Pacific Solution (în ) este denumirea dată politicii Guvernului Australiei de a transporta solicitanții de azil în centre de detenție situate pe națiuni insulare din Oceanul Pacific, în loc de a le permite să debarce pe teritoriul continental australian. Implementată inițial în perioada 2001–2007, această politică s-a bucurat de sprijin bipartizan din partea Coaliției și a opoziției laburiste de la acea vreme. „Pacific Solution” a constat în trei strategii centrale: Mii de insule au fost excluse din zona de migrație a Australiei și din teritoriul australian; Forțele de Apărare Australiene au demarat Operation Relex pentru a intercepta ambarcațiunile care transportau solicitanți de azil (SIEV – Suspected Illegal Entry Vessels); Solicitanții de azil au fost transferați în centre de detenție din Nauru și de pe (Papua Noua Guinee), în timp ce se stabilea statutul lor de refugiat.
O serie de acte legislative au permis aplicarea acestei politici. Politica a fost elaborată de guvernul Howard ca răspuns la incidentul Tampa din august 2001 și la incidentul „copii la bord” (Children Overboard), fiind implementată de ministrul imigrației, Philip Ruddock, la 28 septembrie, înaintea alegerilor federale din 24 noiembrie 2001.
Politica a fost în mare parte demantelată în 2008 de primul guvern Rudd, în urma alegerii Partidului Laburist; Chris Evans, ministrul imigrației și cetățeniei, a descris-o ca fiind „un demers cinic, costisitor și, în ultimă instanță, lipsit de succes”.
În august 2012, guvernul următor condus de Gillard (Laburist) a reintrodus o politică similară, redeschizând centrele de detenție din Nauru și de pe pentru procesarea offshore.
La 19 iulie 2013, prim-ministrul Kevin Rudd, revenit recent la conducere în timpul celui de-al doilea mandat al său, de scurtă durată, a anunțat că „solicitanții de azil care sosesc aici cu barca fără viză nu vor fi stabiliți niciodată în Australia”, încheind un Acord regional de relocare între Australia și Papua Noua Guinee, cunoscut sub numele de „PNG Solution”. Acesta prevedea redirecționarea tuturor „sosirilor maritime neautorizate” către detenția obligatorie pe , fără nicio posibilitate de a obține rezidență australiană.
Politica Operation Sovereign Borders a preluat rolul deținut de Pacific Solution în urma alegerilor federale din 2013, câștigate de Coaliție. Aceasta a demarat la 18 septembrie 2013, sub conducerea noului guvern Abbott. La 31 martie 2019, Operation Sovereign Borders a raportat că nicio persoană nu mai era deținută în centrul de detenție din Nauru, care fusese închis, și că centrul de pe insula Manus fusese închis oficial la 31 octombrie 2017. Cu toate acestea, la 30 septembrie 2019, numărul total al solicitanților de azil rămași în Papua Noua Guinee și Nauru era de 562 (cifrele separate nu au fost publicate), aceștia fiind cazați în spații de locuit alternative.
Implementare (2001–2007)
Guvernul australian a adoptat o nouă legislație la 27 septembrie 2001, prin care a adus amendamente legii federale Migration Act 1958, puse în aplicare prin Migration Legislation Amendment (Excision from the Migration Zone) (Consequential Provisions) Act 2001. În mod specific, noul amendament adus legii din 1958 permitea ca „persoanele intrate offshore” (offshore entry persons) să fie transferate în „țări declarate”, Nauru și Papua Noua Guinee devenind „țări declarate” în temeiul acestei legi. Implementarea acestei legislații a devenit cunoscută sub numele de Pacific Solution în momentul adoptării actului normativ sau la scurt timp după aceea (în interval de cel puțin un an).
Prin redefinirea porțiunii din teritoriul australian pe care se putea debarca și care putea fi utilizată în mod legitim pentru solicitarea de azil (zona de migrație), precum și prin transferarea tuturor persoanelor interceptate către țări terțe pentru procesare, scopul a fost de a descuraja viitorii solicitanți de azil să mai efectueze această călătorie periculoasă pe mare, odată ce devenea clar că deplasarea lor nu se va finaliza, cel mai probabil, cu o cerere legitimă de azil în Australia.
