Forțele franceze și spaniole au invadat Portugalia între și în timpul Războaielor Napoleoniene, declanșând Războiul Peninsular. Forța franco-spaniolă a fost condusă de generalul Jean-Andoche Junot, în timp ce portughezii se aflau sub comanda nominală a prințului regent Ioan, viitorul rege Ioan al VI-lea al Portugaliei. Trupele franceze și spaniole au ocupat rapid țara, întâmpinând puțină rezistență din cauza stării precare a armatei portugheze.

Înainte de invazie, Napoleon emisese un ultimatum Portugaliei, care a acceptat, în ciuda reținerilor, majoritatea cerințelor. Cu toate acestea, Napoleon i-a ordonat lui Junot să invadeze Portugalia împreună cu trei divizii ale armatei spaniole. Paralizate de frică și nehotărâre, autoritățile portugheze nu au opus deloc rezistență. Trupele lui Junot au ocupat Lisabona pe , doar pentru a descoperi că Ioan și multe dintre familiile conducătoare fugiseră în Brazilia la bordul unei flote anglo-portugheze. Francezii au ocupat rapid întreaga țară și și-au însușit sau au desființat armata portugheză. În anul următor, portughezii s-au răsculat împotriva ocupanților francezi, ceea ce a condus la Bătălia de la Évora din iulie 1808. Pretext

Când Tratatele de la Tilsit au pus capăt Războiului celei de-a Patra Coaliții, Napoleon deja își exprimase iritarea față de faptul că comerțul între Portugalia și Regatul Unit era în continuare deschis. Această nemulțumire se datora faptului că Portugalia era cel mai vechi aliat al Marii Britanii, Marea Britanie găsea noi oportunități în comerț prin colonia portugheză a Braziliei, Marina Regală folosea portul Lisabona frecvent în operațiunile sale împotriva Franței. De asemenea Napoleon dorea să punăe mâna pe flota Portugaliei. În plus, moștenitorul coroanei, Ioan, prințul regent care ținea locul mamei sale, Maria I, suferindă de o boală mintală, refuzase să se conformeze Sistemului Continental al împăratului, care excludea comerțul cu britanicii. Mai mult, cucerirea Portugaliei s-ar fi încadrat bine în planurile lui Napoleon împotriva Spaniei.

Pe , Napoleon a ordonat ambasadorului portughez să-și informeze țara că porturile ei trebuie să fie închise vaselor britanice până pe . Pe , a fost înființat Corpul I al Armatei de Observații Gironde a fost înființat, cu Generalul Jean-Andoche Junot la comandă. Nu mult după acestea, Franța a impus sancțiuni economice asupra vaselor portugheze din porturile sale. La , împăratul și-a făcut clare intențiile, când a amenințat public, de față cu ministrul portughez atașat în Franța, că va detrona casa regală a Portugaliei, casa Braganza.

Între timp, la , ambasadorul francez și cel spaniol au adus prințului regent al Portugaliei ultimatumul. Ioan era presat să declare război Marei Britanii, să-și lase flota la dispoziția armatelor franceză și spaniolă și să-i aresteze pe toți britanicii de pe teritoriul țării. Ioan a acceptat să suspende relațiile diplomatice cu Regatul Unit și să-și închidă porturile, dar s-a ferit să aresteze negustorii britanici și să le confiște bunurile. Napoleon nu a fost mulțumit, iar ambasadorii francez și spaniol și-au cerut pașapoartele, plecând din țară pe .

Pe , armata lui Junot a început trecerea râului Bidasoa, pătrunzând în Spania pe la Irun. La puțin timp după această trecere, Franța și Spania au semnat tratatul secret de la Fontainebleau. Documentul a fost redactat de către de către mareșalul Géraud Duroc al lui Napoleon și de către Eugenio Izquierdo, un agent al lui Manuel de Godoy, Prințul Păcii. Tratatul propunea împărțirea Portugaliei în trei entități. Porto (Oporto) și partea de nord a țării aveau să devină Regatul Lusitaniei de Nord, sub Carol al II-lea, rege al Etruriei. Partea de sud îi rămânea lui Godoy, drept Principatul Algarvelor. Restul țării, centrat pe Lisabona, avea să fie administrat de francezi. Este probabil ca Napoleon să nu fi avut vreodată intenția de a îndeplini cele scrise în tratat. Pe lângă dorința sa de a ocupa Portugalia, scopul său adevărat ar putea să fi fost de a introduce mai multe trupe franceze în Spania, pentru a ușura o cucerire a acesteia.

