miniatura|Unii dintre oligarhii ruși (de la stânga sus în jos): Roman Abramovici, Oleg Deripaska, Alișer Usmanov, Vladimir Potanin, Mihail Prohorov, Ghenadi Timcenko, Vagit Alekperov, Petr Aven și Arkadi Rotenberg. Oligharhii ruși () sunt oligarhi de afaceri din fostele republici sovietice care au acumulat rapid avere în anii 1990 prin privatizarea rusească care a urmat dizolvării Uniunii Sovietice. Statul sovietic în declin a lăsat contestată proprietatea asupra activelor statului, ceea ce a permis acorduri informale cu foști oficiali sovietici ca mijloc de achiziționare a proprietății de stat.

Oligarhii ruși au apărut ca antreprenori sub conducerea lui Mihail Gorbaciov (secretar general, 1985–1991), folosind diverse lacune în timpul liberalizării economice din timpul perestroikăi lui Gorbaciov. Boris Berezovski, matematician și fost cercetător, a devenit primul oligarh rus de afaceri bine-cunoscut.

Oligarhii au devenit din ce în ce mai influenți în politica rusă în timpul președinției lui Boris Elțin (1991–1999). Aceștia au contribuit la finanțarea realegerii sale în 1996. Oligarhi cu relații bune, precum Roman Abramovici, Mihail Hodorkovski, Boris Berezovski și Vladimir Potanin au achiziționat active cheie la o fracțiune din valoarea licitațiilor schemei de împrumuturi pentru acțiuni organizate în perioada premergătoare alegerilor.

Din 2014, sute de oligarhi ruși și companiile lor au fost afectați de sancțiuni americane pentru sprijinul acordat „activității maligne a guvernului rus la nivel global”. În 2022, mulți oligarhi ruși și membrii apropiați ai familiilor lor au fost vizați și sancționați de țări din întreaga lume, ca o mustrare a războiului Rusiei în Ucraina.

Era Elțin, 1991–1999 În perioada perestroikăi lui Mihail Gorbaciov, restructurarea economică sovietică a permis o întreprindere privată limitată, permițând multor antreprenori din Rusia să importe bunuri cu cerere mare, cum ar fi calculatoare personale, electronice și îmbrăcăminte (de exemplu, blugi). Aceste bunuri, rare pe piața sovietică, au fost vândute cu profituri semnificative, punând bazele apariției unei noi clase de afaceri.

După dizolvarea Uniunii Sovietice în 1991, Boris Elțin a devenit președinte al Rusiei în iulie 1991, iar oligarhii au apărut ca antreprenori bine conectați, care au pornit de la aproape nimic și s-au îmbogățit prin participarea la piață prin intermediul conexiunilor cu guvernul corupt, dar ales, al Rusiei în timpul tranziției statului către o economie de piață. Așa-numitul program de privatizare prin vouchere din 1992–1994 a permis câtorva tineri să devină miliardari, în special prin arbitrajul diferenței vaste dintre vechile prețuri interne pentru mărfurile rusești (cum ar fi gazele naturale și petrolul) și prețurile predominante pe piața mondială. Acești oligarhi au devenit nepopulari în rândul publicului rus și sunt adesea învinovățiți pentru tulburările care au afectat Federația Rusă în urma prăbușirii Uniunii Sovietice în 1991.

În diferență de oligarhii mai în vârstă cu legături în nomenclatură, oligarhii erau promovați (cel puțin inițial) de către aparatcicii sovietici, având legături puternice cu structurile de putere sovietice și acces la fondurile Partidului Comunist. Boris Berezovski însuși a fost șeful Departamentului de Proiectare a Sistemelor la un centru de cercetare al Academiei de Științe. Compania sa privată a fost înființată de Institut ca o societate mixtă. Mihail Hodorkovski și-a început afacerea de import de computere sub auspiciile Centrului pentru Creativitate Științifică și Tehnică a Tineretului, autorizat de Komsomol, în 1986, ocupând pentru scurt timp funcția de secretar adjunct al Komsomolului pentru un district din Moscova în 1987. Trecerea sa în domeniul bancar, doi ani mai târziu, a fost finanțată cu sprijinul absolvenților Komsomolului care lucrau în administrația orașului Moscova.

