Saint-Rémy-de-Provence este o comună franceză situată în departamentul Bouches-du-Rhône, în regiunea Provence-Alpes-Côte d'Azur.
Ca urmare a decretului din 30 ianuarie 2007, teritoriul său este clasificat în cadrul Parcului Natural Regional Alpilles. Oraș turistic și viticol, acesta posedă un patrimoniu construit și natural important.
Geografie [{ "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1075351", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}, { "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1344620", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}]
Localizare Comuna se află la nord de lanțul muntos Alpilles, la aproximativ zece kilometri de Les Baux-de-Provence (la sud de masiv), între Avignon (20 km la nord), Cavaillon (19 km la est), Arles (25 km la sud-vest) și Tarascon (13 km la vest). Comuna face parte din Parcul Natural Regional Alpilles.
Comune limitrofe
Relief și geologie Comuna Saint-Rémy-de-Provence se află pe coluviuni provenite din depuneri de pantă. De asemenea, aici se întâlnesc marne și calcare datând din Burdigalian.
Hidrografie Saint-Rémy se situează în valea Ronului, la aproximativ douăzeci de kilometri la est de fluviu. Râul Anguillon își are izvorul pe teritoriul comunei și se varsă în Durance spre nord, la sud de Avignon. Pârâurile Vigueirat (la vest) și Real (la sud) curg, de asemenea, prin comună, cel de-al doilea vărsându-se în primul.
Canalul Alpines (alimentat cu apă din Durance) traversează comuna și permite irigarea culturilor.
Climă În 2010, clima comunei a fost clasificată ca tipic mediteraneană, conform unui studiu realizat de CNRS, bazat pe o serie de date care acoperă perioada 1971-2000. În 2020, Météo-France a publicat o tipologie a climei din Franța metropolitană, conform căreia comuna se află într-o zonă cu climat mediteranean, în regiunea climatică Provence, Languedoc-Roussillon. Aceasta este caracterizată de precipitații reduse vara, o foarte bună expunere la soare (2.600 ore/an), veri calde (21,5 °C), un aer foarte uscat vara și sec în toate anotimpurile, vânturi puternice (cu o frecvență de 40-50 % a vânturilor > 5 m/s) și puține cețuri. În plus, aceasta se află în zona H3 în temeiul Reglementării de Mediu 2020 (RE2020) privind construcțiile noi.
Pentru perioada 1971-2000, temperatura medie anuală este de 13,7 °C, cu o amplitudine termică anuală de 3,1 °C. Cantitatea medie anuală de precipitații este de 670 mm, cu 6 zile de precipitații în ianuarie și 2,4 zile în iulie. Pentru perioada 1991-2020, temperatura medie anuală observată la stația meteorologică situată în comuna Eyragues la 6 km distanță în linie dreaptă, este de 15,2 °C, iar cumulul anual mediu de precipitații este de 631,8 mm.
Pentru viitor, parametrii climatici estimati pentru comună pentru anul 2050, conform diferitelor scenarii de emisii de gaze cu efect de seră, pot fi consultati pe un site dedicat publicat de Météo-France în noiembrie 2022.
Medii naturale și biodiversitate Specii de animale protejate Numeroase specii de păsări cuibăresc în Alpilles și pot fi observate pe teritoriul comunei Saint-Rémy-de-Provence. Cele mai renumite sunt acvila porumbacă, vulturul egiptean, vânturelul mic și bufnița mare.
O mulțime de lilieci cuibăresc pe teritoriul comunal, în special în carierele din apropierea Glanum. Au fost emise, de altfel, ordine prefecturale de protecție a biotopului pentru a asigura conservarea acestora.
Stâncile aride adăpostesc o specie de șopârlă emblematică pentru Alpilles, șopârla ocelată, considerată și ea amenințată și, de asemenea, protejată.
Alte specii Teritoriul localității Saint-Rémy-de-Provence, și în special văile sale, numără numeroase mamifere. Mistrețul abundă aici, populația sa fiind în creștere. Dimpotrivă, numărul de iepuri de câmp și de iepuri de vizuină tinde să scadă. Motivul pare a fi epidemia de mixomatoză din 1953, care a provocat ravagii paginile 72, 82, 85, 87, 103, 134, 142, 146, 162, 171, 187, 204, 216, 219, 254, 255, 272,341, 437, 441 în rândul populației, iar de la sfârșitul secolului al XX-lea, boala hemoragică virală (VHD), care provoacă diminuarea speciei.
