La 11 decembrie 1941, la patru zile după atacul japonez asupra Pearl Harbor și la trei zile după , Germania a declarat război Statelor Unite ale Americii, invocând ceea ce a susținut că ar fi fost o „serie de provocări” ale guvernului american, într-un moment în care SUA erau încă oficial neutră în timpul Al Doilea Război Mondial. Decizia de a declara război a fost luată de Adolf Hitler după două zile de consultări. Ea a fost descrisă drept „cea mai derutantă” decizie a lui Hitler din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.Kershaw (2007), p.382 Declarația formală a fost prezentată în mod public însărcinatului cu afaceri american () de către ministrul german de externe Joachim von Ribbentrop, în biroul acestuia. La 11 decembrie, Benito Mussolini a anunțat, de asemenea, . Mai târziu în aceeași zi, , acțiunea Germaniei înlăturând practic orice opoziție internă semnificativă de tip izolaționist față de intrarea SUA în războiul european.

Context

Relațiile dintre Germania și Statele Unite se deterioraseră încă de la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, pe fondul cooperării tot mai strânse dintre Statele Unite și Regatul Unit. , Legea de împrumut și închiriere, Carta Atlanticului, , extinderea și alte consecințe ale dezvoltate între cele două țări au exercitat presiuni suplimentare asupra relațiilor dintre Statele Unite — încă, din punct de vedere tehnic, o țară neutră — și Germania. Navele de război americane care escortau transporturi de aprovizionare destinate Regatului Unit și livrau ajutoare erau deja implicate într-un război nedeclarat cu submarinele germane.Bullock (1992), pp.766–767 Dorința lui Roosevelt de a sprijini Marea Britanie, în pofida obiecțiilor influentului curent izolaționist american și a impuse de Congres, care limitau implicarea directă în război, a determinat SUA să depășească treptat limitele tradiționale ale neutralității pentru a împiedica dominația Axei în Europa. Până în 1941, o mare parte a Legilor neutralității fusese deja abrogată prin Legea de împrumut și închiriere, oferindu-i lui Roosevelt o libertate mai mare de a continua sprijinul pentru Marea Britanie fără impedimente legale. Chiar înainte de Bătălia Franței din 1940, opinia publică americană față de Germania devenise tot mai ostilă, în special după realegerea lui Roosevelt în 1940.

La 7 decembrie 1941, forțele japoneze au lansat un atac surpriză asupra Flotei Pacificului a Statelor Unite staționate la Pearl Harbor, Hawaii, marcând începutul războiului dintre Japonia și Statele Unite. Japonia nu își informase în prealabil aliatul, Germania, cu privire la atac, deși ambasadorul japonez îi comunicase ministrului german de externe, Joachim von Ribbentrop, la începutul lunii decembrie, că relațiile dintre Statele Unite și Imperiul Japonez se deterioraseră până la punctul în care ostilitățile deveniseră iminente. Ulterior, i s-a cerut să solicite Germaniei un angajament de a declara război în temeiul Pactului Tripartit în cazul izbucnirii unui conflict. Hitler și Ribbentrop au încurajat Japonia să atace și să cucerească Singapore de la britanici, considerând că o astfel de acțiune ar afecta grav poziția britanică și ar contribui la menținerea Statelor Unite în afara războiului.Bullock (1992), pp.661–664 La 28 noiembrie 1941, Ribbentrop i-a confirmat lui , ambasadorul Japoniei în Germania, ceea ce Hitler îi transmisese deja ministrului japonez de externe : că, dacă Japonia ar fi intrat în război cu Statele Unite, Germania ar fi intervenit, în mod firesc, de partea Japoniei. Când japonezii au solicitat o garanție scrisă, Hitler a acceptat, cu consimțământul expres al lui Mussolini. Acordul, redactat la 4 decembrie, obliga principalele puteri ale Axei să intre în război cu Statele Unite în cazul izbucnirii ostilităților cu Japonia și a transformat, în esență, Pactul Tripartit dintr-o alianță defensivă într-una ofensivă.

