miniatura|Stilul Empire al lui Stalin în Nikopol, Ucraina miniatura|Kiev miniatura|Case staliniste de elită din centrul orașului Celiabinsk, fotografie de la mijlocul anilor 1970. Stalinka este un termen colocvial comun pentru clădirile de apartamente construite în URSS între 1933 și 1961, în principal în timpul domniei lui Iosif Stalin. Acestea au fost construite predominant în stil neoclasic. Stalinka sunt clădiri cu mai multe apartamente construite solid, cu utilități complete, din materiale incombustibile și de obicei cu o înălțime de cel puțin două etaje. Termenul Stalinka nu include alte tipuri de clădiri rezidențiale din epoca lui Stalin, cum ar fi cazărmile, casele din cărămidă fără utilități sau casele cu un singur etaj.
Stalinka erau clădiri bine construite, spațioase, prestigioase și în general situate pe străzile principale. Acestea au fost construite în principal pentru elitele sovietice (membri de partid, muncitori sovietici, intelectuali, cadre universitare, autorități militare, scriitori și actori) între 1933 și 1961. Clădirile rezidențiale staliniste erau construite din cărămizi roșii sau panouri minerale cu o grosime de 60–70 cm pentru izolație termică și fonică. Acestea se caracterizau prin tavane înalte, de până la 4,3 m, pervazuri late și o compartimentare interioară planificată. Majoritatea apartamentelor dispuneau de 3–5 camere, cu suprafețe cuprinse între 57 și 210 m2. De-a lungul timpului, locuințele staliniste au devenit un simbol al statutului și calității, multe dintre ele existând încă în orașele post-sovietice de astăzi.
Expresia „casă stalinistă” este folosită mai frecvent la Moscova și Sankt Petersburg datorită concentrării și proporției mai mari de astfel de clădiri. În același timp, termenul „Stalinka” este utilizat pe scară largă și în alte orașe importante ale fostei URSS, în special în centre regionale și industriale precum Smolensk, Magnitogorsk și Vladivostok. Construcția clădirilor staliniste a încetat efectiv în 1961, când ultimele proiecte majore de planificare urbană din orașele cheie au fost finalizate fără modificări.
Dezavantaje Sistemele de încălzire, sistemele de alimentare cu apă și de canalizare din majoritatea clădirilor staliniste datează din perioada construcției. Rețelele electrice din astfel de clădiri nu sunt proiectate pentru aparate moderne, precum mașini de spălat. În unele clădiri staliniste, acoperișul nu a fost reparat de mult timp și prezintă scurgeri. Pardoselile din lemn sunt periculoase la incendiu și predispuse la putrezire dacă sunt expuse în mod regulat la umiditate. De obicei, fațadele acestor case sunt deteriorate, tencuiala și profilele decorative cad. Burlanele exterioare ale clădirilor staliniste, atunci când sunt deteriorate, provoacă umezeală în pereți, ducând la distrugerea ulterioară a tencuielii și apoi a zidăriei.
În clădirile staliniste cu două etaje, nu există subsol. Conductele de alimentare cu apă, încălzire și canalizare trec pe sub podelele apartamentelor de la parter, necesitând demontarea podelei pentru reparații. Din cauza lipsei unui subsol, apartamentele de la parter pot fi reci și umede, iar podelele din lemn putrezesc mai repede. Tavanele înalte cresc volumul încălzit al încăperilor, ceea ce poate complica reparațiile.
Cartierele clădirilor staliniste duc de obicei lipsă de infrastructură modernă, cum ar fi parcări și garaje subterane. În orașele mari, instalarea unei unități de aer condiționat exterioare pe fațada orientată spre stradă este adesea interzisă.
Galerie
Note
Vezi și
Hrușciovka
Categorie:Economia Uniunii Sovietice Categorie:Frazeologie sovietică Categorie:Arhitectura în Uniunea Sovietică Categorie:Arhitectura în Rusia Categorie:Arhitectura stalinistă