Aurélie Filippetti

Aurélie Filippetti () o politiciană și romancieră franceză.

Membră a , a Partidului Socialist, apoi a , ea a fost aleasă deputată de Moselle la alegerile legislative din 2007, fiind apoi realeasă la cele din 2012. Ea s-a alăturat partidului Place publique, coprezidat de Raphaël Glucksmann și , în septembrie 2025.

Din 16 mai 2012 până în 25 august 2014, ea a fost ministru al culturii și comunicării în guvernele Jean-Marc Ayrault (I și II), apoi Manuel Valls I, sub președinția lui François Hollande.

Ea este profesoară agregată la Sciences Po în campusurile din Paris și Nancy din septembrie 2017. În noiembrie 2022, Anne Hidalgo, primarul Parisului, a numit-o directoare a afacerilor culturale ale orașului.

Biografie Ea este fiica lui Angelo (prenume francizat în „Angel”) Filippetti (1938-1992), miner, primar comunist din Audun-le-Tiche din 1983 până în 1992 și consilier general al departamentului Moselle din 1979 până în 1985, și a Odettei Filippetti (născută Rovere), administratoare de școală.

Bunicul ei matern a fost un imigrant italian din Friuli, mort în 1946 într-un accident de muncă pe barajul Aigle din Cantal. Bunica ei maternă a fost alsaciană. Părinții tatălui ei au fost imigranți italieni antifasciști, veniți în anii 1920 să lucreze în minele de fier din Lorena. Bunicul ei patern, membru al Rezistenței, a fost arestat în februarie 1944 și deportat împreună cu doi dintre frații săi. El a murit pentru FranțaDecizia din 8 decembrie 2020 a Oficiului Național al Veteranilor și Victimelor de Război, dosarul 14357. în lagărul de concentrare Bergen-Belsen, la sfârșitul lunii aprilie 1945, după eliberarea lagărului.

Aurélie Filippetti povestește într-un roman apărut în 2003, Les Derniers Jours de la classe ouvrière, cum bunicul ei a fost arestat de Gestapo în adâncul minei, după ce fusese denunțat. Ea evocă de asemenea în această carte memoria muncitorească a minerilor și a muncitorilor siderurgiști din Lorena și sentimentul de declasare socială pe care aceștia l-au resimțit după închiderea minelor și a uzinelor. Ea mărturisește totodată despre originile sale familiale muncitorești în documentarul L'héritage de l'homme de fer, de Emmanuel Graff, în 2008.

Școlarizare După bacalaureat, ea a intrat la clasele pregătitoare literare de la Liceul Georges-de-La-Tour din Metz, iar în 1993 a fost admisă la Școala Normală Superioară din Fontenay-Saint-Cloud. În 1995, ca titulară a unei diplome de studii aprofundate în litere moderne pe tema jansenismului, ea a promovat concursul de agregare în litere clasice.

Ea a predat timp de un an ca profesoară de litere în academia din Versailles, ca titulară pe zonă de înlocuire (TZR), în special la Liceul Pasteur din Neuilly-sur-Seine.

Viață privată Din 2012 până în 2014, ea a fost partenera lui , apoi, între septembrie 2014 și începutul anului 2017, a format un cuplu cu . Ei au împreună o fiică, Jeanne, născută în septembrie 2015.

Ea are o altă fiică, Clara, născută dintr-o relație anterioară.

Anterior, ea a fost partenera lui Thomas Piketty, împotriva căruia a depus plângere în 2009 pentru violență domestică, ceea ce i-a atras autorului un avertisment legal. În 2019, după ce Piketty a afirmat public că propriile sale fiice au fost victime ale violenței din partea lui Aurélie Filippetti, aceasta din urmă a depus plângere împotriva lui pentru defăimare. Piketty a fost, într-o primă instanță, condamnat în mai 2022 la plata unui euro cu titlu de daune-interese pentru defăimare și la 3 500 de euro cheltuieli de judecată, apoi condamnat definitiv, la 13 septembrie 2023, pentru „defăimare publică” la plata sumei de 3 000 de euro, după respingerea recursului său în casație.

