miniatura|Nicolae Răceanu la începutul carierei Nicolae Răceanu (n. 1 ianuarie 1944, Poiana Sibiului, județul Sibiu, România, d. 25 mai 2023, Sibiu, județul Sibiu, România) a fost un interpret român de muzică lăutărească și de petrecere, cunoscut pentru activitatea sa artistică din România și din diaspora românească din Statele Unite ale Americii. A activat în restaurante și localuri bucureștene în anii 1960 și 1970, iar după emigrarea în Statele Unite a devenit o prezență importantă în comunitățile românești din exil. Piesa „Magdalena” a fost menționată în unele articole despre evoluția manelelor și a muzicii de petrecere din România.
Biografie Nicolae Răceanu s-a născut la 1 ianuarie 1944 în localitatea Poiana Sibiului, județul Sibiu, într-o familie numeroasă. În copilărie a participat la activitățile culturale locale și a început să cânte de la o vârstă fragedă. A urmat cursurile Școlii Populare de Artă din Sibiu. La începutul carierei a cântat în zonele Ardealului și Banat. A fost remarcat și susținut de Maria Lătărețu „O stea spre America a plecat din țara mea”, Tribuna Sibiului, anul CIX, nr. 867, 17 aprilie 1993, p. 2.. A apărut la televiziune în cadrul concursului „Emoții în premieră”. A colaborat cu mai mulți dirijori și muzicieni români, printre care Victor Predescu, Nicu Stănescu și Tudor Pană. În anul 1967 s-a stabilit la București, unde a cântat în restaurante și localuri cunoscute, precum Cina, Athénée Palace, Hotel Nord și Pescăruș„Nicolae Răceanu și visul său împlinit: «Mi-am dorit în viața mea s-ajung în America» și așa s-a și întâmplat”, Tribuna Sibiului, anul CIX, nr. 1047, 24 decembrie 1993, p. 2.. În această perioadă a apărut și în emisiuni ale Televiziunii Române. S-a căsătorit cu Ana și a avut doi copii, Dan și Sorin. Emigrarea în Statele Unite La începutul anilor 1980, Nicolae Răceanu a emigrat în Statele Unite ale Americii împreună cu familia sa„O stea spre America a plecat din țara mea”, Tribuna Sibiului, anul CIX, nr. 867, 17 aprilie 1993, p. 2.. Presa vremii relata că artistul ar fi fost „cumpărat” de omul de afaceri Aurel Pascu pentru suma de 25.000 de dolari. După stabilirea în Statele Unite a susținut spectacole pentru comunitățile românești din New York și California, precum și în Canada, Australia și Europa. În perioada exilului a lansat mai multe albume și casete audio destinate în principal românilor din diaspora. Printre cele mai cunoscute materiale discografice se numără albumul Mi-am dorit în viața mea să ajung în America din 1982. Cântecele sale au circulat și în România comunistă prin intermediul casetelor audio copiate ilegal. Într-un interviu acordat revistei Tribuna Sibiului, Nicolae Răceanu afirma că dificultățile începutului în exil au fost depășite prin activitatea artistică și prin promovarea folclorului din zona Mărginimii Sibiului. Acesta menționa și colaborarea cu instrumentistul Ceda Iovanovici, alături de care a efectuat turnee în Statele Unite, Canada, Australia și mai multe state europene„Nicolae Răceanu și visul său împlinit: «Mi-am dorit în viața mea s-ajung în America» și așa s-a și întâmplat”, Tribuna Sibiului, anul CIX, nr. 1047, 24 decembrie 1993, p. 2.. Artistul declara că a început să cânte imediat după sosirea în Statele Unite și că primul său album american a fost lansat în 1981, sub titlul Mi-am dorit în viața mea să ajung în America. Stil muzical și influență Repertoriul lui Nicolae Răceanu a inclus muzică lăutărească, romanțe, cântece de petrecere și influențe balcanice. Piesa „Magdalena” a fost asociată în unele comentarii culturale cu influențe orientale și cu evoluția ulterioară a muzicii de petrecere românești. În mediile dedicate muzicii lăutărești și de petrecere, Nicolae Răceanu este considerat de unii cercetători și colecționari o figură de tranziție între lăutăria clasică și muzica de petrecere modernă din anii 1990. Apariții Presa vremii și programele TV au consemnat mai multe apariții și concerte susținute de Nicolae Răceanu:
Picnicul Petrovicenilor din Canada: „La picnicurile petrovicenilor, pline de voie-bună, au cântat următorii (…) Vrednici de amintit sunt: Voichița Popovici din Satu Nou, solistă vocală la Radio Novi Sad, Mariana Drăghicescu și Nicolae Răceanu, ambii din România. (…)”
Revelionul celor mari (anul 1994): „muzică populară; filmele anului 1993; transmisiuni în direct de la Continental (Mădălina Manole, Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Jean Constantin, Gioni Dimitriu, Luca Novac și frații Vincu; Nicolae Răceanu; parada modei; dans-Enigma; surprize); umor, videoclipuri.”