La 28 octombrie 2001, la lansarea programului său politic pentru campania electorală din 2001, prim-ministrul John Howard a declarat: „noi vom decide cine vine în această țară și circumstanțele în care vine”, în încercarea de a atrage sprijin pentru această politică.
Solicitanții de azil au fost interceptați pe mare în timp ce navigau dinspre Indonezia și au fost transferați la bordul unor nave ale marinei militare australiene. Centre de detenție au fost înființate pe insula Christmas, pe din Papua Noua Guinee și în statul insular Nauru. O parte dintre aceștia au fost acceptați de Noua Zeelandă pentru procesarea cererilor. Majoritatea solicitanților de azil proveneau din Afganistan (în mare parte aparținând grupului etnic hazara), Irak, Iran, China și Vietnam. Ultimii solicitanți de azil deținuți în Nauru înainte de încheierea acestei politici proveneau din Sri Lanka și Myanmar.
Numărul sosirilor a scăzut de la un total de 5 516 persoane în 2001 la o singură sosire în 2002, după implementarea acestei politici, și a rămas sub 150 de persoane pe an până în 2008. Înlăturarea regimului taliban de la putere în Afganistan ar fi putut avea un anumit impact asupra acestei scăderi, în condițiile în care aproape șase milioane de afgani s-au întors în Afganistan începând cu anul 2002, adică aproape un sfert din populația de la acea vreme a țării.
Patru ambarcațiuni au fost returnate cu succes în apele indoneziene din cele douăsprezece nave suspectate de intrare ilegală (SIEV) interceptate de marina militară în timpul Operation Relex în perioada 2001–2002; în total, s-au înregistrat 10 tentative de punere în aplicare a acestei politici, deciziile având la bază evaluări privind siguranța sau periculozitatea manevrelor. Se afirmă că trei bărbați s-au înecat încercând să înoate înapoi spre țărm după ce au fost returnați în Indonezia.
În noiembrie 2003, o ambarcațiune la bordul căreia se aflau 53 de pasageri a fost respinsă cu succes, iar în martie 2004, Serviciul Vamal a returnat o ambarcațiune cu 15 persoane, după ce aceasta fusese interceptată în insulele Ashmore.
Rata de succes a fost de 36% în cazul ambarcațiunilor, respectiv de 31% în ceea ce privește solicitanții de azil trimiși înapoi în Indonezia. Detaliile referitoare la operațiunile din perioada 2005–2008 sunt puține. Operation Resolute a început în iulie 2006, fiind gestionată în comun de Serviciul Vamal și de Protecție a Frontierelor din Australia și de Forțele de Apărare Australiene.
În perioada de aplicare a strategiei Pacific Solution, centrele de detenție de pe continent de la Baxter, Woomera și Curtin au fost închise. Un nivel mai scăzut al sosirilor de ambarcațiuni a continuat pe tot parcursul perioadei Pacific Solution, deși s-a raportat că acesta a atins un vârf în 2012, ulterior abolirii politicii, în ciuda faptului că numărul cererilor de azil la nivel mondial a rămas scăzut prin raportare la standardele istorice. Aceste sosiri au corespuns, de asemenea, cu un număr în creștere de noi refugiați sosiți în Indonezia după abandonarea politicii: 385 în 2008, 3 230 în 2009, 3 905 în 2010, 4 052 în 2011, 7 218 în 2012 și 8 332 în 2013. O probabilă legătură între politicile restrictive privind refugiații și numărul mai mic de tentative de a solicita azil în Australia cu ambarcațiuni a fost confirmată de UNHCR: în aprilie 2014, reprezentantul UNHCR în Indonezia, Manuel Jordao, a declarat: „Informația că șansele de a ajunge în Australia cu barca din Indonezia sunt în prezent practic zero pare să fi ajuns la traficanți și la potențialii solicitanți de azil din țările de origine, cum ar fi Afganistan, Iran, Pakistan și Myanmar. Numărul persoanelor care se înregistrează la Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR) în Indonezia a scăzut de la aproximativ 100 pe zi în 2013, la aproximativ 100 pe săptămână în prezent.”
