Nannospalax ehrenbergi este o specie de rozătoare din familia orbeților, Spalacidae.Musser, G. G. și Carleton, M. D. 2005. „Superfamily Muroidea”. Pp. 894–1531 în Mammal Species of the World a Taxonomic and Geographic Reference. D. E. Wilson și D. M. Reeder eds. Johns Hopkins University Press, Baltimore
Taxonomie A fost în trecut clasificată în genul Spalax, dar dovezi filogenetice mai recente susțin idea că aceasta și alte două specii ar aparține genului Nannospalax. Dintre cele trei specii din Nannospalax, N. ehrenbergi este singura care aparține totodată subgenului Nannospalax (cu condiția ca potențialele specii din cadrul taxonului N. ehrenbergi să nu fie considerate specii în toată regula).
Numele speciei, ehrenbergi, este dat în cinstea naturalistului german Christian Gottfried Ehrenberg, care a întreprins cercetări semnificative de-a lungul Orientului Mijlociu în secolul al XIX-lea
Specii criptice posibile Studii citogenetice au arătat că s-ar putea ca N. ehrenbergi din Israel să fie de fapt un ce conține mai multe cu 2n=52, 2n=54, 2n=58 și 2n=60. Aproape de „granița” nișei fiecărei subspecii există împerechere între indivizi de diferite subspecii sau cu număr cromozomial 2n diferit. Nașterea de urmași fertili lasă de înțeles că speciația subspeciei nu a fost finalizată.Sözen, M et al., Some karyological records and a new chromosomal form for Spalax (Mammalia: Rodentia) in Turkey. Folia Zool. – 55(3): 247–256 (2006)
În 2001, patru noi specii din genul Nannospalax (pe atunci clasificate în Spalax) endemice în regiuni geografice din Israel, Palestina și Înălțimile Golan au fost descrise be baza divergenței cromozomiale de către o echipă de cercetători condusă de . Acestea erau:
N. carmeli – endemică în Muntele Carmel, în nordul Israelului, cuprinzând vecinătatea așezărilor , și . N. galili – endemică în , în nordul Israelului, cuprinzând vecinătatea așezării . N. golani – endemică în Înălțimile Golan, cuprinzând vecinătatea Muntelui Hermon, Quneitrei și a Eliadului. N. judaei – endemică în Munții Iudeei, în centrul Israelului și Palestina, cuprinzând vecinătatea kibuțului .
Cu toate că ITIS și Mammal Species of the World încă recunosc aceste specii, și Lista roșie a IUCN le grupează în prezent în N. ehrenbergi din cauza incertitudinii taxonomice, cum ar fi lipsa dovezilor genetice convingătoare în sensul speciației și faptul că localitatea tip a ehrenbergi însăși probabil cade în limitele arealului uneia dintre aceste specii.
Descriere N. ehrenbergi cântărește 100–200 de grame. Are blană cenușie deschis și patru dinți ascuțiți, doi dinți mari în maxilarul superior și doi dinți mai mici în maxilarul inferior. Are o speranță de viață de până la 20 de ani și este notabilă pentru adaptabilitatea la lipsa severă de oxigen. În Israel, orbetele este un dăunător agricol major. Sapă tuneluri lungi cu adâncimea de până la 80 de centimetri și stochează cepe și tuberculi în camerele subterane."Better check that mole: Has an Israeli biologist found the key to curing cancer?" Haaretz Excepționalele strategii de adaptare ecologică ale orbeților pot fi văzute în morfologia diferită a limbilor lor, după cum se poate observa la papilele gustative. Papilele gustative diferă între indivizii dintr-o specie pentru a se adapta la diferitele regiuni de mediu cu caracteristici ale solului și tipuri de hrană care variază.
Răspândire și habitat miniatura|Movile de sol făcute de N. ehrenbergi pe un ogor din , Israel N. ehrenbergi se găsește în Libia, Egipt, Irak, Turcia și Levant (Israel, Siria, Palestina, Iordania și Liban). Habitatul natural al orbetelui este vegetația arbustivă de tip mediteraneean, iar acesta este amenințat de pierderea de habitat.
