Jungla din Calais (cunoscută oficial sub numele de Camp de la Lande) a fost o tabără de refugiați și imigranți din proximitatea orașului Calais, Franța, care a existat din ianuarie 2015 până în octombrie 2016. În anii precedenți existaseră și alte tabere cunoscute sub numele de „jungle”, însă această așezare improvizată specifică a atras atenția presei internaționale în perioada de vârf a crizei migranților din Europa din 2015, când populația sa a crescut rapid. Migranții rămâneau în tabără în timp ce încercau să intre în Regatul Unit sau în timp ce așteptau procesarea cererilor lor de azil în Franța.

Tabăra era situată pe locul unei foste gropi de gunoi, la est de Calais. Până în iulie 2015, aceasta număra 3 000 de locuitori și a continuat să se extindă. Deși estimările privind numărul de migranți au fost diferite, un recensământ efectuat de organizația Help Refugees (în prezent Choose Love) a indicat o cifră de 8 143 de persoane chiar înainte de demolarea taberei, în octombrie 2016. Pe lângă spațiile de locuit, „Jungla” cuprindea magazine, restaurante, frizerii, școli, lăcașuri de cult și un club de box.

Guvernul Franței a tolerat inițial tabăra, optând ulterior pentru relocarea a 1 500 de migranți în containere de transport maritim destinate utilizării ca adăposturi, în partea de nord-est a sitului. În februarie 2016, autoritățile au evacuat sectorul sudic al „Junglei”, acțiune soldată cu mai multe arestări. „Jungla” a beneficiat de sprijin local și de solidaritate internațională din partea activiștilor, artiștilor, intelectualilor și organizațiilor umanitare independente. Tabăra a fost complet evacuată și demolată în octombrie 2016. Conform planurilor guvernamentale, 6 400 de migranți urmau să fie mutați în 280 de centre de primire temporară din întreaga Franță. Au existat îngrijorări cu privire la soarta a 200 de copii neînsoțiți, iar Human Rights Watch a publicat un raport în 2017 în care se preciza că până la 1 000 de migranți trăiau încă în regiunea Calais. Deși în Calais nu mai există o tabără de dimensiunile „Junglei”, un număr considerabil de migranți este în continuare prezent.

Context Migranții stabiliți în Calais încercau să intre în Regatul Unit prin Portul Calais sau prin Tunelul Mânecii, ascunzându-se în camioane, feriboturi, autoturisme sau trenuri. Unii migranții încercau să se întoarcă în Regatul Unit după ce locuiseră deja acolo, în timp ce alții încercau să intre pe piața muncii din Marea Britanie pentru a găsi de lucru la negru, un lucru mai dificil de realizat în Franța. Unii migranți locuiau în tabără în timp ce solicitau azil în Franța, o alegere pe care au făcut-o deoarece sistemul francez nu le asigura subzistența în perioada în care cererea lor era în curs de procesare, lăsându-i fără adăpost pe toată această durată. Un migrant din Egipt, absolvent de științe politice, a declarat pentru The Guardian că a „plătit 3 000 de dolari pentru a părăsi Egiptul, riscându-și viața pe o barcă spre Italia și petrecând zile în șir pe mare” și că într-o singură lună încercase de 20 de ori să ajungă în Anglia; o altă persoană, o femeie din Eritreea cu un copil de un an, mărturisise că a plătit 2 500 de euro pentru a naviga spre Italia, însă soțul ei se înecase în timpul călătoriei. Migranții își riscă viața când încearcă să urce la bordul camioanelor sau să călătorească ascunși în acestea, căzând uneori și suferind fracturi; de asemenea, au fost înregistrate și decese pe parcursul traseului. În septembrie 2016, muncitorii au început construirea unei bariere, supranumită „Marele Zid din Calais”, pentru a împiedica refugiații să aibă acces la o autostradă unde s-ar fi putut ascunde în vehicule care se îndreptau spre Marea Britanie.

