Romii lituanieni sunt o minoritate națională care trăiește istoric în Lituania. Sunt eterogeni, aparținând unor grupuri etnice diferite. Printre romii care trăiesc în Lituania, se disting următorii prin etnie:

Romii lituanieni sunt grupul istoric și cel mai mare, autointitulându-se „litovska roma”. Romii care locuiesc în regiunea Vilnius se autointitulează „polska roma”. Romii letoni, sau romii Lotfitka, sunt locuitorii de la granița cu Letonia. Kotliarii sunt locuitori ai orașului Vilnius și ai împrejurimilor sale.

În Lituania, romii, în funcție de originea și locul lor de reședință, folosesc mai multe dialecte ale limbii romani. Aceștia aparțin diferitelor comunități religioase creștine. Romii Litovska și Lotfitka sunt în principal catolici. Imigranții din Moldova care s-au mutat în Lituania după al Doilea Război Mondial (Kotliars) sunt ortodocși. La granița cu Letonia, în Žagarė, romii mărturisesc protestantismul.

Istoric Primii romi au sosit în Lituania, se presupune că la mijlocul secolului al XV-lea, prin intermediul Regatului Poloniei. Conform surselor scrise, în 1501, conducătorul Lituaniei și Poloniei, Alexandru, le-a acordat un privilegiu la Vilnius (probabil un fals). Spre deosebire de multe alte state europene, Marele Ducat al Lituaniei a dus o politică mai moderată față de romi: aceștia trăiau mai liber și își puteau schimba locul de reședință. Drepturile civile ale romilor au început să fie restricționate prin lege în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Actele juridice adoptate în 1564–1566 au distins mai strict între romii sedentari și cei nomazi. Ultimatumurile guvernului vizau forțarea nomazilor să abandoneze modul lor de viață tradițional și să se stabilească la țară. Cei care nu se supuneau erau amenințați cu deportarea din țară.

În secolul al XVII-lea, a fost înființată instituția așa-numitului rege romani, care era controlată de Cancelaria Regelui Poloniei. Înființarea acestei instituții avea scopul de a îmbunătăți colectarea impozitelor și de a monitoriza activitățile comunităților romani. În perioada 1647–1780, au fost numiți în total optsprezece regi romani. Începând cu secolul al XVIII-lea, nobilii din Marele Ducat al Lituaniei au numit și bătrâni romani. Această instituție de autoguvernare a romanilor era specifică Lituaniei. Bătrânii romani, spre deosebire de regii romani, erau de origine romă.

În timpul împărțirilor Uniunii Polono-Lituaniene, numărul romilor din Lituania a scăzut semnificativ. După a Treia Împărțire, când Lituania a fost anexată Imperiului Rus, romii au fost transformați în țărani de stat. De-a lungul timpului, administrația țaristă a înăsprit legile împotriva romilor, interzicându-le să rătăcească.

După ce Lituania și-a recâștigat independența în 1918, situația romilor din țară s-a schimbat, aceștia devenind „cetățeni cu drepturi depline”. Aveau pașapoarte lituaniene, dar erau obligați să locuiască în limitele județelor în care erau înregistrați.Tautinių mažumų departamentas. Tautinių mažumų organizacijos. Romai

În timpul ocupației naziste, romii au fost supuși genocidului în Lituania. romuplatforma.lt Oamenii au fost persecutați, închiși, duși la muncă forțată și uciși. În 1942, au început arestările în masă ale romilor în Lituania ocupată. Persoanele deținute de origine romă au fost transportate în lagăre de concentrare și la muncă în Germania și Franța. În total, aproximativ 1.000 de romi au fost deportați din Lituania. Pe lângă evrei, romii au fost exterminați și pe teritoriul Lituaniei. Conform datelor oficiale, cel puțin 500 de romi au fost uciși acolo, se crede că fiecare al treilea rom lituanian.

În timpul ocupației sovietice a Lituaniei, drepturile civile ale romilor au fost restricționate de legile oficiale. În 1956, a fost emis Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS „Privind implicarea țiganilor rătăciți în muncă”, care urmărea să pună capăt tradiției îndelungate a romilor care trăiesc în lagăre și rătăcesc.

Cultură

După restabilirea independenței Lituaniei, în viața romilor au avut loc schimbări calitative, care au încurajat integrarea lor în societatea țării. Comunitatea Țiganilor (Romilor) Lituanieni, fondată în 1992, a fost prima organizație a romilor. Comunitatea Romilor Lituaniană „Romano džijipe” a fost fondată în 1995, iar ulterior au fost înființate alte organizații publice care reprezintă comunitatea, cu filiale în multe orașe lituaniene: în Pasvalys - comunitatea „Romano divs”, în Panevėžys - „Nevo drom”, în Vilnius - „Čigonų laužas”, Centrul Societății Romilor și multe altele.

Cultura roma este reprezentată de grupuri artistice consacrate, dintre care cel mai faimos este „Sare Roma”. Există o școală duminicală pentru romi la Centrul de Zi pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru Copii Panevėžys. În 2011, a fost publicată prima carte cuprinzătoare cu gramatică și dicționar al limbii romani.

Din 2019, Lituania comemorează Ziua de Comemorare a Genocidului Romilor. În 2020, a fost creat filmul documentar „Pasărea Neagră. Memoria Genocidului Romilor” (regia: Rūta Sinkevičienė).

Demografie În 1989, în Lituania locuiau 2.718 de persoane de etnie romă, iar în 2001 erau 2.571. Conform recensământului lituanian din 2011, existau 2.115 de persoane de etnie romă. Majoritatea locuiesc în Vilnius - aproape un sfert din populația de romi. Comunitatea era concentrată în microdistrictul suburban Kirtimai, unde exista tabăra din Vilnius. Era cel mai mare loc de concentrare a romilor din statele baltice. Tabăra a fost desființată în 2020.

Note

Categorie: Grupuri etnice din Lituania Categorie: Imigrația din Lituania