Istoria nudității implică atitudinile sociale față de starea de goliciune a corpului uman în diferite culturi de-a lungul istoriei. Folosirea îmbrăcămintei pentru a acoperi corpul este una dintre schimbările care marchează sfârșitul Neoliticului și începutul civilizațiilor. Nuditatea (sau nuditatea aproape completă) a fost în mod tradițional norma socială atât pentru bărbați, cât și pentru femei în culturile de vânător-culegător din climatele calde și este încă întâlnită în rândul multor popoare indigene. Necesitatea de a acoperi corpul este asociată cu migrația umană din zonele tropicale către climate unde hainele erau necesare ca protecție împotriva soarelui, căldurii și prafului în Orientul Mijlociu; sau împotriva frigului și ploii în Europa și Asia. Prima utilizare a pieilor de animale și a țesăturilor s-ar putea să fi fost ca podoabă, alături de , și bijuterii, inventate inițial în alte scopuri, cum ar fi magia, decorațiunea, cultul sau prestigiul. Abilitățile folosite în confecționarea lor s-au dovedit ulterior a fi și practice.

În societățile moderne, nuditatea completă în public a devenit din ce în ce mai rară, pe măsură ce starea de goliciune a fost asociată cu un statut social inferior, însă climatul mediteranean blând a permis un minim de îmbrăcăminte, iar într-o serie de culturi antice, nuditatea atletică și/sau de cult a bărbaților și băieților era un concept natural. În Grecia antică, nuditatea a devenit asociată cu perfecțiunea zeilor. În Roma antică, nuditatea completă putea fi o rușine publică, deși putea fi văzută la sau în . În lumea occidentală, odată cu răspândirea creștinismului, orice asocieri pozitive cu nuditatea au fost înlocuite cu concepte de păcat și rușine. Deși redescoperirea idealurilor grecești în timpul Renașterii a redat nudului semnificația simbolică în artă, până în Epoca victoriană, goliciunea publică era considerată obscenă. În Asia, nuditatea publică a fost privită mai degrabă ca o încălcare a bunei-cuviințe sociale decât ca un păcat; mai degrabă stânjenitoare decât rușinoasă. Cu toate acestea, în Japonia, băile comunale mixte (pentru ambele sexe) au fost destul de normale și obisnuite până la Restaurația Meiji.

În timp ce clasele superioare transformaseră îmbrăcămintea în modă, cei care nu își puteau permite altceva au continuat să înoate sau să se scalde deschis în corpuri de apă naturale sau să frecventeze băile comunale pe tot parcursul secolului al XIX-lea. Acceptarea nudității publice a reanalizat la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Mișcările cu fundament filosofic, , s-au opus ascensiunii industrializării. („cultura corpului liber”) reprezenta o întoarcere la natură și eliminarea rușinii. În anii 1960, naturismul a trecut de la statutul de mică subcultură la cel de parte a unei respingeri generale a restricțiilor asupra corpului. Femeile au reafirmat dreptul de a-și descoperi sânii în public, ceea ce fusese norma până în secolul al XVII-lea. Tendința a continuat în cea mai mare parte a Europei, odată cu înființarea multor zone unde îmbrăcămintea este opțională în parcuri și pe plaje.

Prin toate schimbările istorice din țările dezvoltate, culturile din climatele tropicale ale Africii subsahariene și din Pădurea Amazoniană și-au continuat practicile tradiționale, fiind parțial sau complet nude în timpul activităților zilnice.

Preistorie

Evoluția lipsei de păr Lipsa relativă de păr a speciei Homo sapiens necesită o explicație biologică, având în vedere că blana a evoluat pentru a proteja celelalte primate de radiațiile UV, răni, plăgi și . Multe explicații includ avantajele de răcorire atunci când primii oameni s-au mutat din pădurile umbroase în savana deschisă, proces însoțit de o schimbare a dietei de la una în principal vegetariană la vânarea vânatului, ceea ce însemna alergarea pe distanțe lungi după pradă. O altă explicație este că blana găzduiește ectoparaziți, cum ar fi căpușele, care ar fi devenit o problemă mai mare pe măsură ce oamenii au devenit vânători ce trăiau în grupuri mai mari, cu o „bază de acasă”. Cu toate acestea, acest lucru ar fi inconsistent cu abundența de paraziți care continuă să existe în zonele rămase cu păr ale corpului uman.

