Francii salieni sunt membrii unuia dintre popoarele germanice care constituie liga francilor. Acest popor trăia la origine la răsărit, pe malul Rinului, la fel ca toate celelalte popoare france, însă în proximitatea gurii de vărsare. Aceștia erau vecini cu chamavii și , alte popoare france, dar și cu alte două popoare negermane: frizonii și .
Ulterior, regele Clodio cel Pletos conduce o parte a francilor, numiți francii salieni, deja stabiliți în Gallia Belgica, în jurul orașelor Cambrai și Tournai, unde fondează un regat care va fi moștenit de regele Clovis I. Nu se știe dacă acest grup de franci salieni este compus exclusiv din poporul salian sau, mai probabil, dacă regrupează popoarele france vecine, a căror istorie devine mută din momentul în care se vorbește despre francii salieni.
Etimologie și apariția în surse Au fost formulate sau discutate mai multe ipoteze pentru a explica numele lor, însă niciuna nu pare să poată fi confirmată cu certitudine astăzi: Numele de francii salieni ar putea avea o legătură cu râul IJssel (forma veche Isala, la fel ca alte cursuri de apă: Isère, , Isar), sau cu germanicul see („marea”), ori cu germanicul sal care desemnează căpăstrul. În acest caz, numele populației ar fi dat naștere toponimului menționat; Pentru alții, numele ar evoca, la fel ca în Pactul legii salice, cuvântul salic, care ar putea proveni la rândul său de la orașul Sala, astăzi Overijse în Belgia, pământ al francilor salieni. Overijse se află pe râul IJse, fiind atestat sub forma Isca la începutul Evului Mediu, bazat pe rădăcina hidronimică celtică *isc care ar însemna „apă”; Francii salieni ar putea avea o legătură cu sarea marină; nordul teritoriului lor se numește și astăzi în Țările de Jos. Comunitățile litorale galice care trăiau pe țărmul actualei Belgii și al nordului Franței produceau sare între 400 î.Hr. și cel puțin 400 d.Hr., cu un monopol din partea Romei după cucerire; Conform Encyclopédie ou Dictionnaire raisonné des sciences, des arts et des métiers, „Alții, în sfârșit, cred că francii salieni, după al căror nume a fost supranumită legea salică, erau o miliție sau o facțiune de franci care au fost numiți salieni de la Saliendo, deoarece această miliție sau națiune făcea incursiuni neprevăzute din vechea Franță asupra Galiei. Și, într-adevăr, francii salieni erau citați prin excelență ca fiind popoarele cele mai ușoare la fugă, conform celor spuse de Sidonius Apollinaris: sauromata clypeo, salius pede, falce gelonus”.
Numele francilor salieni nu apare decât în surse din secolul al IV-lea, aplicat atunci francilor supuși de Roma și instalați în Toxandria. Împăratul Iulian este cel care, pentru prima dată, îi evocă pe francii salieni, afirmând că i-ar fi supus autorității sale. Istoricii și poeții Ammianus Marcellinus, Claudian și Zosimos folosesc, de asemenea, acest etnonim. În cele din urmă, Sidonius Apollinaris mai menționează termenul de salieni. Apoi, acesta dispare complet în favoarea celui de franci și nu mai subzistă decât în titlul legii salice.
Istorie Originea poporului salian este germanică, dar detaliile sunt necunoscute. Aceștia sunt menționați pentru prima dată de autorii romani în anul 358, odată cu aventura lui Charietto, un conducător salian stabilit la Trier care organizează apărarea provinciei împotriva incursiunilor chamavilor. Această apariție târzie a francilor salieni, în jurul anului 360, a determinat mai mulți istorici să emită ipoteza că aceștia sunt, de fapt, o nouă denumire a unui alt popor: fie a chamavilor, fie a unui trib de care și-ar fi părăsit poporul pentru a se alătura francilor.
Aceștia ocupau sudul lacului Flevo (lac care a devenit Zuyderzée după inundațiile din secolul al XIII-lea, polderizat sub numele de Flevoland în secolul al XX-lea), un teritoriu lacustru și estuarian la confluența râurilor Vecht și IJssel, regiunea Veluwe și Sallzee, care a devenit în Evul Mediu regiunea (astăzi în provincia Gelderland, din Țările de Jos). Un teritoriu la granița dintre pământ, apă dulce și apă sărată. Legenda lui Merovech, a cărui mamă ar fi fost fecundată de un monstru ieșit din mare, evocă un popor legat de apă și de mare. Totuși, această legendă s-ar putea aplica nu bunicului lui Clovis, ci unui Meroveu mai vechi.
Se știe din cronicile și documentele romane că, în secolul al III-lea sau al IV-lea, aceștia se alătură altor germani și formează o confederație de popoare care a fost importantă pentru istoria Evului Mediu timpuriu: francii (franci, cu etimologie incertă: „cei îndrăzneți, viteji” sau „oamenii-lance”).
Înainte de această primă apariție din 358, în textele latine sunt menționați franci situați pe cursul inferior al Rinului, fără a se preciza dacă acești franci erau salieni sau nu. Astfel, , care s-a proclamat împărat în Britania insulară, se aliază în 286 cu francii pentru ca aceștia să pazească gura de vărsare a Rinului și să-l împiedice pe împăratul legitim, Dioclețian, să trimită o flotă împotriva Britaniei. Maximian, general numit de Dioclețian, lansează o campanie împotriva francilor și îl obligă pe Gennobaud, „regele francilor de pe țărmurile Oceanului”, să se supună și să îi jure credință. Maximian îi instalează pe acești franci în Toxandria, la gura de vărsare a Rinului, în spatele Limesului, sub statutul de leți. Foarte rapid, francii salieni sunt, așadar, supuși autorității imperiale. Se pare că aceștia au acceptat neobișnuit de bine statutul lor, deși era puțin glorios din punct de vedere roman. Protejați de pacea romană (pax romana), ei se vor înmulți acolo și vor aluneca spre vest, de-a lungul Mării Nordului, în Flandra, unde vor produce sare prin evaporarea apei de mare (salinatores, de unde provine, poate, originea numelui lor de „salieni”).
În secolul al V-lea, regele lor, Clodio cel Pletos, profită de plecarea legiunilor spre Orient pentru a-i conduce pe francii salieni în Belgia Inferioară, între Arras și Cambrai, având capitala la Tournai. El este totuși învins de Flavius Aetius, care recuperează Kortrijk, dar îi acordă statutul de foedus în regiunea Tournai, care devine centrul puterii lor și rămâne astfel până în epoca lui Clovis I. Alte regate saliene se constituie după moartea lui Clodio: cel al lui Ragnachar, care domnește la Cambrai, și cel al lui Chararic, a cărui capitală nu este cunoscută. Aceste două regate vor fi ulterior unite cu cel de la Tournai de către Clovis.
Note
Bibliografie
Vezi și Austrasia Neustria
Legături externe
Categorie:Franci Categorie:Triburi germanice