Edmund Campion (în ; ) a fost un preot iezuit englez și martir. În timp ce desfășura o activitate pastorală clandestină în Anglia, oficial anglicană, Campion a fost arestat de vânători de preoți. Condamnat pentru înaltă trădare, a fost spânzurat, târât și sfârtecat la Tyburn. Campion a fost beatificat de Papa Leon al XIII-lea în 1886 și canonizat în 1970 de Papa Paul al VI-lea, ca unul dintre Cei patruzeci de martiri din Anglia și Țara Galilor. Ziua sa de sărbătoare este celebrată la 1 decembrie.
Biografie
Primii ani și educația (1540–1569) Născut la Londra la 25 ianuarie 1540, Campion era fiul unui librar din Paternoster Row, în apropierea Catedralei Sfântul Paul. Și-a început educația la școala Christ's Hospital, iar la vârsta de 13 ani a fost ales să rostească discursul de întâmpinare cu ocazia vizitei reginei Maria în oraș, în august 1553.Richard Simpson, Edmund Campion: a Biography, 1867, p. 2.John H. Chapman, „The Persecution under Elizabeth”, Transactions of the Royal Historical Society, seria veche, vol. 9 (1881), p. 30. William Chester, unul dintre administratorii Christ's Hospital, s-a interesat în mod deosebit de el și i-a finanțat studiile la St John's College, Oxford,G. Kilroy, Edmund Campion: A Scholarly Life (Routledge, 2016), pp. 18–27, passim. unde a devenit junior fellow în 1557Simpson (1867), p. 3. și a depus Jurământul de Supremație, probabil cu ocazia obținerii diplomei de B.A. în 1560.Waugh (1935), p. 26. A obținut diploma de master la Oxford în 1564.Ethelred Luke Taunton, „Campion, Edmund”, Encyclopædia Britannica, vol. 5, 1911, pp. 136–137.
Doi ani mai târziu, Campion a întâmpinat-o pe regina Elisabeta la universitate și i-a câștigat aprecierea de durată. A fost ales să conducă o dezbatere publică în fața reginei. Până la plecarea acesteia din Oxford, Campion obținuse patronajul puternicului William Cecil, precum și al contelui de Leicester, despre care unii considerau că avea să devină soțul tinerei regine.
Când Sir Thomas White, fondatorul colegiului, a fost înmormântat în 1567, lui Campion i-a revenit sarcina de a rosti discursul funebru în latină.
Respingerea anglicanismului Campion a început să pună la îndoială învățăturile anglicane și să se apropie de doctrinele catolice. Cu toate acestea, la îndemnul lui Richard Cheyney, episcop de Gloucester, a primit hirotonirea în 1564 și a fost hirotonit diacon în Biserica Anglicană. A continuat însă să fie frământat de îndoieli. Au început să circule zvonuri despre simpatia sa pentru ideile catolice, iar în 1569 a părăsit Oxfordul și a plecat în Irlanda pentru studiu și cercetare individuală. Contrar celor afirmate de Simpson — afirmație corectată ulterior în ediția revizuită de P. Joseph a lucrării lui Simpson din 2010 — Campion nu intenționa să participe la proiectul de înființare a Universității din Dublin. Pe de altă parte, devenise prea periculos pentru el să rămână la Oxford fără a-și manifesta public sprijinul pentru Biserica Anglicană.
Irlanda (1569–1570) Edmund Campion a plecat în Irlanda împreună cu prietenul său din universitate, Richard Stanihurst, unde a fost găzduit de acesta și de tatăl său, James Stanihurst, președintele Camerei Comunelor Irlandei. Avertizat de iminenta sa arestare de către lordul deputat al Irlandei, Sir Henry Sidney, Campion a fost mutat, prin intermediul lui Stanihurst, în casa lui Christopher Barnewall, la Turvey House, în Pale. Timp de aproximativ trei luni a reușit să se sustragă urmăritorilor, folosind numele „Mr Patrick” și ocupându-se cu redactarea lucrării A Historie of Ireland („O istorie a Irlandei”).