Clubul „Independența”: „Sîmbătă seara, pe scena clubului Independența s-a disputat o vie întrecere cultural-artistică între formațiile fabricilor Flamura roșie și 7 Noiembrie. (…) Solistul de muzică populară Nicolae Răceanu, de la 7 Noiembrie a încîntat auditoriul cu vocea-I caldă și melodioasă (…) Ceea ce vreau să scot în evidență este faptul că această întrecere a fost cit se poate de vie și uneori… chiar palpitantă. Dacă la început Flamura roșie era în urmă cu 9 puncte, față de 7 Noiembrie, apoi, încetul cu încetul, o ajunge și chiar o întrece, disputa terminîndu-se cu victoria formațiilor de la Flamura roșie, la două puncte diferență. (Aurelia Mateiaș)”.
Rubrică TV, 13 iulie 1973, cu un moment de folclor: „11,40: Moment folcloric cu: Nicolae Răceanu, Nicolae Șerban, Nicolae Stănilă.”Program TV, 13 iulie 1973, rubrica „Moment folcloric cu: Nicolae Răceanu, Nicolae Șerban, Nicolae Stănilă”.
Apariție la un revelion cu Benone Sinulescu: „BENONE SINULESCU VA CÂNTA DE REVELION IA NEW YORK pentru comunitatea românească ce se va strânge la restaurantul „Dante“ . Alături de Benone Sinulescu va cânta Nicolae Răceanu, Cristina Voicu și orchestra Continental. Masa de Revelion va costa 120 de dolari de persoană, aproximativ același preț cu o masă de Revelion la Sinaia.”
Rubrică TV, 11 august 1973: „22.50 – Romanțe și cîntece de petrecere cu Ștefania Rareș, Nicolae Răceanu, Elena Șitoianu, Atanase Lambru”
Cîntarea României: „Aflată în plină desfășurare , etapa de masă a Festivalului ,,Cîntarea României“ marchează o intensă și rodnică activitate artistică în rîndul artiștilor profesioniști și amatori. (…) La Clubul Cooperativei al municipiului București cîntărețul de muzică populară Nicolae Răceanu a prezentat un recital cu cîntece din folclorul ardelenesc, fiind acompaniat la pian de compozitorul Noru Demetriad”.
Participarea la diferite evenimente: „La solicitarea noastră Nicolae Răceanu a acceptat cu plăcere să cânte în spectacolul dat în cinstea concursului “Cel mai fidel cititor al ziarului TRIBUNA”. În zilele de 27 și 28 decembrie, ora 19, va cânta împreună cu orchestra de muzică populară “Cindrelul” pe scena Casei de cultură a sindicatelor din Sibiu. În 24 ianuarie va fi la Chișinău pentru un concert și tot în luna ianuarie va concerta la Sibiu, Brașov, Timișoara, București.”
Făcea acțiuni filantropice: „Luni și marți, 27 și, respectiv, 28 decembrie, ora 19, pe scena Casei de cultură a sindicatelor din Sibiu vor avea loc două concerte de muzică populară susținute de orchestra și soliștii orchestrei de muzică populară “Cindrelul” având drept cap de afiș pe cunoscutul interpret de muzică populară Nicolae Răceanu venit din Statele Unite ale Americii. După cum ne-a declarat reputatul cântăreț, fondurile rezultate din aceste concerte vor fi donate întreprinderii COMPA (fostul IPAS) și ansamblului folcloric profesionist “Cindrelul și Junii Sibiului”.
Discografie Mi-am dorit în viața mea să ajung în America (1982, dublu LP, casetă audio, relansat pe CD în 2004)
Tot așa mă bate gândul (1982, disc single)
Magdalena (1982, disc single)
Happy Holydays. Sărbători fericite. Răceanu din America Deces Nicolae Răceanu a murit la 25 mai 2023 la Sibiu. Acesta a fost înhumat la data de 27 mai 2023, conform documentelor existente în administrația cimitirului, alături de părinții săi, Maria și Petru Răceanu. Note
Legături externe [https://www.discogs.com/artist/3822902-Nicolae-R%C4%83ceanu?srsltid=AfmBOoqG7sPeL9eSwLG7gM-aNJlLUsdAfF-PM7Q9MzQRQwHcCYEMW35j Discogs
[https://youtube.com/@nicolaeraceanu4741 YouTube
[https://www.facebook.com/share/1Cm5Eah1qV/ Facebook
Categorie:Nașteri în 1944 Categorie:Decese în 2023 Categorie:Cântăreți români Categorie:Interpreți de muzică lăutărească Categorie:Români emigranți în Statele Unite ale Americii