(literal „Instalație de utilizare a carcaselor”), numită uneori și „Uzina germană de topire a cadavrelor” sau „Fabrica de Seu”, a fost o temă recurentă a propagandei de atrocitate a Aliaților, care descria presupusa utilizare a cadavrelor umane de către Imperiul German pentru extragerea grăsimilor în timpul Primului Război Mondial. În anii postbelici, investigațiile din Marea Britanie și Franța au dezvăluit că aceste povești erau false.
Conform unei versiuni tipice a poveștii, Kadaververwertungsanstalt era o instalație specială operată de germani în care, din cauza lipsei de grăsimi cauzată de , cadavrele soldaților germani de pe câmpul de luptă erau procesate pentru grăsime, care era apoi folosită la fabricarea nitroglicerinei, lumânărilor, lubrifianților și chiar a . Instalația ar fi fost operată în spatele liniilor frontului de către DAVG — („Societatea Germană pentru Utilizarea Deșeurilor”).
Istoricul a numit-o „cea mai îngrozitoare poveste de atrocitate” din Primul Război Mondial, în timp ce jurnalistul a descris-o drept „cea mai populară poveste de atrocitate a războiului”. După război, , fostul șef al serviciilor de informații ale , ar fi afirmat într-un discurs că a inventat povestea în scopuri propagandistice, având ca scop principal atragerea Chinei în război împotriva Germaniei.
Cercetătorii recenți nu acordă credit afirmației că Charteris ar fi creat povestea. Istoricul propagandei afirmă că „adevărata sursă a poveștii se găsește în paginile presei Northcliffe”, referindu-se la ziarele deținute de . Adrian Gregory presupune că povestea a luat naștere din zvonuri care circulau de ani de zile și că nu a fost „inventată” de un individ anume: „Fabrica de procesare a cadavrelor nu a fost invenția unui propagandist diabolic; a fost un basm popular, un «mit urban», care circulase luni de zile înainte de a primi vreo atenție oficială”.Gregory, Adrian (2008). The Last Great War. British Society and the First World War, Cambridge University Press, p. 57.
Istorie Zvonuri și caricaturi Zvonurile conform cărora germanii foloseau corpurile soldaților lor pentru a crea grăsime par să fi circulat încă din 1915. Cynthia Asquith nota în jurnalul său pe 16 iunie 1915: „Am discutat zvonul că germanii își utilizează chiar și cadavrele, transformându-le în glicerină, săpunul fiind un produs secundar”.Neander, Joachim, The German Corpse Factory. The Master Hoax of British Propaganda in the First World War, Saarland University Press, 2013, pp.79-85. Astfel de povești au apărut și în presa americană în 1915 și 1916. Presa franceză a preluat subiectul în cotidianul , în februarie 1916. În 1916, a fost publicată o carte de caricaturi de . Una dintre ele înfățișa cadavre de soldați germani încărcate într-un cărucior în pachete ordonate, fiind însoțită de un comentariu scris de : „Mi s-a spus de către un chimist eminent că șase kilograme de glicerină pot fi extrase din cadavrul unui destul de bine hrănit... Un milion de oameni morți sunt transformați în șase milioane de kilograme de glicerină”. O caricatură ulterioară de făcea de asemenea referire la zvon, înfățișând un muncitor german din industria munițiilor care privea o cutie de glicerină și spunea: „Vai! Sărmanul meu frate!” (parodiind o reclamă celebră pentru ).
Până în 1917, britanicii și aliații lor sperau să atragă China în război. Pe 26 februarie 1917, ziarul de limbă engleză North-China Daily News a publicat o poveste conform căreia președintele chinez ar fi fost îngrozit de încercările amiralului de a-l impresiona, când „amiralul a declarat triumfător că extrăgeau glicerină din soldații morți!”. Povestea a fost preluată și de alte ziare.
În toate aceste cazuri, povestea era relatată ca un zvon sau ca ceva auzit de la oameni care ar fi fost „la curent”. Nu a fost prezentată ca un fapt documentat.
Fabrica de cadavre Prima relatare în limba engleză despre o Kadaververwertungsanstalt reală și localizabilă a apărut în numărul din 16 aprilie 1917 al ziarului The Times din Londra. Într-o scurtă notă sub rubrica „Prin ochii germanilor”, cita din ziarul german o știre foarte scurtă a reporterului Karl Rosner, de numai 59 de cuvinte, care descria mirosul neplăcut provenit de la o fabrică de procesare a „”, fără a face vreo referire la faptul că acestea ar fi fost umane. A doua zi, povestea a fost reluată cu mai mult accent în The Times și Daily Mail (ambele deținute de ), sub titlul „Germanii și morții lor”. Articolul susținea că informația provenea din ziarul belgian , care la rândul său o primise de la . Relatarea belgiană afirma specific că trupurile erau ale soldaților și interpreta cuvântul german „” ca referindu-se la cadavre umane.
