Vaccinarea pentru călătorie internațională reprezintă ansamblul de vaccinuri obligatorii sau recomandate pentru persoanele care traversează granițele, cu scopul de a preveni răspândirea transfrontalieră a bolilor infecțioase. Unele state impun, la intrare sau la ieșire, dovada vaccinării împotriva anumitor boli; documentul cel mai utilizat pentru această dovadă este Certificatul internațional de vaccinare sau profilaxie (ICVP, cunoscut popular drept „carnetul galben”).

Aceste cerințe sunt reglementate la nivel internațional prin Regulamentul Sanitar Internațional (International Health Regulations, IHR) din 2005, un acord obligatoriu din punct de vedere juridic pentru cele 196 de state membre ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). IHR permite statelor să solicite dovada vaccinării de la călătorii proveniți din zone cu risc de transmitere, subliniind în același timp că astfel de măsuri trebuie să fie proporționale și fundamentate științific, pentru a nu restricționa nejustificat mobilitatea internațională.

Istoric Variola (1944-1981) Primul certificat internațional de vaccinare împotriva variolei a fost introdus prin Convenția Sanitară Internațională din 1944, ea însăși o continuare a unor convenții anterioare din 1926 și 1933. Certificatul era inițial valabil pentru maximum trei ani.

Odată cu intensificarea programului global de eradicare a variolei, lansat de OMS în 1967, cerințele de vaccinare la frontiere au devenit aproape universale pentru călătoria internațională, fiind combinate cu strategii de supraveghere și izolare a cazurilor. Ultimul caz natural de variolă a fost înregistrat în Somalia, la 26 octombrie 1977, iar OMS a certificat eradicarea globală a bolii la 8 mai 1980. Ca urmare, certificatul de vaccinare antivariolică a fost desființat în 1981, iar formularul internațional din 1983 nu mai conținea nicio prevedere referitoare la variolă.

Precedente: conferințele sanitare internaționale Convențiile sanitare internaționale de la finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au pus bazele controlului bolilor la frontiere, vizând inițial ciuma și holera, din cauza răspândirii lor rapide pe cale maritimă. Convenția Sanitară Internațională din 1903, adoptată la Paris, a introdus cerințe privind vaccinarea anticolerică a pelerinilor care se deplasau din regiuni afectate. Convenția din 1926 a extins standardizarea documentelor sanitare, incluzând ciuma, holera și febra galbenă printre bolile pentru care se cereau certificate de vaccinare sau de absență recentă a infecției la sosirea navelor.

Cerințe obligatorii actuale Febra galbenă

miniatura|right|350px|Țările care impun dovada vaccinării antiamarile pentru intrare, în funcție de țara de proveniență a călătorului Vaccinarea împotriva febrei galbene este obligatorie pentru intrarea în numeroase țări cu risc de transmitere, situate în principal în Africa Subsahariană și America de Sud tropicală. La data de 2025, aproximativ 27 de țări africane și 13 țări din America Latină erau clasificate de OMS drept zone cu risc de transmitere.

O singură doză din vaccinul viu atenuat 17D conferă, conform OMS și CDC, protecție pe viață, fără a mai fi necesar un rapel; imunitatea se instalează la 80-100% dintre persoanele vaccinate în decurs de 10 zile și depășește 99% după circa o lună. Certificatul de vaccinare devine valabil abia din a zecea zi de la administrare.

Vaccinarea nu se recomandă la sugari sub 9 luni, la gravide (cu excepția situațiilor de focar activ), la persoanele cu alergie severă la ou și la cele cu imunodeficiență severă; pentru persoanele peste 60 de ani se recomandă evaluarea atentă a raportului risc-beneficiu.

Poliomielita

miniatura|right|350px|Cerințele de certificare a vaccinării antipoliomielitice pentru călătorii internaționali, în funcție de țara de origine și de destinație OMS menține cerințe de certificare a vaccinării antipoliomielitice pentru călătorii care pleacă din țări cu transmitere activă de poliovirus sălbatic sau derivat din vaccin, prin recomandări temporare emise de Comitetul de Urgență instituit sub Regulamentul Sanitar Internațional. La 2025, Afganistan și Pakistan rămâneau singurele țări cu transmitere endemică de poliovirus sălbatic de tip 1.

