Începând cu 28 februarie 2026, Statele Unite și Israelul se află în război cu Iranul și aliații săi regionali. Ostilitățile au izbucnit după ce atacurile aeriene americano-israeliene au ucis mai mulți oficiali iranieni, printre care și Liderul Suprem Ali Khamenei. Atacurile au fost lansate pe fondul negocierilor în curs dintre SUA și Iran privind programul nuclear al Iranului.
Războiul face parte dintr-o criză din Orientul Mijlociu declanșată de Războiul din Gaza. Acesta urmează Războiului de Douăsprezece Zile și a fost precedat de cea mai mare concentrare militară americană din regiune de la invazia Irakului din 2003. Justificările Statelor Unite pentru inițierea războiului au inclus un răspuns la reprimarea protestelor antiguvernamentale din Iran, împiedicarea Iranului să obțină o armă nucleară, schimbarea regimului și preluarea resurselor de petrol și gaze ale Iranului. Criticii au respins aceste justificări, susținând că atacul a declanșat un război de agresiune, încălcând dreptul internațional.
Urmând o strategie descentralizată, unitățile iraniene au ripostat cu o serie de atacuri cu rachete și drone împotriva Israelului, a țărilor arabe aliniate SUA și a bazelor militare americane din întreaga regiune, precum și prin blocarea Strâmtorii Ormuz la sfârșitul lunii martie. În urma atacurilor asupra teritoriului lor, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită și Kuweit au atacat, la rândul lor, Iranul și au avut ciocniri cu aliații non-statali ai acestuia din Irak. La două zile după asasinarea lui Khamenei, luptele au reizbucnit între Hezbollah și Israel. Israelul a început să ocupe sudul Libanului în luna martie. Războiul a dus la mii de victime civile și militare. Impactul economic al războiului a inclus cea mai mare întrerupere a aprovizionării de pe piața mondială a petrolului din istorie, perturbări în industriile gazelor naturale, îngrășămintelor, aviației și turismului, precum și volatilitate pe piețele financiare. În iunie 2026, costul războiului pentru contribuabilii americani era estimat la 113,3 miliarde de dolari, în timp ce administrația Trump a solicitat 1,5 trilioane de dolari pentru Pentagon în următorul an fiscal, stabilind un record în cheltuielile militare moderne ale SUA.
Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite și mai multe țări au condamnat atacurile SUA-Israel, în timp ce Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluție prin care condamna atacurile de represalii ale Iranului asupra statelor din Golf. Un armistițiu de două săptămâni, care a început pe 8 aprilie, a fost pus sub presiune după ce Iranul a răspuns la atacurile israeliene asupra Libanului prin reluarea blocadei sale. După eșecul negocierilor de la Islamabad din 12–13 aprilie, SUA au impus propria blocadă navală. La 17 iunie, președinții Statelor Unite și ai Iranului au semnat un memorandum pentru încetarea războiului, prin care s-a ridicat blocada dublă. Tensiunile au escaladat din nou, dar la 28 iunie, Statele Unite și Iranul au convenit să înceteze schimbul de atacuri. La 8 iulie, acordul de încetare a focului dintre Statele Unite și Iran s-a prăbușit în urma atacurilor lansate de ambele părți.
Context
Relațiile Statelor Unite cu Iranul O lovitură de stat susținută de Statele Unite și Regatul Unit în 1953 l-a detronat pe prim-ministrul iranian Mohammad Mosaddegh și a consolidat puterea șahului, Mohammad Reza Pahlavi, ca urmare a naționalizării industriei petroliere. Resentimentul față de deferența șahului față de interesele occidentale și față de regimul său autocratic reformist a dus la revoluția din 1979, în urma căreia acesta a fost detronat. După revoluție, Iranul a devenit o Republică islamică, a rupt relațiile diplomatice cu Statele Unite și Israelul și a ținut personalul ambasadei americane ostatic timp de peste un an.
