Tabăra de refugiați Galang a găzduit refugiați indochinezi din 1979 până în 1996, pe insula Galang din Insulele Riau din Indonezia.Useful details about the camp are at 'Galang Refugee Camp 1975-1996 Riau Archipelago Indonesia'. Se estimează că aproximativ 250.000 de refugiați au trecut prin Galang în această perioadă.Stephen Fitzpatrick, 'Galang's refugee hell', 'The Australian', 5 noiembrie 2009.

Organizarea taberei Tabăra Galang a fost formată din două secțiuni:

Tabăra Unu era destinată pentru refugiații nou-sosiți, care nu fuseseră încă aprobați pentru relocare în Statele Unite sau într-o altă așezare într-o țară terță. După aprobare, refugiații erau relocați în Tabăra Doi, unde beneficiau de instrucțiuni în limba engleză, precum și de informații culturale privind viața în principalele țări de relocare. Tabăra Doi a găzduit, de asemenea, cambodgieni care fuseseră cazați și aprobați în Thailanda, ceea ce a cauzat unele tensiuni și neplăceri cu majoritatea vietnameză.

Activitatea de poliție a fost asigurată de poliția indoneziană, în timp ce asistenții sociali și ofițerii juridici din țările participante și din cadrul Națiunilor Unite veneau mai rar, după cum era necesar. Relațiile dintre internați și supraveghetorii poliției indoneziene nu au fost întotdeauna ușoare. Din când în când, au existat rapoarte despre fricțiuni considerabile legate de condițiile sociale și administrative din lagăr.'Terrorised in the camp of shame', South China Morning Post, 6 June 1993.

Țările gazdă Cele mai mari mișcări de refugiați au fost către Statele Unite și Canada. Australia a primit un număr semnificativ și a fost uneori preferată de refugiații cu familii americane, deoarece Australia avea perioade de așteptare mai scurte și mai puține birocrații. Australia a primit, de asemenea, profesioniști cu abilități speciale, în timp ce Statele Unite s-au concentrat pe reunificarea familiei, în conformitate cu viziunea lor generală privind imigrația și viziunea națională. Danemarca și Elveția au primit ocazional refugiați cu nevoi speciale de sănătate, pentru care guvernele lor aveau infrastructură. Japonia și Germania au furnizat bani și materiale.

O organizație caritabilă independentă din Germania opera nava „Cap Anamur”, care desfășura acțiuni de salvare a refugiaților aflați în pericol pe mare. Persoanele salvate erau acceptate pentru relocare în Republica Federală Germania (Germania de Vest), însă politicile aplicate prevedeau restricții privind reîntregirea familiei. Ca urmare, unii refugiați din tabăra Galang se confruntau cu situații dificile, aflând că membri ai familiei lor fuseseră salvați, dar că reunirea acestora în aceeași țară putea fi amânată pentru o perioadă îndelungată.

Condițiile din tabără

Multe persoane și familii au trăit perioade lungi de timp într-una sau ambele tabere de la Galang. A existat un spital amenajat în tabără însă, deși rata natalității a cunoscut o creștere, la fel s-a întâmplat și cu rata mortalității. O situație tensionată a fost creată de numărul mare de bărbați tineri cu precădere vietnamezi, care emigraseră pentru a asigura o viață mai bună familiilor lor. Protecția tinerelor femei din tabere a reprezentat o provocare pentru personalul UNHCR, a cărui sarcină includea monitorizarea condițiilor sociale din tabără.Brian Lander, 'Indonesia: Far from paradise', Refugees Magazine, Issue No 204, June 1996. Au existat numeroase rapoarte despre maltratarea tinerelor femei din tabără.

Cu toate acestea, numeroși refugiați au amenajat în tabără facilități precum grădini și cafenele. Rețelele sociale informale au oferit un anumit sprijin, în special femeilor. Unii refugiați au putut obține sau schimba bunuri trimise de familie și prieteni din afara taberei. În pofida acestor condiții, plictiseala, incertitudinea, precum și rivalitățile și tensiunile specifice unei comunități restrânse au influențat viața cotidiană din tabără. Pentru a-și ocupa timpul liber, mulți refugiați au recurs la diverse activități recreative și creative. De exemplu, Minh Tran este menționat ca realizând un set de șah din deșeuri de plastic găsite în tabără. Ocazional au avut loc tulburări în tabără, iar în 1994 s-au înregistrat revolte de durată provocate de nemulțumirile unor refugiați.Lander, op cit.

Refugiații părăseau tabăra după repartizarea într-o țară de relocare și după confirmarea sprijinului financiar din partea sponsorilor. După aprobarea plecării, aceștia se adunau la debarcader cu puținele bunuri personale. De regulă, călătoria începea cu o traversare nocturnă cu feribotul către Singapore. După una sau două zile petrecute într-o tabără de tranzit din Singapore, migranții erau transportați cu zboruri organizate de Comitetul Internațional pentru Migrație (ICM) către Oakland, California, sau alte destinații.

Istoric Tabăra Galang a fost închisă în 1996, la șapte ani după adoptarea Planului Cuprinzător de Acțiune pentru Refugiații Indo-Chinezi. Toți refugiații vietnamezi fuseseră repatriați de UNHCR. Transferul taberei (tehnic numită „Tabăra Sinam”) de la UNHCR la Autoritatea Indoneziană pentru Dezvoltare Industrială Batam (BIDA) a avut loc oficial în 1997. Majoritatea refugiaților care au ajuns în Galang au fost transferați de pe alte insule, precum Natuna, Tarempa și Anambas.

Tabăra Galang avea numeroase facilități și birouri, cum ar fi un birou administrativ al taberei, PMI (Palang Merah Indonesia sau Spitalul Crucii Roșii Indoneziene) și birouri/sedii pentru personalul UNHCR. Multe organizații non-guvernamentale, precum Save the Children și Écoles Sans Frontières, administrau și școli în tabără. Majoritatea refugiaților stăteau în case lungi din lemn sau în locuințe improvizate. Principalele lor activități în tabără erau studierea limbii engleze și a altor limbi sau învățarea unor competențe profesionale, în timp ce așteptau rezultatele cererilor lor pentru a le determina statutul de refugiat și relocarea în alte țări.

Astăzi, Insula Galang este administrată de Autoritatea pentru Dezvoltare Industrială Batam (BIDA). În 1992, conform Decretului Prezidențial nr. 28/1992, extinderea zonei de lucru BIDA a inclus Insula Rempang, Insula Galang și insulele mici din apropiere. BIDA a construit 6 poduri care au fost inaugurate pe 25 ianuarie 1998. Podurile leagă Insula Batam - Insula Tonton - Insula Nipah - Insula Setoko - Insula Rempang - Insula Galang - Insula Galang Baru (Noua Galang) pentru a dezvolta toate aceste insule.

Indonezia nu este semnatară a Convenției Națiunilor Unite din 1951 privind refugiații, așadar obligațiile juridice internaționale ale Indoneziei sunt oarecum diferite de cele ale țărilor care au semnat Convenția.

Note

Legături externe Fotografii din tabăra de refugiați Galang în anii 1980 de Gaylord Barr Fotografii din tabăra de refugiați Kuku în 1981, realizate de Gaylord Barr

Categorie: Tabere de refugiați din Indonezia