este un partid comunist din Japonia. Fondat în 1922, este cea mai veche formațiune politică activă din țară. Are 250.000 de membri din ianuarie 2024, făcându-l unul dintre cele mai mari partide neguvernamentale din lume. Partidul este condus de , care l-a înlocuit pe longevivul lider în ianuarie 2024.
Partidul Comunist Japonez (PCJ), fondat în 1922 în consultare cu Cominternul, a fost declarat ilegal în 1925 și reprimat în următorii 20 de ani, implicându-se în activități clandestine. După Al Doilea Război Mondial, partidul a fost legalizat în 1945 de către autoritățile de ocupație aliate, dar succesul său neașteptat în alegerile generale din 1949 a dus la „Epurarea Roșie”, în care zeci de mii de comuniști, reali sau suspecți, au fost concediați din locurile lor de muncă din guvern, educație și industrie. Uniunea Sovietică a încurajat PCJ să răspundă cu o revoluție violentă, iar dezbaterea internă rezultată a fracturat partidul în mai multe facțiuni. Facțiunea dominantă, susținută de sovietici, a dus o campanie de gherilă nereușită (Unitățile Operaționale ale Satelor de Munte) în zonele rurale, care a subminat sprijinul public al partidului.
În 1958, a devenit liderul PCJ și a ponderat politicile partidului, abandonând linia anterioară de revoluție violentă și extremism. Miyamoto a început, de asemenea, să distanțeze PCJ de Blocul Estic în anii 1960. Partidul a menținut o poziție neutră în timpul rupturii sino-sovietice și și-a exprimat sprijinul pentru un sistem multipartid de democrație liberală, în contrast cu sistemele autoritare cu un singur partid din națiunile conduse de comuniști, cum ar fi China și Uniunea Sovietică. De asemenea, au fost luate măsuri pentru a expulza membrii care erau aliniați fie cu poziții pro-sovietice, fie cu poziții pro-chineze. Eforturile sale de a recâștiga sprijinul electoral au avut un succes deosebit în principalele zone urbane, cum ar fi Osaka, Kyoto și Tokyo, iar PCJ a colaborat cu Partidul Socialist Japonez (PSJ) în anii 1970 pentru a alege o serie de primari și guvernatori progresiști. Până în 1979, PCJ deținea aproximativ 10% din locurile din Dieta Națională. Partidul a cunoscut o scurtă renaștere electorală după prăbușirea PSJ în 1996; Cu toate acestea, partidul a fost în general în declin de atunci în ceea ce privește rezultatele electorale și numărul de membri ai partidului.
În prezent, partidul susține instaurarea unei societăți democratice bazate pe pacifism. Consideră că acest obiectiv poate fi atins prin acționarea într-un cadru electoral, desfășurând în același timp o luptă extraparlamentară împotriva „imperialismului și a aliatului său subordonat, capitalul monopolist”. Ca atare, PCJ nu susține revoluția violentă, ci mai degrabă o „revoluție democratică” pentru a realiza „schimbarea democratică în politică și economie”. Acceptă poziția constituțională a Împăratului Japoniei, dar se opune implicării Casei Imperiale în politică. Un partid ferm antimilitarist, PCJ susține ferm articolul 9 din Constituția Japoniei și urmărește dizolvarea Forțelor de Autoapărare ale Japoniei. Se opune alianței militare a Japoniei cu Statele Unite, considerând-o o relație inegală și o încălcare a suveranității naționale a Japoniei.
Ideologie și politici PCJ este unul dintre cele mai mari partide comuniste neguvernamentale din lume și este descris ca fiind de stânga. Fiind cel mai orientat grup parlamentar de stânga, este uneori descris și ca fiind de extremă stânga; cu toate acestea, este moderat din punct de vedere politic și susține o tranziție pașnică către comunism.: "The JCP, a moderate communist party today, is not against religion and does not strive to eliminate the emperor. [...] Stressing a peaceful transition to communism, the JCP has adopted an independent and nationalist position." Marxism-leninismul, la care fostul președinte al partidului, , a lucrat ani de zile pentru a-l face acceptabil pentru electorat, a fost abandonat în favoarea socialismului științific în 1976.: "In 1976, even the term "proletarian authority" was expunged from the party program, and "Marxism-Leninism" was changed to "scientific socialism."" Partidul a adoptat o perspectivă eurocomunistă înainte de dizolvarea Uniunii Sovietice. Conform Encyclopædia Britannica, PCJ a devenit un partid socialist democratic mai tradițional după ce și-a modificat politicile în anii 1990. Această analiză este susținută de politologul japonez , care este adesea citat ca specialist în PCJ. PCJ urmează o ideologie marxistă, afirmând că teoria lui Marx și Engels este fundamentul programului lor.
