Eyguières

Eyguières este o comună franceză situată în departamentul Bouches-du-Rhône, în regiunea Provence-Alpes-Côte d'Azur, la poalele sudice ale masivului Alpilles.

Geografie [{ "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1075351", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}, { "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1344620", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}]

Localizare Eyguières este situată la poalele masivului Alpilles, iar teritoriul său este inclus în Parcul Natural Regional Alpilles.

Ce sat provensal tradițional își datorează numele existenței a trei izvoare: la Borme, Gilouse și Font-Vielle. Astfel, mai multe fântâni jalonează străduțele și piețele satului.

Comune limitrofe

Relief și geologie Pe teritoriul comunei se află masivul mont Menu. Cutarea masivului Alpilles a format un anticlinal al cărui substrat este format din straturi de roci sedimentare cutate în care se amestecă strate calcaroase, marne și gresie.

Hidrografie Rețeaua hidrologică a comunei Eyguières se bazează pe trei izvoare principale : Gilouse, La Borme și Font-Vieille.

Climă Au fost realizate mai multe studii pentru a caracteriza tipurile climatice la care este expus teritoriul național. Zonările obținute diferă în funcție de metodele utilizate, de natura și de numărul parametrilor luați în considerare, de rețeaua teritorială de colectare a datelor și de perioada de referință. Astfel, în anul 2010, clima comunei era de tip mediteranean pur, conform unui studiu al Centrului Național de Cercetare Științifică (CNRS) bazat pe o metodă ce combină datele climatice cu factorii de mediu (topografie, utilizarea terenurilor etc.) și pe date care acoperă perioada 1971–2000. În anul 2020, clima predominantă este clasificată drept Csa, conform clasificării Köppen-Geiger pentru perioada 1988–2017, mai exact o climă temperată cu vară caldă și uscată. De asemenea, Météo-France a publicat în anul 2020 o nouă tipologie a climatelor din Franța metropolitană, în care comuna este expusă unei clime mediteraneene și se încadrează în regiunea climatică Provence, Languedoc-Roussillon; aceasta este caracterizată prin pluviometrie scăzută vara, o insolație foarte bună (2 600 h/an), o vară caldă (21,5 °C), aer foarte uscat vara și uscat în toate anotimpurile, vânturi puternice (frecvență de 40 până la 50% de vânturi > 5 m/s) și puține episoade de ceață. În plus, aceasta se află în zona H3 în ceea ce privește reglementarea de mediu din 2020 pentru construcțiile noi.

Pentru perioada 1971-2000, temperatura medie anuală este de 14 °C, cu o amplitudine termică anuală de 1,1 °C. Cantitatea medie anuală de precipitații este de 643 mm, cu 5,6 zile de precipitații în ianuarie și 2 zile în iulie. Pentru perioada 1991-2020, temperatura medie anuală observată la stația meteorologică situată în comuna Salon-de-Provence la 8 km distanță în linie dreaptă, este de 14,7 °C, iar cumulul anual mediu de precipitații este de 594,1 mm.

Pentru viitor, parametrii climatici estimati pentru comună pentru anul 2050, conform diferitelor scenarii de emisii de gaze cu efect de seră, pot fi consultati pe un site dedicat publicat de Météo-France în noiembrie 2022.

Floră și faună Faună Numeroase specii de animale cuibăresc în Alpilles și pot fi observate ocazional pe teritoriul comunei Eyguières. Cea mai renumită este acvila porumbacă, specie protejată, la fel ca hoitarul, vânturelul mic și buha.

Stâncile aride adăpostesc o specie de șopârlă emblematică pentru Alpilles, șopârla ocelată, considerată la rândul ei amenințată și protejată.

Specii vânate Teritoriul comunei Eyguières, în special văile sale, adăpostește numeroase mamifere. Mistrețul abundă aici, iar populația sa este în creștere. În schimb, numărul iepurilor de câmp și al iepurilor de vizuină tinde să scadă. Cauza pare a fi epidemia de moxomatoză din 1953, care a provocat ravagii în rândul populației, precum și boala hemoragică virală (VHD) care, de la sfârșitul secolului al XX-lea, duce la diminuarea speciei. Rărirea rozătoarelor ar putea pune probleme pe termen lung pentru supraviețuirea speciilor de răpitoare care se hrănesc cu ele.

Alte specii de animale Nu se poate vorbi despre fauna din Eyguières fără a menționa specii precum vulpea, bursucul, jderul de piatră sau șoarecele de câmp și chițcanul. De asemenea, pot fi observate numeroase specii de lilieci.

Floră Flora din Eyguières este, în principal, xerofită și mediteraneană. Botanistul Bernard Girerd a numărat 800 de specii vegetale aici în 1992. În afară de măslin, caracteristic peisajului din Eyguières, se remarcă prezența , a , de talie mică și a mărului lupilor. Specii vegetale protejate, cum ar fi ghiocelul de vară sau iarba roșie (Helianthemum lavandulaefolium), se găsesc aici pe fundul văilor.

