Gigantoraptor (lit. „hoț gigantic”) este un gen de dinozaur oviraptorosaurian mare care a trăit în Asia în perioada Cretacicului târziu. Este cunoscut din Formațiunea Iren Dabasu din Mongolia Interioară, unde primele rămășițe au fost descoperite în 2005.

Istoria descoperirii

Într-un sit fosilifer din Saihangaobi, în Formațiunea Iren Dabasu din bazinul Erlian (Mongolia Interioară), au fost descoperite începând cu anul 2001 numeroase rămășițe ale sauropodului Sonidosaurus. În aprilie 2005, paleontologului chinez Xu Xing i s-a cerut să reconstituie momentul descoperirii lui Sonidosaurus pentru un documentar japonez. În timp ce săpa pentru filmări, Xu a scos la iveală un femur; curățându-l, acesta a realizat brusc că osul nu aparținea unui sauropod, ci unui teropod necunoscut, de dimensiunile unui Albertosaurus. Xu a oprit imediat filmările pentru a securiza această descoperire fortuită. Astfel, momentul găsirii holotipului de Gigantoraptor a rămas documentat pe peliculă. Supplementary InformationPickrell, N. (2014). Flying Dinosaurs: How fearsome reptiles became birds. NewSouth Publishing. 256 pp.

În anul 2007, specia tip Gigantoraptor erlianensis a fost numită și descrisă de Xu, Tan Qingwei, Wang Jianmin, Zhao Xijin și Tan Lin. Numele genului, Gigantoraptor, provine din termenii latini gigas/gigantis („gigant”) și raptor („cel care înșfacă”). Epitetul specific, erlianensis, face referire la bazinul Erlian, locul descoperirii. Holotipul (LH V0011) constă în rămășițele incomplete și dispersate ale unui singur individ adult, incluzând o mandibulă aproape completă, fragmente de vertebre cervicale, dorsale și caudale, scapula dreaptă, humerusul, radiusul și ulna dreaptă, o mână dreaptă aproape completă, un iliu parțial cu pubisul aproape intact și membrele posterioare (femur, tibie și fibulă), alături de un picior foarte bine conservat. În prezent, fosilele sunt păstrate la Institutul de Geologie și Paleontologie Longhao.

În 2015, Takanobu Tsuihiji și echipa sa au raportat descoperirea unui dentar parțial (un os al mandibulei) de dimensiuni mari, aparținând unui cenagnatid (specimenul MPC-D 107/17), găsit în 2008 în Formațiunea Bayan Shireh. Din punct de vedere anatomic și al dimensiunilor, acest dentar este practic identic cu cel al lui Gigantoraptor. În ciuda trăsăturilor comune și a înrudirii strânse, cercetătorii l-au clasificat drept un cenagnatid nedeterminat, din cauza stării fragmentare a fosilei. Totuși, în 2019, autorii Rubén Molina-Pérez și Asier Larramendi au atribuit acest fragment speciei cf. Gigantoraptor erlianensis, sugerând că acesta ar putea reprezenta un al doilea exemplar al acestui dinozaur gigant.

Descriere

Gigantoraptor este cel mai mare oviraptorozaur cunoscut pentru care există material scheletic disponibil. De aproximativ trei ori mai lung și de 35 de ori mai greu decât cel mai mare oviraptorozaur descoperit anterior, Citipati, holotipul lui Gigantoraptor a fost estimat la 8 metri lungime, cu o înălțime de 3,5 metri la nivelul șoldurilor și o greutate impunătoare de 1,4 tone. Alte studii au estimat că are 8,6 metri lungime și cântărește peste 2 tone.

Se știe destul de bine că oviraptorozaurii au dezvoltat pene, așa cum se observă la exemplarele cu pene de Caudipteryx și la pigostilul mai multor oviraptoride. Fiind un oviraptorozaur, Gigantoraptor era probabil și el cu pene, însă, având în vedere dimensiunile sale masive, este posibil să fi fost parțial gol.

Clasificare

În 2007, Xu și colegii săi au încadrat Gigantoraptor în familia Oviraptoridae, într-o poziție bazală (primitivă). Anatomia lui Gigantoraptor include caracteristici diagnostice întâlnite la oviraptorozauri. Cu toate acestea, include și câteva caracteristici întâlnite la dinozaurii euminiraptori mai derivați, cum ar fi un raport membru anterior/membru posterior de 60%, lipsa expansiunii scapulei distale și lipsa unui al patrulea trohanter pe femur. În ciuda dimensiunilor sale, Gigantoraptor ar fi fost, prin urmare, mai asemănător unei păsări decât rudei sale mai mici, oviraptorozauriene.

În 2010, o a doua analiză a relațiilor dintre Gigantoraptor a constatat că este un membru al familiei Caenagnathidae, mai degrabă decât un oviraptorid. Analiza filogenetică efectuată de Lamanna și colab. (2014) a susținut că Gigantoraptor era un caenagnathid bazal.

Cladograma de mai jos urmează analiza filogenetică efectuată de Funston & Currie în 2016, care a constatat că Gigantoraptor este caenagnathid.

