Alexandru „Barbă Roșie" Ghica

Pentru alte persoane omonime vedeți Alexandru Ghica.

Alexandru „Barbă Roșie” Ghica (nume întreg Alexandru Scarlat Ghica; ) a fost un boier din Țara Românească, membru al familiei Ghica, care a deținut numeroase dregătorii, printre care căminar, clucer, mare logofăt, mare vistiernic și mare vornic. A fost caimacam al Craiovei între 1830 și 1831, președinte al Curții de Apel și președinte al Înaltei Curți în 1852.

Biografie Alexandru a fost primul fiu al lui Scarlat Dimitrie Ghica (1750 – 1810) și a Mariei Dudescu, sora lui Constantin Dudescu. Scarlat Ghica a fost fiul marelui ban Dimitrie Alexandru Ghica (cca. 1718 – decembrie 1807, București) și fratele domnilor Țării Românești Grigore al IV-lea Ghica și Alexandru Dimitrie Ghica. Barbă Roșie a avut cinci frați și surori, printre care Maria, Dimitrie „Tache", Ruxandra, Iancu și Nicolae. Dimitrie a fost tatăl politicianului român Ion Ghica.

Potrivit lui Dimitrie Papazoglu, Barbă Roșie, în calitate de caimacam al Craiovei, a fost prezent la 6 ianuarie 1831 la inspecția unui batalion de infanterie al Regimentului I al Oștirii Românești, desfășurată pe maidanul Brăiloiului din Craiova. La eveniment au participat marele spătar Alexandru Ghica, generalul rus Starov, instructor al Oștirii, precum și boierimea Craiovei. Papazoglu relata că spătarul Alexandru, nefiind încă îmbrăcat în uniformă militară și purtând încă costumul boieresc, a primit defilarea batalionului comandat de Manolache Băleanu și Alecu Florescu, după care s-a întors acasă, și-a ras barba și a îmbrăcat uniforma de general al Oștirii Românești.Papazoglu, p. 61.

De-a lungul vieții, Alexandru a ocupat funcțiile de mare căminar (1813), clucer (1814), logofăt (1819), vornic (1825), caimacam al Craiovei (1830-1831), mare vornic (1846) și președinte al Curții de Apel (1852).Dimitriu et al., p. 20.

Sub Regulamentul Organic În vara anului 1837, administrația rusă a impus schimbări în Consiliul Administrativ al Țării Românești, în timpul conflictelor dintre Alexandru Dimitrie Ghica, Adunarea Obștească și consulatul rus privind aplicarea Regulamentului Organic și situația finanțelor statului. În cadrul acestei reorganizări, Barbă Roșie a fost numit la conducerea finanțelor, noii miniștri având rolul de a sprijini adoptarea „articolului adițional” susținut de administrația rusă. Barbă Roșie era considerat adept al influenței ruse în Principate, apreciind că „națiunea era prea vicioasă pentru a se guverna singură” și că „nimic nu era mai salutar pentru Țara Românească decât să devină definitiv rusească, deoarece, în fapt, în secret, deja era”.

În timpul ocupației otomane a Bucureștiului din timpul Revoluției din 1821, pașa Gavanozoglu a fost găzduit în casele lui Barbă Roșie de pe Podul Beilicului (astăzi Calea Șerban Vodă), datorită apropierii acestora de cazarma trupelor otomane. În apropierea locuinței avea loc nunta fiicei unui bărbier, care ținuse obloanele închise din teamă față de prezența pașei. După ce a aflat motivul, Gavanozoglu a poruncit deschiderea obloanelor și continuarea petrecerii, invitându-i pe Chehaia Bey și pe ceilalți pași să privească nunta de la ferestrele casei lui Barbă Roșie. La final, aceștia au trimis miresei zece mii de lei și urări pentru noii soți.Papazoglu, p. 65.

