+ Referendumul pentru independența Bosniei și Herțegovinei din 1992centru|50px

29 februarie - 1 martie 1992 Sunteți în favoarea unei Bosnii-Herțegovina suverane și independente, un stat al cetățenilor egali format din popoarele de musulmani, sârbi, croați și alți care trăiesc în ea? centru|270px Rezultate Opțiune Voturi Procent10px|faracadru Da2.061.93299,71%10px|faracadru Nu6.0370,29%Voturi validate2.067.96999,75%Voturi invalidate/anulate5.2270,25%Voturi totale2.073.196 100%Electorat3.253.847 63,72%

Un referendum pentru independență a avut loc în Republica Socialistă Bosnia și Herțegovina între 29 februarie și 1 martie 1992, în urma primelor alegeri libere din 1990 și a creșterii tensiunilor etnice care au dus în cele din urmă la destrămarea Iugoslaviei. Independența a fost puternic favorizată de alegătorii musulmani și croați bosniaci, în timp ce sârbii bosniaci au boicotat referendumul sau au fost împiedicați să participe de către autoritățile sârbe bosniace.

Prezența totală la vot a fost de 64%, dintre care 99,7% au votat pentru independență. Pe 3 martie, președintele președinției Bosniei și Herțegovinei, Alija Izetbegović, a declarat independența Republicii Bosnia și Herțegovina, iar parlamentul a ratificat-o. Pe 6 aprilie, Statele Unite precum și Comunitatea Economică Europeană au recunoscut Bosnia și Herțegovina ca stat independent, iar pe 22 mai aceasta a devenit membru al Organizația Națiunilor Unite.

Context În noiembrie 1990, au avut loc primele alegeri libere, care i-au adus la putere naționaliștii din trei partide. Acestea erau Partidul Acțiunii Democrate (SDA), condus de Alija Izetbegović, Partidul Democrat Sârb (SDS), condus de Radovan Karadžić, și Uniunea Democrată Croată din Bosnia și Herțegovina (HDZ BiH), condusă de Stjepan Kljuić. Izetbegović a fost ales Președinte al Președinției Republicii Socialiste Bosnia și Herțegovina. Jure Pelivan, din partea HDZ, a fost ales Prim-ministru al Guvernului Republicii Socialiste Bosnia și Herțegovina. Momčilo Krajišnik, din partea SDS, a fost ales purtător de cuvânt al Adunării Republicii Socialiste Bosnia și Herțegovina.Lukic & Lynch (1996), p.202

Pe parcursul anului 1990, Planul RAM a fost elaborat de un grup de ofițeri sârbi ai Armatei Populare Iugoslave (JNA) și experți din Departamentul de Operațiuni Psihologice al JNA,Anumol (2003), p.66 având obiectivul să organizeze sârbii din afara Serbiei, consolideze controlului pentru SDS și să pregătească arme și muniții.Judah (2000), p.170 În 1990 și 1991, sârbii din Croația și din Bosnia și Herțegovina au proclamat mai multe Oblaste Autonome Sârbe (SAO) pentru a le unifica ulterior și a crea Serbia Mare.Lukic & Lynch (1996), p.203Bugajski (1995), p.15 Încă din septembrie sau octombrie 1990, JNA a început să înarmeze sârbii bosniaci și să-i organizeze în miliții.Ramet (2006), p.414 În același an, JNA a dezarmat Forța de Apărare Teritorială a Republicii Bosnia și Herțegovina (TORBiH).Cuvalo (2010), p.105 Până în martie 1991, JNA distribuise aproximativ 51.900 de arme de foc forțelor paramilitare sârbe și 23.298 de arme de foc către SDS. Pe parcursul anului 1991 și începutul anului 1992, SDS a serbificat puternic forțele de poliție pentru a spori controlul politic sârb.Central Intelligence Agency (2002), p.135 Potrivit lui Noel Malcolm, „măsurile luate de Karadžić și partidul său – [proclamând] regiunile autonome [sârbe], înarmarea populației sârbe, incidente locale minore, propaganda non-stop, cererea de «protecție» din partea armatei federale – aveau același cusur cu evenimentele petrecute în Croația. Pentru majoritatea observatorilor era evident că toate aceste acțiuni făceau parte din aceeași strategie.”Lukic & Lynch (1996), p.204