Politică economică Partidul Comunist Japonez (JCP) se străduiește să schimbe politica economică a națiunii, pe care o consideră a servi intereselor marilor corporații și băncilor, într-una de „apărare a intereselor poporului”. Acesta pledează pentru stabilirea unor „reguli democratice” care să controleze activitățile marilor corporații și să „protejeze viețile și drepturile fundamentale ale oamenilor”. În ceea ce privește economia internațională, PCJ a pledat pentru stabilirea unei noi ordini economice democratice internaționale, bazate pe respectul pentru suveranitatea economică a fiecărei țări. Partidul s-a opus vehement luării în considerare de către Japonia a Parteneriatului Transpacific eșuat.
În septembrie 2015, după adoptarea legislației militare japoneze din 2015, PCJ a cerut cooperarea altor partide de opoziție pentru a forma un guvern interimar care să abroge proiectele de lege. A fost prima dată când partidul a cerut o astfel de cooperare cu alte partide. PCJ susține abolirea taxei pe consum. În iulie 2025, PCJ a declarat că susține o creștere rapidă a salariului minim la 1.500 ¥ pe oră, cu un obiectiv ulterior de 1.700 ¥ pe oră, o reducere a orelor de lucru și o creștere a „timpului liber”, îmbunătățirea condițiilor pentru lucrătorii neregulamentari și încetarea concedierilor pe nedrept a angajaților. Partidul și-a exprimat, de asemenea, sprijinul pentru o taxă temporară asupra unei anumite rezerve interne ale marilor întreprinderi și încetarea reducerilor de impozite acordate marilor corporații.
Politică socială Partidul Comunist Japonez (JCP) este în general considerat cel mai progresist partid din politica japoneză.The JCP is on an independent path different from other communist parties, and has traditionally been regarded as a (socially) progressive party in the context of Japanese politics: În 2000, partidul s-a opus legislației care a reintrodus două practici simbolice în ceremoniile de absolvire a liceelor din Japonia, și anume ridicarea drapelului național și intonarea imnului național, ambele fiind considerate de partid relicve ale trecutului militarist al Japoniei.
Abolirea monarhiei a fost una dintre politicile susținute de PCJ la înființarea sa. În mod tradițional, acesta s-a opus existenței Casei Imperiale încă de la înființarea sa; cu toate acestea, partidul și-a schimbat poziția în 2004, recunoscându-l pe Împărat drept șef de stat al Japoniei. PCJ a declarat că susține înființarea unei republici democratice, dar și că „continuarea sau întreruperea [monarhiei] ar trebui decisă de voința majorității poporului în viitor, când va fi momentul potrivit pentru a face acest lucru”.
Drepturile LGBT și feminism PCJ a fost unul dintre partidele politice care au susținut vehement drepturile LGBT în Japonia; parlamentarii comuniști au depus eforturi pentru a obține adoptarea în parlament a legilor privind căsătoria între persoane de același sex și antidiscriminarea. PCJ susține împreună cu Partidul Democrat Constituțional din Japonia (PDC), Partidul Social Democrat (PSD) și adoptarea unei legi privind egalitatea LGBT.
Partidul Comunist Japonez a menținut o relație de prietenie cu tabăra feministă japoneză încă de la înființare și este încă cel mai activ partid politic japonez în problemele drepturilor femeilor. PCJ a fost primul partid care a cerut votul universal pentru femei. Partidul susține eliminarea decalajului salarial dintre bărbați și femei și a cerut participarea mai multor femei la politica și viața politică din Japonia.