Migranții s-au adunat în jurul orașului Calais cel puțin din anii 1990. Un centru pentru refugiați administrat de Crucea Roșie Franceză s-as deschis în 1999 la Sangatte, însă a devenit rapid supraaglomerat. După ce centrul din Sangatte a fost închis în noiembrie 2002 de Nicolas Sarkozy (la acea vreme ministru de interne al Franței), sub presiunea guvernului Regatului Unit, a fost înființată o tabără în pădurile din jurul Portului Calais, alături de alte tabere diverse care au apărut în jurul orașului înainte de a fi demolate de autorități. Tabăra principală a rezistat până în aprilie 2009, când autoritățile franceze au lansat un raid, arestând 190 de persoane și folosind buldozere pentru a distruge corturile. Până în iulie 2009, tabăra a fost reînființată, iar BBC estima că adăpostea în jur de 800 de locuitori. Autoritățile franceze au închis tabăra în cadrul unui raid în zori, în septembrie 2009, și au reținut 276 de persoane.

Condițiile din aceste tabere erau precare, de regulă fără facilități sanitare sau de spălare adecvate, iar cazarea consta în corturi și adăposturi improvizate. Hrana era asigurată de cantine caritabile. Autoritățile franceze s-au confruntat cu dilema de a răspunde nevoilor umanitare fără a atrage noi migranți. Ideea conform căreia acordarea de ajutor umanitar ar reprezenta un factor de atracție în zonă a fost contestată de cadre universitare și cercetători.

Tabere mai mici au continuat să fie înființate și evacuate în anii următori, iar voluntarii locali au oferit ajutor migranților. După o vizită în oraș a ministrului de interne al Franței, , în septembrie 2014, acesta și primarul orașului Calais, Natacha Bouchart, au convenit asupra deschiderii unui centru de zi în Calais pentru migranți și a unui adăpost de noapte special pentru femei și copii. Această decizie a dus la deschiderea Centrului Jules Ferry în luna ianuarie a anului următor, în jurul căruia tabăra s-a extins. În decembrie 2014, Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați a declarat că condițiile din Calais sunt „total inacceptabile”. În parteneriat cu asociațiile locale, Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați a raportat, de asemenea, că 15 persoane, inclusiv femei tinere și adolescenți, au murit la frontieră în cursul anului 2014.

În ianuarie 2015, guvernul a înființat un centru de zi oficial, format inițial din trei corturi militare amplasate în parcarea unei foste tabere de vacanță pentru copii, Centrul Jules Ferry. Situat la periferia estică a orașului, acesta a fost primul sit permanent pentru migranți din zonă după închiderea taberei din Sangatte. Centrul era administrat de asociația La Vie Active și a fost conceput ca un loc unde se putea distribui hrană, fiind adăugate câteva luni mai târziu și spații de cazare pe timp de noapte pentru până la 500 de femei și copii. Migranții au fost împinși către acest sit prin desființarea altor tabere din jurul orașului, iar zona din jurul Centrului Jules Ferry a devenit o „zonă tolerată” în care migranții își așezau corturile. Aceasta este locația care s-a dezvoltat ulterior în „Jungla din Calais”.

Localizare și denumire „Jungla din Calais” era situată pe o fostă groapă de gunoim într-o zonă Seveso. Terenul fusese poluat de deșeuri industriale și fusese desemnat drept habitat natural protejat Natura 2000, Din anul 2000, denumirea de „junglă” a fost folosită de migranți pentru a descrie numeroase tabere și mahalale improvizate din jurul orașului Calais. Se consideră că utilizarea acestui cuvânt pentru a descrie taberele provine din termenul paștun „dzjangal”, care înseamnă pădure. Numele de „Jungla din Calais” este asociat în prezent cel mai des cu această tabără specifică, existentă din ianuarie 2015 până în octombrie 2016, situată la periferia estică a orașului Calais, la mai puțin de 500 de metri de Portul Calais și chiar lângă șoseaua de centură N216, utilizată de vehiculele care se îndreptau spre terminalul de feribot sau plecau de acolo. Tabăra a fost tolerată de autoritățile franceze, care o numeau oficial „Camp de la Lande” („Lande” însemnând „bărăgan” sau „murdărie de pământ”, cu referire la geografia și localizarea sitului, o zonă nisipoasă de câmpie și dune din afara perimetrului orașului).

