Zidul lui Donie (cunoscut local și sub forma plurală Zidurile lui Donie) este un monument istoric, situat în județul Vrancea, la ieșirea de vest a satului Hângulești din comuna Vulturu, Vrancea, în punctul topografic numit „Sonda”. Monumentul este înscris în Lista Monumentelor Istorice, din județul Vrancea, cu codul VN-II-m-B-06512.
Istoric și descoperire stanga|miniatura|Vizitatori la Zidurile lui Donie în anul 1982 stanga|miniatura|Zidul lui Donie. Obiect descoperit în anul 1982 de preot Maricel Jugănaru și preluat/recondiționat de Muzeul Vrancei stanga|miniatura|Zidul lui Donie. Obiect descoperit în anul 1982 de preot Maricel Jugănaru și preluat/recondiționat de Muzeul Vrancei Sintagma Zidul lui Donie a fost folosită la înscrierea în Lista Monumentelor Istorice, din județul Vrancea, atunci când Zidul încă se mai afla la suprafață, deasupra bisericii. Trecutul istoric al zonei a fost desțelenit după anul 1982 când au fost scoase la suprafață o parte din „Zidurile lui Donie”. Zidurile au fost decopertate și identificate în urma unor investigații arheologice de teren în anul 1982 de către preotul Maricel Jugănaru. Artefactele descoperite cu această ocazie au fost predate Muzeului Vrancei. În cadrul cercetărilor arheologice au fost recuperate și piese de inventar casnic sau militar, printre care vase de ceramică și sticlă, un castron din cupru și un ceainic din cupru, predate ulterior complexului muzeal județean, Vrancea. Dintre zidurile descoperite făceau parte o biserică tip navă cu ziduri groase de 0,80 m, cu lungimea de 22 m și, interiorul bisericii cu lățimea de 8 m. La cca.100 m distanță de biserică în partea de N-V. au fost scoase la iveală zidurile beciului unui conac boieresc cu o cămară, având ziduri de aceeași grosime cu ale bisericii și, interiorul de 13/13 m.Această biserică, se pare că la anul 1874 funcționa ca un schit. Zidurile făceau parte din localitatea „Socii lui Donie” care la anul 1778 exista ca localitate cu 300 de case și o biserică. Structura din piatră și cărămidă a aparținut boierului și demnitarului Done (Donie) Damian, care în jurul anului 1705 deținea funcția de „vel căpitan za margine” în vremea domniei lui Constantin Brâncoveanu. Proprietatea și moșia sa se întindeau de la Hângulești până la Dălhăuți. În anul 2014 prof. dr. arhg. Emil Lupu, împreună cu specialiști de la Muzeul Vrancei, afirmă și confirmă că pe acest teritoriu a existat, nu demult, Târgul Soci, pe malul drept al (Sirețelului)Siretului, la granița de Nord a Țării Românești cu Moldova unde, la data de 07 martie, anul 1471, domnul Munteniei, Radu cel Frumos, suferă o înfrângere rușinoasă din partea domnului moldovean Ștefan cel Mare. În secolul al XVIII-lea Donea Damian (conform documentului de hotărnicie CCCXXXVI/II păstrat în Biblioteca Academiei Române și sub numele de Donie Dimian, Stolnicul Donie sau boierul Done) a fost una dintre cele mai influente personalități politice, militare și administrative din această regiune de graniță. Între anii 1694-1714 îl găsim pe Donea Damian împreună cu soția sa, Sanda Neculce (sora cronicarului Ion Neculce), ca ctitor al Bisericii Donie din Focșani. Structura, cunoscută astăzi ca Zidul lui Donie, servea ca punct avansat de apărare în fața deselor incursiuni ale tătarilor și ca post vamal pentru mărfurile care circulau peste graniță spre Moldova, prin vadul de la Siret de la Vadu Roșca sau, spre Dobrogea. Descoperirea acestor ziduri de la Hângulești, comuna Vulturu, Vrancea, a confirmat ipotezele istoriografice anterioare (inclusiv hărțile rusești de la 1835 analizate de Constantin C. Giurescu) privind localizarea în acest perimetru a vechiului Târg Soci, locul istoricei bătălii din 1471 dintre Ștefan cel Mare și Radu cel Frumos.
Deși după anul 1990 terenul a fost redat circuitului agricol, zona rămâne un reper arheologic important pentru istoria graniței dintre Moldova și Țara Românească.
Arhitectură Din punct de vedere arhitectural, vestigiile păstrate sub formă de fragmente de zid relevă o tehnică de construcție solidă, adaptată funcțiunilor militare și administrative de la începutul secolului al XVIII-lea. Structura principală este realizată din blocuri de piatră de râu alternat cu material liant (mortar de epocă cu var), o tehnică specifică epocii brâncovenești care asigura o rezistență sporită. Aparatul murar (structura zidului) reflectă utilizarea unui sistem mixt, în care materialul litic local (piatră de râu de dimensiuni medii și mari) este alternat sau înglobat într-o masă liantă densă, pe bază de mortar de var stins cu nisip cochilifer și fragmente ceramice mărunțite, elemente specifice epocii medievale târzii din Țara Românească și Moldova. Zidăria prezintă o structură stratificată vizibilă (emplecton), dispusă în asize relativ regulate, paramentul exterior fiind consolidat pentru a rezista presiunilor hidrografice și eroziunii solului. Fragmentele decopertate indică existența unor temelii masive menite să susțină elevații importante. Descoperirea unor piese utilitare și de inventar casnic din metal la baza sitului, cum sunt recipientele din cupru (castroane, vase de tip ceainic cu torți forjate), indică o locuire stabilă sau prezența unui nucleu administrativ/meșteșugăresc de importanță regională în imediata vecinătate a structurii de piatră.
Sistemul de fortificații Monumentul cunoscut sub denumirea de „Zidul lui Donie” se integrează organic în topografia defensivă și de frontieră de la curbura Carpaților din a doua jumătate a secolului al XV-lea, fiind amplasat în perimetrul așezării Socii lui Donie (identificată cu Târgul Soci de altădată). Zidurile făceau parte dintr-un complex defensiv mai extins conceput pentru securizarea hotarului dintre Țara Românească și Moldova. Poziționarea strategică în proximitatea albiei Siretului permitea controlul fluxului comercial și monitorizarea punctelor de trecere transfrontaliere, rol strategic de o importanță excepțională în cadrul conflictelor moldo-muntene din epocă. În acest context tensionat de vecinătate militară, „Zidul lui Donie” a funcționat ca un avanpost fortificat și o barieră tactică munteană direct expusă axei de atac a Moldovei. Importanța sa defensivă de prim ordin este confirmată de violența confruntării din anul 1471, când oastea lui Ștefan cel Mare a atacat acest perimetru strategic. Elementele fortificate includeau, pe lângă structurile de piatră decopertate, șanțuri de apărare și probabil palisade de lemn destinate să blocheze atacurile rapide de cavalerie sau incursiunile tătare din epocă.
Note
Vezi și Târgul Socilor Comuna Vulturu, Vrancea
Categorie:Monumente istorice din județul Vrancea