și Chaplin afirmă că primii hominizi, la fel ca cimpanzeii moderni, aveau pielea deschisă la culoare acoperită cu blană închisă. Odată cu pierderea blănii, pielea cu o cantitate mare de melanină a evoluat rapid ca protecție împotriva daunelor provocate de radiațiile UV. Pe măsură ce hominizii au migrat în afara tropicelor, au evoluat diferite grade de depigmentare pentru a permite sinteza previtaminei D3 indusă de razele UVB.

Pierderea părului de pe corp a fost un factor în mai multe aspecte ale evoluției umane. Capacitatea de a disipa excesul de căldură corporală prin a contribuit la realizarea , cel mai sensibil organ la temperatură. Nuditatea și inteligența au făcut, de asemenea, necesară evoluția unor mecanisme de semnalizare nonverbală, cum ar fi înroșirea feței și expresiile faciale. Semnalizarea a fost completată de inventarea decorațiunilor corporale, care serveau și funcției sociale de identificare a apartenenței la un grup.

Originea îmbrăcămintei

Purtarea hainelor este considerată a fi o adaptare comportamentală, apărută din necesitatea de protecție împotriva elementelor naturii; inclusiv împotriva soarelui (pentru populațiile umane depigmentate) și a temperaturilor scăzute, pe măsură ce oamenii au migrat către regiuni mai reci. Se estimează că oamenii moderni din punct de vedere anatomic au evoluat acum 260.000 până la 350.000 de ani. O analiză genetică estimează că păduchii de haine s-au desprins din strămoșii păduchilor de cap cu cel puțin 83.000 și posibil chiar acum 170.000 de ani, sugerând că utilizarea îmbrăcămintei a luat naștere cel mai probabil la oamenii moderni din punct de vedere anatomic în Africa, înainte de migrarea lor către climate mai reci. Ceea ce numim astăzi îmbrăcăminte poate să fi avut originea alături de alte tipuri de podoabe, inclusiv bijuterii, , tatuaje și alte , „îmbrăcând” corpul gol fără a-l ascunde. Podoaba corporală este una dintre schimbările care au avut loc în Paleoliticul târziu (acum 40.000 până la 60.000 de ani), indicând faptul că oamenii deveniseră nu doar moderni din punct de vedere anatomic, ci și cultural și psihologic, capabili de și .

Unul dintre indiciile conștiinței de sine a fost apariția artei. Cele mai timpurii reprezentări supraviețuitoare ale corpului uman includ micile figurine găsite de-a lungul Eurasiei, denumite în general „figurine Venus”, deși câteva sunt masculine, iar altele nu pot fi identificate. În timp ce cele mai faimoase sunt obeze, altele sunt suple, dar indică o sarcină, ceea ce este generalizat ca reprezentând fertilitatea.

Istoria antică Utilizarea obișnuită și pe scară largă a îmbrăcămintei este una dintre schimbările care marchează sfârșitul Neoliticului și începutul civilizației. Îmbrăcămintea și podoabele au devenit parte a comunicării simbolice care marca apartenența unei persoane la societatea sa. Astfel, nuditatea în viața de zi cu zi însemna situarea la baza scării sociale, lipsa de demnitate și statut. Cu toate acestea, renunțarea la haine în timpul muncii sau al băii era ceva obișnuit, iar zeitățile și eroii puteau fi reprezentați nud pentru a sugera fertilitatea, puterea sau puritatea. Unele imagini erau subtil sau explicit erotice, înfățișând ipostaze sugestive sau activitate sexuală.

