememorează vara în care a început să scrie prima sa carte, este concediat din funcția modestă de cititor la editura McGraw-Hill și se mută într-o pensiune ieftină din Brooklyn, unde intenționează să se dedice scrisului timp de câteva luni. În timp ce lucrează la roman, devine implicat în viața celorlalți chiriași ai pensiunii, Nathan Landau și Sophie Zawistowska, un cuplu aflat într-o relație intensă și instabilă. Sophie, o femeie poloneză de confesiune catolică, este supraviețuitoare a Holocaustului și a lagărelor de concentrare naziste, iar Nathan este un evreo-american care pretinde că este un geniu. Deși afirmă că este absolvent al Universității Harvard și biolog celular angajat al unei companii farmaceutice, aceste afirmații se dovedesc a fi fabricate. Aproape nimeni, inclusiv Sophie și Stingo, nu este conștient de faptul că Nathan suferă de schizofrenie paranoidă și consumă stimulente. Comportamentul său oscilează între episoade de aparentă normalitate și generozitate și manifestări de gelozie extremă, violență, abuz și delir.
Pe parcursul desfășurării narațiunii, Sophie îi dezvăluie lui Stingo detalii despre trecutul său. Ea vorbește despre tatăl ei, profesor de drept la Cracovia, cunoscut pentru convingerile sale profund antisemite, despre refuzul de a-l sprijini în promovarea acestora, precum și despre arestarea sa de către autoritățile naziste. Sophie relatează, de asemenea, perioada petrecută ca stenografă în locuința lui Rudolf Höss, comandantul lagărului de concentrare de la Auschwitz, unde fusese deportată. În mod particular, ea descrie tentativa de a-l seduce pe Höss pentru a-l convinge să permită fiului ei, blond, cu ochi albaștri și vorbitor de limbă germană, să părăsească lagărul și să fie inclus în programul Lebensborn, în vederea creșterii sale ca cetățean german. Demersul a eșuat, iar Sophie nu a aflat niciodată care a fost soarta fiului ei. Soarta fiicei sale, Eva, este dezvăluită cititorului abia spre finalul romanului.
În cele din urmă, delirurile lui Nathan îl determină să creadă că Stingo are o relație cu Sophie, iar acesta îi amenință pe amândoi cu moartea. În timp ce Sophie și Stingo încearcă să părăsească New York, Sophie îi dezvăluie lui Stingo secretul central al traumei sale: în noaptea sosirii la Auschwitz, un medic al lagărului o obligă să aleagă care dintre cei doi copii ai săi va fi ucis imediat în camera de gazare și care va fi lăsat în viață, deși internat în lagăr. Sophie alege să-și sacrifice fiica de opt ani, Eva, o decizie care o marchează profund și o copleșește de un sentiment de vinovăție persistent. Devenită alcoolică și grav depresivă, Sophie se arată dispusă să se autodistrugă alături de Nathan, care încercase anterior să o convingă să se sinucidă împreună. Deși Stingo îi propune căsătoria și petrece cu ea o noapte intimă, experiență care are un rol formativ pentru el, Sophie dispare ulterior, lăsând un bilet în care afirmă că trebuie să se întoarcă la Nathan. La întoarcerea în Brooklyn, Stingo este devastat să descopere că Sophie și Nathan s-au sinucis ingerând cianură de sodiu.
Teme Sylvie Mathé arată că „poziția” lui William Styron în redactarea romanului este clarificată în interviurile și eseurile sale din aceeași perioadă, în special în textele „Auschwitz”, „Iadul reconsiderat” și „A Wheel of Evil Come Full Circle”.Mathé, Sylvie (2004). „The "grey zone” în William Styron's Sophie's Choice”. Études anglaises. 57 (4): 453. doi:10.3917/etan.574.0453. În acest context, ea citează opiniile lui Alvin Rosenfeld privind perspectiva autorului, care sintetizează poziția lui Styron în mai multe puncte. Potrivit acestuia, Styron recunoaște suferința evreilor sub regimul nazist, dar insistă asupra interpretării Auschwitzului în termeni generali sau universalizanți, ca un atac criminal îndreptat împotriva „umanității” sau a „întregii familii umane”. În consecință, el își asumă rolul de a „corecta” perspectiva potrivit căreia Holocaustul ar fi fost îndreptat exclusiv sau în mod special împotriva evreilor, concentrând atenția asupra numeroșilor creștini, în special slavi, care au pierit în lagăre. Din această perspectivă, Auschwitz este prezentat nu doar ca un fenomen „antisemit”, ci și ca unul „anticreștin”, ceea ce ar face ca afirmațiile privind vina creștină să fie greșite sau chiar inutile. Respingând explicațiile istorice care atribuie un rol cauzal antisemitismului creștin, Styron este atras de interpretarea formulată de Richard Rubenstein și alți autori, potrivit căreia Auschwitz a fost, în esență, o societate capitalistă bazată pe muncă forțată, la fel de mult sau chiar mai mult decât un centru de exterminare. Privit în raport cu exemplele europene de barbarie și sclavie, exemplificate de Auschwitz, tratamentul aplicat populației afro-americane în sudul Statelor Unite apare, în această lectură, ca relativ benign prin comparație.
