Ivan Pavlovîci Bahreanîi (în , în ; născut Lozoviahin; ) a fost un scriitor, eseist, romancier și politician ucrainean. În anul 1992, i-a fost decernat postum Premiul Național „Taras Șevcenko” pentru literatură.
Biografie Ivan Bahreanîi s-a născut în satul Kuzemîn, din gubernia Harkov a Imperiului Rus, într-o familie de zidari. Din cauza condițiilor dificile de viață din timpul Primului Război Mondial, al Revoluției Ruse și al haosului postbelic, nu a putut urma o educație constantă. La vârsta de șase ani, a început cursurile unei școli parohiale, iar ulterior a absolvit școala primară superioară din Ahtîrka. După finalizarea studiilor secundare în 1920, s-a înscris la o școală de lăcătuși, fiind admis ulterior la o școală de arte. În același an, a fost martor la uciderea bunicului și a unchiului său.
În 1922 a început o perioadă de activitate intensă în plan social și politic: a fost adjunct al șefului unei fabrici de zahăr, apoi inspector politic districtual la poliția din Ohtîrka și profesor de desen într-o colonie pentru orfani și copii ai străzii. În acea perioadă, a vizitat Donbasul, Crimeea și Kubanul.
Bahreanîi s-a înscris la Institutul de Artă din Kiev, dar nu a reușit să îl absolve din cauza dificultăților materiale și a atitudinii părtinitoare a conducerii. Din cauză că vorbea limba ucraineană și era un tânăr cu un spirit național ucrainean pronunțat, a fost adesea ținta batjocurii colegilor săi.
În timpul Războiului Civil Rus și, ulterior, la începutul anilor 1920, Bahreanîi a fost implicat în activități sociale și politice sovietice, însă a părăsit Komsomolul în 1925. În 1926, a început să publice poezii în ziare și reviste, iar prima sa colecție de poezii a apărut în 1927.
În 1929, a publicat Ave Maria, o colecție de poeme care a fost interzisă aproape imediat de cenzură și retrasă din comerț. Bahreanîi a fost membru al Asociației Tinerilor Scriitori din Kiev, cunoscută și sub numele de Atelierul Cuvântului Revoluționar (MARS), unde a întâlnit scriitori precum Valerian Pidmohîlnîi, Ievhen Plujnîk, , Hrîhorii Kosînka, Teodosii Osmaiciko și alții care au fost criticați și reprimați de autoritățile oficiale sovietice.
În 1930, a fost publicat romanul istoric în versuri al lui Bahreanîi, Skelka. Acesta relatează răscoala din satul Skelka, din secolul al XVIII-lea, împotriva arbitrarului călugărilor moscoviți de la mănăstirea de lângă sat. Țăranii au ars mănăstirea în semn de protest față de opresiunea națională.
Arestarea și detenția La 16 aprilie 1932, Bahreanîi a fost arestat la Harkov sub acuzația de „propagandă contrarevoluționară”, pe care ar fi răspândit-o prin intermediul poemelor sale. A petrecut 11 luni în izolare în închisoarea OGPU. La 25 octombrie 1932, a fost „eliberat” din închisoare, însă i s-a interzis șederea în Ucraina, fiind condamnat la 3 ani într-un lagăr de muncă forțată din regiunea Habarovsk, lângă Strâmtoarea Bering. A încercat să evadeze, dar fără succes, motiv pentru care sentința i-a fost prelungită cu încă 3 ani.
Ulterior, Bahreanîi a fost transferat într-un alt lagăr, Bamlag. Data exactă a eliberării sale nu este cunoscută, însă la 16 iunie 1938 a fost arestat din nou și închis în penitenciarul NKVD din Harkov, fiind acuzat de apartenență la o „organizație contrarevoluționară naționalistă”. Bahreanîi a fost pus sub acuzare pentru participarea și chiar conducerea acestei organizații. La 1 aprilie 1940, acuzarea nu a reușit să obțină o condamnare după ce scriitorul a refuzat să semneze mărturisirea. S-a decis că Bahreanîi fusese deja urmărit penal pentru activitatea sa, iar cazul a fost clasat.
Bahreanîi s-a întors la Ohtîrka. Mai târziu, el a folosit aceste detalii autobiografice în romanele sale Tîhrolovi (în ), apărut în 1946, și Sad Hetîsmanskîi (în ), publicat în 1950.
Anii celui de-al Doilea Război Mondial
Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, Bahreanîi lucra la teatrul din Ohtîrka, „Narodnîi Dim” (în ). După ce localitatea Ohtîrka a fost ocupată de armata germană la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Bahreanîi a fost arestat din cauza mesajelor sale antifasciste din designul cortinei teatrului. A evadat din închisoare după două luni și s-a alăturat organizației clandestine a naționaliștilor ucraineni, mutându-se ulterior în Galiția.
