United States Office of War Information

Biroul de Informații de Război al Statelor Unite (United States Office of War Information – OWI) a fost o agenție a Guvernului Statelor Unite înființată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. OWI a funcționat din iunie 1942 până în septembrie 1945. Prin intermediul emisiunilor radio, ziarelor, afișelor, fotografiilor, filmelor și altor mijloace de comunicare, OWI a constituit legătura dintre front și comunitățile civile. De asemenea, biroul a înființat mai multe filiale în străinătate, care au lansat o campanie de informare și propagandă la scară largă în străinătate. Între 1942 și 1945, OWI a analizat scenariile de film, semnalând materialele care prezentau Statele Unite într-o lumină negativă, inclusiv cele care exprimau sentimente anti-război.

Istoric

Originile Președintele Franklin D. Roosevelt a îmființat OWI la 13 iunie 1942, prin Ordinul executiv nr. 9182. Ordinul executiv a consolidat funcțiile Biroului de Date și Statistici (Office of Facts and Figures, OFF, predecesorul direct al OWI), Biroului pentru Rapoarte Guvernamentale (Office of Government Reports) și a Diviziei de Informații (Division of Information) a . Serviciul de Informații Externe, o divizie a , a devenit nucleul Secției pentru Străinătate a OWIWeinberg, p. 77.

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, publicul american nu era la cu informațiile din timpul războiului. Un observator american remarca: „Totul părea să se reducă la trei nemulțumiri acute... în primul rând, că erau prea multe informații; în al doilea rând, că nu erau suficiente; și, în al treilea rând, că, în orice caz, acestea erau confuze și contradictorii”. În plus, opinia publică americană a recunoscut că nu înțelegea motivele pentru care lumea se afla în război și nutrea o mare nemulțumire față de celelalte națiuni aliateWeinberg, p. 78. Președintele Roosevelt a înființat OWI atât ca să răspundă cererii de informații și să reducă confuzia, cât și ca să combată apatia americanilor față de război.

Înființarea OWI nu s-a făcut fără controverse. Publicul american, și în special Congresul Statelor Unite, privea cu suspiciune propaganda din mai multe motive. În primul rând, presa se temea de o agenție centralizată care să fie singurul distribuitor de informații în timpul războiuluiWinkler, p. 23. În al doilea rând, Congresul se temea de o mașinărie de propagandă americană care ar fi putut semăna cu cea condusă de Joseph Goebbels în Germania nazistăWinkler, p. 4. În al treilea rând, încercările anterioare de propagandă întreprinse de Comitetul pentru Informații Publice (așa-numitul Comitet Creel) din timpul Primului Război Mondial au fost considerate un eșecWinkler, p. 3. În al patrulea rând, opinia publică americană era în favoarea unei politici izolaționiste sau neintervenționiste și, prin urmare, ezita să susțină o campanie de propagandă în favoarea războiului.

Însă, în urma atacului asupra Pearl Harbor, necesitatea unei informări coordonate și corespunzător difuzate în timpul războiului din partea armatei și a administrației către public, a depășit temerile legate de propaganda americană. Președintele Roosevelt a încredințat conducerea OWI jurnalistului și reporterului de știri al CBS, , cu misiunea de a „participa activ la câștigarea războiului și la punerea bazelor unei lumi postbelice mai bune”Winkler, p. 1.

Președintele Roosevelt i-a ordonat lui Davis să „elaboreze și să pună în aplicare, prin intermediul presei, al radioului, al filmului și al altor mijloace, programe de informare menite să faciliteze formarea unei înțelegeri avizate și lucide, atât în țară, cât și în străinătate, cu privire la situația și evoluția efortului de război, precum și la politicile, activitățile și obiectivele de război ale Guvernului”Winkler, p. 34. Astfel, activitățile OWI au fost împărțite între sucursala internă și cea din străinătate.

