Beratón

Beratón este un municipiu spaniol, în comarca Tierras del Burgo, provincia Soria, Castilia și León. Situat la aproximativ 1391 m deasupra nivelului mării, acesta este cel mai înalt municipiu din provincie.

Geografie [{ "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1075351", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}, { "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1344620", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}]

Este situat la poalele muntelui Moncayo, la o distanță de 63 km de Soria și 137 km de Zaragoza. Căile sale de acces sunt: SO-P-2106 (dinspre C-101 prin Cueva de Ágreda până la Beratón) și CV-630 dinspre localitatea Purujosa (Zaragoza). Datorită locației sale, este satul situat cel mai la est din întreaga comunitate autonomă Castilia și León. Aparține de districtul judiciar Soria.

Se învecinează cu provincia Zaragoza. Cu o altitudine de 1391 m deasupra nivelului mării, este centrul de populație aflat la cea mai mare înălțime din provincia Soria. Din punct de vedere ierarhic al Bisericii Catolice, localitatea face parte din Dieceza de Osma-Soria care, la rândul său, aparține de Arhidieceza de Burgos.

Comune limitrofe

Hidrografie Municipiul este locul de izvoare al râurilor Isuela și Araviana. Râul Isuela izvorăște în „Prao del Hoyuelo” și curge spre Zaragoza prin Purujosa. Râul Araviana, numit în zonă și Diluvial sau Cascajal, izvorăște în „Collado del Puerto”, la o altitudine de peste 1600 m.

Natură Printre speciile de vegetație din zonă se numără , plopul și , prezente în cantități mari.

Pe teritoriul său sunt incluse în Rețeaua Natura 2000 următoarele situri: Sit de Importanță Comunitară cunoscut sub numele de Sierra del Moncayo, care ocupă 1909 hectare, reprezentând 46% din suprafața localității. Zonă de Protecție Specială Avifaunistică cunoscută sub numele de Sierra del Moncayo, care ocupă 2111 hectare, reprezentând 51% din suprafața localității.

Istorie Primele mențiuni despre această așezare se găsesc în epigramele lui Marțial, care fac referire la „pădurea din Burado”, situată pe pantele muntelui „Mons canus”, adică Moncayo.

În anul 1673, la sfârșitul secolului al XVII-lea, au existat mine de fier în apropierea localității. Odată cu căderea Vechiului Regim, localitatea s-a constituit în municipiu constituțional, cunoscut atunci sub numele de Veraton, în regiunea Castilla la Vieja, districtul Ágreda.

La mijlocul secolului al XIX-lea, localitatea avea o populație de 280 de locuitori. Aceasta apare descrisă în al patrulea volum al dicționarului Diccionario geográfico-estadístico-histórico de España y sus posesiones de Ultramar de Pascual Madoz, după cum urmează:

Secolul al XX-lea a început cu un vârf de populație, atingând 400 de locuitori la recensământul din 1910. Având în vedere structura de repartizare a pământului și a creșterii animalelor, situația devenise nesustenabilă, ceea ce a provocat primele valuri de emigrare, în special către minele de fier din împrejurimile orașului Bilbao (Gallarta). Ulterior, în anii 1920, au fost desțelenite noi terenuri la poalele muntelui, populația stabilizându-se în jurul a 300 de persoane.

Războiul Civil a lăsat urme adânci asupra populației. Majoritatea tinerilor din sat a fost obligată să lupte de partea taberei „naționale”, având în vedere locația provinciei în zonele controlate de aceștia. În acei ani, femeile au fost cele care au preluat muncile câmpului, treburile casei și ale grădinii, fără a-i pierde din vedere pe soții, frații, iubiții sau părinții care se aflau pe front.

Criza economică din anii 1940, celebra autarhie, a reluat procesul de emigrare din cauza economiei de subzistență din sat. Destinațiile principale au fost Zaragoza, Barcelona, Bilbao și Madrid. În anii 1960, depopularea a început să devină o problemă gravă. La sfârșitul acelui deceniu s-a închis școala, fapt ce demonstrează declinul demografic accentuat. Casele închise erau deja mai numeroase decât cele locuite. Terenurile neproductive se acumulau, în ciuda eforturilor agricultorilor și crescătorilor de animale de a le menține.