Parcurs politic Verzii (1999-2006) Aurélie Filippetti a aderat la în 1999, apoi a devenit membră a cabinetului lui Yves Cochet, ministru al Mediului din iulie 2001 până în mai 2002. La alegerile municipale din 2001, ea a fost aleasă consilieră de arondisment în arondismentul 5 din Paris. Ca șefă de listă a Verzilor în primul tur, după ce a luptat pentru paritatea de gen, ea a obținut 13,75% din voturi. Ea a obținut 6,55% din voturi în a doua circumscripție din Paris la alegerile legislative din 2002 . Ea a devenit membră a secretariatului executiv și purtătoare de cuvânt a Verzilor din Paris în martie 2003.

Ea este membră fondatoare a Convenției pentru a Șasea Republică.

Ea s-a distanțat de Verzi încă din 2003, în momentul manifestațiilor împotriva războiului din Irak, și a părăsit definitiv partidul, pe care l-a acuzat că a trecut „linia galbenă” în 2006, când i-a fost refuzată învestitura în condițiile în care ea intenționa să se întoarcă în Lorena.

Partidul Socialist (din 2006) În noiembrie 2006, ea s-a alăturat echipei de campanie a lui Ségolène Royal, candidată la alegerile prezidențiale din 2007, în calitate de consilieră specială (mediu, cultură, educație, probleme de societate). În mai 2007, deși inițial a fost avută în vedere pentru a 7-a circumscripție din Meurthe-et-Moselle, ea a fost învestită de militanții socialiști din a 8-a circumscripție din Moselle, unde deputatul PS în funcție, Jean-Marie Aubron, nu a mai candidat. Ea a fost aleasă la 17 iunie 2007 cu 50,96% din voturi.

Ea a fost purtătoare de cuvânt, apoi vicepreședintă a Convenției pentru a Șasea Republică, iar ulterior a curentului pro-Royal „L'Espoir à gauche” pentru congresul de la Reims. Candidată la alegerile europene din 2009, ea a ocupat poziția a treia pe lista condusă de Catherine Trautmann în circumscripția Est, poziție care nu i-a permis să fie aleasă la 7 iunie, lista socialistă obținând două mandate cu 17,8% din voturi.

Ea l-a susținut pe François Hollande pentru alegerile primare prezidențiale socialiste din 2011. În urma victoriei acestuia, ea a fost integrată în echipa sa de campanie și responsabilă de cultură, audiovizual și mass-media. Scriitoare ea însăși, ea a apărat cartea și independența mass-media și a preconizat dezvoltarea tehnologiei digitale și un plan național de educație artistică și culturală, precum și abrogarea legii Hadopi. În noiembrie 2011, ea a fost învestită de militanții socialiști drept candidată la alegerile legislative, avându-l ca supleant pe Gérard Terrier. Deoarece a 8-a circumscripție din Moselle fusese desființată prin redistribuirea electorală din 2010, ea a fost realeasă deputată la 17 iunie 2012 cu 59,04% din voturi în prima circumscripție din Moselle.

La 16 mai 2012, în guvernul Ayrault, ea a devenit ministru al Culturii și Comunicării. Ea a fost reconfirmată în al doilea guvern Ayrault și, prin urmare, a trebuit să renunțe la mandatul de deputat, incompatibil cu o funcție guvernamentală. Supleantul ei, Gérard Terrier, a ocupat astfel fotoliul din Adunarea Națională începând cu 22 iulie 2012. Însă cum Gérard Terrier, primar în Maizières-lès-Metz și consilier general în Moselle, trebuia conform legii să renunțe la unul dintre mandatele sale locale, el a trebuit să cedeze locul său în consiliul general din Moselle supleantei sale, Aurélie Filippetti, care a devenit de fapt consilieră generală a cantonului Maizières-lès-Metz.

În 2014, pe când era deja ministru de doi ani și după ce președintele Republicii indicase că membrii guvernului care vor eșua la alegerile municipale vor trebui să își părăsească ministerul, ea a candidat la alegerile municipale din Metz de pe poziția a doua a listei conduse de Dominique Gros. Ea a fost aleasă consilieră municipală și a renunțat imediat după aceea, la 28 noiembrie 2014, la mandatul său de consilieră generală a cantonului Maizières-lès-Metz, în aplicarea regulilor de non-cumul al indemnizațiilor pe care le preconiza.

Ministru al Culturii și Comunicării

În calitate de ministru al Culturii și Comunicării, ea își anunță prioritățile: un proiect de lege care să asigure protecția surselor de informare ale jurnaliștilor, o reformare a legii Hadopi (Haute Autorité pour la diffusion des œuvres et la protection des droits sur internet, în ), „securizarea” finanțării audiovizualului public și încetarea numirii conducătorilor canalelor publice de către președinte. Ea promovează feminizarea numirilor în cadrul ministerului culturii și în instituțiile culturale.