Forțe Forțele franceze

Junot a fost ales fiindcă fusese ambasadorul Portugaliei în 1805. Era cunoscut ca un bun luptător și un ofițer activ, dar ca strategist și general nu se remarca. Napoleon i-a promis subordonatului său un ducat și un baton al mareșalului dacă executa sarcinile date cu succes total.

Armata lui Junot de 24.918 de oameni era alcătuită dintr-o divizie de cavalerie sub comanda generalului François Étienne de Kellermann și trei divizii de infanterie sub generalii de divizie Henri François Delaborde, Louis Henri Loison și Jean-Pierre Travot. Divizia de 1754 de oameni a lui Kellermann era alcătuită din câte o escadrilă din regimentele al 26-lea Vânători Călare (244), 1 Dragoni (261), al 3-lea Dragoni (236), al 4-lea Dragoni (262), al 5-lea Dragoni (249), al 9-lea Dragoni (257), și al 15-lea Dragoni (245). Cavaleria era împărțită în două brigade.

Forțele spaniole Conform Tratatului de la Fontainebleau, forța de invazie a lui Junot avea să fie sprijinită de 25.500 de ostași spanioli, organizați în trei coloane. Generalului Francisco Taranco y Llano și 6.500 de ostași le-a fost poruncit să mărșăluiască din Vigo către Porto, pentru a ocupa orașul. Căpitanul General Solano ar avansa în Badajoz cu 9.500 de ostași pentru a captura Elvas. Generalul Juan Carrafa și 9.500 de ostași au fost instruiți să se asambleze la Salamanca și Ciudad Rodrigo pentru a coopera mai bine cu forța principală a lui Junot.

Forțele portugheze

Armata portugheză fusese modernizată în 1762 de către William, Conte de Schaumburg-Lippe, dar administrația sa devenise coruptă în scurt timp. Colonelii și căpitanii colectau plată de la guvern pentru soldații lor, dar ispita de a profita de acest lucru le-a fost irezistibilă. Ofițerii prost-platiți țineau fondurile pentru soldați în propriile buzunare foarte des, care deja erau mici sau cu totul absente. Deturnarea fondurilor a dus la călărași fără cai și regimente fără bunuri și provizii.

În timpul Războiului Portocalelor în 1801, slăbiciunea armatei s-au manifestat. În timpul conflictului, toate cele douăzeci și patru de regimente de infanterie de linie au avut câte un al doilea batalion adăugat. Numărul de companii pe batalion a fost scăzut de la șapte la cinci, dar mărimea unei companii a crescut de la 116 la 150 de ostași.

Invazia

Pe 12 Noiembrie 1807, armata lui Junot a intrat în Salamanca, în Spania occidentală, după ce au parcurs 483km în 25 de zile. Fără cunoștința aliaților spanioli, inginerii francezi notau detalii despre toate fortărețele și punctele strategice pe care le întâlneau în timpul marșului.În acea zi, Junot a primit noi ordine de a se grăbi. Ruta normală de invazie este un coridor de 322km, prin Almeida și Coimbra. În schimb, Junot a fost sfătuit să meargă la Vest de Alcántara, de-a lungul văii Tajoului către Portugalia, o distanță de doar 193km. Îngrijorat că Marea Britanie ar putea interveni sau că Portugalia va rezista, Napoleon a decis să grăbească invazia.

Din nefericire pentru Junot și ostașii săi, noua rută trecea printr-o zonă cu drumuri foarte rele. Cu toate acestea, Napoleon a declarat "Nu voi amâna marșul armatei nici pentru o zi. 20.000 de oameni se pot hrăni oriunde, chiar și în deșert." Marșul la Sud de Ciudad Rodrigo către Alcántara prin Trecătoarea de la Perales a fost realizat în cinci zile în ploile reci. Jumătate din caii armatei muriseră pe drum, un sfert dintre soldați a rămas în urmă și au mai rămas doar șase piese de artilerie, restul fiind lăsate în urmă. La Alcántara, Junot a făcut rost de amuniție și provizii de la trupele spaniole care păzeau podul de pe Tajo.

