miniatura|dreapta|250px|Afișe electorale în Shibuya, Tokyo.

Alegerile generale anticipate din Japonia au avut loc la data de 8 februarie 2026 în toate circumscripțiile, inclusiv cele proporționale, pentru a alege cei 465 de reprezentanți din Camera Reprezentanților, camera inferioară a Dietei Naționale.

Alegerile au avut loc la aproape patru luni de la preluarea funcției de prim-ministru de către Sanae Takaichi, mandat pe care l-a asigurat la 21 octombrie 2025, după ce a câștigat alegerile interne din partid și a format o coaliție între Partidul Liberal Democrat (PLD) și Partidul Inovației din Japonia (Ishin). Alegerile au marcat, de asemenea, debutul nou-înființatei Alianțe a Reformei Centriste (ARC), o formațiune politică rezultată din fuziunea principalelor partide de opoziție: Partidul Democrat Constituțional (PDC) și Komeito, acesta din urmă fiind un fost partener de coaliție de lungă durată al PLD. Takaichi a descris aceste alegeri ca pe un referendum public asupra prim-ministeriatului său și a noii coaliții PLD-Ishin.

PLD a obținut o victorie istorică zdrobitoare, recâștigându-și majoritatea în Cameră și stabilind un nou record postbelic pentru cele mai multe locuri câștigate de un singur partid (316 mandate). Aceasta i-a oferit partidului o supermajoritate de două treimi, depășind atât recordul anterior de 308 locuri atins de Partidul Democrat din Japonia în 2009, cât și propriul record de 300 de locuri obținut în 1986. În schimb, ARC a avut performanțe mult sub așteptări, pierzând peste două treimi din locurile pe care le deținea înainte de dizolvarea camerei, ceea ce a dus la demisiile co-liderilor alianței, Yoshihiko Noda și Tetsuo Saito, imediat după alegeri. Alte partide care au câștigat mandate au inclus formațiunea de extrema dreaptă Sanseitō și noul partid axat pe democrație electronică, Team Mirai.

Analiștii au atribuit victoria PLD popularității personale ridicate a prim-ministrului Takaichi, în special în rândul tinerilor și al conservatorilor care anterior dezertaseră din partid, dar și votanților PCD și Komeito care s-au opus fuziunii partidelor lor și au refuzat să sprijine ARC. The Economist a descris rezultatul ca pe un mandat personal puternic pentru Takaichi și o respingere fermă a ARC. Victoria a marcat o revenire spectaculoasă a PLD după scandalul fondurilor secrete, care costase partidul majoritatea la alegerile anterioare; de această dată, 41 dintre cei 43 de candidați PLD asociați cu respectivul scandal au reușit să-și câștige cursele electorale.

Context Demisia lui Shigeru Ishiba Alegerile generale din 2024 și alegerile pentru Camera Consilierilor din 2025 s-au soldat cu înfrângeri și pierderea majorității în ambele camere pentru coaliția de guvernare formată din PLD și Komeito, condusă de prim-ministrul Shigeru Ishiba. În ciuda acestor rezultate, Ishiba a invocat faptul că deține pluralitatea în ambele camere și a declarat că PLD are responsabilitatea de a conduce guvernul, o situație comună în majoritatea democrațiilor parlamentare. Deși presiunea asupra sa pentru a demisiona a crescut constant, Ishiba a refuzat inițial și a afirmat că intenționează să rămână prim-ministru.

Pe 7 septembrie, Ishiba a anunțat totuși că va demisiona din funcția de președinte al Partidului Liberal Democrat. El a declarat că face acest pas pentru a-și asuma „responsabilitatea” ca lider pentru pierderile electorale și pentru a evita divizarea partidului. Anunțul său a declanșat un proces electoral de urgență în interiorul formațiunii. Secretarul general al PLD, Hiroshi Moriyama (a cărui demisie nu fusese acceptată anterior de Ishiba), a fost instruit să organizeze alegerile prezidențiale extraordinare. Ishiba a menționat că a ales acest moment pentru retragere imediat după finalizarea unei versiuni scrise a acordului tarifar Japonia-SUA. Mandatul său ca prim-ministru a durat aproximativ un an. La alegerile interne din 5 octombrie 2025, Sanae Takaichi a devenit prima femeie aleasă președinte al PLD. Printre primele ei decizii a fost numirea lui Tarō Asō ca vicepreședinte și a lui Shun'ichi Suzuki ca secretar general al partidului.

