Parlamentul Scoției (; ), cunoscut de asemenea și ca Stările Scoției, a fost legislativul Regatului Scoției din secolul al XIII-lea până-n anul 1707. Parlamentul a fost format în timpul secolului 13 din consiliul regelui format din episcopi și conți, primul parlament identificat fiind format în 1235 în timpul domniei lui Alexandru al II-lea, când deja avea rol politic și juridic.

O instituție unicamerală, Parlamentul a fost format pentru cea mai mare parte a existenței sale din cele trei stări: clerul, nobilimea și burghezia. Până în anii 1690, acesta cuprindea nobilimea, comitatele, târgurile și diverși funcționari ai statului. Parlamentul și-a dat consimțământul pentru creșterea impozitelor și a jucat un rol important în administrarea justiției, politica externă, război și adoptarea unei game largi de legislație. Activitatea parlamentară era, de asemenea, desfășurată de instituții „surori”, cum ar fi Consiliile Generale sau Convențiile Stărilor, care puteau desfășura o mare parte din activitățile parlamentului, dar nu aveau puterile și autoritatea supremă a unui parlament complet.Brown and Tanner, History of the Scottish Parliament, i, Introduction

Parlamentul Scoției a fost dizolvat în 1707 în urma ratificării Tratatului Uniunii dintre Scoția și Anglia. Odată cu crearea Regatului Marii Britanii la 1 mai 1707, parlamentele Scoției și Angliei au fost succedate de noul Parlament al Marii Britanii. În conformitate cu Actele Uniunii din 1800, parlamentele Marii Britanii și Irlandei au fuzionat pentru a deveni Parlamentul Regatului Unit.Mann, Alastair, "A Brief History of an Ancient Institution: The Scottish Parliament", Scottish Parliamentary Review, Vol. I, No. 1 (June, 2013) [Edinburgh: Blacket Avenue Press]

Prezentat mult timp ca un organism cu defecte constituționale, care acționa doar ca o ștampilă pentru deciziile regale, cercetările moderne au descoperit că Parlamentul Scoției a jucat un rol activ în politica internă scoțiană. În secolele al XV-lea și începutul al XVI-lea, Parlamentul a fost o contrapondere puternică la puterea regilor Stuart. Parlamentul a oferit consiliere și ajutor monarhilor succesivi, opunându-se în același timp cu succes politicilor regale nepopulare.

Cele Trei Stări

Membrii erau denumiți colectiv Cele Trei Stări () sau „cele trei comunități ale regatului” (tres communitates), până în 1690 compuși din: Prima stare a prelaților (arhiepiscopi, episcopi, abați și alți înalți clerici) A doua stare a nobililor (duci, marchizi, conți, viceconți, lorzi ai parlamentului și vasali laici) A treia stare a comisarilor comitatelor (reprezentanți aleși din rândurile burgheziei regale)

Prima stare era formată din arhiepiscopii de St Andrews și Glasgow, episcopii de Aberdeen, Argyll, Brechin, Caithness, Dunblane, Dunkeld, Galloway, Isles, Moray, Orkney și Ross și, în perioade diferite, diverși abați, priori, arhidiaconi și decani. pp. 67–97 După reforma din 1559, reprezentarea ecleziastică a continuat în parlament, arhiepiscopul de St Andrews și episcopii de Dunblane și Dunkeld asigurând o prezență clericală catolică până în aprilie 1567, alături de episcopii protestanți de Galloway, Orkney și Moray.Brown and Tanner, Parliament, passim Ulterior, doar arhiepiscopii și episcopii protestanți au avut voie să facă parte din parlament, alături de cei care reprezentau abațiile și mănăstirile.Brown and Tanner, Parliament, passim Starea clericală a fost abolită între 1639 și 1662, iar apoi din nou din 1689, când episcopii înșiși au fost înlăturați din Biserica Scoției, ca urmare a Revoluției Glorioase și a urcării pe tron ​​a lui William al III-lea.Kidd, Colin Subverting Scotland's Past: Scottish Whig Historians and the Creation of an Anglo-British Identity 1689–1830 Cambridge University Press (2003) p. 133 Când nu au mai rămas membri ai primei stări, al a doua stare a fost apoi divizată, pentru a păstra diviziunea în trei.