Politică externă Platforma fondatoare a Partidului Comunist Japonez (PCJ) cerea retragerea soldaților japonezi din China, Sahalin, Coreea și Taiwan. PCJ a militat împotriva invaziei Chinei și a politicii expansioniste a regimului imperial în Asia. După izbucnirea invaziei japoneze din Manciuria din 1931, Partidul Comunist Japonez s-a infiltrat în armată, inclusiv la Tokyo și Osaka. Aceștia distribuiau pliante și ziare care se opuneau războiului.
Unul dintre principalele obiective ale PCJ este încheierea alianței militare dintre Japonia și Statele Unite și desființarea tuturor bazelor militare americane din Japonia, cu scopul de a face din Japonia o țară nealiniată și neutră, în conformitate cu principiile sale de autodeterminare și suveranitate națională. Există aproximativ 130 de baze militare americane și facilități conexe în Japonia, numai Prefectura Okinawa găzduind mai mult de jumătate din personalul Forțelor Armate ale Statelor Unite din Japonia. PCJ aderă la ideea că Japonia, ca țară asiatică, nu trebuie să permită ca relația sa cu Statele Unite și G7 să-i definească relațiile externe și ar trebui să-și pună vecinii est-asiatici în centrul eforturilor sale diplomatice. Acesta susține stabilirea unei „politici externe independente în interesul poporului japonez” și respinge „urmarea necritică a oricărei puteri străine”.
Partidul Comunist Japonez (PCJ) susține ca Japonia să își ceară scuze în continuare pentru acțiunile sale din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și a condamnat vizitele prim-miniștrilor la Templul Yasukuni. În anii 1930, în timp ce PCJ era încă ilegal, a fost singurul partid politic care s-a opus vehement războiului Japoniei cu China. PCJ susține revendicările teritoriale japoneze asupra Insulelor Kurile și Senkaku și a Stâncilor Liancourt. În plus, PCJ a condamnat testele nucleare ale Coreei de Nord, cerând sancțiuni eficiente, dar opunându-se perspectivei unui răspuns militar.
Politicienii de frunte ai PCJ sunt cunoscuți ca fiind cei mai activi oponenți ai rasismului și xenofobiei anticoreene din Japonia. Politicienii contemporani ai PCJ îi critică pe politicienii japonezi de bază pentru instigarea la dispreț față de Coreea și se opun revizionismului istoric în ceea ce privește istoria coreeană și crimele de război comise de Japonia. PCJ a fost unul dintre puținele partide japoneze care au susținut mișcarea de independență coreeană. În a doua jumătate a anilor 1940, o școală de pregătire pentru revoluționarii coreeni a fost administrată în comun de PCJ și mai multe organizații coreene, inclusiv Partidul Comunist din Coreea. În Coreea de Sud, PCJ este cunoscut ca singurul partid politic „pro-Coreea de Sud” din Japonia. Deși este ilegal să se formeze un partid comunist în Coreea de Sud, menține relații de prietenie cu PCJ. În 2003, datorită atenției președintelui liberal sud-coreean de atunci, Roh Moo-hyun, au început schimburile formale între PCJ și guvernul sud-coreean.
Pacifism Partidul Comunist Japonez a susținut în mod tradițional pacifismul. În ceea ce privește Forțele de Autoapărare ale Japoniei (forțele armate ale Japoniei), politica actuală a PCJ este că nu se opune în principal existenței acestora (în 2000, partidul a declarat că va fi de acord cu utilizarea lor în cazul în care Japonia ar fi vreodată atacată), ci că va căuta să le aboliască pe termen lung, dacă situația internațională o va permite. PCJ se opune deținerii de arme nucleare de către orice țară, blocuri militare și încearcă să revizuiască articolul 9 din Constituția japoneză, care spune că „niciodată... [Japonia] nu va mai fi lovită de ororile războiului prin acțiunea guvernului”. În ceea ce privește soluționarea disputelor, acesta susține că trebuie acordată prioritate mijloacelor pașnice prin negocieri, nu soluțiilor militare. PCJ afirmă că Japonia trebuie să adere la Carta Națiunilor Unite.
China și Uniunea Sovietică