miniatura|Lacul Bâtca Doamnei Lacul Bâtca Doamnei este situat la o altitudine de 325 metri și reprezintă o zonă importantă a orașului Piatra Neamț. Pe lângă scopul de protecție împotriva viiturilor din sezonul ploios, el are și un puternic caracter turistic, oferind vizitatorilor priveliști minunate. De aici, poți admira într-o parte panorama orașului, iar de cealaltă parte, Muntele Ceahlău în toată splendoarea sa.

Format în anul 1962 prin bararea râului Bistrița și îndiguirea laterală, pe partea stângă, a unui perimetru din albia majoră a râului, lacul Bâtca Doamnei are o suprafață de 235 ha, lungime maximă 3200 m, lățime maximă 1050 m și adâncime maximă de 15,5 m. Acesta este alimentat cu apă din lacul de baraj Izvorul Muntelui-Bicaz, prin intermediul canalului de aducțiune al Hidrocentralei de la Stejaru, la care se adaugă pârâul Doamna, afluent de dreapta al lacului, și vechiul curs al râului Bistrița, care are un debit foarte redus. miniatura|Vedere din satelit a lacului Foarte aproape de lac se află dealul cu același nume, Bâtca Doamnei, unde se găsesc și ruinele Cetății Dacice. Acest lac antropic, alături de lacurile Pângărați și Vaduri, reprezintă o zonă deosebită pentru păsările ce se deplasează pe culoarul de migrație est-carpatic și constituie o verigă importantă în păstrarea biodiversității și a habitatelor naturale pentru toată zona estică din continentul european. Lacul, datorită suprafeței mari, oferă condiții de iernat unui număr mare de păsări. În ultimii ani, pe acest lac au iernat populații de corcodel cu gât negru, corcodel cu gât roșu, ferestraș mare, ferestraș moțat și ferestraș mic. Pe lângă aceste specii, în luna noiembrie, se pot observa pe lacul Bâtca Doamnei exemplare de cormoran mare care poposesc aici în timpul migrației.