Începând cu secolul al XVI-lea, a doua stare a fost reorganizată prin selecția comisarilor comitatelor: s-a susținut că aceasta a creat o a patra stare. În timpul secolului al XVII-lea, după Uniunea Coroanelor, a fost identificată și o a cincea stare de funcționari de stat (vezi Înalt Lord Comisar al Parlamentului Scoției). Aceste din urmă identificări rămân extrem de controversate în rândul istoricilor parlamentari. Indiferent, termenul folosit pentru membrii adunați a continuat să fie „Cele Trei Stări”.The "fourth estate" argument is primarily favoured by Julian Goodare, and disputed by Keith Brown. A summary of the most recent research can be found in Brown and Mann, History of the Scottish Parliament, ii.

Un comisar de comitat era cel mai apropiat echivalent al funcției de membru al Parlamentului din Parlamentul Angliei din acea vreme, și anume un om de rând sau un membru al nobilimii inferioare. Deoarece parlamentul Scoției era unicameral, toți membrii stăteau în aceeași cameră, spre deosebire de Camera Lorzilor și Camera Comunelor din Anglia, care erau separate.

Origini Parlamentul Scoției a evoluat în Evul Mediu din Consiliul Regelui. Este probabil pentru prima dată identificabil ca parlament în 1235, descris ca un „colocviu” și având deja un rol politic și judiciar. În 1296 avem prima mențiune a reprezentanților burgheziei care participă la luarea deciziilor.Bryant, Chris Parliament: The Biography Volume 1, chapter 10 Ane Auld Sang La începutul secolului al XIV-lea, prezența cavalerilor și a proprietarilor liberi devenise importantă, iar Robert Bruce a început să cheme în mod regulat comisarii burgheziei în parlamentul său. Format din Cele Trei Stări - clerici, arendași șefi laici și comisari ai burgheziei - care se întruneau într-o singură cameră, parlamentul Scoției a dobândit puteri semnificative asupra anumitor probleme. Cel mai evident, era necesar pentru consimțământul privind impozitarea (deși impozitarea a fost percepută doar neregulat în Scoția în perioada medievală), dar avea și o influență puternică asupra justiției, politicii externe, războiului și a tot felul de alte legislații, fie ea politică, ecleziastică, socială sau economică. Activitățile parlamentare erau desfășurate și de instituții „surori”, înainte de cca. 1500 de Consiliul General și ulterior de Convenția Stărilor. Acestea puteau desfășura multe dintre activitățile de care se ocupa și parlamentul – impozitare, legislație și elaborare de politici – dar nu aveau autoritatea supremă a unui parlament complet.Tanner, Parliament, passim Parlamentul Scoției s-a întrunit în mai multe locații de-a lungul istoriei sale. Pe lângă Edinburgh, întâlniri au avut loc și la Perth, Stirling, St Andrews, Dundee, Linlithgow, Dunfermline, Inverkeithing, Glasgow, Aberdeen, Inverness și Berwick-upon-Tweed.Brown and Tanner, passim; Brown and Mann, passim

Personal din cadrul parlamentului Lordul Cancelar Lordul Cancelar era președintele parlamentului Scoției, așa cum era cazul în Camera Lorzilor din Anglia.Tanner, Parliament, passim Întrucât Lordul Cancelar era și principalul ofițer de stat, Păstrătorul Marelui Sigiliu, președintele Consiliului Privat și judecător al Colegiului de Justiție, funcția nu s-a dezvoltat niciodată într-o funcție parlamentară similară ca natură cu cea a Președintelui Camerei Comunelor din Anglia.Tanner, Parliament, passim O lege din 1428 care a creat un „președinte comun” s-a dovedit a fi un eșec, iar Lordul Cancelar a rămas președintele. Până în 1603, Lordul Cancelar prezida în prezența monarhului, iar rolul său era în mare parte procedural, dezbaterile fiind conduse prin intermediul său. În absența monarhului, după Unirea Coroanelor din 1603, Parlamentul era prezidat de Lordul Cancelar în prezența Înaltului Lord Comisar.Tanner, Parliament, passim În 1638, Covenanterii l-au înlocuit pe Lordul Cancelar cu un Președinte al Parlamentului ales de membri. După Restaurație, Lordul Cancelar a fost numit președinte din officio al parlamentului, funcțiile sale incluzând formularea întrebărilor și supunerea acestora la vot.

