Clémence Augustine Royer () a fost filozof și femeie de știință franceză. La sfârșitul secolului al XIX-lea, a fost o figură marcantă a feminismului și o liber-cugetătoare. I se datorează în special prima traducere în limba franceză a lucrării Originea speciilor de Charles Darwin și, prin urmare, introducerea în Franța, în 1862. În această lucrare însă, ea s-a aventurat dincolo de rolul de simplă traducătoare, dezvoltându-și propriile concepții eugeniste.
Biografie
Născută în 1830 la Nantes, fiică a lui Augustin René Royer și a Joséphinei Gabrielle Audouard, Clémence Royer provine dintr-o familie catolică și legitimistă, pe care o va renega ulterior. Tatăl ei, ofițer regalist, a fost condamnat la moarte pentru sprijinul acordat forțelor antirevoluționare și ducesei de Berry, ceea ce a obligat familia să caute refugiu în Elveția: în 1832, familia sa se stabilește pentru trei ani pe malul lacului Geneva, înainte de a reveni la Paris în 1835. Între tatăl ei, iubitor, dar autoritar, și mama ei, o bretonă cu un caracter puternic, certurile sunt frecvente. La vârsta de zece ani, tânăra Clémence este plasată de părinți într-o mănăstire din Le Mans, unde primește o educație religioasă. Când își pierde tatăl, are vârsta de 19 ani și trebuie să se întrețină singură din vânzarea de broderii și confecții, precum și lucrând ca guvernantă. Ea profită de bibliotecile angajatorilor săi pentru a citi cu pasiune lucrări filozofice și pentru a-și desăvârși o pregătire de autodidact. Se interesează de antropologie, economie politică, biologie și filozofie. Evenimentele din 1848 o determină să se despartă de orientările politice ale tatălui ei și devine o republicană convinsă, rămânând totuși la distanță de ideile revoluționare și utopice. Renunțând la căsătorie și angajându-se pe calea învățământului, ea obține brevetul elementar și superior. Între 1853 și 1855, predă franceza și muzica în Anglia, ceea ce îi permite să își perfecționeze limba engleză. Din vara anului 1856, revine în Elveția franceză, unde se stabilește, mai întâi la Lausanne, apoi la Cully, în regiunea viticolă . Închiriază o cameră într-o casă de viticultori din Praz-Perey. La Lausanne, în biblioteca Academiei, începe traducerea lucrării lui Darwin, ținând în același timp cursuri de logică și filozofie pentru un public exclusiv feminin. Tot acolo îl cunoaște pe economistul Pascal Duprat, cu care va trăi ulterior în uniune liberă și cu care are un fiu. Colaborează la ziarul acestuia, Le Nouvel Économiste, precum și la Journal des économistes. În 1863, redactează cu ocazia unei conferințe Théorie de l’impôt ou la dîme sociale, o lucrare de economie politică ce propune reformarea impozitului. Obține premiul al doilea la concursul de eseuri, după Proudhon.
Prima traducere și prefața pe care o scrie pentru Originea speciilor, alături de acest premiu, îi asigură o notorietate europeană. Ea își înmulțește conferințele despre în Elveția, Belgia și Italia, dar și în Franța, unde textul său — deși marcat de o puternică notă subiectivă în raport cu originalul — îi aduce un renume cert, popularizând în același timp ideile lui Darwin. În 1865, decide să se mute împreună cu Pascal Duprat. Cei doi plănuiesc o călătorie în Italia, însă Duprat este arestat din cauza unor datorii contractate de soția sa. Eliberat datorită influenței unor prieteni comuni, el se stabilește în locuința ei, timp în care ea lucrează la cea de-a doua ediție a traducerii sale. Clémence apără opera lui Darwin în fața lui Paul Broca, pe atunci președinte al nou-înființatei Societăți de Antropologie și adept al dogmei , aflată în vigoare în acea epocă. Ulterior, ea și Duprat pleacă în Italia, unde au un copil împreună, René. Ea reintroduce în Franța ideile lui Lamarck, scriind trei eseuri ample pentru La Philosophie positive, o publicație condusă de Émile Littré, și își expune propria viziune asupra evoluționismului în lucrarea L'Origine de l'homme et des sociétés, primită însă cu o oarecare indiferență.
