Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Bixad este una dintre icoanele cinstite în tradiția Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, păstrată în prezent la Mănăstirea Greco-Catolică a călugărilor bazilieni din Prilog.
În inima Țării Oașului, la Mănăstirea Bixad, s-a păstrat de-a lungul veacurilor una dintre cele mai iubite icoane ale Maicii Domnului, înconjurată de o profundă evlavie și de nenumărate mărturii ale credincioșilor. Istoria acestei icoane făcătoare de minuni este una zbuciumată, asemenea istoriei comunității care a cinstit-o: o istorie în care credința, suferința, persecuția și speranța s-au împletit într-un mod cu totul aparte.Călugării Bazilieni din arhiva ordinului de la Prilog, loc unde se află Icoana momentan
O icoană inspirată de ocrotitoarea Romei Icoana Maicii Domnului de la Bixad a fost pictată după renumita icoană „Salus Populi Romani”, venerată la Roma. Tradiția mănăstirii consemnează că Arhimandritul Isaia, primul egumen al Mănăstirii Bixad, a dorit ca această reprezentare a Maicii Domnului să fie adusă și așezată în mijlocul comunității greco-catolice din Țara Oașului. Potrivit tradiției, icoana a fost sfințită de Papa Clement al XI-lea înainte de a ajunge la Bixad, unde avea să devină, în timp, unul dintre cele mai importante simboluri ale credinței și devoțiunii mariane din nordul Transilvaniei.
Generații întregi de pelerini au venit la Bixad pentru a se ruga înaintea icoanei, cerând mijlocirea și ocrotirea Maicii Domnului. Mulți credincioși au mărturisit că au primit alinare, întărire sufletească și, în unele cazuri, vindecare în urma rugăciunilor făcute cu credință și cu lacrimi înaintea sfântului odor.
O icoană salvată în timpul prigoanei comuniste Anul 1948 avea să schimbe însă dramatic destinul icoanei și al întregii Biserici Greco-Catolice din România. Odată cu desființarea Bisericii Greco-Catolice și izgonirea călugărilor bazilieni din mănăstiri, icoana originală de la Bixad era în mare primejdie. Călugării au înțeles că sfântul odor putea fi confiscat, distrus sau pierdut pentru totdeauna.
Într-un act de curaj și de mare prevedere, icoana a fost ascunsă și îngropată într-un loc tainic, în șura credinciosului Dumitru Oros din Moișeni, pentru a fi ferită de autorități. În culegerea de cântări baziliene Codex Basilianus este păstrată chiar o fotografie a locului în care icoana a fost îngropată, loc care a rămas de atunci unul deosebit de important pentru familia Oros și pentru memoria comunității.
Astfel, în timp ce Biserica era lovită de persecuție, icoana Maicii Domnului a rămas ascunsă în pământ, asemenea unei comori pe care credința trebuia să o păstreze pentru vremuri mai bune.
Drumul clandestin al icoanei După o perioadă de clandestinitate, icoana a fost scoasă din pământ și trimisă la Cluj, părintelui bazilian Silvestru Silviu Augustin Prunduș. Temându-se că icoana ar putea fi descoperită și confiscată de Securitate, călugării au recurs din nou la discreție și prudență.
Pentru o perioadă, icoana a fost încredințată în mod confidențial arhiepiscopului ortodox Teofil Herineanu. Condițiile de păstrare nu erau însă potrivite pentru un obiect atât de fragil. Pentru a împiedica deteriorarea ei, călugării greco-catolici au retras icoana și au ascuns-o din nou, de această dată într-o locuință din Cluj-Napoca, pe strada Gheorghe Lazăr.
Acolo, în tăcerea unei adevărate „catacombe” a credinței, icoana a rămas ascunsă ani îndelungați.
Recuperarea după 1989 Odată cu recâștigarea libertății religioase în 1989, părintele Prunduș și ceilalți călugări bazilieni supraviețuitori ai persecuției au putut dezvălui locul în care fusese ascunsă icoana. Când a fost recuperată, starea ei era critică.
Anii petrecuți în pământ își lăsaseră amprenta asupra lemnului și a straturilor de pictură. Umezeala pătrunsese în suportul de lemn, iar perioada ulterioară de păstrare într-un spațiu încălzit necorespunzător provocase noi deteriorări.
Pentru ca icoana să nu fie pierdută definitiv, Ordinul Sfântului Vasile cel Mare a decis trimiterea ei la București, unde o echipă de restauratori specializați a început o muncă minuțioasă de salvare. Lemnul a fost stabilizat, efectele umezelii au fost îndepărtate, iar pictura a fost consolidată și restaurată cu grijă, pentru ca icoana să-și poată păstra frumusețea și valoarea istorică și spirituală.
De la Bixad la Prilog Deoarece ansamblul monastic istoric de la Bixad nu a revenit comunității greco-catolice și se află în prezent în administrarea Bisericii Ortodoxe Române, comunitatea greco-catolică a hotărât ca icoana originală, după restaurare, să fie așezată într-un loc sigur, unde să poată fi păstrată și venerată.