Un raport din 2006 al Comisiei Australiene pentru Drepturile Omului a arătat că, din cei 1 509 solicitanți de azil trimiși în Nauru până la acea dată, 586 au primit permisiunea de relocare în Australia (39%), 360 au fost relocați în Noua Zeelandă (24%), 19 au fost relocați în Suedia (1,2%), 10 în Canada (<1%) și 4 în Norvegia (<1%). Un număr total de 482 de solicitanți de azil (32%) au fost considerați ca nefiind refugiați veritabili și au fost trimiși înapoi în țările de origine.
Costul strategiei Pacific Solution în perioada 2001–2007 a fost de cel puțin 1 miliard de dolari australieni.
Amnesty International, grupurile pentru drepturile refugiaților și alte organizații neguvernamentale au declarat că Australia nu își îndeplinea obligațiile internaționale. A fost criticat, de asemenea, caracterul ad-hoc în care a evoluat această politică, deoarece a dus la transferul persoanelor pe și în Nauru înainte ca facilitățile să fie pregătite. Condițiile și serviciile precare, inclusiv furnizarea intermitentă de energie electrică și apă potabilă, facilitățile medicale deficitare și impactul psihic grav al detenției asupra persoanelor aflate în aceste condiții, fără certitudinea obținerii statutului de refugiat, au fost, de asemenea, aspru criticate.
În urma câștigării alegerilor din 2007 de către Kevin Rudd, strategia Pacific Solution a fost abandonată, centrul de procesare din Nauru fiind închis în februarie 2008, o măsură salutată de Agenția ONU pentru Refugiați. Ultimii deținuți au părăsit insula Manus în 2004 și Nauru în februarie 2008.
Nauru a fost preocupat de pierderea ajutorului financiar mult necesar din partea Australiei. Purtătorul de cuvânt al opoziției pe probleme de imigrație, Chris Ellison, a declarat că închiderea acestuia ar putea sugera traficanților de persoane că Australia își slăbește măsurile de protecție a frontierelor.
Reimplementare (după 2007)
Guvernul australian a deschis Centrul de Primire și Procesare pentru Imigranți de pe insula Christmas la sfârșitul anului 2008, iar de atunci a extins facilitățile și spațiile de cazare de acolo. În anul financiar 2012–2013, Guvernul Australiei a prevăzut în buget suma de 1,1 miliarde de dolari pentru a acoperi costurile de procesare pentru 450 de sosiri pe lună.
Din 2007 până în 2010, numărul sosirilor de solicitanți de azil cu ambarcațiuni a crescut substanțial — de la 148 în 2007 la 6 555 în 2010. Acest lucru a contribuit la scăderea popularității lui Rudd până în 2010, când acesta a demisionat înaintea unui vot pentru conducerea Partidului Laborist Australian în favoarea Juliei Gillard; în acel moment, Rudd a declarat: „Acest partid și acest guvern nu se vor orienta brusc spre dreapta în problema solicitanților de azil”.
În iulie 2010, Gillard și-a exprimat sprijinul pentru utilizarea „centrelor regionale de procesare”. În decembrie 2010, în urma scufundării unei ambarcațiuni cu solicitanți de azil în largul insulei Christmas, accident în care au pierit 48 de pasageri, premierul statului Queensland și președinta națională a ALP, , a cerut o revizuire completă a politicii guvernamentale privind solicitanții de azil. În mai 2011, guvernul Gillard a anunțat planuri de a aborda problema solicitanților de azil sosiți cu ambarcațiuni prin intermediul unui acord de „schimb” de solicitanți de azil cu refugiați veritabili aflați de mult timp în Malaezia. Avocații specializați în dreptul refugiaților au solicitat Înaltei Curți anularea acordului, argumentând că ministrul imigrației nu avea autoritatea de a trimite solicitanți de azil într-o țară care nu are obligații legale de a-i proteja.