După mazilirea domnului Alexandru Dimitrie Ghica în 1842, Barbă Roșie cu rangul în acea vreme de mare vornic, a participat la lucrările Adunării Obștești convocate pentru alegerea noului domn al Țării Românești. Majoritatea boierilor din Cameră, condusă de Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei, criticase administrația lui Vodă Ghica printr-un raport adresat domnitorului și printr-o plângere trimisă Porții Otomane. După sosirea firmanului de mazilire și plecarea lui Alexandru Dimitrie Ghica din țară, Adunarea a procedat la alegerea noului domn, Barbă Roșie numărându-se printre boierii participanți la vot.Papazoglu, p. 126. În urma scrutinului, Gheorghe Bibescu a fost ales domn al Țării Românești cu 131 de voturi (vezi Alegerile domnești din Țara Românească, 1842).

Într-o scrisoare către Vasile Alecsandri, Ion Ghica îl includea pe Barbă Roșie printre boierii epocii care „țineau prin curți și în casă câni, lupi, urși, vulturi, corbi, privighetori, cocori, tot felul de păsări și de lighioane”. Ion relata că Barbă Roșie avea un câine-lup numit Bercea, cunoscut pentru agresivitatea sa și pentru numeroasele atacuri asupra trecătorilor. Potrivit acestuia, Barbă Roșie îi certa pe cei mușcați, spunând: „Na! bine ți-a făcut, neghiobule, dacă nu-l lași în pace!”. Ion Ghica mai nota că animalul manifesta o ostilitate deosebită față de soldații ruși, asupra cărora se repezea când îi vedea trecând pe la poartă. În timpul ocupației rusești din 1828, Bercea s-a luat la harță cu trei soldați și a fost străpuns cu baionetele, murind ulterior din cauza rănilor, la vârsta de patru ani.Ion Ghica... , p. 314.

În 1844 Alexandru s-a numărat printre membrii Obșteștii Adunări care au semnat raportul adresat domnitorului Gheorghe Bibescu în chestiunea concesiunii miniere acordate lui Trandafiroff, un antreprenor rus căruia îi fuseseră oferite drepturi extinse pentru exploatarea minelor din Țara Românească. Documentul critica hotărârea Sfatului Administrativ extraordinar privind exploatarea minelor și cerea anularea privilegiilor acordate concesionarului rus, considerând că acestea încălcau prevederile Regulamentului Organic și drepturile proprietarilor. Raportul a fost adoptat de Obșteasca Adunare la 29 februarie 1844.Ion Ghica... , p. 410-412.

Moșia Fierbinți Familia Ghica stăpânea moșia Fierbinți (actualul oraș Fierbinți-Târg, județul Ialomița), încă din secolul al XVIII-lea, aceasta trecând succesiv din posesia banului Dimitrie Ghica în cea a fiului său Scarlat Ghica, iar apoi în proprietatea lui Alexandru „Barbă Roșie”. Moșia se întindea pe teritoriul județelor Ilfov și Ialomița. Dorind să dezvolte așezarea și să controleze veniturile provenite din cârciumi și clacă, Barbă Roșie s-a învoit cu proprietarii moșiilor vecine, prin embatic, să nu intervină în administrarea satului și să își păstreze doar veniturile moșiilor.Dimitriu et al., p. 17.

Barbă Roșie este menționat ca proprietar al moșiei Fierbinți într-o catagrafie din 1819 sau 1820.Dimitriu et al., p. 18. În Catagrafia obștească a Țării Românești din 1831, moșia Fierbinți era trecută în stăpânirea lui Alexandru Ghica împreună cu mănăstirile Gruiu și Sărindaru, în timp ce moșia Micșunești era deținută de acesta împreună cu căminarul Polizache. Numele lui Alexandru Ghica apărea și în Catagrafia oficială de toți boerii Țării Românești la 1829, unde erau menționați doi boieri cu acest nume, ambii având rangul de vornic și domiciliul în București, unul fiind indicat cu vârsta de 40 de ani, iar celălalt de 35, considerați a fi de fapt aceeași persoană.Dimitriu et al., p. 19.

Familia Ghica deținea proprietăți și la Radovanu, în județul Ilfov istoric (actualul județ Călărași). Un hrisov emis la 18 noiembrie 1793 de Alexandru Constantin Moruzi privind moșiile Radovanu și Gloșovu îl menționa drept cumpărător pe Scarlat Ghica, tatăl lui Alexandru Barbă Roșie. Legăturile familiei cu Radovanu ar explica prezența protopopului din Radovanu la sfințirea bisericii de la Fierbinții de Sus.Dimitriu et al., p. 20.