Mesopotamia

În Mesopotamia, majoritatea oamenilor dețineau un singur articol de îmbrăcăminte, de obicei o bucată de in care era înfășurată și legată. Lipsa totală a hainelor însemna situarea la baza scării sociale, starea de îndatorare sau, în cazul unui sclav, faptul că nu i se asigurau haine. În perioada Uruk, exista recunoașterea necesității unei nudități funcționale și practice în timpul îndeplinirii multor sarcini, deși goliciunea lucrătorilor sublinia diferența socială dintre servitori și elită, care era îmbrăcată.

Reprezentările sculpturale ale nudității indică asocieri pozitive, în special fertilitatea femeilor cu sâni mari și șolduri late. Presupunerea existenței unei în privința nudității se poate baza pe . Nuditatea masculină reprezenta înfrângerea în luptă și moartea. Identitatea zeiței reprezentate în este un subiect de dezbatere academică; sunt propuse Lilith, Iștar/Inanna sau Kilili, mesagera ei, și .

Egipt

Pentru persoana de rând din Egiptul antic, îmbrăcămintea s-a schimbat puțin de la începuturile sale și până în Regatul Mijlociu. Atât bărbații, cât și femeile din clasele inferioare erau de obicei cu bustul gol și , purtând un simplu șorț sau o fustă în jurul taliei. Sclavilor s-ar putea să nu li se fi oferit îmbrăcăminte. Servitorii erau nud sau purtau șorțuri. Deși organele genitale ale adulților erau în general acoperite, nuditatea în Egiptul antic nu era o încălcare a vreunei norme sociale, ci mai degrabă o convenție care indica lipsa de bogăție; cei care își permiteau se acopereau mai mult. Nuditatea era considerată o stare naturală. Muncitorii puteau fi nuzi în timp ce prestau multe sarcini, mai ales dacă era cald, murdar sau umed; de exemplu, fermierii, pescarii, păstorii și cei care lucrau aproape de focuri sau cuptoare.

În timpul Perioadei Dinastice Timpurii (3150–2686 î.Hr.) și al Regatului Vechi (2686–2180 î.Hr.), majoritatea bărbaților și femeilor purtau haine similare. Fustele numite — care au evoluat din șorțuri și semănau cu un kilt — erau îmbrăcămintea obișnuită. Femeile din clasele superioare purtau adesea un (), o rochie din in fluid, drapat sau translucid, care ajungea imediat deasupra sau sub sâni. Servitoarele și animatoarele de la banchete erau parțial îmbrăcate sau nude. Copiii puteau umbla fără haine până la pubertate, în jurul vârstei de 12 ani. Statutul copiilor din clasa superioară era arătat prin purtarea de bijuterii, nu de haine. Fiind născuți nuzi, oamenii erau nuzi și în viața de apoi (deși în corpuri noi, la apogeul vieții).

În Prima Perioadă Intermediară (2181–2055 î.Hr.) și Regatul Mijlociu (2055–1650 î.Hr.), îmbrăcămintea pentru majoritatea oamenilor a rămas aceeași, dar moda pentru clasele superioare a devenit mai elaborată. În timpul celei de-A Doua Perioade Intermediare (1650–1550 î.Hr.), părți din Egipt au fost controlate de și de Hicsoși, un popor semit. În timpul scurtei perioade a Noului Regat (1550–1069 î.Hr.), egiptenii au redobândit controlul. Femeile din clasa superioară purtau rochii elaborate și ornamente care le acopereau sânii. Cei care serveau în gospodăriile celor bogați au început, de asemenea, să poarte haine mai rafinate. Aceste stiluri ulterioare sunt adesea prezentate în filme și televiziune ca reprezentând Egiptul antic în toate perioadele sale.

Civilizația aegeană

În unele culturi antice mediteraneene, chiar și mult după stadiul de vânător-culegător, nuditatea atletică și/sau de cult a bărbaților și băieților – și rareori, a femeilor și fetelor – era un concept natural. Civilizația minoică prețuia atletismul, săriturile peste tauri fiind un eveniment favorit. Atât bărbații, cât și femeile participau purtând doar un șorț. Îmbrăcămintea de zi cu zi pentru bărbați era de obicei cu bustul gol, în timp ce femeile purtau o rochie deschisă în față.

Grecia