Dumitru Mihai Glodeanu (n. 30.10.1993, în satul Grebănu, județul Buzău) este un pictor român, lector universitar la Universitatea Națională de Arte din București.
Biografie Dumitru Mihai Glodeanu s-a născut în anul 1993 în comuna Grebănu, județul Buzău. Și-a început studiile artistice la Liceul de Artă „Margareta Sterian” din Buzău, sub îndrumarea profesorilor Tiberiu Stănescu și Ciprian Dominoschi, până în 2012. În același an, a intrat la secția Artă Murală a Facultății de Arte Decorative și Design – Universitatea Națională de Arte din București. În 2015 a absolvit studiile superioare și a primit Premiul Special pentru cea mai bună lucrare de licență din cadrul secției Artă Murală. În 2017 a terminat studiile de master, în cadrul Universității Naționale de Arte din București. Doi ani mai tarziu, în 2019, s-a înscris la doctorat în cadrul aceleiași instituții, devenind și asistent universitar la Anatomie Artistică. În anul 2022 în urma susținerii tezei de doctorat cu titlul ,,Realismul azi - de la pictură la obiect ”, devine doctor în arte vizuale și lector universitar în același departament.
Premii, distinctii, burse 1. 2016-Fundația Principesa Margareta a României bursa ,,Tinere Talente”. 2. 2015- Premiul special oferit de către U.N.Arte București pentru cea mai bună lucrare de licență a secției Artă Murală. 3. 2012- Concurs Național de Interpretare Instrumentală și Arte Vizuale" Margareta Sterian", ediția a III-a secția pictură- premiul II. 4. 2011- Concurs de Arta Plastică" Camil Ressu" ediția a X-a, premiul III. 5. 2011- Olimpiada Națională de Arte Vizuale, Arhitectura și Istoria Artei- Targovițte- secția Artă Monumentală - mențiune. 6. 2011- Concursul Național" Apa, aer, pămant". 7. 2011- Olimpiada Județeană de Arte Vizuale, Arhitectura și Istoria Artei- Buzău- secția Artă Monumentală - premiul I. 8. 2011- Concursul "Margareta Sterian"- premiul III. 9. 2011- Concursul interjudețean" Nașterea Domnului- Renașterea Bucuriei" ediția- 2011- premiul 2. 10. 2009- Concursul internațional" Crăciunul în Europa"- premiul I.
Note
https://vatra-mcp.ro/artisti-si-patrimoniu/pictori-romani/buzau/mihai-glodeanu-pictor/
Legături externe
https://www.artmark.ro/ro/artist/mihai-glodeanu https://propagarta.ro/interviuri-acasa-la-in-atelier-la/dumitru-mihai-glodeanu-tot-timpul-trebuie-sa-stim-alfabetul-pentru-a-putea-forma-un-cuvant-exact-asa-este-si-in-arta/ https://www.vikart.ro/artisti/mihai-glodeanu
Categorie: Pictură