Paleobiologie Hrană

În 2017, Waisum Ma și colegii săi au reexaminat maxilarele conservate de Gigantoraptor și au descoperit că acesta poseda cel mai adânc cioc dintre toate cenagnatidele, având o dietă relativ diferită de a altor oviraptorozauri. De exemplu, regiunea articulară a maxilarelor prezintă o convergență evolutivă cu cea a tuatarei moderne (o reptilă din Noua Zeelandă). Articulația maxilarului la această reptilă permite o mișcare propalinală (o culisare înainte și înapoi) în timpul hrănirii; bazându-se pe aceste asemănări, Ma și echipa sa au sugerat că și Gigantoraptor ar fi putut folosi acest tip de mișcare.

Această mobilitate, împreună cu marginile tăioase ale dentarului (osul mandibulei), ar putea indica o mușcătură capabilă să forfece și să taie plante (și, potențial, carne). Acest aspect este comparabil cu cel al altor cenagnatide, dar contrastează puternic cu maxilarele oviraptoridelor, care par mai degrabă adaptate pentru zdrobirea hranei. Adâncimea mandibulei indică prezența unei limbi mari, care ar fi putut asista animalul în procesarea alimentelor, îmbunătățindu-i, probabil, eficiența hrănirii.

Deoarece forma și dimensiunea botului la erbivorele mari sunt strâns legate de obiceiurile alimentare, dentarul în formă de „U” pronunțat sugerează că acest oviraptorozaur nu era un consumator selectiv – o adaptare utilă în mediile variabile ale Formațiunii Iren Dabasu. Echipa și-a fundamentat ipoteza pe comparații cu diverse animale erbivore, inclusiv alți dinozauri. În timp ce botul îngust și ascuțit este corelat cu o dietă selectivă (ca în cazul unor ceratopsieni), botul lat și rotunjit este asociat cu o dietă generalistă, așa cum se observă la Gigantoraptor, Euoplocephalus și la hadrozaurizi.

Ma și colegii săi au subliniat, de asemenea, că dimensiunile sale gigantice și, implicit, necesarul energetic ridicat, i-ar fi putut influența regimul alimentar; animalele mari tind să consume hrană de calitate inferioară, deoarece aceasta este disponibilă în cantități mai mari și reprezintă o sursă mai stabilă. Totuși, nu se știe dacă sistemul digestiv al lui Gigantoraptor era specializat pentru a procesa un volum atât de mare de hrană. Totodată, echipa nu a putut exclude o dietă carnivoră ocazională, deoarece ciocul puternic, combinat cu mișcarea propalinală, ar fi permis și procesarea cărnii.

Reproducere

Existența oviraptorozaurilor giganți, precum Gigantoraptor, oferă o explicație pentru mai multe descoperiri anterioare din Asia: ouă de dimensiuni impresionante, de până la 50 cm lungime. Acestea erau depuse în cercuri enorme, cu un diametru de trei metri. Prezența acestui tip de ouă (Macroelongatoolithus) și în America de Nord indică faptul că oviraptorozauri giganți au existat și acolo, deși nu s-au descoperit încă rămășițe ale scheletului lor. Descrierea și numirea din 2017 a genului Beibeilong — bazată pe un embrion găsit alături de ouă — susține ipoteza că ouăle și cuiburile de tip Macroelongatoolithus aparțin unor oviraptorozauri cenagnatide coloși, din care face parte și Gigantoraptor.

În 2018, Kohei Tanaka și echipa sa au examinat cuiburile mai multor specimene de oviraptorozauri, inclusiv pe cele de tip Macroelongatoolithus, pentru a vedea cum corelează configurația cuibului și mărimea corpului cu comportamentul de incubație. Rezultatele au arătat că porozitatea cojii de ou indică faptul că, aproape sigur, ouăle tuturor oviraptorozaurilor erau expuse în cuib, fără a fi acoperite cu pământ sau vegetație. Deși majoritatea cuiburilor au ouăle dispuse circular, morfologia cuibului diferă între speciile mici și cele mari: centrul cuibului este foarte redus la speciile mici și devine semnificativ mai mare la cele gigantice.

Această configurație a cuibului sugerează că, în timp ce oviraptorozaurii mici probabil stăteau direct deasupra ouălor, un animal de talia lui Gigantoraptor stătea, cel mai probabil, în spațiul central liber, fără a atinge ouăle. Tanaka și colegii săi au subliniat că această adaptare era benefică pentru a evita zdrobirea ouălor sub greutatea uriașă a părintelui, permițând totodată un anumit contact corporal în timpul incubației.

Note

Legături externe

"Giant bird-like dinosaur found"., Nature "Scientists Discover 3,000-Pound Gigantoraptor Dinosaur in Mongolia", Wired Science Fleshed-out restoration of a Gigantoraptor erlianensis. Credit: Julius T. Csotonyi

Categorie:Oviraptorosauria Categorie:Dinozauri din Asia Categorie:Dinozauri din Cretacic Categorie:Genuri de dinozauri Categorie:Specii fosile descrise în 2007