Columbrianos este un sat spaniol aparținând municipiului Ponferrada, situat în regiunea El Bierzo, în nord-vestul provinciei León. Are o populație de 1.315 (INE, 2021) și se află la aproximativ 2 km de centrul orașului Ponferrada. Se învecinează la nord cu San Andrés de Montejos și Cortiguera, la vest cu Fuentesnuevas, la sud cu Cuatrovientos și la est cu Bárcena del Bierzo.
Toponimie Toponimul Columbrianos apare menționat dejaîn anii 923 și 928 și ar putea proveni din forma dialectală leoneză columbriar, legată de latinescul columen, care ar fi evoluat în „Columbriano”, cu semnificația de loc înalt de unde se poate vedea. O altă teorie indică faptul că, pornind de la un document din 1043 în care apare termenul Coninbrianos, acesta ar deriva din Coninbriganos, ceea ce ar însemna că locul a fost repopulat cu oameni din Conímbriga (Coímbra).
Istorie Are case boierești, precum cea din Tormaleo și cea din Regalao, care a fost sediul Primăriei, deoarece posesiunile localității Columbrianos au fost foarte importante. În acea perioadă, se întindea până la Podul Cubelos (Podul de Fier) și se învecina cu Toral de Merayo, care atunci ajungea până la La Placa, adică localitatea Columbrianos ocupa cea mai mare parte din ceea ce este astăzi Ponferrada. Așa cum am menționat anterior, Columbrianos este una dintre cele mai vechi localități din regiune, mult anterioară orașului Ponferrada, și se află chiar pe Drumul Sfântului Iacob (Camino de Santiago), deoarece înainte ca Episcopul Osmundo să construiască Podul de Fier (Pons ferrata), se traversa râul Sil între Santo Tomás și Columbrianos pentru a ajunge la Hanul (Spitalul) care exista aici. A fost reședință de primărie între 1812 și 1814, și între 1820 și 1823, coincizând cu provincia El Bierzo. Însă din 1837 este unită cu Ponferrada.
Economie Este un sat agricol și zootehnic, deoarece terenurile și climatologia sa permit cultivarea produselor horticole și pomicole, pe lângă pășunile pentru animale. Viticultura a avut și are, de asemenea, o importanță deosebită. Posedă o mare întindere de teren cultivabil, deși este un sector în recesiune provocat de proximitatea sa față de mediul urban. Din punct de vedere agricol, deține culturi mari de toate tipurile de alimente specifice zonei, cu sere de flori și salată verde, ambele pentru vânzare directă în zonă, având ,de asemenea, podgorii mari.
Patrimoniu Biserica San Esteban constituie unul dintre principalele puncte de interes ale zonei. Datează din 1778, iar turnul său de tip clopotniță-perete a fost reconstruit în 1948, deoarece a fost lovit de un fulger și o parte din acesta s-a prăbușit. Se află separată de centrul urban al localității, unde putem găsi capela San Blas, cu o imagine din secolul al XVIII-lea în interior și un relief baroc al Fecioarei de La Encina. În plus, recent, Amador Diéguez Ayerbe a realizat o pictură pe una dintre fețele fațadei, ca omagiu pentru pelerinii care trec prin localitate.
Sărbători
Octava Corpus Christi (iunie) Sfântul Ștefan (26 decembrie)
Note
Legături externe Consiliul Local Ponferrada