Rosenfeld concluzionează că scopul acestor opinii revizioniste, care își găsesc expresia culminantă în Alegerea Sofiei, este acela „de a scoate Holocaustul din istoria evreiască și creștină și de a-l plasa într-o istorie generalizată a răului”. Mathé întărește această concluzie printr-un citat din Styron însuși, care afirmă în eseul „Iadul reconsiderat” că „forțele titanice și sinistre care acționează în istorie și în viața modernă […] amenință toți oamenii, nu doar evreii”. Ea observă în continuare că opțiunea lui Styron de a reprezenta aceste idei și de a le integra explicit în narațiunea romanului a generat polemici și controverse persistente, cel puțin în primii ani ai noului mileniu.
Inspirație S-a afirmat că romanul Alegerea Sofiei se bazează parțial pe perioada petrecută de autor în Brooklyn, unde ar fi cunoscut un refugiat din Polonia, precum și pe documentarea realizată în urma unei vizite la Auschwitz. În acest context, Alexandra Styron, fiica autorului, a publicat în 2007, în The New Yorker, o relatare personală, potrivit căreia Sophie i-ar fi apărut lui Styron într-un vis, fapt pe care acesta îl menționa frecvent. Scriitorul s-ar fi trezit în Connecticut, la o vârstă apropiată de cea a naratorului relatării, marcat de imaginea unei femei pe care o cunoscuse cândva. Aceasta locuise într-o pensiune din cartierul Flatbush, pe care Styron avea să o imortalizeze în roman sub numele de „Palatul roz al Yettei Zimmerman”. Femeia era o supraviețuitoare a Holocaustului, lucru sugerat de tatuajul de pe încheietura mâinii, poloneză și considerată frumoasă, însă alte detalii despre viața ei îi erau necunoscute. Partenerul ei era american, dar nu se remarca în mod deosebit. După publicarea romanului, apelurile telefonice primite la domiciliul familiei au inclus, în repetate rânduri, femei cu accent pronunțat, care își explicau apelurile în tonuri emoționate, afirmând că sunt „Sophie”, și lăsând numere de telefon din diferite state americane.
Se afirmă că elementul central al intrigii romanului, alegerea personală tragică la care se face referire în titlu, a fost inspirat de povestea unei femei rome căreia naziștii i-ar fi cerut să decidă care dintre copiii ei urma să fie ucis, relatare pe care Styron o atribuie lucrării Eichmann în Ierusalim a lui Hannah Arendt. Totuși, Ira Nadel susține că povestea se regăsește, de fapt, în Originile totalitarismului ale aceleiași autoare. În această carte, Arendt notează că liderii lagărelor au comis un „atac asupra persoanei morale”. Arendt citează romanul lui Albert Camus, De două ori pe an (1947), drept sursă a poveștii, fără a oferi însă o referință precisă.
Adaptări Romanul a fost adaptat într-un film cu același nume în Statele Unite, în 1982. Scris și regizat de Alan J. Pakula, filmul a fost nominalizat la Premiile Oscar pentru scenariu, coloana sonoră, imagine și designul costumelor, iar Meryl Streep a primit Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță pentru interpretarea rolului principal.
Compozitorul britanic Nicholas Maw a scris o operă bazată pe roman, care a avut premiera la Royal Opera House din Londra în 2002 și a fost interpretată și la Washington, Berlin și Viena.
Note
Bibliografie
Vezi și
Cele 100 de cărți ale secolului după Le Monde
Categorie:Romane din 1979 Categorie:Romane americane după care s-au făcut filme Categorie:Cărți Random House Categorie:Romane despre Holocaust