Bahreanîi a lucrat în sectorul de propagandă al OUN, scriind cântece patriotice și articole, realizând totodată caricaturi și afișe de propagandă. De asemenea, a ajutat la înființarea Consiliului Suprem de Eliberare al Ucrainei (UHVR) și a contribuit la redactarea documentelor sale fondatoare. În același timp, și-a reluat activitatea literară. Bahreanîi a publicat romanul Tîhrolovi (tradus în engleză ca Tiger Trappers sau The Hunters and the Hunted) și poemul Huleaipole în 1944. Înainte de înfrângerea Germaniei Naziste în 1945, Bahreanîi s-a mutat în Germania de Vest cu ajutorul OUN.
Emigrarea Bahreanîi a devenit o forță organizatorică majoră în comunitatea scriitorilor ucraineni din emigrație. El a fondat grupul cunoscut sub numele de Mișcarea Artistică Ucraineană (MUR). Această mișcare a fost responsabilă pentru publicarea a mii de articole. MUR a ținut trei congrese, în 1945, 1947 și 1948. Temele literare și artistice s-au concentrat pe modernizarea și pe diaspora culturii ucrainene.
După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, conform unui acord din 1939, toți foștii cetățeni trebuiau să se întoarcă în Ucraina Sovietică. Bahreanîi, care se stabilise într-o tabără pentru persoane strămutate din Neu-Ulm, Germania, a scris un pamflet care a avut un impact masiv asupra foștilor Ostarbeiter și a prizonierilor de război, intitulat Ciuomu ia ne povertaiusia do SRSR? (în ). Pamfletul prezenta Uniunea Sovietică drept o „mamă vitregă rea” care a orchestrat un genocid împotriva propriului popor. Lucrarea a fost inclusă în rapoartele către Adunarea Generală a Națiunilor Unite de către Eleanor Roosevelt și a dus la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului. Aceasta a garantat libertatea de mișcare și dreptul la azil conform Articolului 13.
În 1947, Bahreanîi a organizat prima traducere străină a romanului Ferma animalelor de George Orwell.
În 1948, a fondat Partidul Democrat Revoluționar Ucrainean (URDP). Din 1948 și până la moartea sa, în 1963, a editat ziarul Ukrainski visti (în ). A condus comitetul executiv al Consiliului Național Ucrainean și a îndeplinit, de asemenea, atribuțiile de vicepreședinte al Republicii Populare Ucrainene în exil.
Romanul Liudîna bihîit nad prirvoiu (în ) a fost scris între anii 1948–1949 și publicat ulterior. Romanul a reprezentat o critică dură la adresa bolșevismului și a încercat să expună minciunile Uniunii Sovietice.
În 1963, Uniunea Democrată a Tineretului Ucrainean, cu sediul în Chicago, a demarat o acțiune pentru a susține acordarea Premiului Nobel lui Bahreanîi. Totuși, moartea sa subită a împiedicat nominalizarea oficială pentru acest premiu, care nu se acordă postum. Bahreanîi a murit la 25 august 1963 și a fost înmormântat la Neu-Ulm, în Bavaria, Germania de Vest.
Opere Povestiri Etiud (1921)
Nuvele și basme Rozgrom (în , 1948), nuvelă Ohneane kolo (în , Neu-Ulm, 1953)
Romane Skelka (Harkov, 1929), nuvelă în versuri Zvirolovi (în , Liov-Cracovia, 1944) și Tîhrolovi (în , publicat în engleză ca The Hunters and the Hunted, Neu-Ulm, 1946) Sad Hetîsmanskîi (în , Neu-Ulm, 1950) Marusia Bohuslavka, prima carte a romanului Buinîi viter (în , München, 1957) Liudîna bihîit nad prirvoiu (în , publicat postum, Neu-Ulm-New York, 1965)
Poeme și colecții de poezii Monholia (în , 1927) Ave Maria (Harkov, 1928) Huleaipole Telefon (1956), poem pentru copii V poti cola (în , 1929), colecție de poezii interzisă de cenzură Zolotîi bumeranh (în , 1946), colecție de poezii
Piese de teatru Buzok (în ) Heneral (în , 1947) Morituri (1947)
Articole și altele Ciuomu ia ne povertaiusia do SRSR? (în , 1946), pamflet Ridna mova (în ) Postrilî v taihî (în )
Familie Bahreanîi a fost căsătorit de două ori; prima sa soție a fost Antonina Zosimova, cu care a avut doi copii: un fiu, Boris, și o fiică, Natașa. În exil, s-a căsătorit a doua oară cu Halîna Trîhub (născută în Ternopil). Aceștia au avut, de asemenea, doi copii: un fiu, Nestor, și o fiică, Roksolana.
Premii și onoruri În 1992, Bahreanîi a primit postum Premiul Șevcenko pentru romanele sale Tîhrolovi și Sad Hetîsmanskîi. La 13 iulie 2023, parcul Pușkin din Kiev a fost redenumit Parcul Ivan Bahreanîi.
Note
Lectură suplimentară
Note
Legături externe
Categorie:Nașteri în 1906 Categorie:Nașteri pe 19 septembrie Categorie:Decese în 1963 Categorie:Decese pe 25 august Categorie:Poeți ucraineni Categorie:Scriitori ucraineni Categorie:Scriitori sovietici Categorie:Scriitori cunoscuți sub pseudonimele folosite Categorie:Ucraineni expatriați în Germania