În timpul războiului Iran–Irak din anii 1980, Statele Unite au oferit sprijin economic, informațional și militar indirect Irakului. În această perioadă, Iranul a început să se implice în conflicte prin intermediari în regiune, sprijinind Hezbollah împotriva Israelului în Liban. În anii 2000, Iranul a început să sprijine milițiile care luptau împotriva SUA în Irak. Aceste grupuri au devenit parte a unei rețele informale numite Axa Rezistenței, dedicată în principal contracarării influenței SUA și Israelului în Orientul Mijlociu. Conflictul dintre Statele Unite și Iran a devenit direct în ianuarie 2020, când președintele Donald Trump, în timpul primului său mandat, a ordonat asasinarea lui Qasem Soleimani, comandantul Forței Quds.
Tensiunile dintre Iran și SUA și Israel s-au intensificat după atacurile din 7 octombrie 2023 și începutul războiului din Gaza. În acest context, Israelul a slăbit milițiile susținute de Iran în regiune, inclusiv Hamas în Fâșia Gaza, Hezbollah și altele. La 1 aprilie 2024, Israelul a lansat un atac aerian asupra consulatului iranian din Damasc, ceea ce a dus la prima Operațiune „True Promise” a Iranului împotriva Israelului. Asasinarea lui Ismail Haniyeh în Iran, în timp ce participa la ceremonia de inaugurare a președintelui iranian Masoud Pezeshkian, a dus la a doua Operațiune „True Promise”, o represalie a Iranului împotriva Israelului.
Iranul și Israelul au continuat confruntarea retorică până când Israelul a lansat un război de 12 zile împotriva Iranului în iunie 2025, care a inclus și un atac aerian american asupra instalațiilor nucleare iraniene.
Problema nucleară a Iranului Proiectul AMAD al Iranului a fost suspendat în 2003 de Ali Khamenei, care era liderul suprem al Iranului la acea vreme. Preocupările Consiliului de Securitate al ONU cu privire la programul nuclear al Iranului începând din 2006 au dus la negocieri internaționale, care au culminat cu crearea Planului Comun de Acțiune Cuprinzător (JCPOA) în 2015. Iranul a declarat în mod repetat că nu urmărește obținerea de arme nucleare și că activitățile sale de îmbogățire a uraniului sunt destinate exclusiv producerii de energie nucleară pentru uz civil. Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) a declarat că nu există dovezi că Iranul construiește o bombă atomică. Unii analiști din Regatul Unit și Statele Unite au concluzionat că Iranul urmărește o strategie de acoperire nucleară.
Retragerea Statelor Unite din JCPOA în 2018 a dus la reimpunerea sancțiunilor împotriva Iranului și la deteriorarea relațiilor dintre Statele Unite și Iran. Prima administrație Trump a adoptat o strategie de „presiune maximă” împotriva Iranului. Administrația Biden a menținut sancțiunile economice împotriva Iranului și a implementat noi măsuri restrictive. În timpul celei de-a doua administrații Trump, strategia de „presiune maximă” a fost reintrodusă. Secretarul Trezoreriei Statelor Unite Scott Bessent a declarat că prăbușirea monedei iraniene în decembrie 2025 a reprezentat „culminarea” acestei strategii.
Agenția de Informații a Apărării a concluzionat în 2025 că ar putea dura aproximativ un deceniu până când Iranul ar putea dezvolta capacitatea tehnologică necesară pentru a produce un arsenal de rachete capabil să atingă Statele Unite. Departamentul Apărării al Statelor Unite a estimat că programul nuclear iranian a fost întârziat cu aproximativ doi ani după atacurile americane asupra instalațiilor nucleare iraniene din 2025. În ianuarie 2026, oficiali americani și europeni au declarat că Statele Unite au prezentat Iranului mai multe cerințe, inclusiv încetarea permanentă a tuturor activităților de îmbogățire a uraniului.
