Alois Karl Hudal (denumit și Luigi Hudal; ) a fost un episcop austriac al Bisericii Catolice activ la Roma. Timp de treizeci de ani, a fost conducătorul congregației austro-germane de la din Roma și, până în 1937, un influent reprezentant al .
În cartea sa din 1937, Fundamentele național-socialismului, Hudal l-a lăudat pe Adolf Hitler și politicile lui și a atacat indirect politicile Vaticanului. După al Doilea Război Mondial, Hudal a contribuit la construirea rețelelor de exfiltrare a naziștilor, care le-au permis mai multor germani naziști și altor foști ofițeri și lideri politici ai Axei din Europa, printre ei mulți criminali de război, să scape de procesele Aliaților și de denazificare.
Educația Alois Hudal, fiul unui cizmar, s-a născut la la Graz, Austria, și a studiat teologia acolo între 1904 și 1908. A fost hirotonit și a devenit preot în iulie 1908.
Hudal a devenit specialist în liturghia, doctrina și spiritualitatea bisericilor ortodoxe de limbă slavă, în timp ce era preot paroh la . În 1911, a obținut un la Universitatea din Graz. A intrat apoi la din Roma, unde a fost capelan din 1911 până în 1913 și a participat la cursurile de Vechiul Testament la . A obținut și un cu o disertație pe tema („Ideile religioase și morale ale Cărții Proverbelor”), publicată în 1914. A fost primit în corpul didactic la catedra de studii ale Vechiului Testament la Universitatea din Graz în 1914. Pe durata Primului Război Mondial, a fost capelan militar. În 1917, a publicat o carte cu predici adresate soldaților, , în care exprima ideea că „credința față de drapel este credință în Dumnezeu”, dar și avertiza împotriva „șovinismului național”.
În 1923, a fost numit rector la (denumit simplu „Anima”) din Roma, un seminar teologic pentru preoții austrieci și germani. În 1930, a fost numit consultant al Sfântului Oficiu de către prefectul acestuia, cardinalul ., cited by .
Primele activități Diplomatul austriac l-a prezentat pe Hudal papei Pius al XI-lea în 1922, și i-a recomandat acestuia să citească studiul lui Hudal despre Biserica națională sârbo-croată. Pe , el l-a recomandat pe Hudal pentru un post la Anima, mai ales pentru că era austriac. Von Pastor era îngrijorat că Austria, înfrântă în Primul Război Mondial, și suferind de enorme pierderi de influență, va pierde Anima în favoarea unui candidat german, olandez sau belgian. Papa a acceptat să-l numească pe Hudal în aceeași lună.
Hudal a devenit imaginea publică a lobby-ului în favoarea Austriei, a conferinței episcopilor austrieci și a prestigiului austriac la Vatican, iar grupările germane încercau să-și restabilească influența în Anima. Papa Pius al XI-lea l-a susținut pe Hudal, dar a respins solicitările de a-l face responsabil cu păstorirea comunității germane.
În 1924, la o ceremonie ținută la Vatican în prezența papei Pius al XI-lea, a cardinalului secretar de stat și a numeroși alți cardinali, Hudal a ținut o cuvântare în care îl lăuda pe von Pastor cu ocazia aniversării a 40 de ani de la publicarea de către acesta a Istoriei papilor de la sfârșitul Evului Mediu.
În iunie 1933, Hudal a fost numit al Aelei de către cardinalul Eugenio Pacelli (viitorul papă Pius al XII-lea), care îi succedase lui Merry del Val în funcția de cardinal protector al bisericii naționale germane de la Roma.Vezi și .
În aprilie 1938, Hudal a ajutat la organizarea unui vot în rândul clericilor germani și austrieci de la colegiul german Santa Maria dell'Anima pe chestiunea anexării germane a Austriei (Anschluss). Votul a avut loc pe crucișătorul greu german , ancorat în portul italian Gaeta. Peste 90% au votat împotriva ului, rezultat pe care partizanii expansiunii germane l-au numit „Rușinea de la Gaeta” (în ; în ).
Naționalismul și conspiraționismul Începând cu 1933, Hudal a îmbrățișat public naționalismul pan-germanic pe care până atunci îl condamnase, proclamând că dorește să fie un „slujitor și vestitor” al „cauzei germane totale”., citing Hudal's Ecclesiae et nationi..., 1934.