Floră Flora din Saint-Rémy-de-Provence este, în esență, xerofită și mediteraneeană. Botanistul Bernard Girerd a numărat aici 800 de specii vegetale în 1992. În afară de măslin, caracteristic peisajului din Alpilles, se remarcă prezența , a și a merișorului de munte. Specii vegetale protejate, precum ghiocelul de vară (Leucojum aestivum) sau iarba osului cu frunze de lavandă (Helianthemum lavandulifolium), se întâlnesc pe fundul văilor.
Urbanism Tipologie La 1 ianuarie 2024, Saint-Rémy-de-Provence este clasificată drept oraș mic, conform noii grile comunale de densitate cu 7 niveluri definită de INSEE (Institutul Național de Statistică și Studii Economice) în 2022. Aceasta aparține unității urbane Saint-Rémy-de-Provence, o aglomerație intradepartamentală al cărei oraș-centru este. De altfel, comuna face parte din aria metropolitană Saint-Rémy-de-Provence, fiind comuna-centru a acesteia. Această arie, care regrupează 2 comune, este clasificată în rândul ariilor cu mai puțin de 50 000 de locuitori.
Căi de comunicație și transporturi Gara Avignon TGV se află la 20 km. Cele mai apropiate aeroporturi sunt cele din Avignon, Nîmes și Marsilia.
De asemenea, din Saint-Rémy sunt accesibile mai multe autostrăzi și căi principale: autostrada A7, care coboară pe valea Rhône și leagă Lyon de Marsilia via Orange, trece la aproximativ doisprezece kilometri la est de Saint-Rémy. Autostrada A54 (Nîmes - Salon-de-Provence) traversează teritoriul provensal la sud de comună. La Arles, aceasta se află la 17 km. În cele din urmă, A9, care merge de la Orange la Montpellier, apoi la Perpignan, trece la aproximativ douăzeci de kilometri spre nord-vest.
Drumul D 571 (D 5 la sud de comună, spre Maussane-les-Alpilles și Mouriès) permite accesul la Avignon, aflat la 18 km spre nord. Drumul D 99 traversează, de asemenea, comuna spre Tarascon, apoi Nîmes la vest și Cavaillon la est.
Toponimie Numele orașului a fost odinioară „Saint Remi”, devenind „Saint-Rémy” în cursul secolului al XIX-lea. Printr-o hotărâre din data de 12 martie 1951, consiliul municipal a adoptat mai recent numele actual de „Saint-Rémy-de-Provence”Arhivele Municipale din Saint-Rémy, hotărârile consiliului municipal, cota 1D34, f°190 r°.. Absența inițială a accentului pe „e”-ul numelui „Remi” provine de la Reims și de la prenumele episcopului Remi. Aceasta este, într-adevăr, versiunea originală a acestui prenume, pronunțată în acest fel de locuitorii din Reims. Această uzanță a fost respectată foarte mult timp în Saint-Rémy, unde la începutul secolului al XX-lea locuitorii continuau să spună „Saint Remi” în francezăMărturie orală a eruditului din Saint-Rémy, Marcel Bonnet (1922-2007)....
În provensală, numele comunei este Sant Roumié de Prouvènço.
Istorie Preistorie și Antichitate Teritoriul localității Saint-Rémy este locuit încă din preistorie, fapt atestat de gravurile rupestre găsite în grota Otello, pe care arheologii o descriu drept o „peșteră decorată”. Picturile datează din Neoliticul târziu și din Epoca Bronzului, constând în semne antropomorfe și geometrice. Situl Romanin este contemporan cu cel al grotei, constituind o stațiune preistorică unde s-au stabilit populații și unde a fost descoperit un pumnal de cupru.
