Cerbul de pampas (Ozotoceros bezoarticus) este o specie de cerb care trăiește în pajiștile din America de Sud la altitudini joase. Este singura specie din genul Ozotoceros.

Taxonomie și evoluție

Mărturiile fosile indică faptul că cerbii din Lumea Nouă au migrat din America de Nord în America de Sud ca parte a marelui schimb interamerican de specii sălbatice, în urmă cu aproximativ 2,5 milioane de ani, după formarea Istmului Panama. Aceștia au evoluat rapid în specii diferite, dintre care doar câteva mai supraviețuiesc astăzi. Din cauza marilor glaciațiuni continentale și a acidității ridicate a solului din zonele care nu au fost acoperite de ghețari, o mare parte a vestigiilor fosile a fost distrusă, astfel că nu există indicii clare despre aspectul acestor cerbi timpurii ai Lumii Noi. Înregistrările fosile disponibile încep direct cu o diferențiere clară și prezintă forme foarte apropiate de cele actuale. Cerbul de Pampas a evoluat ca un animal de câmpie, strămoșul său direct apărând pentru prima dată în timpul epocii Pleistocenului.Grzimeks Animal Life Encyclopedia Mammals (Grzimek's Animal Life Encyclopedia). Vol. 15. Detroit: Gale Cengage, 2003

Este posibil ca acești cerbi să fi evoluat în absența unor prădători de cursă lungă care vânează în haită,, deoarece, atunci când sunt alarmați, ei nu fug imediat, ci mai degrabă bat din picioare (la fel ca mulți alți cerbi), scot un fluierat și lasă o urmă olfactivă. Cu toate acestea, felinele prădătoare precum puma (Puma concolor) și jaguarul (Panthera onca), sau chiar ocelotul (Leopardus pardalis), erau cândva mult mai răspândite în arealul acestor cerbi și au fost, cel mai probabil, principalele lor amenințări. Este posibil ca, odată cu declinul general al acestor prădători, cerbul de Pampas să fi evoluat devenind mai puțin temător, un aspect potențial dăunător pentru supraviețuirea pe termen lung a speciei. Cerbul de Pampas are un tipar genetic similar cu cel al înruditului cerb roșu de mlaștină (Blastocerus dichotomus), prezentând doi cromozomi fuzionați.

Există cinci subspecii: O. b. bezoarticus – estul și centrul Braziliei, la sud de râul Amazon până în Uruguay O. b. arerunguaensis – nord-vestul Uruguayului O. b. celer – Sudul Argentinei, până la La Pampa și provincia Buenos Aires O. b. leucogaster – sud-vestul Braziliei, sud-estul Boliviei, Paraguay și nordul Argentinei O. b. uruguayensis – estul Uruguayului

Cerbii de pampas se numără printre cele mai polimorfice mamifere din punct de vedere genetic. Diversitatea lor actuală ridicată de nucleotide arată că au avut un număr foarte mare de exemplare în trecutul recent.

Descriere

Cerbul de pampas are blana de culoare cafeniu-gălbuie, cu nuanțe mai deschise pe abdomen și pe partea interioară a picioarelor. Blana lor nu își schimbă culoarea în funcție de anotimp. Aceștia prezintă pete albe deasupra buzelor și pete mari, tot albe, pe gât. Înălțimea la greabăn este de 60–65 cm la femele și de 65–70 cm la masculi.Mattioli, S. (2011). Pampas Deer (Ozotoceros bezoarticus), p. 437 in: Wilson, D.E., & Mittermeier, R.A., eds. (2011). Handbook of the Mammals of the World, Hoofed Mammals, Vol. 2. Lynx Edicions, Barcelona. Coada lor este scurtă și stufoasă, având o lungime de 10–15 cm; în timp ce aleargă, își ridică coada pentru a lăsa la vedere o pată albă, exact la fel ca cerbul cu coadă albă.

Masculii adulți cântăresc de regulă între 24 și 34 kg, deși au fost documentate și exemplare de până la 40 kg, în timp can femelele cântăresc în mod obișnuit între 22 și 29 kg. Este o specie de cerb de talie mică, prezentând un dimorfism sexual relativ redus. Masculii au coarne mici și ușoare, cu câte trei ramificații, care trec printr-un ciclu anual de lepădare în lunile august sau septembrie, un nou set crescând complet până în decembrie. Ramura principală inferioară din față a coarnelor nu este bifurcată, însă ramura superioară este. Femelele prezintă vârtejuri de păr care seamănă cu niște cioturi mici de coarne. Femelele și masculii adoptă poziții diferite în timpul urinării. Masculii secretă un miros puternic prin intermediul glandelor de la copitele din spate, care poate fi detectat de la o distanță de până la 1,5 km.P., Walker, Ernest. Walker's Mammals of the world. Baltimore: Johns Hopkins UP, 1991 În comparație cu alte rumegătoare de talie mică, masculii au testicule reduse ca dimensiune în raport cu mărimea corpului lor.