Utilizare în cercetare Potrivit cercetătorilor israelieni de la , N. ehrenbergi este un animal de laborator important pentru cercetarea cancerului datorită rezistențe aparente a orbetelui la această boală. În cadrul unui studiu din 2013, au fost consemnate date despre rezistența speciei N. ehrenbergi la cancer:
Nu a fost niciodată remarcată o tumoare spontană la orbete, pe baza observării a mii de indivizi pe o perioadă de o jumătate de secol. Inducerea cancerului cu carcinogene chimice care au dus la 100 % dintre tumorile așteptate la șoareci și șobolani după 2 luni, respectiv până la 6 luni, indică o extraordinară rezistență la cancer pentru Spalax: numai 2 dintre cele 12 animale, și bătrâne pe deasupra (>10 ani; Spalax poate trăi ~>20 ani; 5 ani mai mult decât ruda sa evolutivă, șobolanul), au dezvoltat tumoarea așteptată cu unul dintre carcinogene și numai după 18 luni, respectiv 30 de luni. Celulele (fibroblaste) de Nannospalax, și numai celulele de Nannospalax, atunci când sunt crescute în co-cultură cu celule canceroase de la specii diferite, inclusiv o gamă largă de celule canceroase umane, ucid celulele canceroase. Acest lucru este adevărat și atunci când celulele canceroase sunt „hrănite” cu mediul în care au crescut celulele de Nannospalax. Identificarea substanței/substanțelor secretate de fibroblastele de Nannospalax și a componentei de pe membrana celulelor canceroase cu care interacționează acestea, care duc la moartea celulelor canceroase, ar putea deschide o posibilitate de a găsi un tratament general pentru cancer.
Rezistența la cancer a fost remarcată și la două foste specii (N. judaei și N. golani), care în prezent sunt unite cu această specie. În 2014 a avut loc secvențierea genomului lui N. galili.
Studii asupra creșterii in vitro a fibroblastelor de N. judaei și N. golani au arătat că procesul necrozei înlocuiește rolul apoptozei sistematice folosite în mod normal în majoritatea organismelor. Condițiile de lipsă generală de oxigen, precum cele comune în galeriile orbeților, de obicei le face pe celule să treacă prin apoptoză. Un studiu a arătat că, ca adaptare la o tendință mai ridicată de moarte celulară, orbeților le-a survenit în urma evoluției o mutație în proteina p53, folosită și la oameni, pentru a împiedica celulele să treacă prin apoptoză. Pacienții umani cu cancer au mutații similare, și s-a presupus că orbeții ar fi mai predispuși la cancer din cauza faptului că celulele lor nu pot trece prin apoptoză. Totuși, după o durată de timp specifică (pe durata a 3 zile potrivit unui studiu), celulele orbeților eliberează (pe care sistemul imunitar în mod normal îl folosește pentru a contracara virusuri) ca răspuns la înmulțirea excesivă a celulelor cauzată de suprimarea apoptozei. În acest caz, interferonul-beta determină celulele să treacă prin necroză, iar acest mecanism ucide și celulele canceroase ale orbeților. Datorită mecanismelor de suprimare a tumorilor precum acesta, orbeții și alte spalacide sunt rezistente la cancer. Retrieved 27 November 2012
Implicarea interferonului în așa-numita moarte celulară concertată a celulelor de Spalax prin necroză a fost disputată pe larg. Au fost ridicate întrebări serioase privitoare la metodologia inconsistentă folosită care a dus la această speculație.
Observarea pământului dislocat de orbeții care sapă îi poate ajuta pe arheologi să decidă unde să sape, fiindcă acesta conține adeseori artefacte mici precum .
Note
ehrenbergi Categorie:Mamifere din Africa Categorie:Mamifere din Asia Categorie:Mamifere descrise în 1898