Invectiva lui împotriva evreilor a devenit din ce în ce mai frecventă. În mesajele sale, el lega așa-numita „rasă semitică” – care „caută să se distingă și să domine” – cu mișcările democrației și internaționalismului și acuza o „conspirație a bancherilor evrei” care încercau să devină „stăpânii financiari ai Cetății Eterne”., quoting Hudal's Vom deutschen Schaffen in Rom. Predigten, Ansprachen und Vorträge, 1933. În 1935, el a scris o prefață la o biografie a politicianului austriac Engelbert Dollfuss apărută în Italia, fără a menționa că el fusese asasinat de naziștii austrieci într-o tentativă de lovitură de stat în anul anterior.
Percepția bolșevismului și liberalismului ca dușmani Hudal era un anticomunist fervent, dar se opunea și liberalismului. Înainte de ascensiunea nazismului, el deja critica guvernarea parlamentară. Ideile lui erau similare ideilor politice și economice ale unor politicieni fasciști ca Engelbert Dollfuss și Kurt Schuschnigg (Austria), Franz von Papen (Germania), și António de Oliveira Salazar (Portugalia). Conform autorului Greg Whitlock: „Hudal se încadra perfect într-o formulă curentă la acea dată, categoria fascismului clerical.”
Hudal era cel mai îngrijorat de ascensiunea mișcării comuniste internaționale și de a partidelor muncitorești din Austria. Punctul de pornire era teama de , dar acest sentiment s-a transformat într-o docrină politică agresivă față de Rusia: „esențială pentru înțelegerea politicilor lui Hudal este teama lui că forțele militare bolșevice vor invada Italia prin Europa de Est sau prin Balcani și că nu se vor opri până nu vor distruge Biserica. Ca și mulți din rândul Bisericii, a îmbrățișat teoria bastionului, care punea multă speranță într-un puternic scut austro-german care să protejeze Roma. Această protecție implica un atac preemptiv asupra comunismului, credea Hudal, și deci simțea o nevoie apăsătoare ca o armată creștină din Europa Centrală să invadeze Rusia și să elimine amenințarea bolșevică față de Roma”.
El mai avea un motiv să spere la o înfrângere a Rusiei în fața Germaniei. Obiectivele lui pe termen lung erau „reunificarea Romei cu Biserica Ortodoxă și convertirea Balcanilor de la Biserica Ortodoxă Sârbă la catolicism”. El se aștepta ca invadarea Uniunii Sovietice de către forțe europene să slujească acestor obiective. După ce Revoluția Rusă din 1917 zdrobise Biserica Ortodoxă Rusă, Hudal și alți catolici vedeau o oportunitate de a-i ajuta pe creștinii ruși să se convertească la catolicism, punând capăt Marii Schisme care diviza creștinismul.
Național-socialism „bun” și „rău” Se spune că Hudal ar fi primit o , dar nu se știe dacă este adevărat. În 1937, Hudal a publicat la Viena o carte intitulată Fundamentele național-socialismului, cu un al arhiepiscopului , în care l-a lăudat cu entuziasm pe Hitler. Hudal i-a trimis lui Hitler o copie cu o dedicație scrisă de mână, în care îl numea „noul Siegfried al măreției Germaniei”.
Naziștii nu au interzis oficial cartea, dar nici nu au permis circulația ei prin Germania. După sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, Franz von Papen a declarat că cartea lui Hudal „îl impresionase foarte mult” pe Hitler, și a dat vina pe „consilierii anticreștini” ai lui Hitler că din cauza lor nu a putut circula ediția în germană. „Nu am putut obține decât permisiunea de a tipări 2000 de exemplare, pe care Hitler a vrut să le distribuie între membrii de rang înalt ai Partidului pentru studierea problemei”, a afirmat von Papen.Nuremberg Trials Proceedings (vol. 16, p. 285) , yale.edu; accessed 14 January 2016.