Alexandru Ghica a ctitorit între anii 1842 și 1843 Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Fierbinții de Sus. Ridicarea lăcașului a fost pusă în legătură cu moartea timpurie a fiicei sale Maria Sevastița, decedată în 1842 la doar 23 de ani, hramul bisericii fiind interpretat ca o referire la aceasta.Dimitriu et al., p. 21.

Biserica din Fierbinții de Jos a fost construită în 1854 prin fondurile puse la dispoziție de acesta, împreună cu contribuția epitropilor Panait și Dumitrache și a mai multor preoți locali. Între anii 1858 și 1863 a fost edificată și biserica din Fierbinți-Târg, pe proprietățile lui Alexandru Ghica și ale Sevastiței Clucereasa.Dimitriu et al., pp. 22-23.

Între anii 1863 și 1865, Alexandru Ghica a ridicat și o capelă cunoscută sub numele de „Paraclisul lui Ghica”, cu hramul Sfântul Alexandru. Capela a supraviețuit până în anii 1980, când a fost demolată de autoritățile comuniste. Moșia Herbinții Ghicăi, pe care se ridica biserica din Fierbinți-Târg, a fost vândută ulterior lui Nicolae Alexandrescu, poreclit „Cafegibașa”, deoarece servea cafeaua domnitorului Grigore Ghica. Prin căsătoria fiicei lui Nicolae, Sevastia, cu generalul Eracle Arion în 1866, capela a ajuns ulterior în proprietatea familiei Arion, fiind folosită ca mausoleu familial.

Familia Alexandru Ghica a fost căsătorit de două ori, mai întâi cu Ecaterina Năsturel-Herescu (d. 1821) până la divorțul din 1812, iar apoi cu Smaranda Polizu (d.1842).

Din prima căsătorie a rezultat:

Ana (Anca) Ghica (n. 1810, București – d. 1872, București), căsătorită la 23 ianuarie 1827, în București, cu Ioan Manu (n. 1803, București – d. 1874, București), mare agă al Bucureștiului în 1846 și caimacam al Țării Românești între 1857 și 1858. Au avut cinci copii: Elena, George, Alexandru, Constantin și Dimitrie.

Din a doua căsătorie au rezultat:

Ioan (Iancu) Ghica (n. 1816, București – d. 7 aprilie 1894, București), căsătorit la 22 noiembrie 1841 cu Alexandrina Ghica, fiica lui Alecu „Căciulă Mare” Ghica și a Zoei Cantacuzino-Pașcanu. Au avut doi copii, Zoe și Constantin. Zoe Ghica (n. 8 mai 1844, București – d. 22 martie 1924, Viroflay) s-a căsătorit la 6 iulie 1869, la Paris, cu un nobil francez, contele François de Ganay (n. 5 octombrie 1830, Besançon – d. 20 decembrie 1908, Besançon), fără urmași. Constantin Ghica (n. 1845 – d. 1888) s-a căsătorit în 5 noiembrie 1874 cu Alexandrina Varlam (n. 5 martie 1856 – d. 30 martie 1953) și au avut 4 copii. Descendenții direcți ai lui Constantin există încă, fiind stabiliți în Franța. Aristide Ghica (n. 1818 – d. 13 iunie 1864), paharnic, membru al Curții de Casație, căsătorit cu Zoe Filipescu. Maria Sevastița Ghica (n. 1819 – d. 27 decembrie 1842, Sămurcășești), căsătorită la 27 noiembrie 1842 cu Constantin Suțu și mama lui Mihail C. Șuțu, guvernator al BNR.

Note

Bibliografie

Lectură suplimentară

Vezi și

Familia Ghica

Legături externe

Alexandru Ghika (1785 - 1868) pagina geni.com a lui Alexandru. Accesat în 23 mai 2026 Despre BISERICA SFÂNTUL NICOLAE – FIERBINȚII DE JOS Parohia Fierbintii de Jos. Accesat în 23 mai 2026.

Categorie:Familia Ghica Categorie:Boieri din Țara Românească Categorie:Nașteri în 1785 Categorie:Decese în 1868