În deceniul 1970 a început să se observe o revenire lentă în sat, pe timpul verii, a celor care emigraseră în anii 1940 și 1950, începând astfel repararea caselor și a străzilor. Este remarcabil faptul că în 1977 s-a realizat instalarea rețelei de apă potabilă în locuințe. Deja în anii 1980, s-a confirmat această tendință de întoarcere estivală a celor plecați, în acest caz fiind vorba de cei care emigraseră pe când erau copii.

În 2010, Guvernul regional din Castilia și León (Junta de Castilla y León) a încercat să determine satul să solicite includerea sa în viitorul parc natural Moncayo (versantul din Soria). Totuși, consiliul local (Concejo abierto) a decis prin majoritate, în mod surprinzător, să nu solicite intrarea în parc. De la acea dată și până la mijlocul anului 2015 nu au mai existat noutăți legate de parcul natural. În septembrie 2015 au început contactele politice între primarii din zonă pentru a debloca situația. La sfârșitul lunii iunie 2020, a fost făcut public acordul realizat între guvernul regional și municipiile incluse în proiect pentru a demara procedurile legale.

Demografie Are o populație de 38 locuitori (conform datelor INE din 2025).

Monumente Biserica parohială catolică San Pedro Apóstol: O construcție gotică de mici dimensiuni. San Roque: O mică capelă dedicată Sfântului Rochus. Cruz de Canto: Un vechi loc de reculegere aflat la intersecția de drumuri situată la marginea satului, care marchează drumul către Purujosa, Borobia și Añón de Moncayo.

Locuri de interes Alto de San Mateo: Situat la marginea satului. Posibil ca pe vârful său să fi existat un castru celtiber. De asemenea, ar fi putut găzdui o construcție defensivă (turn sau castel) în epoca medievală, deoarece se pot observa cu ochiul liber resturi de construcție. Este posibil ca Gustavo Adolfo Bécquer să se fi inspirat din această fortăreață medievală pentru legenda sa „Căprioara albă” (La Corza Blanca). Pe același munte, pe versantul estic, se află „Gaura Vântului” (Agujero del viento), o cavitate naturală care străpunge muntele dintr-o parte în alta.

Crucea Hoților (Cruz de los ladrones): Conform tradiției orale și scrise, la poalele acestor stejari spectaculoși au murit trei dintre bandiții care au atacat satul pe 8 februarie 1874 (trei morți, doi răniți și cinci prizonieri, conform Romanței din Beratón). Locuitorii de atunci au gravat acele trei cruci în stejarul principal, ca amintire a celor întâmplate. În 2013-14, o asociație culturală a solicitat primăriei declararea acestor arbori drept Arbori Monumentali.

La Muela de Beratón: La estul municipiului, la granița cu Aragon, se află acest masiv calcaros care atinge 1550 m altitudine. Având o configurație aproape plană (de unde și numele, „măsea”), oferă vederi panoramice de neegalat în toate direcțiile. În plus, pe peretele vestic există o colonie mare de păsări răpitoare (vulturi pleșuvi și vulturi egipteni, printre alții).

Există cel puțin două căi de acces: de pe drumul spre Purujosa, se poate lăsa mașina în curba imediat următoare „Podului de Fier” (Puente de Hierro). De acolo, pe potecile marcate de turme, se poate urca spre vârf. A doua rută, la fel de spectaculoasă, urmează traseul GR-90 spre Añón; după Alto de los Almudejos, se virează la dreapta pentru a ocoli Alto de la Atalaya pe la bază, ajungând sub cuiburile păsărilor răpitoare.

Cultură Sărbători principale: 15 și 16 august. Pe 17 august, în fiecare an, se celebrează o mare masă de frăție a întregului sat, precedată de o paradă cu muzică (în ) pe la casele localnicilor.

Pelerinaj: În duminica următoare sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, are loc Pelerinajul la Fecioara Sfinților (în ) în Borobia, împreună cu locuitorii din Borobia și Pomer.

Mâncare tipică: Carne del pastor (în ), un fel de mâncare tradițional care se gătește în perioada tunsului oilor (în ).

Note

Bibliografie

Legături externe

Categorie:Localități din Provincia Soria