Astfel, adevărata icoană făcătoare de minuni de la Bixad a ajuns la Mănăstirea Greco-Catolică a călugărilor bazilieni din Prilog.
După finalizarea lucrărilor de restaurare și conservare, icoana a fost păstrată în condiții speciale, până când au fost create condițiile necesare pentru expunerea ei. La 29 iunie 2015, icoana originală a fost așezată definitiv la Mănăstirea din Prilog, unde se află și astăzi și unde este venerată cu profundă evlavie de către credincioși.
Cele trei copii care au păstrat vie devoțiunea În pragul anului 1948, călugării bazilieni au înțeles că icoana originală trebuia salvată, dar că pelerinii trebuiau să poată continua să se roage înaintea chipului Maicii Domnului.
De aceea, pictorul Aurel Pop, fratele Ieromonahilor Augustin și Lucian Pop, cel care a și restaurat biserica mănăstirii de la Bixad, a realizat trei copii ale icoanei, cu scopul de a proteja originalul și, în același timp, de a păstra vie devoțiunea credincioșilor.
Prima copie a rămas la Mănăstirea Bixad, pentru ca absența icoanei originale să nu fie observată și pentru ca pelerinii să aibă în continuare înaintea ochilor chipul Maicii Domnului.
A doua copie a fost dusă la Satu Mare, unde a fost păstrată în capela clandestină a călugărilor bazilieni supraviețuitori ai temnițelor comuniste. În acel loc a slujit, vreme îndelungată după eliberare, ieromonahul Gheorghe Marina, protoegumenul Ordinului.
Cea de-a treia copie a fost depusă la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Mintiu Gherlei, județul Cluj.
Prin această strategie discretă și curajoasă, călugării au reușit să păstreze vie cinstirea Maicii Domnului, în timp ce icoana originală a fost protejată și ascunsă de autorități.
De ce originalul nu mai este transportat? Astăzi, icoana originală de la Bixad nu mai este mutată și nu participă la procesiuni sau pelerinaje în afara Mănăstirii din Prilog. Această hotărâre nu este una întâmplătoare. Ea reprezintă o măsură de responsabilitate și de protejare a unui obiect de o valoare spirituală și istorică deosebită.
În primul rând, lemnul icoanei este extrem de fragil. După deceniile în care a fost îngropată și apoi păstrată în condiții dificile, structura sa a rămas vulnerabilă. Schimbările de temperatură și umiditate, trepidațiile și transportul ar putea provoca deteriorări ireversibile ale picturii.
În al doilea rând, este necesară protejarea icoanei împotriva furtului, pierderii sau deteriorării accidentale. După tot ceea ce a îndurat în timpul persecuției comuniste, comunitatea are datoria de a păstra originalul într-un spațiu sigur și controlat.
În al treilea rând, există un motiv profund legat de chiar istoria icoanei: cele trei copii au fost realizate tocmai pentru ca originalul să poată fi protejat. Astăzi, aceste copii continuă într-un anumit fel misiunea pentru care au fost create. Originalul rămâne în siguranță la Prilog, iar copiile pot merge către credincioși, la pelerinaje și procesiuni.
Originalul și copia – aceeași Maică a Domnului Din punct de vedere spiritual, cinstirea unei icoane nu se oprește la lemnul, pictura sau materialul din care aceasta este alcătuită. Cinstirea se îndreaptă către persoana reprezentată. Sfântul Ioan Damaschin, mare apărător al cinstirii sfintelor icoane, a exprimat acest adevăr prin cunoscuta formulare: „Onoarea acordată icoanei trece la prototip.”
Prin urmare, credinciosul care se roagă înaintea unei copii sfințite nu se roagă unui simplu obiect sau unei reproduceri lipsite de însemnătate. El își îndreaptă rugăciunea către Maica Domnului, cerând mijlocirea ei înaintea lui Dumnezeu.
De-a lungul tradiției creștine există numeroase exemple în care copii ale unor icoane renumite au devenit, la rândul lor, locuri de rugăciune, de mângâiere și de mărturisire a unor haruri primite. Un exemplu cunoscut este icoana Maicii Domnului de la Cacica, în Bucovina, inspirată de celebra icoană a Maicii Domnului de la Częstochowa. Și în jurul acestei reprezentări s-a dezvoltat o profundă devoțiune, iar numeroși pelerini au venit de-a lungul timpului să ceară ajutorul și ocrotirea Maicii Domnului.
În aceeași lumină trebuie privite și cele trei copii ale icoanei de la Bixad. Ele au fost realizate de călugării bazilieni într-un moment în care Biserica era amenințată cu dispariția și au fost purtate, păstrate și cinstite de credincioși în anii grei ai comunismului.
Note
Bibliografie
Codex Basilianus – culegere de cântări baziliene. Arhiva Mănăstirii Prilog și documentele păstrate de călugării bazilieni.