Lorzii Articolelor De la începutul anilor 1450 până în 1690, o mare parte din activitatea legislativă a parlamentului Scoției a fost de obicei desfășurată de un comitet parlamentar cunoscut sub numele de „Lorzii Articolelor”. Acesta era un comitet ales de cele trei stări pentru a redacta legislația care era apoi prezentată adunării complete pentru a fi confirmată. În trecut, istoricii au fost deosebit de critici față de acest organism, susținând că a ajuns rapid să fie dominat de nominalizări regale, subminând astfel puterea adunării complete.Typified by Cercetări recente sugerează că acest lucru nu a fost întotdeauna așa. Într-adevăr, în martie 1482, comitetul a fost preluat de bărbați care urmau să fie implicați în scurt timp într-o lovitură de stat împotriva regelui și a guvernului său. În alte ocazii, comitetul era atât de mare încât cu greu putea fi mai ușor de controlat decât adunarea completă. Mai general, comitetul era un mijloc pragmatic de a delega redactarea complicată a actelor acelor membri ai parlamentului pricepuți în drept și litere - nu foarte diferit de un comitet select modern al Parlamentului Regatului Unit - în timp ce dreptul de a confirma actul a rămas la adunarea completă a celor trei stări.R. Tanner, "The Lords of the Articles before 1542", in Scottish Historical Review (2000) Lorzii Articolelor au fost desființați în 1690 ca parte a înțelegerii revoluționare.Ferguson, William Scotland's relations with England: a survey to 1707 Saltire Society; New edition (1994) p173

Coroana În diferite momente ale istoriei sale, parlamentul Scoției a reușit să exercite o influență considerabilă asupra Coroanei. Aceasta nu ar trebui considerată o ascensiune lentă de la slăbiciunea parlamentară din 1235 la putere în secolul al XVII-lea, ci mai degrabă o situație în care, în anumite decenii sau sesiuni între secolele al XIII-lea și al XVII-lea, parlamentul a devenit deosebit de capabil să influențeze Coroana, în timp ce în alte momente această capacitate a fost mai limitată. Încă din timpul domniei lui David al II-lea, parlamentul a reușit să-l împiedice să-și urmeze politica de unire a coroanelor cu Anglia, în timp ce monarhii Stuart din secolul al XV-lea au fost influențați constant de o perioadă prelungită de putere parlamentară. Se susține că inversările acestei tendințe au avut loc la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea sub Iacob al VI-lea și Carol I, dar în secolul al XVII-lea, chiar și după Restaurație, parlamentul a reușit să elimine dreptul clerului de a participa în 1689 și să desființeze Lorzii Articolelor în 1690, limitând astfel puterea regală. Puterea Parlamentului era de așa natură încât Coroana a apelat la corupție și management politic pentru a-și submina autonomia în ultima perioadă. Cu toate acestea, perioada 1690-1707 a fost una în care „partide” politice și alianțe s-au format în cadrul parlamentului, într-o atmosferă de maturizare, cu dezbateri riguroase. Disputele privind Actul englez de colonizare din 1701, Actul scoțian de securitate din 1704 și Legea engleză privind străinii din 1705 au arătat că ambele părți erau pregătite să își asume riscuri luate în considerare, dar considerabile, în relațiile lor.Brown, Mann and Tanner, History of the Scottish Parliament, i, ii, passim.

Configurația camerei