Statistici Tabere mai mici au continuat să fie înființate și evacuate în anii următori, iar voluntarii locali au oferit ajutor migranților. În septembrie 2014, The Guardian estima că în Calais se aflau 1 300 de migranți, majoritatea proveniți din Eritreea, Somalia și Siria. În cursul anului 2015, în perioada de vârf a crizei migranților în Europa, numărul acestora a început să crească. Au sosit migranți din Afganistan, Darfur, Irak și din alte zone de conflict. Până în iulie 2015, The Telegraph raporta că „noua junglă” număra 3 000 de locuitori.

În 2015, organizația Médecins du Monde a declarat că 62% dintre migranții din Calais erau bărbați tineri cu o vârstă medie de 33 de ani, înregistrându-se totodată o creștere a numărului de copii neînsoțiți (517 în 2014, de opt ori mai mulți decât în 2011). Mulți migranți s-au mutat ulterior în tabere mai mici din apropiere de Calais și Dunkerque În noiembrie 2015, se estima că în Calais trăiau 6 000 de migranți, supravegheați de peste 1 000 de polițiști. În acea iarnă, numărul sosirilor a scăzut, în timp ce unii migranți au părăsit tabăra, cum a fost cazul celor 3 569 de persoane care au fost „pirmite în Franța”. La sfârșitul lunii februarie 2016, BBC nota că existau cifre diferite privind populația taberei: „oficialii din Calais spun că adăpostește 3 700 de persoane, în timp ce organizația Help Refugees o estimează la 5 497”. Organizațiile umanitare au pus discrepanțele dintre cifrele lor și cele ale autorităților pe seama metodelor diferite de numărare și a reticenței migranților de a vorbi cu poliția de frontieră.

În aprilie 2016, organizația Refugee Rights Data Project (RRDP, cunoscută ulterior sub numele de Refugee Rights Europe) a publicat un raport intitulat The Long Wait: Filling the data gaps relating to refugees and displaced people in the Calais camp (Lunga așteptare: completarea lipsurilor de date privind refugiații și persoanele strămutate din tabăra de la Calais). Raportul preciza că 75,9% dintre cei 870 de refugiați chestionați au declarat că s-au confruntat cu violențe din partea poliției, categorie care a inclus violență fizică și sexuală, abuz verbal și utilizarea necorespunzătoare a gazelor lacrimogene. O proporție similară (76,7%) a raportat probleme de sănătate cauzate de traiul în „Junglă”. Conform raportului The Long Wait, la momentul publicării, 71,6% din populația de aproximativ 5 500 de locuitori se afla în tabără de o perioadă cuprinsă între trei și șase luni. Aproximativ 78 de persoane se aflau acolo de mai bine de un an, iar în acea perioadă în tabără trăiau în jur de 205 femei (3,2% din populație).

La sfârșitul lunii mai 2016, în tabără a izbucnit o altercație de mari dimensiuni între 200 și 300 de migranți din Afganistan și Sudan, soldată cu 40 de răniți (33 de migranți, 5 lucrători umanitari și 2 polițiști), dintre care 3 au fost în stare gravă (inclusiv o persoană înjunghiată). La fața locului au intervenit 200 de polițiști, 70 de pompieri și 11 ambulanțe, iar autoritățile franceze au deschis o anchetă. La acea vreme, Deutsche Welle estima că în tabără trăiau între 4 000 și 5 000 de oameni.

În timpul verii, populația taberei a depășit numărul maxim înregistrat în anul precedent. Conform unui recensământ din iulie 2016 realizat de organizația Help Refugees, tabăra era populată de 7 307 migranți, dintre care 761 erau minori, populația crescând în medie cu 50 de persoane pe zi. Până în septembrie, statul estima populația la 6 901 persoane, în timp ce organizațiile neguvernamentale (ONG) locale o plasau la 9 000 – cifră acceptată și de primarul Bouchart. S-a estimat că populația a atins 10 000 de persoane înainte de demolarea taberei. Ultima numărătoare a organizației Help Refugees a stabilit că populația taberei era de 8 143 de persoane în octombrie 2016. Peste 1 000 de polițiști au fost mobilizați în timpul evacuării finale.