Într-o ședință din 15 octombrie 1991, Parlamentul Bosniei, alarmat de existența Planului RAM, a aprobat „Memorandumul cu privire la Suveranitate”, folosind o procedură parlamentară prin care parlamentul a fost redeschis după ce Krajišnik îl închisese și după ce deputații sârbi părăsiseră lucrările.Toal&Dahlman (2011), p.108 La 24 octombrie 1991, SDS a format Adunarea Poporului Sârb din Bosnia și Herțegovina, iar în noiembrie a organizat un referendum privind rămânerea în cadrul Iugoslaviei.Bezruchenko (2022), p.142 În același timp, a emis documentul „Instrucțiuni pentru organizarea și activitățile organelor poporului sârb din Bosnia și Herțegovina în condiții de urgență”, care le cerea oficialilor SDS să constituie așa numitele Adunări Municipale Sârbe și Comitete de Criză, cu scopul de asigurare a aprovizionării populației sârbe și să creeze rețele extinse de comunicații.Nettelfield (2010), p.67 În ianuarie 1992, adunarea a proclamat crearea Republicii Poporului Sârb din Bosnia și Herțegovina și separarea acesteia.Ramet (2006), p.382 Guvernul Bosniei a declarat referendumul neconstituțional și a considerat noua entitate drept una autoproclamată, aceasta fiind recunoscută doar de Iugoslavia.

Recunoaștere La sfârșitul lunii decembrie 1991, politicienii musulmani și croați au solicitat Comunității Economice Europene (CEE) să recunoască suveranitatea Bosniei și Herțegovinei, împreună cu cea a Sloveniei, Croației și Macedoniei.Nizich (1992), p.18 Comisia de Arbitraj a Conferinței de Pace pentru fosta Iugoslavie, înființat de CEE, a refuzat inițial să recunoască Bosnia și Herțegovina din cauza „absenței unui referendum”, stabilind în același timp (printre altele) că Iugoslavia se afla în proces de dizolvare și că granițele interne ale republicilor sale nu puteau fi modificate fără un acord.Raič (2002), p.414Lukic & Lynch (1996), p.278 În ianuarie 1992, CEE a decis că „voința popoarelor din Bosnia și Herțegovina de a constitui Republica Socială Bosnia și Herțegovina ca o țară suverană și independentă nu poate fi considerată pe deplin stabilită” și a sugerat să se desfășoare „un referendum al tuturor cetățenilor din Bosnia și Herțegovina, fără distincție”; acesta nu putea fi organizat în mod normal, deoarece autoritățile sârbe i-au împiedicat pe cetățenii lor să participe.Walling (2013), p.93Burg & Shoup (1999), p.92 În acea lună, Slobodan Milošević a emis un ordin secret prin care toți militarii JNA născuți în Bosnia și Herțegovina să fie transferați în republica lor natală.Silber & Little (1996), p.218 Pe 23 ianuarie, președintele Consiliului de Miniștri al CEE, João de Deus Pinheiro, a declarat că CEE va recunoaște Bosnia și Herțegovina dacă va fi aprobat un referendum pentru independență.Burg & Shoup (1999), p.99