Meningita meningococică (Hajj și Umrah)

miniatura|right|350px|Țările care impun dovada vaccinării meningococice pentru pelerinii care participă la Hajj sau Umrah, ori pentru alte categorii de călători Arabia Saudită impune vaccinarea meningococică pentru toți pelerinii care participă la Hajj sau Umrah, folosind în prezent vaccinul cvadrivalent (grupurile A, C, W, Y). Vaccinul trebuie administrat cu cel puțin 10 zile înainte de sosire, această cerință aplicându-se și călătorilor spre alte zone cu risc din Africa.

COVID-19

În perioada 2020-2022, peste 100 de state au introdus cerințe privind dovada vaccinării împotriva COVID-19 pentru intrarea pe teritoriul lor, adesea combinate cu testare sau carantină. Uniunea Europeană a lansat la 1 iulie 2021 Certificatul Digital COVID al UE, care unifica dovada vaccinării, a vindecării sau a unui test negativ pentru circulația în interiorul blocului comunitar.

Aceste cerințe au fost treptat eliminate începând cu 2022-2023, pe fondul dovezilor privind eficacitatea redusă a vaccinurilor în prevenirea transmiterii variantelor apărute ulterior (precum Omicron) și al declarării de către OMS, la 5 mai 2023, a încheierii stării de urgență de sănătate publică de interes internațional legate de COVID-19. Statele Unite au încetat cerința de vaccinare pentru pasagerii aerieni nerezidenți la 12 mai 2023, iar toate statele membre ale UE ridicaseră cerințele similare până la începutul anului 2023.

Vaccinuri recomandate, dar neobligatorii Pe lângă vaccinurile impuse prin reglementări, OMS și diverse autorități naționale de sănătate recomandă, în funcție de destinație, itinerariu și starea de sănătate a călătorului, o serie de vaccinuri suplimentare care nu condiționează intrarea într-o țară, dar reduc riscul de îmbolnăvire: actualizarea vaccinurilor de rutină - ROR, diftero-tetano-pertussis (dTpa/Td), poliomielitic (VPI), varicelic, antigripal sezonier; hepatita A - de regulă 2 doze, la interval de 6 luni; hepatita B - schemă de 3 doze, administrate în lunile 0, 1 și 6; febra tifoidă - o doză injectabilă sau un vaccin oral, cu cel puțin 2 săptămâni înainte de plecare, pentru destinații cu condiții precare de igienă din Asia de Sud, Africa și America Latină; encefalita japoneză - pentru șederi prelungite în zone rurale din Asia, în special în perioadele de transmitere activă; rabia (profilaxie pre-expunere) - pentru călătorii cu activități care presupun contact cu mamifere sălbatice sau domestice în zone endemice; encefalita de căpușe - pentru șederi în zone împădurite din Europa și Asia; holera - vaccin oral, pentru destinații cu risc crescut de transmitere.

Vaccinurile de rutină sunt de regulă decontate parțial de sistemele publice de asigurări, spre deosebire de majoritatea vaccinurilor specifice călătoriei, care sunt suportate integral de călător.

Certificatul internațional de vaccinare sau profilaxie Certificatul internațional de vaccinare sau profilaxie (ICVP), cunoscut popular drept „carnetul galben”, este documentul standardizat, recunoscut de OMS, prin care se atestă vaccinarea unui călător. Este eliberat exclusiv de centre de vaccinare aprobate de autoritățile naționale de sănătate și trebuie să conțină datele personale ale călătorului, data vaccinării, tipul de vaccin și semnătura medicului care a administrat-o.

La punctele de trecere a frontierei, autoritățile de imigrare și de sănătate verifică certificatul prin inspecție vizuală și, ocazional, prin controale suplimentare; lipsa unui certificat valid poate duce la refuzul intrării, la carantină sau la vaccinarea pe loc, în funcție de reglementările fiecărei țări.

