Riothamus (scris și Riutimus sau Riotimus; ) a fost un conducător militar romano-britanic care a activat în jurul anului 470 d.Hr. A luptat împotriva goților în alianță cu Imperiul Roman de Apus aflat în declin. Este numit „regele britonilor” de către istoricul din secolul al VI-lea Iordanes, dar întinderea Regatului său este neclară. Unii cercetători ai legendei arthuriene îl identifică pe Riothamus ca o posibilă sursă de inspirație pentru regele Arthur.
Nume Riothamus este o latinizare a termenului britonic *Rigotamos, care înseamnă „Marele Rege” sau „Cel mai regeos”. Alternativ, poate proveni din britonicul *Riiotamos, care înseamnă „Cel mai liber”. Forma britonică a supraviețuit în galeza veche sub forma Riatav (în galeza modernă Rhiadaf) și în bretona veche ca Riat(h)am.
Regat Nu este clar dacă „britonii” lui Iordanes se referă la britonii din Marea Britanie sau la cei din Armorica, regiune care trecea printr-un proces semnificativ de colonizare britonică și care a devenit ulterior cunoscută sub numele de Bretania.
Numele în bretona veche Riatam, care (la fel ca Riothamus) derivă din britonicul *Rigotamos, apare în documentele medievale bretone (în principal biografii ale primilor sfinți bretoni) ca fiind unul dintre prinții din Domnonée (o regiune de coastă din Bretania care își ia numele de la din sudul Britaniei). Este identificat ca fiind fiul lui Deroch al II-lea. Din motive cronologice, acest Riatam este probabil o persoană diferită de Riothamus al lui Iordanes, care a trăit mai devreme.
Corespondența cu Sidonius Apollinaris Informații mai sigure sunt oferite de o scrisoare păstrată care i-a fost adresată lui Riothamus de către Sidonius Apollinaris, episcop de Clermont, care îi cerea judecata pentru „o persoană obscură și umilă” căreia îi fuseseră ademeniți sclavii de către un grup de bretoni înarmați. Potrivit lui C.E.V. Nixon, scrisoarea este o dovadă că Armorica devenea în acea perioadă „ca un magnet pentru țărani, coloni, sclavi și cei aflați la strâmtoare”, pe măsură ce puterea romană slăbea. Supușii mai săraci ai Romei, care nu dețineau pământuri, găseau în teritoriul breton un adăpost sigur față de goți.
Războiul cu goții Iordanes menționează că Riothamus i-a sprijinit pe romani împotriva vizigoților conduși de Euric (care a trăit cca. 440 – 484). În De origine actibusque Getarum, el precizează că Riothamus a adus o armată britonică pentru a suplimenta forțele romane, dar a suferit o înfrângere luptând împotriva unor forțe copleșitoare, când goții i-au interceptat armata:
Iordanes, Getica, XLV.237–238
O scrisoare trimisă de Sidonius Apollinaris prietenului său Vincentius, scrisă în jurul anului 468 d.Hr., menționează că funcționarii romani au interceptat o scrisoare adresată de prefectul pretoriului Galiei, Arvandus, regelui vizigot Euric, în care se afirma că „britonii staționați dincolo de Loara ar trebui atacați” și că vizigoții și burgunzii (care erau la acea vreme clienți ai romanilor) ar trebui să împartă Galia între ei; acest lucru i-a determinat pe unii cercetători (cum ar fi Geoffrey Ashe) să sugereze că Arvandus l-a trădat pe Riothamus. Cu toate acestea, această scrisoare nu îl menționează pe Riothamus pe nume și (pe baza reconstituirii cronologiei scrisorilor lui Sidonius) este posibil ca Riothamus și forțele sale să nu fi fost subiectul direct al mesajului trimis de Arvandus lui Euric, deoarece Arvandus era deja arestat și în drum spre Roma înainte ca Riothamus să fi intrat măcar în lupta împotriva vizigoților, cândva între 470 și 472 d.Hr. (ultimul fiind anul morții împăratului Anthemius).
Grigore din Tours, Historia Francorum, II.18 Grigore din Tours pare să reacționeze la rezultatul bătăliei dintre vizigoți și britoni:
Riothamus ca regele Arthur sau Ambrosius Aurelianus Riothamus a fost identificat drept un candidat pentru regele Arthur istoric de către mai mulți cercetători de-a lungul secolelor, în special de istoricul Geoffrey Ashe, în principal datorită acțiunilor lui Riothamus în Galia, care prezintă o asemănare întâmplătoare cu campania galică a regelui Arthur, așa cum a fost consemnată pentru prima dată de Geoffrey of Monmouth în Historia Regum Britanniae. Geoffrey Ashe a sugerat o legătură între presupusa trădare a lui Riothamus de către Arvandus și trădarea lui Arthur de către în Historia Regum Britanniae și propune că ultima poziție cunoscută a lui Riothamus a fost în apropierea orașului burgund Avallon (fapt nemenționat de nicio sursă antică ce îl amintește pe Riothamus), despre care sugerează că stă la baza legăturii arthuriene cu Avalon.
Istoricul Léon Fleuriot a susținut că Riothamus este una și aceeași persoană cu Ambrosius Aurelianus, o figură istorică din Britania din această perioadă care, în primele narațiuni ce îl conțin pe Arthur, l-a precedat pe acesta. Fleuriot a sugerat că „Riothamus” era titlul lui Aurelianus ca suveran peste toate teritoriile britonice. El a remarcat că „Riothamus” și Aurelianus sunt contemporani și că Aurelianus este singurul conducător britanic al vremii care este identificat (deși mult mai târziu) ca guvernând atât peste britoni, cât și peste franci, ceea ce ar fi fost posibil doar dacă stăpânea teritorii în Bretania. De asemenea, el a sugerat că numele „Abros” din genealogiile bretone este o contracție a lui „Ambrosius” și că indică faptul că Ambrosius era conducătorul suprem al britonilor, ceea ce, susține Fleuriot, s-ar traduce prin „Riothamus”. Fleuriot a sugerat că Ambrosius i-a condus pe britoni în bătălia împotriva goților, dar apoi s-a întors în Britania pentru a continua războiul împotriva saxonilor.
Note
Categorie:Nașteri în secolul al V-lea Categorie:Celți Categorie:Monarhi europeni