Povestea descria cum cadavrele soseau cu trenul la fabrică, situată „adânc în pădure” și înconjurată de un gard electrificat, și cum erau topite pentru grăsimi care erau apoi procesate în stearină. Se pretindea că aceasta era folosită pentru săpun sau rafinată într-un ulei „de culoare galben-maronie”. Pasajul presupus incriminator din articolul original german a fost tradus astfel:
O dezbatere a urmat în paginile The Times. Ziarul a afirmat că a primit scrisori care contestau traducerea cuvântului „Kadaver”, sugerând că acesta nu se folosește pentru corpuri umane (pentru care se folosește Leichnam). The Times a replicat că autoritățile lingvistice sunt de acord că termenul poate fi folosit și pentru animale.
The New York Times a raportat pe 20 aprilie că articolul era crezut de toate ziarele franceze, cu excepția , care prefera să creadă că era vorba despre animale. The New York Times nu a acordat credit poveștii, subliniind că ziarele germane obișnuiau să publice farse de 1 Aprilie.
Pe 30 aprilie, subiectul a fost ridicat în Camera Comunelor, dar guvernul a refuzat să îl confirme oficial. a declarat că nu are informații în afara celor din presă, dar a adăugat că „având în vedere alte acțiuni ale autorităților militare germane, nu este nimic incredibil în această acuzație”.
Afirmații postbelice Discursul lui Charteris Pe 20 octombrie 1925, New York Times a relatat despre un discurs ținut de generalul de brigadă , în care acesta ar fi recunoscut că a inventat povestea fabricii de cadavre pentru a întoarce opinia publică chineză împotriva Germaniei, prin inversarea legendelor a două fotografii: una cu soldați morți trimiși spre înhumare și una cu cai morți trimiși la procesare.Knightley, p. 105
La revenirea în Marea Britanie, Charteris a negat categoric raportul din New York Times, afirmând că doar repeta speculații publicate anterior de Bertrand Russell. El a declarat: „Nu am inventat povestea Kadaver, nici nu am modificat legendele fotografiilor... Propaganda nu era sub controlul G.H.Q. Franța, unde eu conduceam serviciile de informații”.
Subiectul a fost clarificat în Parlament pe 2 decembrie 1925, când Austen Chamberlain a anunțat că guvernul britanic acceptă dezmințirea oficială a guvernului german, conform căreia povestea nu a avut niciodată un fundament real.
Impactul în Al Doilea Război Mondial Credința larg răspândită că Kadaververwertungsanstalt fusese o invenție propagandistică a avut un efect advers în timpul celui de-al Doilea Război Mondial asupra rapoartelor despre Holocaust. Când au apărut primele știri despre faptul că germanii produceau săpun din cadavrele evreilor uciși, oficiali britanici precum au fost sceptici, considerând că aceste rapoarte seamănă prea mult cu „poveștile despre utilizarea cadavrelor umane în ultimul război, care au fost o minciună grotescă”. Istoricul Joachim Neander notează că această neîncredere a întârziat acțiunile care ar fi putut salva multe vieți evreiești.
Cercetări recente Istoriografia modernă susține că povestea a apărut din zvonuri circulante în rândul trupelor și civililor din Belgia și nu a fost o creație planificată a mașinăriei de propagandă britanice. Adrian Gregory este critic la adresa versiunilor care susțin o manipulare „de sus în jos”, argumentând că publicul a fost cel care a indus în eroare presa, procesul fiind unul „de jos în sus”.Gregory, p.69. Totuși, odată ce povestea a fost preluată de ziare respectabile precum The Times, ea a căpătat o aură de veridicitate care a transformat zvonul în „fapt” istoric pentru acea perioadă.
Afirmații similare în conflicte ulterioare În timpul invaziei ruse în Ucraina din 2022, a apărut în 2023 o afirmație conform căreia armata rusă își ascundea pierderile prin procesarea cadavrelor în „cuburi de carne” (numite uneori „mobik meat cubes”). Aceste afirmații nu au putut fi verificate și au fost clasificate drept dezinformare.
Note
Categorie:Belgia în Primul Război Mondial Categorie:Propagandă Categorie:Primul Război Mondial