Pentru anul 2013, bugetul ministerului său este în scădere cu 2% față de cel din 2012. În cele din urmă, în aprilie, și în ciuda promisiunilor din campanie, ea anunță abandonarea reformei legii Hadopi. Doar o variabilă de aplicare a legii este modificată prin decret. Bugetul culturii este anunțat în scădere cu 2,8% în 2014. În 2014, ea trebuie să facă față grevelor lucrătorilor din industria spectacolului în timpul festivalurilor de vară.

La 25 august 2014, ea își anunță intenția de a nu participa la cel de-al doilea guvern al lui Manuel Valls. Ea scrie o scrisoare prin care explică faptul că nu mai este în acord cu politica dusă: „Există o datorie de solidaritate, dar există și o datorie de responsabilitate față de cei care ne-au făcut ceea ce suntem. Eu aleg, în ceea ce mă privește, loialitatea față de idealurile mele. Prin urmare, nu voi fi [...] candidată la un nou post ministerial.”

După plecarea din guvern Ea își reia mandatul de deputată de Moselle la 27 septembrie 2014.

Într-un interviu acordat la 4 octombrie 2014, ea îi reproșează lui François Hollande eșecul său în gestionarea furnalelor de la Florange, izolarea sa în instituțiile celei de-a Cincea Republici, precum și personalizarea președinției Republicii.

Ea face parte dintre cei 39 de deputați socialiști, numiți „frondeuri”, care s-au abținut de la votul pentru bugetul pe anul 2015. Ea justifică această decizie prin faptul că „are socoteală de dat în fața alegătorilor săi și a francezilor” și afirmă că „nu are de primit lecții de la nimeni”, ca răspuns adresat prim-secretarului PS, , care îi reproșa „lipsa de credință”, justificând totodată și abținerea colegilor săi, foștii miniștri , Cécile Duflot și Benoît Hamon.

Ea a făcut parte din echipa de campanie a lui pentru alegerile primare cetățenești din 2017. După victoria lui Benoît Hamon, ea a devenit una dintre purtătoarele sale de cuvânt pentru campania prezidențială.

Candidată pentru un nou mandat la alegerile legislative din 2017, ea a fost eliminată încă din primul tur, obținând doar 11,8% din voturi.

La începutul anului universitar 2017, Aurélie Filippetti devine profesoară la Sciences Po Paris, în campusurile din Paris și Nancy. Din 2017 până în 2019, ea s-a alăturat, de asemenea, ocazional echipei de comentatori a lui Marc-Olivier Fogiel în emisiunea sa On refait le monde, difuzată pe între orele 19:15 și 20:00, iar în perioada 2017–2019 a susținut un curs la . Din 2019, ea este o prezență constantă în echipa de comentatori a emisiunii L'Esprit public de pe France Culture.

La 13 octombrie 2017, ea a fost exclusă pentru un an și jumătate din Partidul Socialist de către federația din Moselle pentru că a susținut o listă dizidentă la alegerile senatoriale. Ea a denunțat un context de „epurare politică” în cadrul PS împotriva „celor care au apărat o linie mai la stânga” decât cea a partidului în ultimii ani. La 17 ianuarie 2018, ea s-a alăturat , mișcarea lui Benoît Hamon, fostul ei coleg din guvern, și a anunțat plecarea sa din PS.

Aurélie Filippetti a demisionat din consiliul municipal Metz la 5 iulie 2018.

La 9 decembrie 2020, ea lansează L'Appel inédit (în ) alături de deputata LFI Caroline Fiat și de consiliera regională PS Pernelle Richardot, cu scopul de a uni stânga și ecologiștii la alegerile regionale din 2021 în Grand Est. În anul următor, ea este desemnată să conducă lista „Union de la Gauche” (în ). Lista, susținută în special de La France Insoumise și de dizidenți ai Partidului Socialist, întrunește mai puțin de 10% din sufragiile exprimate (8,64%) și este eliminată în primul tur.

În septembrie 2025, Aurélie Filippetti s-a alăturat mișcării Place publique, fondată de eurodeputatul Raphaël Glucksmann.

Alte activități