Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (abreviat PNȚCD sau PNȚ-CD) este un partid politic neparlamentar de centru-dreapta spre dreapta din România, care se consideră continuatorul Partidului Național-Țărănesc (PNȚ) istoric ce a activat în Regatul României între 1926 și 1947. A făcut în trecut parte la nivel european din Partidul Popular European (PPE), iar în martie 2020 a fost primit în Mișcarea Politică Creștină Europeană (ECPM).PNTCD a fost primit în ECPM Actualmente, partidul nu are niciun europarlamentar. De asemenea, partidul are o reprezentare politică foarte mică la nivel politic local pe țară, din punctul de vedere al totalului de aleși locali. Împreună cu Partidul Național Liberal (PNL) contemporan, Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD) este unul dintre cele mai vechi partide din România postdecembristă. De asemenea, până în prezent, s-au scindat două partide din PNȚCD, mai precis Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache (PNȚMM) respectiv Alianța Național Țărănistă (ANȚ).
Activitatea Reînființarea și perioada de opoziție thumb|200px|left|De la stânga la dreapta: Ion Diaconescu, Corneliu Coposu și Ion Rațiu, în timpul unei manifestații la București, în anul 1990.
În decembrie 1989, Corneliu Coposu a înființat Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD) ca succesor al Partidului Național Țărănesc (PNȚ) din Perioada interbelică. Schimbarea de titulatură a făcut posibilă integrarea în Internaționala Creștin Democrată (ICD), însa a implicat și schimbarea radicală a programului partidului.
Activitatea partidului în anii 1990
În primii ani de după Revoluția Română din 1989, PNȚCD s-a remarcat ca una dintre cele mai importante formațiuni politice de opoziție, susținând manifestațiile anticomuniste din Piața Universității în 1990.
În 1991, partidul a devenit membru fondator al Convenției Democrate Române (CDR), o alianță de partide și organizații civice de centru-dreapta, cu scopul de a contracara influența Frontului Salvării Naționale.
La alegerile parlamentare și prezidențiale din 1996, CDR a obținut victoria, iar PNȚCD a preluat conducerea guvernului. Președintele partidului, Victor Ciorbea, a devenit prim-ministru, urmat de Radu Vasile (1998–1999) și Mugur Isărescu (1999–2000). Guvernarea CDR a fost caracterizată de reforme economice importante, precum liberalizarea prețurilor și privatizări, dar și de instabilitate politică internă și de scăderea încrederii publicului.
În urma alegerilor din 2000, partidul nu a reușit să atingă pragul electoral de 5%, pierzând reprezentarea parlamentară. Acest moment a marcat începutul unei perioade prelungite de declin pentru PNȚCD.
PNȚCD-ul ca lider al coaliției de guvernare (1996–2000) După guvernarea 1996–2000, aspru criticată, Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD), principalul exponent al Convenției Democrate Române (CDR), nu a reușit să obțină numărul de voturi necesare trecerii pragului electoral.
După ieșirea de la guvernare și din parlament La alegerile parlamentare din 2000, partidul a optat să candideze într-o coaliție, al cărui prag electoral a fost prea mare pentru a putea fi atins. Partidul nu a mai intrat în Parlament și a continuat să fie marcat de lupte între diverse facțiuni și diverși lideri.
În martie 2005, partidul a fuzionat cu Uniunea pentru Reconstrucția Romaniei (URR) și și-a schimbat denumirea în Partidul Popular Creștin Democrat (PPCD).S-a nascut Partidul Popular, 7 martie 2005, Evenimentul zilei, accesat la 9 august 2012Taranistii, o paranteza istorica pe langa "populari", 7 martie 2005, Irinel Radulescu, Adevărul, accesat la 9 august 2012
În septembrie 2006, a revenit la vechiul nume - Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD).
La data de 21 ianuarie 2007, în funcția de președinte a fost ales omul de afaceri Marian Miluț, care a devenit membru al partidului în anul 2005. El a fost urmat de Aurelian Pavelescu. În 2011, un congres ținut în luna iunie l-a ales ca președinte pe Victor Ciorbea. În septembrie, facțiunea condusă de Vasile Lupu și Aurelian Pavelescu a organizat un nou congres extraordinar al PNȚCD, contestat de către Victor Ciorbea. Congresul a avut loc la București, la Palatul Parlamentului, în ziua de 17 septembrie 2011. Vasile Lupu a fost ales președinte, iar Pavelescu secretar general. Ambele facțiuni își propuneau revenirea în Parlament și promovarea restaurării monarhiei în România..
În cele din urmă, au rămas doi pretendenți pentru titlul de președinte - Pavelescu și Ciorbea. Cel dintâi a primit recunoașterea tuturor formațiunilor ca lider al partidului, în vreme ce Victor Ciorbea a părăsit partidul, aderând la Partidul Național Liberal (PNL).
Revenirea în Parlament și refacerea Alianței D.A.
În anul 2012, PNȚCD a semnat o alianța electorală cu Partidul Democrat Liberal (PDL) și Forța Civică (FC), constituind Alianța România Dreaptă (ARD). În cadrul alianței, PNȚCD a redevenit partid parlamentar, obținând un loc de deputat (Ioan Mihăilă) și unul de senator (Valeriu Todirașcu), ambele la București.