Operațiuni interne Biroul de radio intern al OWI a produs seriale precum „Acesta este inamicul nostru (This is Our Enemy)” (primăvara anului 1942), care se referea la Germania, Japonia și Italia; „Uncle Sam”, care aborda teme interne; și „Grăbiți venirea acelei zile (Hasten the Day)” (august 1943), care se concentra pe frontul intern, precum și „” al rețelei NBC Blue Network. Producătorul de radio a produs mai multe seriale pentru OWI, printre care „Un american în Anglia (An American in England)”, „Un american în Rusia (An American in Russia)” și „Pașaport pentru Adams (Passport for Adams)”, în care au jucat , , și .

În 1942, OWI a înființat Voice of America (VOA), care funcționează și astăzi ca serviciu oficial de radiodifuziune internațională al guvernului Statelor Unite. La început, VOA a împrumutat emițătoare de la rețelele comerciale. Printre programele produse de OWI se numărau și cele furnizate de Labor Short Wave Bureau, al cărui conținut provenea de la și de la .

În colaborare cu , OWI a produs o serie de filme documentare legate de internarea americanilor de origine japoneză. Filmul Relocarea japonezilor și alte câteva filme au fost concepute de pentru informarea publicului american cu privire la internare, pentru contracararea valului de sentimente antijaponeze din țară și pentru încurajarea internatarii americani de origine americană să se stabilească în afara lagărului sau să se înroleze în armată. OWI a colaborat, de asemenea, cu ziarele din lagăre pentru difuzarea informațiilor către internați.

În anii 1942 și 1943, OWI dispunea de două unități fotografice ale căror fotografi au documentat mobilizarea țării în primii ani ai războiului, concentrându-se pe subiecte precum fabricile de avioane și femeile în câmpul muncii. În plus, OWI a produs o serie de 267 de jurnale de actualități pe film de 16 mm, intitulată The United Newsreel, care a fost difuzată atât în străinătate, cât și publicului din SUA. Aceste jurnale de actualități includeau imagini militare americane .

Bureau of Motion Pictures Biroul de Film al OWI (Bureau of Motion Pictures, BMP), condus de , a colaborat cu studiourile de film din Hollywood pentru producerea de ilme care promovau obiectivele de război ale Statelor Unite. Potrivit lui , „Cea mai ușoară modalitate de a introduce o idee propagandistică în mintea majorității oamenilor este să o transmiți prin intermediul unui film de divertisment, atunci când aceștia nu își dau seama că sunt supuși propagandeiKoppes and Black, p. 64.”. Filmele de succes prezentau forțele armate aliate ca pe niște „luptători pentru libertate” curajoși și încurajau participarea civililor, de exemplu prin economisirea combustibilului sau donarea de alimente trupelorWinkler, p. 57.

Prima măsură luată de BMP a fost elaborarea și distribuirea unui „Manual pentru industria cinematografică”, care oferea îndrumări privind promovarea principiilor democratice antifasciste. Influența acestui demers a fost limitată, iar în schimb funcționarii OWI au început să solicite scenariile pentru examinare și aprobare. Până în 1943, toate marile studiouri de la Hollywood (cu excepția Paramount Pictures) permiteau OWI să examineze scenariile filmelor lorKoppes and Black, p. 112. OWI a evaluat fiecare film dacă promova demnitatea misiunii AliațilorWorland, p. 50.. Spre deosebire de Biroul Codului producției de film , a cărui aprobare era necesară pentru lansările filmelor marilor studiouri, rolul OWI era unul consultativ, iar acesta nu avea competența dă împiedice lansarea filmelor. Cu toate acestea, Biroul de cenzură putea refuza acordarea unei licențe de export pentru un film.