În 1870, devine prima femeie admisă în Societatea de Antropologie din Paris, înființată cu unsprezece ani în urmă de Paul Broca. În cadrul acesteia, va susține numeroase prelegeri și își va apăra cu vigoare pozițiile nonconformiste. În mod special, ea încearcă să impună o altă viziune asupra rolului femeii în eseul De la Natalité, unde se opune ideii că femeile sunt complet pasive în ceea ce privește propria fertilitate. Acceptă ideea că femeile au datoria de a da naștere, dar cere în schimb mai multe libertăți; de asemenea, solicită ca societatea să le protejeze în cazul relațiilor intime din afara căsătoriei și să le recunoască drepturi egale cu cele ale bărbaților. Mai mult, ea pledează pentru o trecere a societății către matriarhat. Ideile sale sunt greu de acceptat pentru Societatea de Antropologie, care putea tolera anticlericalismul prezent în text, dar mai puțin remarcile eugeniste și contestarea radicală a structurii sociale. Clémence Royer refuză cererea de a-și rescrie textul, acesta fiind singurul dintre lucrările sale propuse care a rămas nepublicat. Pe de altă parte, ea trimite numeroase memorii la concursurile Academiei de Științe Morale și Politice, instituție la care își depusese candidatura în 1873, însă fără succes. În 1881, înființează o Societate de Studii Filozofice și Sociale, de care însă se distanțează la scurt timp.
Feministă convinsă, ea militează pentru instruirea femeilor și pentru răspândirea filozofiei în rândul publicului larg: în 1881, înființează Societatea de Studii Filozofice și Morale, cu scopul de a o transforma într-o „școală reciprocă de filozofie”. Privind cu neîncredere socialiștii utopici, ea declară: „fără utopii, fără visuri, ci o cunoaștere reală a lucrurilor”. Colaborează la publicațiile Journal des femmes și La Fronde, alături de Marguerite Durand și de celebra Séverine. Lucrarea sa Cours de philosophie naturelle reprezintă o încercare de inspirație enciclopedică de a realiza o „sinteză academică”. În 1884, devine prima femeie care susține un curs la Sorbona. De asemenea, este membră și fondatoare a primei obediențe masonice mixte, „Le Droit humain”.
După moartea partenerului ei, Pascal Duprat, problemele financiare o obligă să își petreacă ultimii ani ai vieții la azilul de bătrâni Galignani, o instituție care primea scriitori și artiști în vârstă și fără resurse materiale. Beneficiind totuși de o recunoaștere publică târzie, este decorată cu Legiunea de Onoare la 17 noiembrie 1900. Discursul pe care îl ține cu ocazia primirii acestei distincții trezește admirația pictoriței Angèle Delasalle. face demersurile necesare pentru ca Clémence Royer să pozeze pentru un portret realizat de aceasta la căminul Galignani, cu doar câteva zile înainte de a se stinge din viață. Clémence Royer moare în anul 1902 la Neuilly-sur-Seine, la vârsta de 71 de ani. Deoarece nu a dispus de mijloacele financiare pentru a-și edita singură lucrările, mai multe dintre manuscrisele sale au rămas nepublicate la data decesului.
Traducerea lucrării Originea speciilor Prima ediție (1862) Charles Darwin era nerăbdător să își vadă cartea tradusă în limba franceză, însă nu se cunosc detaliile negocierilor în urma cărora realizarea primei traduceri a lucrării Originea speciilor i-a fost încredințată lui Clémence Royer. Inițial, Darwin apelase la Louise Belloc, dar aceasta îi respinsese propunerea, considerând volumul mult prea tehnic. De asemenea, Darwin fusese contactat și de Pierre Talandier, însă acesta din urmă nu a reușit să găsească o editură.
Clémence Royer cunoștea bine lucrările lui Lamarck și Malthus și a înțeles importanța operei lui Darwin. Ea a fost probabil încurajată de relațiile sale strânse cu editorul Guillaumin, cel care a publicat primele trei ediții în limba franceză ale Originii speciilor.
