Éric Vuillard () un scriitor, cineast și scenarist francez, laureat al Premiului Goncourt în 2017.

Biografie Éric Vuillard este fiul chirurgului Paul Vuillard. Provenind dintr-o familie cu ascendență din Franche-Comté din regiunea Lons-le-Saunier, el își petrece adolescența la Lyon, într-un mediu burghez. Pe când era copil, tatăl său decide să achiziționeze în departamentul Drôme un sat în ruine, Pommerol, și castelul acestuia, precum și fortul istoric Grand Langoustier, pe care le restaurează integral.

Éric Vuillard își întrerupe studiile și călătorește în Spania și în Portugalia cu intenția de a-și continua periplul în Africa. Se întoarce în Franța pentru a susține examenul de bacalaureat și își continuă studiile la universitate, unde obține mai multe diplome: DEA în istorie și civilizație sub coordonarea filosofului Jacques Derrida și licențe în filosofie și în antropologie.

El publică un prim volum de proză în 1999, urmat de două cărți cu accente poetice (printre care Tohu), precum și de un roman epic despre cucerirea Peruului de către Pizarro și prăbușirea Imperiului Inca, Conquistadors, în 2009. Conquistadors primește Premiul Ignatius J. Reilly în 2010. În paralel, el regizează în 2008 un lungmetraj, Mateo Falcone, o adaptare a nuvelei lui Prosper Mérimée. Filmul, prezentat la , precum și la Festivalul Premiers Plans de la Angers, este lansat în cinematografe în noiembrie 2014.

Alăturându-se ca autor editurii Actes Sud, el se lansează în ceea ce va deveni „marca sa de fabrică”: narațiunea istorică de non-ficțiune. Astfel, el publică în martie 2012 o lucrare despre Primul Război Mondial (La Bataille d'Occident) și o alta despre colonizarea Congoului (Congo). Doi ani mai târziu, povestește istoria lui Buffalo Bill și a cuceririi Vestului Sălbatic în Tristesse de la terre (care va fi inclusă în selecția pentru Premiul Le Roman des étudiants France Culture/Télérama). În august 2016, el abordează de această dată Revoluția Franceză: 14 Juillet istorisește căderea Bastiliei din perspectiva „oamenilor obișnuiți”.

Un an mai târziu, el relatează, în L'Ordre du jour, mai multe episoade de la începuturile și din perioada premiselor celui de-al Treilea Reich. El câștigă în același an Premiul Goncourt 2017. Salutată de critică, lucrarea face obiectul unui studiu al istoricului în momentul lansării sale în Statele Unite.

În ianuarie 2019, el publică La Guerre des pauvres, programat inițial pentru primăvară; el consideră că „contextul actual [cel al mișcării vestelor galbene] atrăgea cartea ca un magnet, mi s-a părut că venise momentul să o public.” Narațiunea se concentrează pe Războiul Țărănesc German, pe unul dintre liderii săi, predicatorul Thomas Müntzer, și pe câțiva dintre cei care l-au precedat.

În ianuarie 2022, el publică cea de-a unsprezecea carte a sa, Une sortie honorable: această narațiune, care abordează Indochina Franceză, este calificată drept un „pamflet romanesc” de către Camille Laurens, lucrare a unui „frescar format în marea tradiție a foiletonului din secolul al XIX-lea” conform lui Pierre Assouline, documentată ca un roman de Zola potrivit lui .

Stil Critica literară menționează foarte des caracterul dublu, ironic și tăios, al scriiturii și stilului său: „mordant” și „ironie mușcătoare”, „percutant” și „ironic”, „un amestec savant dozat de ironie mușcătoare și furie stăpânită”.

Activism În 2019, el a cosemnat o petiție prin care se cerea amnistierea a sute de „veste galbene” condamnate sau urmărite penal de la începutul mișcării sociale. Din 2019, el a luat apărarea militantului anticapitalist italian Vincenzo Vecchi în repetate rânduri în paginile publicațiilor Libération, L'Humanité, L'Obs sau Lundimatin.

În martie 2022, el își anunță sprijinul pentru candidatura lui Jean-Luc Mélenchon în vederea alegerilor prezidențiale franceze din 2022, alături de alți scriitori precum sau Pierre Lemaitre. În mai 2022, el se alătură NUPES. La 13 iunie în același an, el apără, într-un articol de opinie apărut în Libération, „importanța deosebită” a celui de-al doilea tur al alegerilor legislative și își reînnoiește sprijinul pentru NUPES.

În iunie 2022, el a susținut mișcarea personalului de la BnF. În ianuarie 2023, s-a opus public reformei pensiilor a guvernului Macron-Borne.

El a denunțat în mai 2025, alături de alți scriitori, într-un articol de opinie, „genocidul” populației din Gaza și a cerut „un armistițiu imediat”.

La 20 februarie 2026, în momentul scandalului Quentin Deranque, el semnează o petiție intitulată „Affirmer notre antifascisme : le devoir du moment” în L'Humanité.

La 7 iunie 2026, el participă la mitingul de lansare a campaniei lui Jean-Luc Mélenchon la Saint-Denis, unde ține un discurs în favoarea justiției sociale și a unei rupturi de ordinea stabilită.

Opere literare

Prefațe

Filmografie Ca regizor 2006: L'Homme qui marche (în ) 2008: Mateo Falcone

Ca scenarist 2002: La Vie nouvelle (în ) 2006: L'Homme qui marche (în ) 2008: Mateo Falcone

Note

Bibliografie

Legături externe

Resurse relevante pentru audiovizual:

Resurse relevante pentru cercetare:

Resurse relevante pentru spectacole:

Resurse relevante pentru mai multe domenii:

Note în dicționare sau enciclopedii generale:

Categorie:Nașteri în 1968 Categorie:Nașteri pe 4 mai Categorie:Oameni din Lyon Categorie:Scriitori francezi din secolul al XX-lea Categorie:Scriitori francezi din secolul al XXI-lea Categorie:Romancieri francezi Categorie:Regizori de film francezi Categorie:Scenariști francezi Categorie:Laureații Premiului Goncourt