În fizica stării solide, o sticlă orientațională (orientational glass) este un solid molecular sau ionic în care ordinea cristalină la distanță lungă a pozițiilor centrelor de masă coexistă cu o dezordine înghețată a unor grade de libertate orientaționale sau rotaționale. Cu alte cuvinte, rețeaua cristalină rămâne ordonată, dar orientările moleculelor sau ale ionilor moleculari nu ajung la o ordine orientațională de echilibru și se „îngheață” într-o configurație dezordonată.
Starea poate fi obținută prin răcirea rapidă (quenching) a unui , adică a unei faze cristaline în care pozițiile moleculare sunt ordonate, dar orientările rămân încă mobile. Exemple citate în literatură includ ciclohexanul și .
O altă cale de obținere este prin formarea unor cristale mixte în care dezordinea pozițională sau substituțională introduce frustrare suplimentară în orientările moleculare. Un exemplu clasic este sistemul KCN:KBr, în care orientările ionilor CN− pot îngheța într-o stare de tip sticlă orientațională.
Sticlele orientaționale sunt studiate ca sisteme-model pentru tranziția vitroasă, deoarece ele păstrează ordinea de rețea a unui cristal, dar prezintă încetinirea dinamicii orientaționale și înghețarea dezordonată caracteristice sticlelor. Din acest motiv, ele ocupă o poziție intermediară între cristalele orientațional dezordonate și sticlele structurale amorfe.
Note
Categorie:Fizica materiei condensate Categorie:Cristalografie