În Discursul privind starea Uniunii din 2026, președintele Donald Trump a declarat că Iranul și-a reluat programul nuclear și dezvoltă rachete capabile să lovească Statele Unite. Câteva zile mai târziu, Agenția Internațională pentru Energie Atomică a raportat că Iranul a depozitat uraniu îmbogățit într-o instalație subterană din Isfahan. AIEA a declarat că nu există dovezi privind un program organizat de arme nucleare, dar nu poate confirma că programul nuclear al Iranului este exclusiv pașnic, deoarece inspectorilor li s-a refuzat accesul la unele instalații.
Preludiu
Protestele anti-guvernamentale din Iran și desfășurările inițiale ale SUA Începând de la sfârșitul lunii decembrie 2025, au izbucnit în Iran proteste masive la nivel național împotriva guvernului. Inițial declanșate de nemulțumirea față de criza economică din Iran, acestea au evoluat în apeluri explicite pentru răsturnarea guvernului Republicii Islamice. Protestele au devenit cele mai ample de la Revoluția iraniană din 1979. Guvernul iranian a răspuns prin reprimarea violentă a protestatarilor, inclusiv prin masacre ale protestatarilor, cele mai mortale incidente având loc la 8 și 10 ianuarie 2026. Agenția cu sediul în SUA Human Rights Activists News Agency a estimat numărul morților la 7.000, guvernul iranian a declarat că bilanțul este de 3.117, în timp ce diverși oficiali medicali iranieni neafiliați guvernului au oferit cifra de 32.000 de morți.
La 2 ianuarie 2026, președintele Donald Trump a amenințat cu o intervenție militară „gata de acțiune” în Iran dacă guvernul va decide să ucidă protestatari pașnici. La 13 ianuarie, acesta și-a exprimat sprijinul pentru protestatarii anti-guvernamentali iranieni și a declarat că „ajutorul este pe drum”. La 23 ianuarie, Donald Trump a anunțat că o „armadă” americană se îndreaptă spre Orientul Mijlociu, inclusiv portavionul și mai multe distrugătoare cu rachete ghidate. La 13 februarie 2026, Trump a ordonat portavionului și navelor sale de escortă să se deplaseze spre Orientul Mijlociu.
Negocierile privind energia nucleară din 2026 La 6 februarie 2026, Iranul și Statele Unite au purtat negocieri nucleare indirecte în capitala Omanului, Muscat. Iranul a subliniat că orice progres depinde de consultările ulterioare în capitalele celor două state. O a doua rundă de negocieri nucleare urma să aibă loc la Geneva. Între 15 și 20 februarie, Iranul și-a crescut exporturile de petrol de trei ori peste nivelul normal și și-a redus rezervele de petrol stocate.
Chiar înainte de începerea atacurilor, la 27 februarie 2026, ministrul de externe al Omanului, Badr Al-Busaidi, a declarat că s-a ajuns la un „progres major” și că Iranul a acceptat atât să nu mai stocheze uraniu îmbogățit, cât și să permită verificarea completă de către Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA). De asemenea, Iranul ar fi fost de acord să reducă ireversibil nivelul actual al uraniului îmbogățit la „cel mai scăzut nivel posibil”. Badr Al-Busaidi a declarat că pacea era „la îndemână”. Negocierile urmau să fie reluate la 2 martie. Totuși, trimisul american pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a declarat că Iranul a început recentele negocieri nucleare insistând asupra „dreptului său inalienabil” de a îmbogăți uraniu, respingând propunerea americană de îmbogățire zero și afirmând chiar că cele 460 de kilograme de uraniu îmbogățit la 60% ar putea produce 11 bombe nucleare. În plus, Agenția Internațională pentru Energie Atomică a declarat că nu poate confirma că programul nuclear al Iranului este utilizat exclusiv în scopuri pașnice.
Concentrarea de forțe militare americane