Decomunizarea în România reprezintă procesul social, politic, juridic și cultural de eliminare a moștenirii totalitare instituționale, ideologice și administrative lăsate în urmă de regimul comunist (6 martie 1945 – 22 decembrie 1989). Spre deosebire de alte state din fostul Bloc de Est (cum ar fi Polonia, Cehia sau Germania de Est), procesul de decomunizare din România a fost caracterizat de istorici și politologi ca fiind tardiv, fragmentat și marcat de un puternic caracter simbolic în detrimentul celui juridic.

Procesul a inclus încercări de lustrație, deconspirarea fostei Securități, redenumirea localităților și a arterelor urbane, demantelarea monumentelor de tip realist-socialist, revizuirea manualelor de istorie și condamnarea oficială a regimului ca fiind „ilegitim și criminal” în anul 2006.

Dimensiunea politică și juridică

Interzicerea PCR și continuitatea eșaloanelor secunde La scurt timp după Revoluția Română din 1989, în timpul manifestațiilor din 12 ianuarie 1990, presiunea străzii a determinat Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN) să emită un decret-lege prin care Partidul Comunist Român (PCR) era scos în afara legii. Totuși, decizia a fost retrasă chiar a doua zi de conducerea CFSN, preferându-se varianta organizării unui referendum popular, care nu a mai avut loc niciodată. PCR s-a dizolvat de facto prin abandonarea sa de către membri, însă o mare parte a structurilor din eșalonul secund al nomenclaturei și aparatului administrativ a continuat să joace un rol activ în partidele politice postdecembriste.

Condamnarea oficială a comunismului (2006) Cel mai important moment politic al decomunizării a avut loc la 18 decembrie 2006, când președintele Traian Băsescu a prezentat în fața camerelor reunite ale Parlamentului concluziile Raportului Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (condusă de istoricul Vladimir Tismăneanu). Discursul a reprezentat asumarea oficială de către statul român a caracterului criminal al regimului comunist. Cu toate acestea, din punct de vedere juridic și administrativ, actul nu a produs o legislație subsecventă de excludere a foștilor activiști sau de penalizare automată a propagandei.

Dimensiunea instituțională și administrativă

Deconspirarea Securității și CNSAS Un pilon central al decomunizării instituționale l-a constituit înființarea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) prin Legea nr. 187/1999. Rolul acestei instituții a fost deconspirarea rețelelor de colaboratori și ofițeri ai poliției politice. Procesul a preluat treptat milioane de dosare din arhivele SRI și MApN, permițând deconspirarea publică a unor figuri marcante din viața politică, religioasă sau culturală din România, deși instanțele au limitat ulterior anumite prerogative de decizie ale consiliului.

Eșecul Lustrației Spre deosebire de Cehoslovacia (prin legile din 1991) sau Polonia, tentativele din România de a adopta o lege a lustrației pe baza Punctului 8 de la Timișoara au eșuat în mod repetat. Proiectele de lege adoptate tardiv de Parlament în anii 2010 și 2012 au fost declarate în totalitate neconstituționale de către Curtea Constituțională, blocând limitarea accesului foștilor activiști comuniști la funcțiile de stat.

Spațiul public, heraldica și memoria culturală

Heraldică și Simboluri O formă vizibilă de decomunizare imediat post-1989 a fost eliminarea stemei Republicii Socialiste România (RSR) din centrul steagului tricolor, steagul decupat devenind simbolul Revoluției. Noua stemă a României adoptată în 1992 a eliminat toate elementele comuniste (steaua roșie, spicele de grâu, soarele), revenind la vulturul tradițional. Modificările ulterioare din spațiul politic au continuat această tendință, incluzând propunerile din legislativ pentru repunerea coroanei de oțel pe stema națională ca act simbolic de reparație istorică.

Redenumirea toponimelor și eliminarea monumentelor În primii ani de după 1989, s-a desfășurat un amplu proces de redenumire a străzilor, bulevardelor, școlilor și localităților care purtau numele unor lideri comuniști precum Gheorghe Gheorghiu-Dej, Vasile Roaită sau 23 August. De asemenea, statuile reprezentative pentru regimul sovietic și comunist, cum ar fi Statuia lui Vladimir Ilici Lenin din fața Casei Scânteii sau Monumentul Eroilor Sovietici, au fost demontate și mutate în spații periferice.

Analiză critică: „Eșecul decomunizării” Mulți analiști politici, printre care și Ioan Stanomir sau Vladimir Tismăneanu, consideră că în România decomunizarea profundă, la nivelul mentalului colectiv și al structurilor economice, a fost un eșec sau a rămas la stadiul de simplă fantasmă. Un prim argument în acest sens îl reprezintă tranziția controlată, transformarea structurală fiind administrată direct de oameni proveniți din aparatul de stat comunist, ceea ce a întârziat cu un deceniu deschiderea arhivelor și reformele morale. De asemenea, fenomenul de nostalgie comunistă a fost favorizat de lipsa unor procese penale extinse împotriva fostelor cadre de conducere și a torționarilor, cu puține excepții precum Alexandru Vișinescu sau Ioan Ficior, menținând astfel un curent de regret social față de stabilitatea economică din perioada dictaturii.

Note

Vezi și

Decomunizare Lustrația în România Interzicerea simbolurilor comuniste în România Raportul Tismăneanu Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității Decomunizarea în Republica Moldova

Categorie:Comunismul în România Categorie:România postdecembristă