thumb|Harta topografică a vulcanului Tarumae și a Muntelui Fuppushi thumb|Platoul craterului vulcanului de tip stratovulcan triplu, văzut de pe Vârful de VestÎn stânga, domul de lavă Tarumae thumb|Muntele Tarumae toamna, văzut de pe malul Lacului Shikotsu Muntele Tarumae (樽前山, Tarumae-san, Tarumae-zan, Tarumai-san, Tarumai-zan) este un vulcan activ situat în partea de sud a regiunii Dōō din Hokkaido, la sud de Lacul Shikotsu, în partea de nord-vest a orașului Tomakomai. Este inclus în lista celor 200 de munți faimoși din Japonia. Atinge altitudinea maximă de 1.041 m pe domul Tarumae, 1.022 m pe Vârful de Est (punct de triangulație de clasa I, denumit „Tarumae-dake”) și 994 m pe Vârful de Vest (punct de triangulație de clasa a III-a, denumit „Tarumae-san”). Domul Tarumae este un dom de lavă situat în interiorul craterului, într-o zonă cu acces interzis, având o înălțime relativă de aproximativ 120 m față de platoul înconjurător și un diametru maxim de aproximativ 450 m【わがマチ イチ押し】樽前山（苫小牧市）噴気上げる溶岩ドーム (Orașul nostru, recomandarea noastră: Muntele Tarumae (Tomakomai) și domul de lavă care emană gaze), Yomiuri Shimbun, ediția de dimineață, 30 iulie 2021 (pagina Hokkaido).
Aparține Parcului Național Shikotsu-Tōya și face parte din grupul celor trei munți Shikotsu, alături de Muntele Fuppushi și Muntele Eniwa.
Etimologie Numele muntelui provine din expresia în limba ainu „taor-oma-i”, locul înalt de pe malul râului unde se află ceva. Deoarece populația ainu nu obișnuia să denumească munții ca entități de sine stătătoare, preferând formule de tipul „muntele de la izvoarele râului cutare”, este foarte probabil ca acest cuvânt să nu se fi referit inițial la Muntele Tarumae în sine, ci la actualul Râul Tarumae care coboară pe versantul sudic, numele râului fiind transferat ulterior muntelui. O denumire ainu care face referire directă la Muntele Tarumae este Ofuinobori, consemnată în anul 1807 în lucrarea Higashi Ezochi Byōbu, realizată de Hata AwagimaroWatanabe (2002). O antologie a orașului Chitose din 1983 îl traduce prin „ohuy-nupuri” (muntele care arde) (o altă variantă cu același sens, „uhuy-nupuri”, este o expresie mai comună).
Localnicii l-au numit în principal Tarumai-san sau Tarumai-zan - 樽山. Ulterior a fost adăugat caracterul 前, formând Tarumae („樽前”), însă pronunția tradițională folosită de cercetători a rămas „Tarumai”. În prezent, pronunția „Tarumae” a devenit mai răspândită. Specia botanică Pennellianthus frutescens (Iwabukuro), care crește pe pantele sale, este de asemenea cunoscută sub denumirea de „Tarumaisō”.
Istorie Se estimează că activitatea vulcanică a început cu aproximativ 9.000 de ani în urmă, istoria sa fiind împărțită în trei etape delimitate de perioade de inactivitate de peste 1.000 de ani. Prima etapă: A început cu aproximativ 9.000 de ani în urmă, fiind caracterizată prin expulzări masive de material piroclastic și fluxuri piroclastice la scară mică, rezultate în urma a două erupții pliniene. A doua etapă: După o pauză de aproximativ 6.500 de ani, acum circa 2.500 de ani au avut loc trei erupții pliniene la intervale scurte, generând căderi de materiale piroclastice, fluxuri piroclastice și valuri de bază (pyroclastic surges). A treia etapă: Cuprinde activitatea din perioada istorică, documentată din perioada Edo până în prezent.
Domul de lavă Tarumae Un dom de lavă s-a format în interiorul craterului în urma unei erupții care a avut loc între 17 și 19 aprilie 1909. A fost desemnat drept Monument al naturii printre Bunurile Culturale ale regiunii Hokkaido, sub numele de Domul de lavă al Muntelui Tarumae. Acest dom este relativ masiv și iese în evidență prin culoarea sa întunecată contrastantă, definind profilul muntelui. Întrucât Muntele Tarumae nu este flancat de alți munți înalți la sud și la est, domul poate fi recunoscut cu ușurință chiar și de la mare distanță, devenind un punct de reper clar. Deoarece există o activitate fumarolică intensă, accesul alpiniștilor obișnuiți este interzis; totuși, în trecut, au fost efectuate ascensiuni în scop de cercetare de către instituții precum Universitatea Hokkaido.
