S-a născut la 19 ianuarie 1903 la Brusturoasa, județul Bacău. A urmat Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” din Iași (1924) și Facultatea de Teologie din Cernăuți (1928), unde a obținut și doctoratul (1939). Ca preot a slujit mai întâi la Catedrala Eparhială din Roman (1931) și a fost spiritual al seminarului teologic din același oraș (1930). În 1940 a fost numit „misionar onorific” al Patriarhiei Române. A fost un slujitor al Altarului dedicat activității misionare, cu o tenacitate rar întâlnită, motivată de dorința de a cultiva Cuvântul Domnului mai ales tinerilor. În campaniile lui misionare, părintele Gherasimescu ținea conferințe, dialoguri duhovnicești, veritabile lecții de catehizare, toate însoțite de cinematograf, un instrument extrem de util în activitatea pe care o desfășura. A publicat numeroase broșuri cu caracter apologetic, filosofic, moralizator, diverse tipărituri de zidire sufletească, multe în colecția „Biblioteca intelectualului”, condusă de el, sau în foaia „Credință ortodoxă”. La Cernăuți a publicat „Foaia ortodoxă”.

În 1943 a fost detașat ca misionar în cadrul Misiunii bisericești din Transnistria, cu sediul la Odesa, ocupându-se de editură și colportaj. După război a slujit la Parohia Utviniș, județul Arad. În 1949, s-a transferat la Parohia Întregalde, într-o zonă de munte. În 1952, a fost nevoit să se mute la Parohia Iacobeni, județul Cluj, unde a zidit o biserică. A susținut o intensă activitate misionară, mai ales prin catehizarea copiilor.

La 30 aprilie 1957 a fost arestat și trimis în ancheta Securității din București, sub acuzația de „uneltire contra ordinii sociale”. Prin Sentința nr. 129/1958 a Tribunalului Militar București, părintele Gherasimescu a fost condamnat la 20 ani de temniță grea, pentru infracțiunea de „activitate intensă contra clasei muncitoare”, adică pentru misionarismul creștin pe care l-a susținut înainte de instalarea regimului comunist. A cunoscut închisorile de la Jilava (noiembrie 1958) și Aiud (iulie 1959).

Despre detenția părintelui Toma Gherasimescu avem mărturia lui Ion Antohe, care îl cunoscuse la Cernăuți, apoi l-a reîntâlnit în Penitenciarul Aiud: „Cu banii obținuți din vânzarea averii pe care o moștenise de la părinții săi, [părintele] și-a cumpărat o tipografie, unde și își tipărea singur broșurile cu conținut religios, cărțile de rugăciuni și o gazetă bilunară în patru pagini, intitulată «Foaia ortodoxă», din al cărei comitet de redacție am făcut și eu parte, doi ani, cât am stat în Cernăuți. Din vânzarea tipăriturilor de-abia își scotea cheltuielile. După orele de curs sau chiar noaptea, târziu, când mergeam către casă, îl găseam lucrând în tipografie, la masa lungă, plină de șpalturi, corectând de zor tipăritura, al cărei autor, traducător și tipograf era el însuși. Cu fața senină, cu ochii albaștri și plini de bunătate, avea înfățișarea unui Crist din icoanele bizantine. Am fost buni prieteni și a insistat mult să mă întorc la Cernăuți. Războiul, cu toate relele lui, a zădărnicit planurile noastre. Când ne-am întâlnit la Aiud era de nerecunoscut, am dat peste el într-una din celulele în care am fost mutat. Zăcea în pat. La Securitate a fost chinuit, insultat și batjocorit. Dat fiind că purta barbă, când era scos la anchetă, își înfigeau mâna și smulgeau de ea, până ce rămâneau cu firele de păr între degete. A îndurat fără să crâcnească. Parcă îi văd și acum figura de sfânt mistuit de suferință, cu ochii albaștri și blânzi, ce răspândeau în jur lumină, cucernicie și bunătate fără margini. Am crezut că nu mai ajunge ziua eliberării”.

La 31 iulie 1964 a fost eliberat din Penitenciarul Aiud. Este numit slujitor la Parohia Agriș, județul Cluj, unde sectarismul făcea ravagii. Cu multă competență și răbdare, părintele Gherasimescu a luptat pentru readucerea credincioșilor la dreapta credință. În 1967, este preot la Parohia Gârbova de Sus, județul Alba. După o scurtă perioadă de tratament în spitalul din Aiud, în octombrie 1967 părintele Gherasimescu se retrage la Schitul Bunea, județul Dâmbovița. Pentru activitatea misionară de la care nu abdică, părintele este permanent șicanat de ­Securitate, prin percheziții și avertizări. La 13 iunie 1975 a ­trecut la cele veșnice, fiind ­înmormântat la Vulcana-Pandele, județul ­Dâmbovița.

Articol de Adrian Nicolae Petcu apărut în ziarul Lumina din 20 octombrie 2017