Douai (1571–1573) În 1571, Campion a părăsit în secret Irlanda și s-a refugiat la Douai, în Țările de Jos (astăzi în Franța), unde s-a reconciliat cu Biserica Catolică și a primit Euharistia pentru prima dată în doisprezece ani. A intrat la Colegiul Englez din Douai, fondat de William Allen. Numărul studenților colegiului a crescut, iar la scurt timp după sosirea lui Campion instituția a primit o subvenție papală. Campion s-a reîntâlnit acolo cu mai mulți dintre foștii săi colegi de la Oxford. A fost însărcinat să predea retorica și și-a încheiat studiile pentru diploma de Bachelor of Divinity, acordată de Universitatea din Douai la 21 ianuarie 1573. Ulterior a primit ordinele minore și a fost hirotonit subdiacon.Louise Imogen Guiney, Blessed Edmund Campion, New York: Benziger Brothers, 1908, p. 55.
Roma, Brno și Praga (1573–1580) Campion a călătorit apoi singur, pe jos și deghizat în pelerin, la Roma, pentru a se alătura iezuiților. În aprilie 1573, la Roma, a devenit primul novice primit în Ordinul iezuit de Mercurianus, al patrulea superior general al ordinului. A fost repartizat Provinciei Austriece, deoarece iezuiții nu aveau încă o provincie engleză, și și-a început noviciatul de doi ani la Brünn (astăzi Brno), în Moravia. A fost hirotonit diacon și preot de Antonín Brus, OMCRS, arhiepiscop de Praga,Simpson (1867), p. 90. și a celebrat prima sa liturghie la 8 septembrie 1578.Guiney (1908), p. 69. Timp de șase ani, Campion a predat la colegiul iezuit din Praga, ca profesor de retorică și filosofie.Evelyn Waugh, Edmund Campion, Londra: Hollis and Carter, 1935, p. 75. În 1578, piesa sa Ambrosia a fost pusă în scenă la Praga de studenții recent înființatului colegiu iezuit Clementinum.
Misiunea în Anglia (1580–1581) În 1580 a început misiunea iezuită în Anglia. Potrivit lucrării lui Campion Challenge to the Privy Council, membrilor misiunii le era strict interzis „să se amestece în orice privință în probleme de stat sau politice ale acestui regat [englez]”.Simpson (1867), pp. 159–160. Campion l-a însoțit pe Robert Persons, care, în calitate de superior, trebuia să-i tempereze zelul și impulsivitatea. Campion fusese surprins să afle că fusese ales pentru misiune și își exprimase temerea că nu avea suficient curaj din fire.Simpson (1867), pp. 95–96. Membrii misiunii au primit instrucțiuni să evite compania băieților și a femeilor și să nu lase impresia că urmăreau obținerea unor moșteniri. Înainte de plecare, aceștia au primit cu neliniște vestea debarcării unor forțe sprijinite de papalitate în provincia irlandeză Munster, în sprijinul rebelului irlandez James Fitzmaurice Fitzgerald. Au aflat, de asemenea, că o scrisoare care descria grupul și misiunea lor fusese interceptată și că autoritățile engleze îi așteptau.Waugh (1935), p. 98.
Campion a intrat în cele din urmă în Anglia deghizat în negustor de bijuterii, ajungând la Londra la 24 iunie 1580, și a început imediat să predice. Prezența sa a devenit în curând cunoscută atât autorităților, cât și celorlalți catolici, dintre care mulți erau închiși în închisorile londoneze. Printre aceștia se afla Thomas Pounde, deținut în Marshalsea. La Marshalsea a avut loc o întâlnire pentru a discuta modalitățile prin care puteau fi combătute zvonurile răspândite de Consiliul Privat, potrivit cărora misiunea lui Campion avea scopuri politice și trădătoare. Pounde a plecat în grabă călare după Campion și i-a explicat necesitatea de a redacta o scurtă declarație privind adevăratele motive ale venirii sale.Henry Foley, S.J., Records of the English Province of the Society of Jesus, vol. III, Londra, 1878, p. 628. După ce declarația, cunoscută în mod popular drept Challenge to the Privy Council sau Campion's Brag, a devenit publică, a fost citită pe scară largă, ceea ce i-a îngreunat și mai mult situația. În perioada următoare, Campion a dus o viață de fugar, administrând sacramentele și predicând catolicilor din Berkshire, Oxfordshire, Northamptonshire și Lancashire.