Economistul Yegor Gaidar a lucrat într-un think tank al Academiei Sovietice de Științe, modelat după RAND. Gaidar a devenit ulterior redactor economic al revistei Kommunist, organul teoretic al Comitetului Central al PCUS. El a deținut diverse funcții, inclusiv prim-ministru în guvernul rus în perioada 1991–1992. Împreună cu Anatoli Ciubais, cei doi „Tineri Reformatori” au fost principalii responsabili pentru privatizare la începutul anilor 1990. Potrivit lui David Satter, „ceea ce a impulsionat procesul nu a fost determinarea de a crea un sistem bazat pe valori universale, ci mai degrabă voința de a introduce un sistem de proprietate privată, care, în absența legii, a deschis calea pentru urmărirea criminală a banilor și a puterii”.

Criza financiară rusească din 1998 a lovit puternic majoritatea oligarhilor, iar cei ale căror acțiuni se bazau în principal pe sectorul bancar și-au pierdut o mare parte din averi. Printre cei mai influenți oligarhi din epoca Elțin se numără Roman Abramovici, Boris Berezovski, Vladimir Gusinski, Mihail Hodorkovski, Vladimir Potanin, Alexandru Smolenski și Vladimir Vinogradov. Aceștia au format ceea ce a devenit cunoscut sub numele de („întreprindere cu șapte bancheri”), un grup de oameni de afaceri cu o mare influență asupra lui Boris Elțin și a mediului său politic. Împreună, aceștia controlau între 50% și 70% din totalul finanțelor rusești între 1996 și 2000. Istoricul Edward L. Keenan a comparat acești oligarhi cu sistemul boierilor puternici care a apărut în Moscova din Evul Mediu târziu. The Guardian a relatat în 2008 că „oligarhii din epoca fostului președinte Boris Elțin au fost epurați de Kremlin”.

Era Putin și Medvedev, 1999–2022 (înainte de invazia Ucrainei) miniatura|Putin (stânga), cu Mihail Hodorkovski (dreapta) în decembrie 2002. Mihail Hodorkovski a fost închis în anul următor. miniatura|Putin (stânga) cu Oleg Deripaska (dreapta) la Kremlin în martie 2002. Oleg Deripaska a fost printre primii afectați de criza economică globală din 2008. miniatura|Ghenadi Timcenko și Arkadi Rotenberg în 2015. Odată cu ascensiunea lui Vladimir Putin la Kremlin, influența oligarhilor Elțin s-a disipat, unii fiind închiși, precum Mihail Hodorkovski și Mihail Mirilașvili, în timp ce alții au emigrat, și-au vândut bunurile sau au murit în circumstanțe suspecte, precum Vladimir Vinogradov și Boris Berezovski. O serie de oligarhi Elțin au fost criticați pentru presupusa evaziune fiscală. Vladimir Gusinski de la MediaMost și Boris Berezovski au evitat amândoi procedurile legale părăsind Rusia. Cel mai important oligarh, Mihail Hodorkovski de la compania petrolieră Yukos, a fost arestat în octombrie 2003 și condamnat la 14 ani, dar a fost grațiat de Putin pe 20 decembrie 2013.

Un al doilea val de oligarhi a apărut în anii 2000, prieteni și foști colegi ai președintelui Putin, fie din anii petrecuți în administrația municipală din Sankt Petersburg, fie din mandatul său din Dresda în KGB. Exemple sunt rectorul universității unde Putin a obținut o diplomă în 1996, Vladimir Litvinenko și profesorul de judo, Arkadi Rotenberg. Ghenadi Timcenko a fost prieten apropiat cu liderul rus Vladimir Putin încă de la începutul anilor 1980. În 1991, Putin i-a acordat lui Timcenko o licență de export de petrol. Acești oligarhi au lucrat în strânsă cooperare cu guvernul, înlocuind un sistem de capitalism de cumetrie cu un sistem de capitalism de stat prin care noii oligarhi beneficiau de finanțare de la băncile de stat și de acces la proiecte de achiziții publice. Daniel Treisman a propus utilizarea termenului „silovarh” (silovik și oligarh) pentru o nouă clasă de oligarhi ruși cu experiență în armata și serviciile secrete rusești.