În urma congresului din 20 aprilie 2013, partidul a fost reunificat, Pavelescu fiind ales președinte, iar aripile fiind dizolvate. În toamna anului 2013, PNȚCD a încheiat un protocol de colaborare cu Inițiativa România Liberală (IRL), fondată de liberali care au părăsit Partidul Național Liberal (PNL). În noiembrie 2013, Pavelescu a fost reconfirmat în funcție, iar fondatorii IRL: președintele fundației, Vlad Moisescu, secretar general al PNȚCD, deputatul Diana Tușa și primarul sectorului 1 al capitalei Andrei Chiliman vicepreședinți. Și fostul deputat democrat-liberal Maria Stavrositu a fost aleasă vicepreședinte, alături de fostul avocat al poporului, Gheorghe Iancu.
Întrucât în anul 2014, Forța Civică (FC) a fuzionat cu Partidul Democrat Liberal (PDL), alianța D.A. și-a încetat existența.
Istoric electoral miniatura|Câștigul alianțelor Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat pe localități
Alegeri prezidențiale An Candidat Alianță Primul tur Al doilea tur Rezultat Voturi Procente (%) Voturi Procente (%) 1990 Ion Rațiu 617.007 Nu a existat 1992 Emil Constantinescu CDR 3.717.006 4.641.207 1996 3.569.941 7.057.906 2000 Mugur Isărescu 1.069.463 Nu s-a calificat 2004 Gheorghe Ciuhandu 198.394 2009O aripă l-a susținut pe candidatul Partidului Național Liberal (PNL), Crin Antonescu, iar altă aripă l-a susținut pe candidatul susținut de Partidului Democrat Liberal (PDL), Traian Băsescu. 2014A susținut-o pe candidata partidului Partidul Mișcarea Populară (PMP), Elena Udrea. 2019A susținut-o pe candidata Partidului Social Democrat (PSD), Viorica Dăncilă (ex-premier). 2024
Alegeri parlamentare An Voturi Procente (%) Senat Camera Deputaților Poziție Rezultat Guvern 1990 348.637 351.357 4 1992 2.210.7222.117.144 2 1996 3.772.0843.692.321 1 2000 575.706546.135 6 2004 196.027188.268 2008 2012 1.239.3181.223.189 2 2016 2020 2024 371270 26
Președinți ai PNȚCD-ului miniatura|325x325px|Câștigul Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat pe localități Corneliu Coposu (1990–1995) Ion Diaconescu (1995–2000) Constantin Dudu Ionescu (2000–2001) Andrei Marga (2001) Victor Ciorbea (2002–2004) Gheorghe Ciuhandu (2004–2007) Marian Petre Miluț (2007–2011) Aurelian Pavelescu (2011–prezent)
Personalități Corneliu Coposu, președinte fondator al partidului după 1990; Ion Rațiu, vicepreședinte al partidului, candidat la președinție în 1990; Ion Diaconescu, președinte al partidului după 1995, președinte al Camerei Deputaților din România în legislatura 1996–2000; Vasile Constantin Niculae Ionescu-Galbeni, fost deținut politic, deputat între 1990–2000; Gabriel Țepelea, fost deputat, membru de onoare al Academiei Române; Ion Bărbuș; Șerban Ghica; Valentin Gabrielescu, fost deputat și senator; Ticu Dumitrescu, fost deținut politic, fost senator, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR), precum și inițiatorul Legii Deconspirării Securității și Legii Lustrației; Matei Boilă, fost deținut politic, fost senator, ulterior devenit preot greco-catolic; Leonida Lari, scriitoare, fostă deputată, activistă pentru Unirea Republicii Moldova cu România; Mircea Ciumara, fost deputat, fost ministru; Ioan Alexandru, scriitor.
Note
Note bibliografice
Bibliografie Ioan Scurtu, Istoria Partidului Național Țărănesc, Editura Enciclopedică, București, 1994; Institutul pentru Analiză și Strategie Politică „Iuliu Maniu” și Fundația „Hans Seidel”, Corneliu Coposu în fața istoriei, Ediția a II-a completată, Editura Metropol, 1997; Dan Pavel, Iulia Huia, «Nu putem reuși decît împreună». O istorie analitică a Convenției Democratice, 1989-2000, Editura Polirom, Iași, 2003; Alina Mungiu-Pippidi, Politica după comunism, Editura Humanitas, București, 2002; Ioan Scurtu ș.a., Enciclopedia partidelor politice din România 1859-2003, Editura Meronia, București, 2003; Florin-Vasile Șomlea, Partidele populare din țările Uniunii Europene, Editura Cartimpex, Cluj-Napoca, 2007.
Lectură suplimentară Cristian Sandache, Doctrina național-creștină în România, Editura Paideia, București, 1997
Vezi și Convenția Democrată Română (CDR) Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache (PNȚMM) Alianța Forțelor de Dreapta Liberal-Conservatoare (AFDLC)
Legături externe
Site-ul oficial al PNȚCD Țărăniștii făceau politică la aniversări, parastase și înmormântări, 23 aprilie 2009, Florin Mihai, Jurnalul Național Degringolada țărăniștilor, 17 noiembrie 2005, Evenimentul zilei "Calea dreaptă", alianța încropită de Ciorbea: Revoluționarii lui Mărieș, pretendenți la funcții în PNȚCD, partidul atom, 2 octombrie 2011, Marius Vulpe, Evenimentul zilei PNȚCD va fi condus de un om de afaceri Comunicat de presa PNTCD Monitorizare PNȚCD în presa online din România O nouă etapă istorică: PNȚCD
Categorie:Partide politice din România Categorie:Partide creștin-democrate Categorie:Fondări în 1989 Categorie:Partide parlamentare din România Categorie:Partide monarhiste din România