Cronologie 23 septembrie 1667, erupție magmatică la scară largă. Volumul total al emisiilor: 2,8 km3; volumul de magmă expulzată: 1,1 km3 DRE (echivalent rocă densă). Indicele explozivității vulcanice: VEI5Depunerile de cenușă vulcanică (Ta-b) au acoperit o zonă vastă către est. Acestea au atins o grosime de aproximativ 2 m la nord de Tomakomai și s-au depus într-un strat de câțiva centimetri chiar și în Câmpia Tokachi. Două fluxuri piroclastice au coborât la poalele muntelui, provocând foarte probabil obstrucționarea albiilor râurilor și formând mlaștina Kuchi-nashi în cursul superior al râului Nishitappu și mlaștina Morita pe cursul inferior al râului Tarumae. Poluarea aerului cauzată de cenușa vulcanică de la această erupție, cumulată cu efectele erupțiilor din sud-vestul insulei Hokkaido (Komagatake - 1640 și Muntele Usu - 1663), ar fi putut fi unul dintre factorii determinanți pentru izbucnirea marii rebeliuni Ainu, „Rebeliunea lui Shakushain”, din 1669Erupțiile vulcanice din Hokkaido după secolul al XVII-lea și impactul lor asupra mediului uman. 18-30 august 1739, erupție magmatică majoră. Volum total estimat la 4 km3; volumul magmei a fost de 1,6 km3 DRE. Indicele explozivității vulcanice: VEI5După un cutremur înregistrat pe 16 august a urmat erupția, depunerile de cenușă atingând o grosime de aproximativ 1 m în perimetrul unde se află în prezent Aeroportul Noul Chitose. Patru fluxuri piroclastice s-au extins pe o distanță maximă de 10 km, ajungând până în Lacul Shikotsu. Piroclastitele au format o secvență compusă din 9 straturi, volumul acestora mărindu-se în etapele ulterioare. La nivelul vârfului, exploziile au dus la formarea unui inel exterior al craterului cu dimensiunile de 1,2 × 1,5 km. Între 1804 și 1817, erupție magmatică de intensitate medie. Volumul emisiilor: 0,05 km3; volumul magmei: 0,02 km3 DRE. Indicele explozivității vulcanice: VEI3Textele din acea perioadă consemnează un număr mare de morți și răniți. 1867, erupție magmatică. 8-10 februarie 1874, erupție magmatică de intensitate medie. Volumul total: 0,025 km3, magmă: 0,01 km3 DRE. Indicele explozivității vulcanice: VEI3Erupție la nivelul vârfului. Au fost direcționate fluxuri piroclastice către nord-vest, nord-est și sud, iar depuneri de cenușă vulcanică s-au observat predominant la sud, atingând 45 cm grosime în zona Nishikioka din Tomakomai. 1883, erupție freatică. 7 octombrie: o mică erupție pe vârf a provocat prăbușirea parțială a pereților craterului. 18 octombrie: o mică erupție a dus la căderi slabe de cenușă vulcanică lângă Gara Tomakomai. 5 noiembrie: erupție pe vârf care a aruncat roci vulcanice. Un mic deal, înalt de 20 m și lung de 50 m, s-a format la sud de vulcan. Cenușa a ajuns până la Sapporo. 1885 4, 8 și 10 ianuarie: mici erupții freatice. 26 martie: erupție la vârful vulcanului, însoțită de o coloană de fum de intensitate mai mică comparativ cu luna ianuarie. 1886 13, 15, 16 și 28 aprilie: erupții freatice, cenușă abundentă în regiunile învecinate. 1887, erupție freatică. 3 septembrie: coloana de fum s-a înălțat la peste 3.600 m. 7 octombrie: erupție pe vârf care a durat 10 minute. Altitudinea norului de fum a atins aproximativ 2.700 m. Pe 8 octombrie, muntele a erupt din nou. 8 februarie și 17 august 1894, erupții freatice. thumb|Erupția din 1909 (anul 42 al erei Meiji) Ianuarie–Mai 1909, erupție magmatică medie. Volumul emisiilor și cel al magmei au fost estimate la 0,02 km3 (respectiv 0,02 km3 DRE).Timp de trei luni s-au înregistrat mici cutremure însoțite de explozii slabe; ulterior au avut loc două erupții explozive și s-a dezvoltat un dom de lavă în interiorul craterului. 1917, erupție freatică. 