Comportament

Aceste animale sunt în mare parte diurne, nu foarte sociabile, trăind în grupuri mici, rareori depășind 5 sau 6 indivizi, însă numărul lor poate fi mult mai mare în zonele cu hrană abundentă. Nu formează perechi monogame și nici haremuri. Ariile de domiciliu sunt extrem de variabile, variind de la 5 la 170 de kilometri pătrați și, în medie, sunt mai mari decât cele observate la cervide în America de Nord. Grupurile nu sunt separate pe sexe, iar masculii trec de la un grup la altul.

Atunci când simt că sunt în pericol, se ascund pitindu-se în vegetație, rămân nemișcați, iar apoi fug efectuând salturi pe o distanță de aproximativ 100–200 de metri, uitându-se adesea înapoi spre sursa de perturbare. Deoarece se deplasează prin sărituri lungi și joase și nu au fost observați alergând normal, se consideră că nu sunt alergători de rezistență. Dacă un exemplar este singur, s-ar putea pur și simplu să se îndepărteze pe furiș, în liniște. Femelele care au un ied simulează adesea șchiopătatul pentru a distrage atenția unui prădător sau atunci când sunt nesigure într-o situație, cum ar fi apariția unui om.

Dietă Cerbii de pampas au fost observați hrănindu-se cu lăstari verzi, arbuști și plante ierboase. Majoritatea plantelor pe care le consumă cresc în soluri umede. Pentru a determina dacă cerbii de pampas concurează cu vitele pentru hrană, excrementele acestora au fost studiate și comparate cu cele ale bovinelor. S-a constatat că ambele specii mănâncă, într-adevăr, aceleași plante, dar în proporții diferite. Cerbul de pampas consumă mai puțină iarbă și mai multe plante cu frunză lată (plante cu flori și tulpini moi) și, respectiv, lăstăriș (lăstari, frunze și crenguțe).

În timpul sezonului ploios, 20% din dieta lor este alcătuită din iarbă proaspătă. Aceștia se deplasează în funcție de disponibilitatea hranei, în special a plantelor cu flori. Prezența vitelor stimulează creșterea ierbii fragede, preferată de cerbii de pampas, ceea ce susține ideea că acești cerbi nu concurează direct cu vitele pentru resursele de hrană.People In Nature Wildlife Conservation in South and Central America. New York: Columbia UP, 2005 Totuși, cercetări contrarii arată că cerbii de pampas evită zonele populate de vite, iar atunci când acestea lipsesc, arealul cerbilor este mult mai extins.

Reproducere

În Argentina, sezonul de împerechere are loc din decembrie până în februarie, în timp ce în Uruguay acesta se desfășoară din februarie până în aprilie. Comportamentul de curtare este de tip submisiv, incluzând mișcări precum întinderi spre sol, ghemuiri și întoarcerea capului. Masculul inițiază curtarea printr-o întindere joasă, emițând în același timp un zumzet încet. Acesta își freacă botul de femelă, își poate mișca rapid limba spre ea și își ferește privirea. Rămâne în apropierea ei și o poate urmări pentru o perioadă lungă de timp, mirosindu-i urina. Uneori, femela răspunde curții întinzându-se pe pământ.

Cerbii de pampas nu își apără teritoriul sau partenerele, dar prezintă comportamente de dominanță. Ei își demonstrează superioritatea ținând capul sus, încercând să își orienteze flancul înainte și folosind mișcări lente, deliberate. Când masculii se sfidează reciproc, își freacă coarnele de vegetație și le răzuiesc de pământ. De asemenea, pot urina sau, uneori, defeca în scobiturile astfel formate. Ei își freacă glandele mirositoare de pe cap și față de plante și obiecte. De regulă, nu se angajează în lupte violente, ci doar se înfruntă simbolic cu coarnele și, destul de frecvent, se mușcă. Aceste înfruntări sunt inițiate de masculul mai mic, care își atinge nasul de cel al masculului mai mare.

Note

Categorie:Cervidae Categorie:Mamifere din America de Sud Categorie:Mamifere descrise în 1758 Categorie:Taxoni clasificați de Carl Linnaeus