Consultația de medicină a călătoriei

Consultația de medicină a călătoriei se deosebește de o consultație medicală obișnuită prin faptul că este centrată pe itinerariul, activitățile și durata șederii planificate de pacient, iar nu pe simptome. Medicul evaluează riscurile specifice fiecărei destinații - în funcție de sezon, tipul de cazare și activitățile prevăzute - și stabilește schema de vaccinare adecvată.

Se recomandă programarea acestei consultații cu 4-6 săptămâni înainte de data plecării, interval necesar pentru administrarea completă a schemelor cu doze multiple și pentru instalarea imunității; pentru persoanele imunocompromise, intervalul recomandat crește la 2-4 luni. O consultație efectuată cu mai puțin de 2 săptămâni înainte de plecare oferă, în multe cazuri, o protecție incompletă.

În cadrul consultației se efectuează, de regulă, un triaj rapid (alergii, sarcină, imunodepresie, tratamente medicamentoase în curs), se administrează vaccinurile necesare, se înregistrează vaccinarea în certificatul internațional și se oferă un plan scris cu rapelurile ulterioare, precum și recomandări privind protecția împotriva țânțarilor, siguranța alimentară și a apei potabile, și, dacă este cazul, chimioprofilaxia antimalarică.

Vaccinarea pentru călătorie internațională în România În România, recomandările de vaccinare pentru călătorii internaționali sunt personalizate de către medic, în funcție de destinație, durata șederii și riscul de boli endemice specifice zonei vizitate. Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și Ministerul Sănătății publică pe site-urile proprii lista cabinetelor de vaccinări internaționale aprobate, unde călătorii pot obține certificatul internațional de vaccinare, precum și recomandări generale pentru călători.

INSP și Ministerul Sănătății au atras atenția, printre altele, asupra riscului de malarie, boală endemică în peste 100 de țări din Africa, Asia, America Centrală și de Sud, zona Caraibelor, Orientul Mijlociu și Oceania, transmisă prin înțepătura țânțarilor din genul Anopheles. Se recomandă și menținerea la zi a vaccinării antipoliomielitice, cu finalizarea schemei cu 4-6 săptămâni înainte de plecare pentru călătoriile spre țări cu risc ridicat precum Afganistan, Pakistan, Republica Democratică Congo, Madagascar, Malawi și Mozambic; șederile de peste 4 săptămâni în aceste țări pot necesita dovada vaccinării antipoliomielitice la ieșirea din țara respectivă. Se recomandă, de asemenea, un rapel antidifteric, având în vedere creșterea numărului de cazuri de difterie raportate în Uniunea Europeană, asociată migrației din regiuni cu acoperire vaccinală redusă.

Consultațiile de medicină a călătoriei sunt oferite, printre altele, de cabinete specializate în boli infecțioase și tropicale din cadrul unor spitale, precum cel de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” din București, care oferă vaccinare (febră galbenă, febră tifoidă, hepatită A și B, diftero-tetano-poliomielitică, meningococică, antirabică pre-expunere), consultanță antimalarică și consiliere privind alte riscuri de călătorie, pe bază de programare, fără a fi necesară trimitere de la medicul de familie.

Majoritatea vaccinurilor specifice călătoriei nu sunt decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), astfel încât costul lor este suportat de călător.

Note

Bibliografie Organizația Mondială a Sănătății (2020). International Travel and Health, Chapter 6 - Vaccine-preventable diseases and vaccines. Centers for Disease Control and Prevention. CDC Yellow Book: Health Information for International Travel.

Vezi și Certificatul internațional de vaccinare sau profilaxie Medicina călătoriei Vaccinare Febra galbenă Poliomielită Vaccin rujeolă-oreion-rubeolă Organizația Mondială a Sănătății

Legături externe Travel advice, Organizația Mondială a Sănătății (în engleză). Travelers' Health, Centers for Disease Control and Prevention (în engleză). Vaccinări internaționale, MedLife. Sfaturi pentru călători, Institutul Național de Sănătate Publică.