Administrator apostolic este clericul numit de papa să conducă o structură eclezială asemănătoare diecezei, care din diverse motive nu este încă definitivată ca atare (de obicei până la înființarea propriu zisă a noii dieceze sau recunoașterea ei de către stat).

Tot administrator apostolic este și clericul (episcop, sau în unele cazuri simplu preot) numit de papa să conducă în mod interimar o dieceză care nu mai are episcop diecezan (din diverse motive) sau al cărei episcop este împiedicat să-și exercite funcția. Astfel, în anul 2020 papa Francisc l-a numit pe episcopul emerit de Timișoara, Martin Roos, în funcția de administrator apostolic al Diecezei de Becicherecu Mare (Serbia), pe perioada în care episcopul diecezan László Német a fost spitalizat.

Spre deosebire de administratorul apostolic, administratorul diecezan conduce în mod obișnuit o dieceză pe perioada sedisvacanței acesteia.

Structuri ecleziale sui iuris conduse de administratori apostolici Misiunea sui iuris din Uzbekistan, înființată în 1997 și ridicată la rang de episcopie în 2005 Misiunea sui iuris din Kirghistan, înființată în 1997 și ridicată la rang de episcopie în 2006 Episcopia din Prizren, reînființată în 2005 (fost teritoriu al Episcopiei Skopje, Macedonia) Episcopia Harbin, în Republica Populară Chineză, înființată în 1935, vacantă din 1946 etc.

Bibliografie Joseph Listl, Administrator, în: Stephan Haering, Heribert Schmitz (ed.): Lexikon des Kirchenrechts, Freiburg im Breisgau, 2004, ISBN 3-451-28522-3, p. 18 și urm.

Categorie:Biserica Catolică Categorie:Drept canonic