În politologie, sultanismul este o formă de guvernare autoritară caracterizată prin prezența extrem de personală a conducătorului în toate elementele guvernării. Conducătorul poate sau nu poate fi prezent în viața economică sau socială, și astfel poate exista pluralism în aceste domenii, dar acest lucru nu este niciodată valabil pentru puterea politică.
Termenul sultanism derivă de la sultan, un titlu folosit în societățile musulmane pentru un suveran sau monarh secular, adesea în contrast cu titlul religios de calif. În utilizarea academică modernă, sultanismul nu se limitează la societăți musulmane sau din Orientul Mijlociu. În 1996, Juan Linz și Alfred Stepan au listat cele mai clare exemple de sultanism, precum „Haiti sub familia Duvalier, Republica Dominicană sub Trujillo, Republica Centrafricană sub Bokassa, Filipinele sub Ferdinand Marcos, România sub Nicolae Ceaușescu și Coreea de Nord sub Kim Ir-sen”.Linz, Juan J.; Stepan, Alfred (1996). "Modern Nondemocratic Regimes". Problems of Democratic Transition & Consolidation. Johns Hopkins University Press: Baltimore. Conform lui Linz și Stepan:[A]devărul esențial într-un regim sultanist este că toți indivizii, grupurile și instituțiile sunt supuse permanent intervenției imprevizibile și despotice a sultanului, și astfel tot pluralismul este precarÎn sultanism, sultanul poate sau nu poate adopta o ideologie de guvernare, dar nu este niciodată legat de nicio regulă sau ideologie dată, nici măcar de a sa proprie. Sultanul poate folosi, de asemenea, orice forțe poate pentru a-și exercita voința personală, cum ar fi organizațiile paramilitare sau bandele criminale, așa cum a afirmat Max Weber în Economy and Society:[Î]n cazul extrem, sultanismul tinde să apară ori de câte ori dominația tradițională dezvoltă o administrație și o forță militară care sunt pur instrumente ale stăpânului. [...] Unde dominația [...] operează în principal pe baza discreției, va fi numită sultanism. [...] Elementul netradițional nu este, totuși, raționalizat în termeni impersonali, ci constă doar în dezvoltarea extremă a discreției conducătorului. Acesta este ceea ce îl distinge de orice formă de autoritate rațională.Weber, Max (1978). Economy and Society. University of California Press: Berkeley.
Note
Lectură suplimentară
Guliyev, Farid (2005). "Post-Soviet Azerbaijan: Transition to Sultanistic Semiauthoritarianism? An Attempt at Conceptualization". Demokratizatsiya: The Journal of Post-Soviet Democratization 13 (3): 393–435.
Categorie:Teorii politice Categorie:Filozofie socială Categorie:Autoritarism