Conducerea lui Sanae Takaichi Pe 10 octombrie, liderul Komeito, Tetsuo Saito, a anunțat că partidul său va părăsi coaliția de guvernământ, acuzând dezacorduri majore cu viziunea lui Takaichi și cu modul în care noul lider dorea să gestioneze urmările scandalului fondurilor secrete. Decizia a pus capăt unei coaliții de 26 de ani între PLD și Komeito. Din acest motiv, votul din Dietă pentru confirmarea lui Takaichi în funcția de prim-ministru a fost amânat până pe 20 octombrie. La acea dată, Takaichi a ajuns la un nou acord de coaliție cu liderul Ishin, Hirofumi Yoshimura. Takaichi a fost oficial învestită ca prim-ministru la 21 octombrie, cu sprijinul noilor parteneri de la Ishin și al câtorva independenți, consolidând astfel o guvernare de dreapta conservatoare.

Alegeri anticipate Pe 13 ianuarie 2026, a ieșit la iveală faptul că Takaichi a informat înalți oficiali ai PLD cu privire la intenția sa de a dizolva Camera Reprezentanților o dată cu reunirea Dietei din 23 ianuarie. Ulterior, sediul central al PLD a cerut filialelor prefecturale să-și definească listele de candidați până pe 19 ianuarie. Potrivit postului public NHK, Ministerul Afacerilor Interne instinsese deja comisiile electorale locale să se pregătească tehnic pentru un scrutin. Reacționând la scurgerile de informații privind niște sondaje interne foarte optimiste, oficialii PLD au încercat să tempereze așteptările, declarând că obiectivul realist este de a păstra măcar majoritatea simplă de 233 de mandate. Pe 19 ianuarie, Takaichi a confirmat oficial dizolvarea Camerei programată pentru 23 ianuarie. Campania electorală a debutat la 27 ianuarie, iar alegerile s-au desfășurat pe 8 februarie 2026.

Sistem electoral

Cele 465 de locuri din Camera Reprezentanților sunt distribuite printr-un sistem de vot paralel. Dintre acestea, 289 de membri sunt aleși în circumscripții uninominale prin vot majoritar, iar restul de 176 sunt aleși în 11 circumscripții regionale plurinominale, folosind sistemul de reprezentare proporțională pe liste de partid.

Partidele care îndeplinesc criteriile legale de a avea o listă de reprezentare (dețin fie minim 5 membri în Dietă, fie cel puțin un membru și au obținut peste 2% din voturile naționale la recentele alegeri) au dreptul de a depune candidaturi duble: un candidat poate figura atât pe o listă proporțională, cât și în cursa pentru o circumscripție uninominală. Dacă un astfel de candidat nu câștigă în circumscripția uninominală, el mai poate obține mandatul de pe lista proporțională a partidului. Există însă o penalizare: dacă acel candidat obține mai puțin de 10% din voturi în circumscripția sa, el este automat descalificat și de pe lista proporțională.

Partide politice Situația mandatelor și a partidelor la momentul dizolvării camerei, comparativ cu ultimele alegeri:

Partid / Alianță Lider(i) Ideologie Mandate Statut în legislatură La ultimele alegeri La dizolvarea camerei Partidul Liberal Democrat (PLD) Sanae Takaichi Conservatorism,Naționalism japonez Coaliție de guvernare Partidul Inovației din Japonia (Ishin) Hirofumi YoshimuraFumitake Fujita Conservatorism,Populism Alianța Reformei Centriste Partidul Democrat Constituțional (PCD) Yoshihiko Noda Centrism Opoziție Komeito Tetsuo Saito Partidul Democrat pentru Popor (PDP) Yuichiro Tamaki Conservatorism Reiwa Shinsengumi Taro Yamamoto Progresism,Populism de stânga Partidul Comunist Japonez (PCJ) Tomoko Tamura Comunism Tăierea Taxelor din Japonia și Alianța Yukoku Kazuhiro HaraguchiTakashi Kawamura Populism de dreapta,Conservatorism Nu a existat Sanseitō Sohei Kamiya Populism de dreapta,Ultraconservatorism Partidul Conservator din Japonia Naoki Hyakuta Populism de dreapta,Ultranaționalism Partidul Social Democrat (PSD) Mizuho Fukushima Social-democrație Independenți – – Mixt

