Tabăra Breidjing este o tabără de refugiați situată în estul Ciadului, creată de UNHCR și administrată de Crucea Roșie, care a găzduit în cele din urmă aproximativ 42.000 de refugiați sudanezi care au fugit din Darfur, Sudan, în 2004, după începerea unui lung conflict armat. Această tabără funcționează încă din 2018.
Origini În februarie 2003, două grupuri rebele din Sudan au acuzat guvernul sudanez de opresiune față de populația non-arabă a țării. Guvernul sudanez a decis să răspundă acestor acuzații cu o campanie de epurare religioasă împotriva populației non-arabe din Darfur. Aceasta a dus la moartea totală a două milioane și jumătate de oameni. Acesta este motivul pentru care multe familii non-arabe au fost nevoite să fugă din Darfur în diverse tabere de refugiați. Dar tot mai mulți refugiați sudanezi soseau în Ciad, motiv pentru care UNHCR și ONG-uri precum Crucea Roșie și Oxfam International au considerat necesar să creeze tabere pentru a-i găzdui. Una dintre aceste tabere a fost tabăra Breidjing, care a fost dezvoltată în același an, la începutul conflictului, pentru a găzdui sutele de mii de oameni care veneau din Sudan. Tabăra era situată în țara vecină Sudan, la doar un kilometru de satul Breidjing, care avea aproximativ 960 de locuitori.
Locuitorii Locuitorii taberei Breidjing sunt familii care au fost persecutate de miliție sau care se temeau pentru viața lor și, prin urmare, au decis să-și părăsească țara pentru țările vecine. Refugiații care s-au mutat la țară au fost nevoiți să fugă rapid din țara lor, mulți dintre ei în miez de noapte, fără a avea timp să ia nimic. Prin urmare, majoritatea refugiaților din aceste tabere depindeau în mare măsură de ajutorul oferit de lucrătorii umanitari ai Crucii Roșii și UNHCR. Când tabăra a început să fie locuită în 2004, erau aproximativ 2.000 de bărbați, comparativ cu 8.000 de femei și aproximativ 20.000 de băieți și fete; de-a lungul anilor, aceste cifre au fluctuat. .
Condiții Tabăra a fost amenajată pe o esplanadă situată la aproximativ un kilometru de oraș și a fost proiectată pentru a găzdui circa 20.000 de persoane. De-a lungul esplanadei au fost instalate corturi destinate adăpostirii familiilor. Ulterior, populația taberei a crescut până la aproximativ 42.000 de refugiați, depășind de peste două ori capacitatea inițială planificată.
Supraaglomerarea a exercitat o presiune considerabilă asupra resurselor disponibile, inclusiv asupra aprovizionării cu apă, alimente, lemne de foc și materiale pentru adăpost. În aceeași perioadă, regiunea se confrunta cu dificultăți legate de securitatea alimentară și accesul la apă potabilă. Mortalitatea ridicată în rândul animalelor și gestionarea necorespunzătoare a cadavrelor acestora au contribuit la apariția unor probleme sanitare și la contaminarea unor surse de apă. În aceste condiții, mai multe organizații neguvernamentale, printre care Intermón Oxfam, au desfășurat proiecte pentru îmbunătățirea accesului la apă potabilă, inclusiv prin forarea de noi fântâni în zonele rurale.
Distribuirea alimentelor în tabără avea loc, de regulă, o dată pe lună, prin intermediul a două centre de distribuție. Creșterea numărului de refugiați a determinat majorarea cantităților de alimente necesare și a implicat eforturi logistice suplimentare din partea organizațiilor umanitare. Copiii și tinerii din tabără au beneficiat de servicii educaționale și activități organizate de ONG-uri. Guvernul Ciadului a integrat școlile înființate în tabere în sistemul public de învățământ, permițând recunoașterea oficială a diplomelor obținute de elevi.
Note
Legături externe Supraviețuirea Sudanului, film pe Vimeo
Breidjing