Pe teritoriul localității Saint-Rémy-de-Provence se găsesc și alte peșteri decorate, precum grota Baldouin, ai cărei pereți reprezintă războinici cu coifuri. Datarea acestora este însă mai recentă, fiind estimată din Epoca Fierului. În prima epocă a fierului, majoritatea habitatelor preistorice continuă să fie locuite, în special în valea Notre-Dame de Laval, dar apar și situri noi populate, precum Vallongue. În jurul secolului al VI-lea î.Hr., muntele Gaussier începe să fie populat; deși inițial se afla la distanță de așezarea ce prindea contur pe situl , acesta a sfârșit prin a fi încorporat în ansamblu. Se estimează că orașul Glanon, pe lângă centrul său monumental, se întindea până la muntele Gaussier, pe o suprafață totală de 40 de hectare. Repopularea cartierelor periferice se observă în aceeași perioadă și în alte locuri din Alpilles, cum ar fi la Caisses de Jean-Jean (Mouriès), în retragere față de Tericiae. În timp ce protoistoria este puternic marcată de păstorit și agricultură în Alpilles, în carierele din împrejurimile localității Saint-Rémy se extrăgea deja piatră calcaroasă. Activitățile legate de extracția pietrei vor dura până la începutul secolului al XX-lea.
În a doua parte a primei epoci a fierului (secolele VII–VI î.Hr.), populația, până atunci esențialmente nomadă, devine sedentară și începe să construiască structuri durabile. Castrum-ul se structurează sub forma unui sat, cu străzi și case adosate. Procesul de așezare permanentă este legat de intensificarea schimburilor economice cu negustorii mediteraneeni. În schimbul produselor de lux, locuitorii din Alpilles produc cereale și trec de la o stare de autarhie la o adevărată economie de schimb. În secolele următoare, populația din Alpilles scade considerabil: colonia grecească din Arles atrage numeroși locuitori din întreaga regiune.
Ulterior, situl Glanum este abandonat treptat pentru un altul, situat mai la nord, la începutul câmpiei și pe marginea drumului Via Domitia. Acolo se stabilește noua așezare care va deveni Saint-Rémy.
Evul Mediu În Evul Mediu, sub dinastia carolingiană, teritoriul este proprietatea abației Saint-Remi din Reims, de unde provine și numele de Saint-Rémy. O legendă afirmă că regele Clovis ar fi străbătut regiunea însoțit de episcopul Remi de Reims, cel care îl botezase. După ce prelatul ar fi înfăptuit o minune, un nobil local i-ar fi lăsat moștenire aceste proprietăți funciare. O altă tradiție susține că regii Franței erau unși cu ulei provenit de pe aceste domenii, deci din Saint-Rémy. Indiferent de adevărul acestor legende, abația Saint-André din Villeneuve-lès-Avignon a fost, de asemenea, un proprietar important, deținând nu mai puțin de șase biserici, dintre care cinci simultan la sfârșitul secolului al XII-lea: biserica Sfântul Ioan, la sfârșitul secolului al X-lea; de la sfârșitul secolului al X-lea până în secolul al XIII-lea: bisericile Sfântul Paul de Mausole, Sfântul Petru (astăzi dispărută, situată aproape de precedenta), biserica Sancti Quirici (redenumită Sancti Cyricii de Pedanicis) la Saint-Clerg și biserica Sfânta Maria și Sfântul Ștefan, în locul numit Notre-Dame-de-Laval; doar la sfârșitul secolului al XII-lea, biserica Notre-Dame de Romanin, numită pe atunci Sanctae Mariae de Pedacinis.
La 12 octombrie 1322, Rostaing Andrée de Mayronis (?—după 1343), nobil și locuitor din Sisteron, a fost însărcinat de către senesal, împreună cu Pierre Audiberti, să realizeze delimitarea hotarelor între Saint-Rémy și Lagoy, un fief care va rămâne independent de Saint-Rémy până la Revoluție.
Saint-Rémy făcea parte atunci din dieceza de Avignon, situație care s-a menținut până la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Acest statut i-a adus o anumită prosperitate în Evul Mediu, în special în perioada în care papii și-au avut reședința la Avignon. În acest context trebuie înțeleasă ridicarea bisericii parohiale la rangul de colegiată de către papa Ioan al XXII-lea în 1331, care a finanțat, de asemenea, construcția unei clopotnițe magnifice.
Moartea reginei Ioana I a deschis o criză de succesiune la conducerea comitatului Provence, orașele din Uniunea de la Aix (1382–1387) susținându-l pe Carol de Duras împotriva lui Ludovic I de Anjou. Regele Franței, Carol al VI-lea, a intervenit și l-a trimis pe senesalul de Beaucaire, Enguerrand d'Eudin, căruia i s-a alăturat Guillaume-Roger de Turenne. Localitatea Saint-Rémy, controlată de acesta din urmă, a rămas neutră la începutul războiului, trecând de partea angevinilor spre sfârșitul deceniului.