În această perioadă a scris Decem Rationes („Zece motive”), o serie de argumente împotriva validității Bisericii Anglicane. Broșura, redactată în latină, a fost tipărită într-o tipografie clandestină de la Stonor Park, în apropiere de Henley, iar la 27 iunie 1581 au fost găsite 400 de exemplare pe băncile bisericii St Mary's din Oxford, cu ocazia ceremoniei de absolvire. Lucrarea a provocat o mare senzație, iar căutările pentru capturarea lui Campion au fost intensificate. În drum spre Norfolk, acesta s-a oprit la conacul Lyford, casa lui Francis Yate, pe atunci în Berkshire, unde a predicat la 14 iulie și, la cererea celor prezenți, din nou în ziua următoare. Acolo a fost trădat de un spion numit George Eliot, care pretinsese că era catolic și participase la una dintre liturghiile clandestine ale lui Campion. După capturare, Campion a fost dus la Londra cu brațele legate la spate și purtând pe pălărie o bucată de hârtie cu inscripția „Campion, iezuitul sedițios”.
Întemnițarea, tortura și disputele miniatura|Gravură reprezentând tortura lui Edmund Campion și Alexander Briant. După ce a fost închis timp de patru zile în Turnul Londrei, într-o celulă minusculă numită „Little Ease”,Simpson (1867), p. 239: „Little-ease este o celulă în care prizonierul nu poate nici să stea în picioare, nici să se întindă complet”. Campion a fost scos și interogat de trei membri ai Consiliului Privat: lordul cancelar Sir Thomas Bromley, viceșambelanul Casei Regale Sir Christopher Hatton și Robert Dudley, conte de Leicester. Printre altele, a fost întrebat dacă o recunoștea pe regina Elisabeta drept adevărata regină a Angliei. El a răspuns afirmativ și i s-au oferit libertatea, bogății și onoruri, inclusiv Arhiepiscopia de Canterbury,John H. Chapman, „The Persecution under Elizabeth”, Transactions of the Royal Historical Society, seria veche, vol. 9 (1881), pp. 32–33.Guiney (1908), p. 139. însă nu le putea accepta fără să-și încalce conștiința.S-a afirmat adesea că regina însăși ar fi fost prezentă la această întâlnire, pe baza unor relatări indirecte cuprinse în scrisori trimise după presupusa întâlnire de persoane care nu fuseseră prezente. Mai recent, însă, a fost descoperită corespondență a lui lordului Burghley, principalul consilier al Elisabetei I, în care sunt menționate întâlnirea și persoanele prezente, dar nu și regina. Aceasta sugerează că regina nu a fost prezentă, ci că întrebările sale i-au fost adresate lui Campion în numele ei de către membrii Consiliului Privat. Vezi ediția revizuită și extinsă de Peter Joseph (2010) a biografiei lui Simpson din 1867, pp. 357–358 și sursele citate acolo.
Campion a fost închis în Turn mai mult de patru luni și torturat pe eculeu de douăJohn H. Chapman, „The Persecution under Elizabeth”, Transactions of the Royal Historical Society, seria veche, vol. 9 (1881), p. 33. sau trei ori.Simpson (1867), p. 277. Au fost răspândite relatări false potrivit cărora Campion și-ar fi retractat convingerile și ar fi făcut o mărturisire.Simpson (1867), pp. 240–250. A participat la patru dispute publice cu adversarii săi anglicani, la 1, 18, 23 și 27 septembrie 1581, în cadrul cărora aceștia au încercat să răspundă provocărilor formulate în Challenge to the Privy Council și Decem Rationes. Deși suferea încă de pe urma torturii și nu i s-au acordat nici timp, nici cărți pentru pregătire, se spune că s-a descurcat cu atâta ușurință și promptitudine încât „chiar și spectatorii din tribunal se așteptau la o achitare”.
La 14 noiembrie 1581, Campion și alte câteva persoane au fost aduși în fața instanței și puși sub acuzareSimpson (1867), p. 281. la Westminster, fiind acuzați că ar fi conspirat la Roma și Reims pentru a provoca o răscoală în regat și pentru a o detrona pe regină.
Procesul, sentința și execuția miniatura|Gravură reprezentând execuția lui Edmund Campion, Alexander Briant și Ralph Sherwin la Tyburn, realizată de Giovanni Battista Cavalieri după frescele lui Niccolò Circignani și publicată în 1584 în „Ecclesiae Anglicanae Trophaea”. Procesul a avut loc la 20 noiembrie 1581. După ce a ascultat pledoariile timp de trei ore, juriul a deliberat o oră înainte de a pronunța verdictul:Simpson (1867), p. 307. Campion și ceilalți acuzați au fost găsiți vinovați de trădare. El a răspuns verdictului: