Podul militar peste Dunăre de la Siliștioara–Măgura din 1877

Podul militar peste Dunăre de la Siliștioara–Măgura din 1877, cunoscut și ca Podul de pontoane de la Corabia–Măgura sau Podul de la Siliștioara, a fost un pod militar plutitor construit din pontoane peste Dunăre în august 1877 de pontonierii trupelor române de geniu, în timpul Războiului de Independență al României (parte a Războiului Ruso–Turc din 1877 - 1878). Destinat a fi pod temporar, a fost edificat între Siliștioara din județul Olt al Regatul României (astăzi cartier al orașului Corabia) și Măgura din Sangeacul Vidin al Imperiului Otoman (astăzi Zagrajden, Bulgaria).

Podul a făcut posibilă trecerea Armatei Române de Operații la sud de fluviu, contribuind decisiv la participarea României la luptele din Bulgaria (în special la asedierea Plevnei) și la obținerea independenței de stat a României. În aceeași lună a fost demontat și mutat la Turnu Măgurele–Nicopole, unde a funcționat până în martie 1878 pentru nevoile de aprovizionare și evacuare ale trupelor române și ruse.

Materialele folosite la construirea podului au provenit în principal din județul Vâlcea.

Context

Militar - strategic După declararea independenței României (9/21 mai 1877) și mobilizarea armatei, comandamentul român a decis construirea unui pod de pontoane pentru a permite trecerea rapidă a trupelor la sud de Dunăre, în sprijinul aliaților ruși și pentru validarea opțiunii strategice de independență. Convențiile româno - ruse nu prevedeau inițial participarea directă a României la acțiunile ofensive, dar bombardamentele otomane asupra Calafatului au dus la declararea de facto a stării de război. Trecerea Dunării devenea esențială pentru securizarea flancului stâng și proiectarea forței românești în Balcani.

Podul a demonstrat capacitatea de organizare a Armatei Române și aportul decisiv al populației civile, în special al vâlcenilor. Momentul a fost imortalizat prin fotografii realizate de Carol Popp de Szathmary în zona podului de la Corabia (podul finalizat, baterii și infrastructură militară pe malul Dunării), incluse în albumul Suvenir din Resbelul 1877-1878. Evenimentul este comemorat anual în contextul Zilei Geniștilor Militari (31 mai) și al Zilei Independenței. Locul este marcat de monumente la Siliștioara/Corabia.

Trupele de pontonieri din Regatul României Podul a fost construit de Compania a 5-a Pontonieri din Batalionul de Geniu, comandată de căpitanul Ion Vasiliu. La mobilizarea din aprilie 1877, compania avea 4 ofițeri, 250 de militari, 171 de cai și un complet de pod de echipaj model 1873; cele două plutoane de pontonieri aveau câte 83 de pontonieri. Podul din vase pentru fluvii model 1876 era compus din 120 de vase din lemn, fără temelii fixe.

Istoric

Alegerea amplasamentului Locul a fost ales de colonelul Eracle (Eraclie) Arion împreună cu lt.-colonelul Berindei, pe baza unor considerații strategice, tactice și tehnice. Sectorul ales a fost Siliștioara–Măgura, în apropiere de Corabia. Motivele au fost condițiile tactice și tehnice favorabile: malul stâng domina pe cel drept, o mică insulă și un banc de nisip reduceau lățimea efectivă a fluviului, adâncimea medie era de circa 15 m, mai mică spre maluri, iar satul Măgura permitea întărirea capului de pod. Pregătiri și construcție Podul a fost realizat de Compania a 5-a Pontonieri (Batalionul 1 Geniu), sub comanda căpitanului Ion Vasiliu (Năsturel), cu sprijinul direct al colonelului Eracle Arion (comandant general al lucrărilor genistice). Efectiv mobilizat: 4 ofițeri, 250 de militari (83 pontonieri pe pluton), 171 cai, 1 complet de pod de echipaj model 1873 + pod de vase model 1876 (120 de vase/pontoane din lemn, fără temelii fixe).

Lucrările au început la 14/26 august 1877 și s-au finalizat la 19/31 august 1877. Au participat detașamente din Companiile 1 și 3 Săpători - minari și Regimentul al VI - lea Dorobanți. Au fost construite șosele de acces, poduri pe piloți, două baterii de artilerie pe insulă (12 tunuri) și un baraj de torpile în amonte pentru protecție împotriva navelor otomane.

Sprijin naval: Șalupele Bucur și Rândunica, sub comanda locotenent - comandorului Ioan Murgescu, au remorcat pontoanele și au asigurat protecția.

Provocări și incidente:

Coliziune cu șalupa Bucur - au fost distruse 3 pontoane și avariate altele. Furtună puternică o noapte întreagă - podul a rezistat, dar au trebuit lucrări de consolidare urgente.

Podul a avut o lungime totală de circa 1.036 m (800 m acoperiți de pontoane, podețe și drumuri de acces, totalizând peste 3 km de lucrări auxiliare).

Trecerea trupelor La 12 august 1877, avangarda (batalionul căpitanului Valter Mărăcineanu, Regimentele 10 și 12 Dorobanți, Regimentul 8 Linie, o baterie de artilerie și un escadron de roșiori) a trecut pe portițe și ambarcațiuni pentru a proteja capul de pod.

La 20 august 1877 a început trecerea principală a Armatei de Operații, compusă din Corpul 1, cu Diviziile 3 și 4, și Divizia de rezervă (ulterior numerotată 2), având o forță combativă de 48 batalioane, 32 escadroane și 18 baterii, cu un efectiv total de circa 38 000 de ostași. Trecerea a avut un caracter solemn: Principele Carol I și prim-ministrul Ion C. Brătianu au salutat trupele de la Corabia. Câmpia de lângă Corabia era plină de lume, părinți, soții, frați, copii veniți din sate, orașe și munți să-și vadă ostașii. „...în acea zi de duminică, câmpia de lângă Corabia era plină de lume, de țărani și târgoveți, de femei și copii. Erau părinții ostașilor, erau frații și rudele lor, erau prietenii și cunoscuții, erau nevestele și copiii lor.” - George Coșbuc „Solemne și pline de bărbătească hotărâre erau chipurile ostașilor înșirați pe șesul Siliștioarei. Ei știau că în cutele drapelului lor duc mândria și grijile și speranțele unei țări". - Alexandru Vlahuță„Nimic mai măreț ca defilarea dorobanților. Aici la Corabia, mamele, soțiile, erau cu sutele, înveșmântate în haine, pe podul de vase construit de pontonierii români peste Dunăre la Siliștioara - Măgura (Romanați) între 14 - 19 august 1877”. - Ziarul Românul

Demontare și refolosire După traversare, podul a fost demontat (23 - 26 august 1877) și mutat la Turnu Măgurele - Nicopole, unde a funcționat până în martie 1878 pentru nevoile de aprovizionare - evacuare ale trupelor române și ruse. Nu a existat nicio încercare otomană serioasă de distrugere.

Design și caracteristici Podul a fost construit cu 120 de vase/pontoane din lemn (model 1876). Lungimea totală a fost de circa 1.036 m (800 m acoperiți de pontoane + podețe și drumuri de acces). A permis trecerea infanteriei, cavaleriei și artileriei.

Rolul podului în campanie Podul a deschis o direcție de acces esențială pentru aprovizionare și evacuare, permițând Armatei Române să participe direct la asediul Plevnei și la victoriile care au dus la independență. A demonstrat eficiența trupelor române de geniu/pontonieri și a contribuit la securizarea controlului românesc asupra Dunării, fiind parte a strategiei de proiectare a forței în Balcani.