Cei zece oligarhi cei mai proeminenți din prima eră Putin:

Roman Abramovici Oleg Deripaska Mihail Prohorov Alisher Usmanov Viktor Vekselberg Leonid Mikhelson Arkadi Rotenberg Ghenadi Timcenko Andrei Guriev Vitali Malkin

Potrivit Bloomberg LP, cei mai bogați 25 de oameni din Rusia au pierdut împreună 230 de miliarde de dolari americani din iulie 2008 până în iulie 2017. Scăderea averii oligarhilor este strâns legată de prăbușirea pieței bursiere din Rusia, deoarece până în 2008 indicele RTS pierduse 71% din valoare din cauza scurgerii de capital după războiul ruso-georgian din august 2008.

La 30 ianuarie 2018, Trezoreria SUA a publicat o „listă de oligarhi” ca parte a unui document cunoscut sub numele de „lista Putin”, care a fost întocmit în conformitate cu cerințele Legii CAATSA. Conform documentului în sine, criteriul de includere era pur și simplu a fi cetățean rus cu o avere netă de peste 1 miliard de dolari. Lista a fost criticată pentru că era nediscriminatorie și includea critici ai lui Putin.

Era Putin, invazia Ucrainei din 2022 și sancțiunile internaționale După invazia rusă a Ucrainei din 2022, liderii canadieni, americani, europeni și japonezi au luat măsuri fără precedent pentru a-l sancționa direct pe Putin și pe oligarhi. Ca răspuns la sancțiuni, oligarhii vizați au început să ascundă averile în încercarea de a împiedica națiunile să le înghețe activele. Pe 21 martie 2022, Proiectul de Raportare a Criminalității Organizate și a Corupției a lansat Russian Asset Tracker pentru a prezenta profilurile și activele mai multor oligarhi ruși.

Printre persoanele cu legături familiale cu politicieni de top se numără fiica cea mică a președintelui Putin, Ecaterina Tihonova,care, prin intermediul fondului său de investiții, a obținut contracte de la companii energetice de stat. Fostul ei soț, Kirill Șamalov, conduce cea mai mare companie petrochimică rusească, Sibur, precum și un fond de investiții.

Ginerele ministrului de externe Serghei Lavrov conduce un fond de investiții cu active care depășesc 6 miliarde de dolari. Andrei Riumin, ginerele lui Viktor Medvedciuk, conduce un alt fond de investiții cu mari exploatații agricole care au devenit beneficiare de subvenții de stat pentru substituirea importurilor.

Oligarhi ruși din Regatul Unit Politica guvernului britanic a încurajat fluxul de capital străin în Regatul Unit, de exemplu prin intermediul vizelor pentru investitori străini, introduse în timpul mandatului de premier John Major în 1994. Roman Abramovici a cumpărat clubul de fotbal englez Chelsea FC în 2003, cheltuind sume record pe salariile jucătorilor. O cincime dintre beneficiarii acestora din 2008 încoace fiind cetățeni ruși. Un număr semnificativ de oligarhi ruși au cumpărat case în zonele luxoase ale Londrei, care a fost supranumită „Moscova pe Tamisa” sau „Londongrad”.

Oligarhi ruși din Orientul Mijlociu Dubai (Emiratele Arabe Unite) și Israel au fost refugii pentru oligarhii care fug de sancțiuni. Acestea au devenit o destinație importantă pentru relocarea iahturilor, a proprietăților imobiliare și a serviciilor bancare private legate de elitele ruse sancționate. În 2022, rușii au cheltuit peste 6,3 miliarde de dolari americani pe proprietăți în Dubai ca și cumpărători nerezidenți.

Note

Vezi și Decese suspecte ale unor oameni de afaceri ruși Servicii bancare în Elveția Magnat de afaceri Corupția în Rusia Lista miliardarilor ruși Magnat media Oligarhie Legea Magnitsky

Legături externe Urmăritor de active rusești

Categorie:Economia Rusiei Categorie:Politica Rusiei Oligarh rus