Pe 19 Noiembrie 1807, Junot a pornit către Lisabona. Deși drumurile de pe partea spaniolă a graniței erau destul de rele, cele portugheze erau și mai rele. Drumul de-a lungul văii Tajoului era o cărare pietroasă în sălbăticie, singurul oraș important din zonă fiind Castelo Branco. O strajă a șchiopătat către Abrantes, ajungând acolo pe 23 noiembrie. Restul armatei a ajuns pe 26 noiembrie. La acest moment, singurele tunuri rămase alături de columnă mai erau patru piese de artilerie călăreață, pe când jumătate din ostași mergeau greu sau jefuiau.

Între timp, autoritățile portugheze intraseră în panică. Inițial, Prințul Regent era convins că Napoleon nu-i dorea detronarea. Când ostilitatea împăratului deveni mai clară, Ioan a declarat război Regatului Unit pe 20 octombrie, arestându-și britanici pe 8 noiembrie. În ciuda acestui fapt, zvonuri despre marșul lui Junot ajunseră în Lisabona. Cu toate acestea, guvernul lui Ioan nu a reușit să mobilizeze armata sau să cheme miliția (Ordenanças) pentru a apăra regatul. Nu mult după acestea, Amiralul Sidney Smith a apărut aproape de Lisabona cu un escadron, declarând că portul e sub blocadă. Britanicii erau îngrijorați de prezența unui escadron rusesc sub comanda lui Dmitry Senyavin în Lisabona și alarmați că flota portugheze din oraș ar cădea în mâinile lui Napoleon, ceea ce ar fi însemnat că patru nave de linie, unsprezece fregate și șapte vase mai mici s-ar alătura marinei franceze.

La Abrantes, Junot s-au întâlnit cu un emisar al Prințului Regent. Sperând să evite ocupația franceză, diplomatul a oferit supunerea sub diverși termeni degradanți. Înțelegând că portughezii erau cu capul la pământ, Junot a organizat patru batalioane din cei mai buni oameni care i-au rămas și a pornit către Lisabona, care era la 121km distanță. Fără tunuri sau cavalerie, 1.500 de trupe franceze au ajuns cu greu în Lisabona la 30 Noiembrie. Armata nu a întâlnit niciun fel de rezistență. A durat zece zile ca toată infanteria lui Junot să ajungă și mai mult pentru ca artileria să ajungă. Cavaleria începuse imediat să-și găsească cai de călărit de la locali.

Cu cât mai multă din armata lui Junot se aduna, Prințul Regent era între supunere totală sau mutarea către Brazilia. Amiralul Smith produce o ediție a revistei Le Moniteur Universel, care declară detronarea casei Braganza. Auzind aceasta, Ioan a decis să plece. Luându-și familia, oamenii de stat, documente de stat și o avere, a plecat, alături de nobili și negustori, pe 29 Noiembrie.

Ocupație

Coloanele spaniole ale lui Solano au invadat târziu Portugalia, pe 2 decembrie 1807, în timp ce Taranto ocupa Porto, pe 13 decembrie. Numai guvernatorul Valençei arătase rezistență împotriva invaziilor, refuzând să deschidă porțile orașului coloanei de nord. A cedat numai după ce a aflat că Lisabona fusese ocupată și că Prințul Regent fugise din țară. Deși autoritățile civile portugheze erau, în general, servili către ocupanți, oamenii de rând erau furioși. Spre exemplu, când Junot a ridicat drapelul francez pe clădirile Lisabonei la 13 decembrie, aceștia s-au revoltat. Au fost trimiși călăreți pentru a se ocupă de revoltă cu forța. Una dintre primele acțiuni ale lui Junot a fost destrămarea armatei portugheze și concedierea tuturor soldaților cu mai puțin de un an petrecut în armată și pe cei cu mai mult de șase. Cei rămași au fost mutați la alte nouă unități militare, majoritatea fiind trimiși în Germania de Nord, pentru a sta de pază la garnizoane. Două unități portugheze au fost recrutate de armata franceză pe 2 august 1808, în timpul Prima Bătălie de la Zaragoza. Au fost 265 de ostași ai Regimentului al 5-lea de Infanterie și 288 de Caçadores (Vânători).Legiunea Portugheză a luptat la Bătălia de la Wagram în iulie 1809, sub comanda generalului Carcôme Lobo. Aceasta avea 1.417 ostași în cele trei batalioane de infanterie ale sale, două escadroane de cavalerie cu 133 ostași.În 1812, oastea portugheză a fost reorganizată în trei regimente și a participat la Invazia napoleoniană a Rusiei. Puțini dintre acești soldați participanți au supraviețuit