Alte misiuni ale trupelor de pontonieri în Războiul de Independență al României În afara podului de la Siliștioara - Măgura, Compania a 5-a Pontonieri a mai construit poduri peste râul Olt (Comani, Izlaz), râul Jiu (Gîngiova - Cumulești), râul Olteț și râul Osmol (Bulgaria), precum și puncte de trecere la Calafat și Lom - Palanca.

Contribuții marcante O contribuție esențială la realizarea podului a venit din partea județului Vâlcea, lemnul necesar podului a provenit în cea mai mare parte din comunele Câineni - Robești - Brezoi, precum și forță de muncă rechiziționată. La 23 mai 1877, antreprenorul Carol Novak a încheiat un deviz pentru 385 m³ de lemn fasonat. La 3 iulie 1877 au fost rechiziționate 25.000 de scânduri și 300 de scânduri groase, transportate prin plutire pe Olt până la Caracal. La 9 iulie 1877, primul - ministru Ion C. Brătianu a cerut prefectului Vâlcea să trimită urgent 10.000 de dușumele de brad la Izlaz. Prin ordinul prefectului din 18 iulie 1877, au fost rechiziționați 350 de oameni din plaiul Loviștea (Vâlcea) pentru tăierea a 620 de grinzi de 9 - 10 metri din pădurile moșnenilor. Grinzile au fost transportate cu 180 de care cu boipână la Olt și transformate în plute. Plutașii din Vâlcea (împreună cu cei din Argeș și Olt) au asigurat transportul pe râul Olt până la locul podului. În Caracal a fost organizat un depozit pentru provizii, armament și muniții și locuitorii orașului Caracal au subscris cu sume de bani pentru cumpărarea de pâini și 200 de puști mărcile „Peabody“ și „Kirka“. Județul Olt (Corabia) - a asigurat cartiruirea trupelor, rechiziții masive de mijloace de transport și sprijin logistic direct. thumb|Imagine din perioada 1920-1950 a fabricii de cherestea din Brezoi Unități de geniu suplimentare - Companiile 1 și 3 Săpători - minari au executat lucrări de fortificare și amenajare a pozițiilor de artilerie. Regimentul al VI - lea Dorobanți - a furnizat detașamente importante pentru construcție și protecție. Flotila română - șalupele Bucur și Rândunica sub comanda lt. cmdr. Ioan Murgescu.

Toate aceste operațiuni s-au desfășurat în condiții extrem de grele (ploi torențiale, drumuri desfundate, nivel scăzut al apelor), dar au permis adunarea materialului necesar la timp.

În 1873, Carol Novak construise la Brezoi prima fabrică de cherestea din localitate, considerată a doua din țară după cea de la Galați. Dezvoltarea industrială forestieră din zonă a continuat ulterior prin societăți reunite în 1920 în Societatea Forestieră „Carpatina” din Brezoi.

Note

Lectură suplimentară Epure, Florin, Geniști și pontonieri în trecerea Dunării la 20 august 1877, Revista Armei Geniu Serie nouă Anul XIX Numărul 1 (28)/2019, pp. 87-93 Diaconescu, Ilie Claudiu, Carol Novak – primul mare antreprenor străin din nordul județului Vâlcea; Buridava 6/2008, p. 132 Giurescu, Constantin C., Istoria pădurii românești din cele mai vechi timpuri până astăzi, ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Ceres, București, 1976, p. 149 Ion Coman (coord.), România în Războiul de Independență. 1877-1878, Editura militară, București, 1977, pp. 162-173. T. C. Văcărescu, Luptele romănilor în resbelul din 1877-1878, vol. I, Bucuresci, 1886, p. 228-232.

Categorie:Războiul de Independență al României Categorie:Clădiri și structuri din 1877 Categorie:Foste clădiri și structuri din România Categorie:Poduri din județul Olt Categorie:Poduri din Bulgaria Categorie:Poduri peste Dunăre