Printr-o scrisoare din 10 septembrie 1861, Darwin îi cere lui Murray, editorul său din Anglia, să trimită un exemplar al celei de-a treia ediții originale a Originii speciilor către „Mlle Cl. Royer […] în vederea unui acord cu un editor pentru o traducere în limba franceză”. René-Édouard Claparède, un naturalist elvețian de la Universitatea din Geneva care făcuse o recenzie favorabilă Originii speciilor în Revue Germanique, se oferă să o ajute pe Clémence Royer la traducerea termenilor tehnici de biologie.
Ea depășește cu mult rolul de simplă traducătoare, adăugând ediției în limba franceză o prefață de 64 de pagini, în care își expune interpretarea personală asupra operei, precum și note de subsol prin care comentează textul lui Darwin. În această prefață — un veritabil pamflet pozitivist dedicat triumfului progresului științific în fața obscurantismului —, ea atacă viguros credințele religioase și creștinismul, argumentează în favoarea aplicării selecției naturale la rasele umane și se arată alarmată de ceea ce considera a fi consecințele negative ale protecției oferite de societate celor slabi. Ea denunță o societate în care cel slab domină în fața celui puternic sub pretextul unei „protecții exclusive și neinteligențe acordate celor slabi, infirmi, incurabili, chiar și celor răi, tuturor celor dezavantajați de natură”. Aceste idei eugeniste îi aduc în epocă o notorietate certă.
Ea modifică, de asemenea, titlul pentru a-l pune în acord cu propria sa viziune asupra teoriei lui Darwin: astfel, ediția din 1862 primește titlul De l'origine des espèces ou des lois du progrès chez les êtres organisés (în ). Acest titlu, la fel ca prefața, scoate în evidență ideea unei evoluții orientate către „progres”, concept care este, în realitate, mai apropiat de teoria lui Lamarck decât de ideile cuprinse în opera lui Darwin.
Clémence Royer a proiectat, așadar, propriile idei și aspirații asupra Originii speciilor (lucrare care nu tratează deloc originile omului, aplicarea selecției naturale la societățile umane și cu atât mai puțin progresul în societatea industrială a secolului al XIX-lea).
În iunie 1862, după ce primește un exemplar al traducerii în limba franceză, Darwin îi scrie o scrisoare botanistului american Asa Gray: „Am primit acum două sau trei zile traducerea în limba franceză a Originii speciilor, realizată de domnișoara Royer, care trebuie să fie una dintre cele mai inteligente și mai originale femei din Europa: este o deistă înfocată care urăște creștinismul și care declară că selecția naturală și lupta pentru existență vor explica întreaga morală, natura umană, politica etc. !!! Trimite câteva remarci sarcastice curioase și interesante care își ating ținta și anunță că va publica o carte pe aceste teme; ce lucrare ciudată va mai fi și aceea.”Scrisoare de Ch. Darwin către Asa Gray, 10–20 iunie 1862.
În schimb, o lună mai târziu, Darwin își exprimă îndoielile în fața zoologului francez Armand de Quatrefages: „Aș fi preferat ca traducătoarea să cunoască mai bine istoria naturală; trebuie să fie o femeie inteligentă, dar bizară; nu auzisem niciodată de ea înainte de a se oferi să îmi traducă cartea.”Scrisoare de Ch. Darwin către Armand de Quatrefages, 11 iulie 1862. Darwin a fost nemulțumit de notele de subsol introduse de Clémence Royer și s-a plâns de acestea într-o scrisoare adresată botanistului englez Joseph Hooker: „Aproape peste tot în Originea speciilor, unde îmi exprim vreo îndoială majoră, ea adaugă o notă în care explică problema sau spune că aceasta nici nu există! Este cu adevărat curios de văzut ce fel de personaje pline de vanitate există pe lume…”Scrisoare de Ch. Darwin către Joseph Hooker, 11 septembrie 1862.
A doua și a treia ediție (1866, 1870)