Hudal a criticat lucrările câtorva ideologi naziști, ca Alfred Rosenberg și , care disprețuiau creștinismul și îl considerau „străin de geniul germanic”., citing E. Bergmann's Die deutsche Nationalkirche (The German National Church), Breslau, 1933. Condamnarea în 1934 de către Sfântul Oficiu a cărții și, la scurt timp, a cărții Biserica națională germană a lui Bergmann se bazaseră pe evaluarea acestor lucrări de către Hudal.
În cartea lui din 1937, Hudal propunea o reconciliere și un compromis pragmatic între nazism și creștinism, în care educația tinerilor rămâne în seama bisericii, în vreme ce politica revine în întregime nazismului. Aceasta ar fi fost linia urmată de politicianul catolic german, fostul cancelar Franz von Papen. În toamna lui 1934, Hudal își explicase strategia papei Pius al XI-lea: ce e „bun” trebuia izolat de ce e „rău” în nazism. Ce era „rău”Rosenberg, Bergmann, Himmler și alții asemeneareprezentau, în opinia lui Hudal, „aripa stângă” a Partidului Nazist. Naziștii „conservatori”, care, în interpretarea lui, erau în frunte cu Hitler, ar trebui îndrumați către Roma, creștinați și folosiți împotriva comuniștilor și pericolului din est., citing . Mein Kampf a lui Hitler nu a fost niciodată trecută la Index de către Roma, cenzorii amânând permanent, și în cele din urmă întrerupând analiza ei, evitând să-l confrunte direct.Heneghan, Tom."Secrets Behind The Forbidden Books" , , 7 February 2005.
În 1935, Hudal avea deja o influență asupra propunerii de listă de „erori și erezii” ale epocii aceleia, condamnând câteva erori rasiste ale politicienilor naziști, legile de la Nürnberg, și condamnând și mai multe afirmații luate direct din ; această listă a fost acceptată de papa Pius al XI-lea ca o condamnare adecvată, dar el dorea o enciclică și nu doar o simplă bibliografie sau o listă de erori. Trei ani mai târziu, în iunie 1938, Pius a cerut iezuitului american să pregătească o enciclică care să condamne antisemitismul, rasismul, și persecuția evreilor. Împreună cu alți iezuiți, Gustav Gundlach (Germania) și Gustave Desbuquois (Franța), LaFarge a produs ce ajunsese pe biroul lui Pius al XI-lea când acesta a murit. Ea nu a fost niciodată promulgată de Pius al XII-lea.
Reacția lui Rosenberg la ideile lui Hudal a fost severă, iar circularea Fundamentelor național-socialismului a fost restricționată în Germania. Rosenberg a declarat că „nu permitem ca fundamentele Mișcării să fie analizate și criticate de un episcop roman”.Cited by . În 1935, chiar înainte de a scrie Fundamentele național-socialismului, Hudal spusese despre Rosenberg: „dacă național-socialismul vrea să înlocuiască creștinismul cu noțiunile de rasă și sânge, va trebui să ne confruntăm cu cea mai mare erezie a secolului al XX-lea. Ea trebuie respinsă de Biserică cu la fel de multă hotărâre, dacă nu cu și mai multă severitate decât ... Action Française, cu care împărtășește câteva din erori. Dar doctrina lui Rosenberg este mai cufundată în negare și creează, mai ales în rândul tinerilor, o ură împotriva creștinismului mai mare decât cea a lui Nietzsche”.A. Hudal, Das deutsche Volk und christliches Abendland, p. 24, cited by .
În ciuda restricțiilor impuse asupra cărții lui, și în ciuda restricțiilor naziștilor împotriva mănăstirilor și parohiilor germane, precum și a tentativelor guvernului nazist de a interzice educația catolică în școli, mergând până la interzicerea afișării crucifixului în școli și în alte spații publice, și în ciuda dizolvării și confiscării de către naziști a mănăstirilor din Austria și a interzicerii ziarelor și asociațiilor catolice din Austria, Hudal a rămas apropiat de unii oficiali naziști, întrucât era convins că noua ordine nazistă va prevala în Europa datorită puterii ei.
Hudal era deosebit de apropiat de von Papen care, în calitate de ambasador al Reich-ului la Viena, pregătea acordul austro-german din , despre care se spune că a deschis calea către Anschluss. Acest acord a fost susținut de Hudal în presa austriacă, împotriva poziției mai multor episcopi austrieci.
Reacția Vaticanului