Sebő Vukovics

Sebő Vukovics de Beregsău Mare (Vukovici, în , în ; ) a fost un revoluționar și politician maghiar de origine sârbă, care a ocupat funcția de ministru al justiției în anul 1849, în timpul Revoluției Maghiare de la 1848, în guvernul condus de Lajos Kossuth.

Biografie Sebő (Sebastian) Vukovics de Beregsău Mare s-a născut într-o familie de moșieri sârbi ortodocși din Comitatul Timiș și a învățat limba maghiară ca a doua limbă în adolescență, fapt ce reflectă procesul de asimilare care a avut loc uneori, în special în rândul celor integrați în nobilimea maghiară. Deși născut într-o familie sârbă din Banat (la Novi Sad, tatăl său a făcut o donație substanțială pentru fondarea Gimnaziului Jovan Jovanović Zmaj, clădire construită în anul 1810), el s-a înstrăinat complet de grupul său etnic, devenind un adevărat patriot maghiar. În tinerețe, ca tânăr avocat, a fost membru al Societății Sociale a lui László Lovassy.

Cumnata sa a fost Ana Roza, sora mai mică a politicianului bănățean Gheorghe Ioanovici.

La vârsta de 20 de ani, a comentat că religia noastră este o religie foarte înapoiată, semnalându-și astfel preferința pentru protestantism. De asemenea, a susținut convertirea voluntară a românilor la protestantism. Susținător al liberalismului maghiar, Vukovics a devenit comisar guvernamental al Banatului, în locul lui Petru Cernovici, funcție din care a încercat să îi coopteze pe românii bănățeni de partea revoluției maghiare, colaborând cu Eftimie Murgu. Apoi a fost ministru al justiției în guvernul lui Lajos Kossuth și în cel al lui Bertalan Szemere.

A fost un susținător înfocat al lui Kossuth până la sfârșitul vieții sale. Vukovics a fost considerat un politician pragmatic, care înțelegea tehnicile birocrației comitatense și de stat. Știa, de asemenea, cum să tragă pe cineva la răspundere, deși a încercat întotdeauna să evite conflictele interne.

După înfrângerea Revoluției de la 1848, comandantul militar maghiar de origine sârbă, generalul János Damjanich, alături de alți doisprezece ofițeri de rang înalt, a fost spânzurat de austrieci la Arad, iar Vukovics s-a temut, pe bună dreptate, pentru viața sa. S-a ascuns de autorități în casele familiilor lui Menyhért Lónyay și Ervin Vladár imediat după Capitularea de la Șiria (Világos). Vukovics și generalul polonez Józef Bem au fugit în exil, stabilindu-se inițial în Franța, unde Vukovics i-a însoțit și pe alți exilați. Ulterior, Vukovics a fost condamnat la moarte în contumacie de către coroana austriacă.

A fost înrudit cu regina Milena a Muntenegrului.

În 1851 a emigrat în Regatul Unit, dar a menținut contactul cu toți revoluționarii, în special cu Kossuth, căruia i-a scris numeroase scrisori, subliniind două principii fundamentale pentru viitorul apropiat: independența Ungariei și libertatea democratică deplină în ceea ce privește politica, naționalitatea și religia. Vukovics a insistat asupra unității Ungariei istorice. Prin urmare, nu a renunțat la Transilvania, dar a recunoscut independența Croației și a acceptat înființarea Voivodinei Sârbe și a Banatului Timișan. În locul unei confederații, el a propus o alianță cu statele dunărene vecine în raport cu Austria, inclusiv cu Principatele Române. Vukovics a subordonat problema naționalităților chestiunii votului universal, în timp ce „nu menținea nicio supremație pentru naționalitatea maghiară”. Deoarece „puterea centrală” ar fi decis doar în chestiunile de interes național, autonomia comitatelor ar fi putut satisface revendicările naționalităților. Limbile oficiale în afacerile naționale urmau să fie decise de stat, în chestiunile comitatului de către comitat, iar în chestiunile municipale de către comunitatea locală.

După compromisul austro-ungar din 1867 s-a întors în Ungaria, fiind ales deputat în 1869, reprezentând în parlamentul maghiar Becicherecu Mic. A fost aliat cu viitorul prim-ministru Kálmán Tisza.

A decedat la Londra pe 15 noiembrie 1872. A fost înmormântat în cripta familiei Vukovics din Cimitirul Bisericii Sf. Gheorghe din Beregsău Mare.

Memoriile lui Sebő Vukovics au fost scrise în perioada în care acesta locuia la Londra. Acestea au fost publicate la Budapesta în anul 1894, de către politicianul și deputatul Ferenc Besenyei.

Note

Categorie:Nașteri în 1811 Categorie:Nașteri pe 20 iulie Categorie:Decese în 1872 Categorie:Decese pe 15 noiembrie Categorie:Bănățeni Categorie:Oameni din Rijeka Categorie:Decese în Londra Categorie:Avocați maghiari Categorie:Condamnați la moarte care nu au fost executați Categorie:Deputați în Dieta Ungariei Categorie:Miniștri maghiari Categorie:Revoluționari maghiari Categorie:Sârbi din Ungaria Categorie:Sârbi din România Categorie:Nobili sârbi Categorie:Nobili maghiari Categorie:Creștini ortodocși maghiari Categorie:Sârbi din secolul al XIX-lea