Conform termenilor acordurilor existente, Germania era obligată să vină în ajutorul Japoniei dacă aceasta ar fi fost atacată de o a treia țară, nu însă și în cazul în care Japonia ar fi atacat prima. Ribbentrop i-a reamintit acest lucru lui Hitler și a subliniat că o declarație de război împotriva Statelor Unite ar spori numărul de inamici ai Germaniei, însă Hitler a respins această obiecție, considerând-o nerelevantă pentru deznodământul războiului, și a declarat război Statelor Unite aproape fără consultări suplimentare. El a urmărit totodată să prevină ceea ce credea că va fi o declarație iminentă de război din partea lui Roosevelt, deși Roosevelt nu intenționa, la acel moment, să declare război Germaniei.Kershaw (2007), pp.444–446

Opinia publică americană s-a orientat puternic împotriva Germaniei după Pearl Harbor, atac perceput pe scară largă ca fiind inspirat sau favorizat indirect de Germania. Un sondaj Gallup din 10 decembrie (după Pearl Harbor, dar înainte de declarația germană de război) a arătat că 90% dintre americani au răspuns „Da” la întrebarea: „Ar fi trebuit ca președintele Roosevelt să ceară Congresului să declare război Germaniei, precum și Japoniei?”.Cantril, Hadley. "Public Opinion: 1935–1946". p. 1173.

Declarația germană Hitler a sosit la Berlin marți, 9 decembrie, și s-a întâlnit cu Goebbels la prânz, ocazie cu care și-a dezvăluit intenția de a declara război într-un discurs în fața Reichstagului, amânând anunțul cu 24 de ore pentru a-și acorda timp de pregătire.Mawdsley 2011, p.221 O nouă întâlnire cu Goebbels, la 10 decembrie, a definitiviat planificarea, deși Hitler nu își redactase încă discursul. Ora aleasă a fost 15:00, convenabilă pentru ascultătorii de radio germani, iar transmisia putea fi recepționată la Tokyo la ora 22:00 și la Washington, D.C., la ora 8:00. Ribbentrop l-a sunat pe ambasadorul german la Roma, cerându-i să ia legătura cu Mussolini și să se asigure că declarația de război a Italiei va fi coordonată cu cea a Germaniei. În paralel, s-a desfășurat o activitate diplomatică intensă pentru finalizarea amendamentelor la Pactul Tripartit solicitate de guvernul japonez; germanii au cerut ca ambasadorul japonez, Hiroshi Ōshima, să fie împuternicit să semneze clauza „fără pace separată” în numele Tokyo-ului, pentru a economisi timp.Mawdsley 2011, p.236

Regatul Unit și Statele Unite erau deja la curent cu intențiile Germaniei prin informații obținute din interceptările , iar la 9 decembrie Roosevelt a susținut unul dintre discursurile sale radiofonice de tip „”, în care le-a spus americanilor să „își amintească mereu că Germania și Italia, indiferent de orice declarație formală de război, se consideră în acest moment în război cu Statele Unite la fel de mult cum se consideră în război cu Marea Britanie sau Rusia”.Mawdsley 2011, pp.223–225

Joi, 11 decembrie 1941, însărcinatul cu afaceri american , cel mai înalt diplomat american din Germania, a fost convocat la biroul ministrului de externe Joachim von Ribbentrop, unde acesta i-a citit declarația formală; întâlnirea a durat între orele 14:18 și 14:21.p. 247 Textul era:

Potrivit lui George F. Kennan, diplomat care a lucrat cu Morris, după citirea declarației, Ribbentrop ar fi strigat către Morris: („Președintele dumneavoastră a vrut acest război; acum îl are”), apoi s-a întors pe călcâie și a părăsit încăperea.Kennan, George F. (2020) Memoirs 1925–1950, p. 96.