Pe 25 ianuarie a avut loc în Parlament o dezbatere privind un referendum, care s-a încheiat prin retragerea deputaților sârbi după ce delegații musulmani și croați au respins o moțiune sârbă conform căreia acesta să fie soluționat de un Consiliu pentru Egalitate Națională, care a fost încă înființat. După ce Momčilo Krajišnik a încercat să amâne sesiunea, acesta a fost înlocuit de un membru SDA, iar propunerea de a organiza un referendum a fost adoptată în absența SDS.Burg & Shoup (1999), p.105 Președinția Federală a Iugoslaviei a susținut că dreptul la autodeterminare, inclusiv dreptul de a solicita independența sau secesiunea, nu putea fi exercitat de regiuni sub-statale ale statelor existente, cu excepția cazului în care acele regiuni erau populate de un singur „popor”, adică de o națiune. În caz contrar, „dreptul” ar fi fost definit ca „...autodeterminarea cetățenilor, în locul popoarelor...”. Președinția a concluzionat că popoarele constitutive ale Iugoslaviei beneficiau de dreptul la autodeterminare, inclusiv secesiunea, drept garantat de constituțiile iugoslave din 1946, 1963 și 1974, însă acesta nu putea fi pus în aplicare unilateral și necesita reglementare „...constituțională și legală...”. Aceasta însemna că niciuna dintre republicile iugoslave nu putea obține independența fără consimțământul tuturor republicilor și că, dacă ar fi încercat să facă acest lucru, sârbii din republicile secesioniste ar fi putut solicita separarea de acestea pentru a rămâne în cadrul RFI. O poziție ulterioară, publicată la 30 decembrie 1991, a abordat problema tratată în Avizul nr. 3 al Comisiei Badinter și a susținut că, prin solicitarea recunoașterii din partea Comunității Europene, Croația și Bosnia încălcaseră Constituția iugoslavă din 1974.Terrett (2017), p.150 Herbert Okun, în calitate de consilier principal al trimisului special al ONU, Cyrus Vance, a susținut că „referendumul desfășurat a încălcat Constituția Bosniei și Herțegovinei, care prevedea că deciziile majore de această natură trebuiau adoptate pe baza consensului dintre cele trei «popoare constitutive» (musulmanii bosniaci, sârbii bosniaci și croații bosniaci)”.Sisk (1996), p.31

Rezultat Dintre cei care au votat, 99,7% s-au pronunțat în favoarea independenței. Independența a fost susținută în mod covârșitor de alegătorii musulmani și de cei croați bosniaci, în timp ce sârbii bosniaci au boicotat în mare parte referendumul sau au fost împiedicați să participe de către autoritățile sârbe bosniace. Potrivit Partidului Democrat Sârb (SDS), independența ar fi transformat sârbii într-o „minoritate națională într-un stat islamic”.Toal&Dahlman (2011), p.110 SDS a blocat distribuirea urnelor de vot cu ajutorul unor unități paramilitare înarmate și a răspândit manifeste care îndemnau la boicot,Gow (2003), p.173 deși mii de sârbi din marile orașe au votat pentru independență.Velikonja (2003), p.238 Pe întreaga durată a votării au avut loc atentate cu bombă și incidente armate, cel mai mediatizat fiind atacul asupra unei nunți sârbești la Sarajevo.Donia (2015), p.162 Prezența la vot a fost de 64%, dintre care 99,7% au votat pentru independență.Sebastián-Aparicio (2014), p.65 Cu toate acestea, referendumul nu a atins majoritatea calificată de două treimi prevăzută de constituție, deoarece au participat doar 64% dintre alegătorii cu drept de vot.Halpern (2000), p.107 La 3 martie, Alija Izetbegović a proclamat independența Republicii Bosnia și Herțegovina, iar Parlamentul Bosniei și Herțegovinei a ratificat decizia.Burg & Shoup (1999), p.118

Opțiune Voturi Procent Pentru 2.061.932 99,71 Împotrivă 6.037 0,29 Total 2.067.969 100,00 Voturi validate 2.067.969 99,75 Voturi nevalidate 5.227 0,25 Voturi totale 2.073.196 100,00 Electorat/Prezență 3.253.847 63,72Sursă: Nohlen & Stöver (2010), p.1278

Urmări miniatura|200px|dreapta|Blocuri de apartamente avariate grav în districtul Grbavica din Sarajevo