Prezență la urne și rezultate Prezența generală la vot a fost estimată la 55,68% în circumscripțiile uninominale, mai mare decât prezența relativ scăzută de 53,85% la ultimele alegeri. Votul anticipat din 2026 s-a ridicat la peste 27 de milioane de alegători (sau 26% din electorat), marcând un nou record istoric pentru alegerile parlamentare naționale din Japonia. Numărul ridicat de votanți anticipați a fost pus și pe seama vremii deosebit de aspre din ziua alegerilor.

PLD a obținut o victorie zdrobitoare, partidul câștigând o majoritate absolută de două treimi din locuri și consolidându-și controlul asupra Camerei Reprezentanților. Totalul final de 316 mandate adjudecate de PLD este cel mai mare număr de locuri obținut vreodată de un partid în istoria postbelică a Japoniei, depășind recordul anterior de 308 locuri atins de PDJ la alegerile din 2009 și propriul său record intern de 300 de locuri la alegerile din 1986. Prin adăugarea celor 36 de mandate ale noului partener de coaliție (Ishin), polul de putere a ajuns să controleze aproximativ trei sferturi din Camera Reprezentanților.

De remarcat este faptul că PLD a cumulat suficiente voturi proporționale încât ar fi putut câștiga 330 de locuri. Totuși, din cauza numărului redus de candidați PLD care au pierdut în circumscripțiile lor uninominale, partidul s-a aflat în imposibilitatea de a-și ocupa toate pozițiile cuvenite din listele de partid. Prin urmare, PLD a fost forțat să cedeze 14 mandate către alte partide: 6 în blocul Kantō de Sud, 5 în Tokyo, 2 în Hokuriku-Shin'etsu și 1 în Chūgoku. Cele 14 locuri redistribuite au revenit: ARC (6), PDP (2), Ishin (2), Team Mirai (2), Sanseitō (1) și Reiwa Shinsegumi (1). O anomalie tehnică a lovit și formațiunea Team Mirai, care a pierdut două locuri în blocul Kinki deoarece candidații săi uninominali nu au reușit să depășească pragul de protecție de 10% din voturi, mandatele trecând în final către ARC și Ishin.

+ miniatura|dreapta|250px|Configurația finală a mandatelor. Rezultatele alegerilor pentru Camera Reprezentanților Partid sau alianță Vot Proporțional Vot Majoritar Uninominal Mandate Voturi % Locuri Voturi % Locuri Total +/- Partidul Liberal Democrat (PLD) 21.026.139 36,72% 67 27.789.183 49,23% 249 316 +125 Alianța Reformei Centriste (ARC) 10.438.801 18,23% 42 12.209.686 21,63% 7 49 -123 Partidul Inovației din Japonia (Ishin) 4.943.331 8,63% 16 3.742.160 6,63% 20 36 -2 Partidul Democrat pentru Popor (PDP) 5.572.951 9,73% 20 4.243.281 7,52% 8 28 0 Sanseitō 4.260.620 7,44% 15 3.924.221 6,95% 0 15 +12 Team Mirai 3.813.749 6,66% 11 156.853 0,28% 0 11 Nou Partidul Comunist Japonez (PCJ) 2.519.807 4,40% 4 2.283.885 4,05% 0 4 -4 Reiwa Shinsengumi (Reiwa) 1.672.499 2,92% 1 255.496 0,45% 0 1 -8 GZN-Yukoku 814.874 1,42% 0 354.617 0,63% 1 1 Nou Partidul Conservator din Japonia 1.455.563 2,54% 0 97.753 0,17% 0 0 -3 Partidul Social Democrat (PSD) 728.601 1,27% 0 148.666 0,26% 0 0 -1 Alte partide 13.014 0,02% 0 66.308 0,12% 0 0 0 Independenți - - - 1.174.609 2,08% 4 4 -8 Total 57.259.949 100% 176 56.446.718 100% 289 465 0 Votanți înregistrați / Prezența la vot 103.880.749 55,12% - 103.880.749 54,34% - Sursă:

Note

Referințe

Categorie:Alegeri în Japonia Categorie:2026 în Asia