Același text fusese transmis și lui , însărcinatul cu afaceri german () la Washington, cu instrucțiuni să îl prezinte lui Cordell Hull, secretarul de stat al SUA, la ora 15:30, ora de vară germană (respectiv 8:30 ).Smyth & Lambert 1964, p. 999 La sosire, Hull a refuzat însă să primească delegația germană, iar abia la ora 9:30 aceștia au reușit să înmâneze nota lui , șeful Diviziei pentru Afaceri Europene.Mawdsley 2011, p. 253

La Berlin, s-a produs o anumită consternare atunci când Mussolini a decis să îl devanseze pe Hitler și să declare război într-un discurs rostit de la balconul la ora 14:45; o mulțime estimată la aproximativ 100.000 de persoane s-a adunat pentru a-i asculta discursul, care a durat doar patru minute.Mawdsley 2011, pp. 248–249

La ora 15:00, Hitler s-a adresat celor 855 de deputați ai Reichstagului reuniți în , într-un discurs de 88 de minute, în care a trecut în revistă succesele Germaniei de până atunci. A doua parte a discursului a fost consacrată unui atac la adresa lui Roosevelt și a „lumii anglo-saxone iudeo-capitaliste”, concluzionând că „în cei 2.000 de ani de istorie germană pe care îi cunoaștem, -ul nostru nu a fost niciodată mai unit decât este astăzi”.Mawdsley 2011, pp. 250–253

În aceeași zi, ambasadorii germani din capitalele celorlalți semnatari ai Pactului Tripartit — Ungaria, România, Bulgaria, Croația și Slovacia — au fost instruiți să obțină declarațiile de război ale acestora împotriva Statelor Unite.Mawdsley 2011, p. 253

În dimineața zilei de 11 decembrie, Roosevelt a redactat o notă scurtă adresată Congresului prin care solicita declararea războiului împotriva Germaniei și Italiei; reuniți la prânz, membrii ambelor camere au aprobat moțiunea fără opoziție, existând doar câteva abțineri. Vicepreședintele Henry Wallace a adus declarația la Casa Albă, unde a fost semnată de Roosevelt la ora 15:00.Mawdsley 2011, pp. 253–254

Opinii după declarație

Potrivit adjutantului naval al lui Hitler, amiralul , atacul japonez asupra Pearl Harbor i-ar fi întărit convingerea lui Hitler că Germania va câștiga războiul și ar fi contribuit la creșterea moralului conducerii superioare a forțelor armate. Peter Padfield scrie:

Deși motivele invocate de Hitler pentru declararea războiului împotriva Statelor Unite au fost multiple, el nu era obligat prin tratat să sprijine Japonia decât în cazul în care aceasta ar fi fost atacată de o a treia putere. Entuziasmul său față de atacul-surpriză decisiv al Japoniei a jucat însă un rol important, întrucât forțele germane adoptaseră o abordare similară în atacul asupra Uniunii Sovietice în timpul Operațiunii Barbarossa din iunie 1941. Hitler i-ar fi mărturisit chiar ambasadorului japonez că „trebuie să lovești cât mai tare și să nu pierzi timp cu declarații de război”.

Lipsa de cunoaștere a lui Hitler cu privire la Statele Unite și la capacitatea lor industrială și demografică de a susține un război pe două fronturi a influențat, de asemenea, decizia sa.Ullrich, Volker (2020) Hitler: Prăbușirea: 1939–1945, pp. 221–222. Hitler a minimalizat constant puterea militară a SUA, o opinie împărtășită și de Hermann Göring. În contextul în care trupele germane ajunseseră la porțile Moscovei, Hitler ar fi putut conta pe o înfrângere rapidă a Uniunii Sovietice, ceea ce ar fi eliberat resursele economice și militare germane angajate pe Frontul de Est.Overy, Richard (1998) The Origins of the Second World War, p. 94.

Un alt factor a fost reprezentat de prejudecățile rasiale profund înrădăcinate ale lui Hitler, care l-au determinat să perceapă Statele Unite drept o democrație burgheză decadentă, populată de oameni de rasă mixtă, puternic influențată de evrei și „”, lipsită de o tradiție de disciplină autoritară capabilă să controleze și să dirijeze societatea, și preocupată în principal de lux și de „viața bună”, de divertisment și de cultura de masă, inclusiv . În viziunea lui Hitler, o asemenea țară nu ar fi fost dispusă să facă sacrificiile economice și umane necesare pentru a amenința Germania național-socialistă — ceea ce a contribuit la formarea unei percepții profund eronate asupra acelei națiuni pe care el o identificase, în manuscrisul său nepublicat (A doua carte, 1928), drept cea mai serioasă provocare pentru cel de-al Treilea Reich, dincolo de înfrângerea planificată a Uniunii Sovietice.Hillgruber (1981), pp. 50–51