BMP a realizat documentare și filme de instruire pentru soldați. Prima lor producție a fost The World At War, produsă și montată de Sam Spewack . Seria Why We Fight, regizată de Frank Capra, a fost prezentată soldaților americani ca să explice și justifice implicarea Statelor Unite în război.. Până în iulie 1942, administratorii OWI și-au dat seama că cea mai bună modalitate pentru obținerea succesului la publicul american era să prezinte în cinematografe filme de război alături de lungmetraje și de unele documentare, cum ar fi „Why We Fight”, care au fost lansate

Operațiunile în străinătate Filiala din străinătate s-a bucurat de un succes mai mare și a stârnit mai puține controverse decât filiala internăWinkler, p. 76. În străinătate, OWI a coordonat o Secție de Război Psihologic (a Psychological Warfare Branch, PWB), care folosea propaganda pentru terorizarea forțelor inamice din zonele de luptă, pe lângă informarea populației civile din taberele aliateWinkler, p. 142.Lansare de foi volante a câștigat popularitate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a fost utilizat în regiuni precum Africa de Nord, Italia, Germania, Filipine și Japonia. De exemplu, în Japonia, OWI a tipărit și a aruncat din aer peste 180 de milioane de fluturași, dintre care aproximativ 98 de milioane au fost aruncați în lunile de vară ale anului 1945Winkler, p. 79. Pe fluturașii aruncați din avion în Tunisia scria: „Sunteți înconjurați” și „Înecul este o moarte groaznică”Winkler, p. 117. Milioane de fluturași aruncați din aer în Sicilia aveau următorul mesaj: „A sosit momentul să decideți dacă italienii vor muri pentru Mussolini și Hitler – sau vor trăi pentru Italia și civilizație”Winkler, p. 118.

OWI a folosit, de asemenea, ziare și reviste de largă circulație pentru promovarea obiectivelor de război ale Statelor Unite. Revistele distribuite publicului străin, precum Victory, aveau scopul de a transmite civililor aliați din străinătate mesajul că și civilii americani contribuiau la efortul de războiWinkler, p. 67. Revista Victory prezenta puterea industrială a Americii și încerca să cultive prețuirea Winkler, pp. 155–156.

Pe lângă stilurile de publicare și producție ale propagandei menționate anterior, OWI a utilizat și mijloace neconvenționale de propagandă, cunoscute sub denumirea de „articole speciale”. Printre exemplele concrete ale acestor articole se numără pachetele de semințe, cutiuțele de chibrituri, foliile de săpun și trusele de cusut. Pachetele de semințe aveau imprimat pe exterior drapelul american și un mesaj care identifica donatorul. Fiecare cutiuță de chibrituri avea inscripționate „Cele patru libertăți” pe coperta interioară. Pe foliile de săpun era gravat mesajul: „De la prietenii voștri, Națiunile Unite. Înmuiați-o în apăși folosiți-o ca pe săpun. SPĂLAȚI MURDĂRIA NAZISTĂ.” Pernuțele de ace din trusele de cusut aveau forma unui fund uman. Pe partea din spate se afla o caricatură a feței lui Adolf Hitler sau a generalului japonez Hideki TojoWinkler, p. 80.

Acțiunile OWI pot fi împărțite în operațiuni desfășurate pe teatrele de operațiuni european și asiatic.

Teatrul european de război Una dintre cele mai uimitoare operațiuni ale OWI a avut loc în Luxemburg. Cunoscută sub numele de Operațiunea Annie, Grupul 12 de Armate al Statelor Unite a operat o stație radio secretă care emitea în fiecare dimineață între orele 2:00 și 6:30 dintr-o casă din Luxemburg, pretinzând că sunt locuitori loiali din Renania aflați sub ocupație nazistă. Aceștia vorbeau despre comandanții naziști care ascundeau situația lor disperată de publicul german, ceea ce a provocat nemulțumiri în rândul susținătorilor naziști. Mai mult, au condus forțele naziste într-o capcană a Aliaților, iar apoi au înscenat un atac aliat asupra biroului Radio Annie pentru a-și menține acoperireaWinkler, p. 128.