30 aprilie: fumul a atins o înălțime de aproximativ 780 m. S-au observat depuneri de cenușă vulcanică în Tomakomai. 12 mai: fumul s-a înălțat la 5.000 m, fiind însoțit de un zgomot intens care a durat peste 30 de minute. Cenușa a ajuns la Hayakita și în zona Lacului Shikotsu. Între 1918 și 1921 au avut loc erupții freatice anuale. 1923, erupție freatică. 21 februarie, 17 și 29 iunie, 13 iulie. 12 august: două persoane au fost rănite de fragmente de rocă aruncate de vulcan. 19-30 octombrie 1926, erupție freatică. 19 octombrie: un cutremur perceptibil a afectat zona de la poalele vulcanului. 26 octombrie: norul de fum a urcat la 1.000 m. 30 octombrie: coloana de fum a atins 2.000 m; sunetul exploziei a fost auzit până în Sapporo, iar ploile de cenușă au ajuns până pe țărmul Mării Ohotsk. 1928, erupție freatică. 4 și 7 ianuarie; 6 septembrie; 25 octombrie. 10 februarie 1929, apariție de fumarole. 11 și 24 octombrie 1931, emanații de fum. 1 decembrie 1933, erupție freatică însoțită de un nor vulcanic care a atins 1.000 m. 1936, 1944, 1947, 1951, 1953, 1954, 1955. Decembrie 1974 - februarie 1975: frecvență ridicată a cutremurelor vulcanice. Februarie 1978: frecvență ridicată a cutremurelor vulcanice. Mai 1978, erupție freatică. S-a înregistrat un zgomot asociat și un nor termic deasupra vulcanului. Volumul emisiei a fost de 40.000 m3. Indicele explozivității vulcanice: VEI1. Au urmat erupții freatice și în anii 1979 și 1981. După anul 1983, sistemele de detecție au fost îmbunătățite, ceea ce a permis raportarea detaliată a fenomenelor termice, freatice și a deplasărilor de scoarță. 2003, 2011, 2012: a fost observată incandescență vulcanică, fenomen în care craterul apare iluminat în timpul nopții. 2013, au fost observate deformări crustale vulcanice și cutremure volcano-tectoniceTaijun Nagayama et al., .
Impactul erupțiilor În orașele Tomakomai și Chitose, situate la poalele Muntelui Tarumae, Muntele Fuppushi este inclus împreună cu Tarumae în analizele de risc, fiind luate în considerare mai multe scenarii bazate pe istoricul eruptivVulcan (Muntele Tarumae) Divizia de Prevenire a Dezastrelor și Măsuri de Criză, Departamentul de Management al Crizelor, Orașul Chitose: Erupție minoră.Erupție bruscă, fără semne prevestitoare, cu posibilitatea emiterii de gaze vulcanice toxice, impunând restricționarea accesului pe munte. Nu se prevăd pagube în zonele urbane. Erupție medie.Erupție caracterizată de deschiderea craterului la vârf și formarea unui nor vulcanic înalt. Cenușa vulcanică s-ar putea depune într-un strat de câțiva centimetri în zonele urbane aflate sub incidența vântului. Se preconizează căderi de roci vulcanice pe vârf și pe versanți, curenți de noroi declanșați de ploile post-eruptive, fluxuri piroclastice (în cazul unei erupții magmatice) și laharuri (alunecări noroioase) cauzate de topirea zăpezii pe timp de iarnă. Erupție majoră.Se pot genera fluxuri piroclastice cu temperaturi ridicate în toate direcțiile, precum și expulzări masive de piatră ponce purtate de vânt. Va fi necesară evacuarea populației pe o arie extinsă.
Daune provocate de vânt Din cauza solului vulcanic instabil și a reliefului deschis de pe versantul sudic, pădurile de la poalele muntelui sunt deosebit de vulnerabile la doborâri masive provocate de vânturile puternice din sud. În trecut au mai existat astfel de distrugeri pe scară largă în timpul Tifonului Toyamaru, iar în 2004 (anul 16 al erei Heisei), trecerea unui alt tifon a doborât brusc un număr mare de arbori de pe ambele părți ale Drumului Național 276, blocând circulația pe o perioadă îndelungată. Chiar și în prezent, se poate observa un peisaj atipic pe traseu, caracterizat prin porțiuni largi defrișate acolo unde au fost odată pădurile afectate.
Prevenirea dezastrelor vulcanice