miniatura|Protestul din 17 februarie. Protestele din Belarus din 2017 au fost cauzate de în înrăutățirea situației economice a populației belaruse și de cel mai mare val de nemulțumire socială din 2010, când au avut loc proteste împotriva falsificării rezultatelor alegerilor prezidențiale.
Cauze Cauza imediată a protestelor a fost impunerea unui impozit prin decret asupra șomerilor. Decretul prezidențial nr. 3 din aprilie 2015 stipula că fiecare cetățean care lucra mai puțin de 183 de zile într-un an urma să plătească un impozit de 5 milioane de ruble belaruse pentru „taxe pierdute” pentru a ajuta la finanțarea politicilor de asistență socială. Decretul a afectat aproximativ 0,5 milioane de persoane, dar 10% dintre cei responsabili l-au plătit, adesea împrumutându-se de la alte persoane, deoarece suma impozitului era echivalentă cu salariul mediu lunar. Legea s-a dovedit nepopulară și a fost batjocorită de public drept „legea împotriva paraziților sociali”.
Într-un sens mai larg, cauza crizei politice din Belarus a fost situația economică precară a țării, care a intrat în recesiune de trei ori din 2008: în 2009, 2010 și 2015, precum și creșterea șomajului cauzată de reducerea exporturilor către Rusia, care, la rândul ei, a fost o consecință a slăbirii economice a acestei țări din cauza sancțiunilor.
Proteste Aproximativ 2.500 de protestatari au umplut străzile din Minsk pe 17 februarie pentru a protesta. Demonstrația de la Minsk a fost prima dintr-o serie, iar demonstrațiile ulterioare au avut loc în toată țara, inclusiv în Brest, Grodno, Molodechno, Vitebsk, Gomel, Mogilev, Bobruisk și Baranovichi. În mod neobișnuit pentru Belarus, intelectualii metropolitani, care au format nucleul mișcărilor de opoziție, nu au participat la proteste. O demonstrație de amploare era planificată pentru 25 martie la Minsk, dar serviciile speciale au calmat-o chiar înainte de începerea ei, arestând peste 700 de persoane, dintre care aproape 400 au fost aduse în fața instanței. Liderul opoziției, Vladimir Nikolaev, care urma să vorbească la protestul principal, a fost oprit dimineața în drum spre Minsk. A doua zi, a avut loc o demonstrație a familiilor celor arestați, dispersată, de asemenea, de forțele de ordine și care s-a încheiat cu arestarea a câteva zeci de persoane. Sub presiunea demonstrațiilor, decretul a fost suspendat timp de un an, ceea ce, însă, nu a calmat atmosfera și nici nu a pus capăt demonstrațiilor. Pe lângă cererile de anulare a taxelor, repetate la fiecare miting, unele proteste au cerut și demisia președintelui.
Note
Vezi și
Protestele din Rusia din 2017 Protestele din România din 2017 Protestele din Belarus din 2020-2021 Euromaidan
Legături externe
Categorie:Proteste în 2017