Urbanism Tipologie La 1 ianuarie 2024, Eyguières este clasificată ca oraș mic, conform noii grile comunale de densitate cu șapte niveluri stabilită de INSEE (Institutul Național de Statistică și Studii Economice) în 2022. Aceasta aparține unității urbane Eyguières, o unitate urbană monocomunală ce constituie un oraș izolat. Pe de altă parte, comuna face parte din zona metropolitană a orașului Salon-de-Provence, fiind o comună din coroana acesteia. Această zonă, care grupează șase comune, este inclusă în categoria zonelor cu o populație cuprinsă între 50 000 și mai puțin de 200 000 de locuitori.

Utilizarea terenurilor Utilizarea terenurilor în comună, așa cum reiese din baza de date europeană privind acoperirea biofizică a terenurilor Corine Land Cover (CLC), este marcată de importanța pădurilor și a mediilor semi-naturale (51,9% în 2018), în creștere față de 1990 (50,8%). Repartiția detaliată în 2018 este următoarea: medii cu vegetație arborescentă și/sau erbacee (32%), păduri (19,9%), pajiști (15,4%), terenuri arabile (10,9%), culturi permanente (9,9%), zone agricole eterogene (5,5%), zone urbanizate (4,7%), spații verzi amenajate, neagricole (1,5%), mine, depozite de deșeuri și șantiere (0,3%). Evoluția ocupării terenurilor în comună și a infrastructurilor sale poate fi observată pe diferitele reprezentări cartografice ale teritoriului: harta Cassini (secolul XVIII), harta de stat-major (1820-1866) și hărțile sau fotografiile aeriene ale IGN pentru perioada actuală (1950 până în prezent).

Istorie Preistorie și Antichitate

Teritoriul comunei Eyguières este locuit încă din preistorie, așa cum atestă peștera Défens din locul numit le Resquiadou, unde prezența umană este atestată în neolitic. Aici au fost găsite morminte colective. Două situri pot fi menționate ca fiind așezări din neoliticul final: la Patouillarde și les Barres. La aproximativ 1 km nord de turnul Opies, la Patouillarde adăpostește, pe un teren cu pantă accentuată, un oppidum care domină drumul de la Eyguières la Eygalières, precum și Fossé Meyrol, un curs de apă natural existent deja în Antichitate. Construit fără zid de apărare, datorită poziției sale protejate în mod natural, aici au fost găsite sute de cioburi de urne din secolul al III-lea î.Hr..

În prima epocă a fierului, deși majoritatea așezărilor preistorice continuă să fie locuite, sunt colonizate noi situri de înălțime, precum les Barres Rouges, dar și poalele munților încep să fie locuite, cum este cazul cartierului la Patouillarde. În timpul celei de-a doua epoci a fierului, teritoriul comunei Eyguières, la fel ca întregul masiv Alpilles, este populat de , celți și celto-liguri. Eyguières face parte atunci din teritoriul caenicenților, care trăiesc până la Orgon. Este vorba despre un popor orientat în principal spre agricultură, spre deosebire de locuitorii din interiorul masivului, orientați mai mult spre pastoralism și creșterea animalelor. Căile de comunicație constau pe atunci în drumuri care leagă principalele oppida din Alpilles. Prin valea Glauges, siturile Sainte-Cécile și mont Menu sunt legate spre nord prin câmpia Roquemartine.

În a doua parte a primei epoci a fierului (secolele al VII-lea – al VI-lea î.Hr.), populația se sedentarizează și începe să construiască din materiale durabile. Așezările de tip castrum se meșteșugesc după modelul unui sat, având străzi și case lipite unele de altele. Procesul de stabilire permanentă trebuie pus în paralel cu intensificarea schimburilor economice cu negustorii mediteraneeni. În schimbul unor bunuri de lux, locuitorii din Alpilles produc cereale și trec de la o stare de autarhie la o adevărată economie de schimb. În cursul secolelor următoare, populația din Alpilles scade considerabil: colonia grecească din Arles atrage mulți locuitori din întreaga regiune, însă încă de la sfârșitul epocii fierului (secolele al II-lea – I î.Hr.), mai multe situri încep să fie ocupate, cum ar fi cetatea Sainte-Cécile (mont Menu). Satul se dezvoltă și se construiesc monumente într-un stil elenistic târziu. Pe teren se găsesc în special plăci de acoperiș din calcar moale tăiat cu fierăstrăul, dovadă a acestei influențe grecești.

Evul Mediu În cursul secolului al XII-lea, Géril, senior de Eyguières, ia partea Casei de Baux împotriva contelui de Provența. În timpul războaielor purtate de familia de Baux, el este deposedat de moșia sa. Porțile medievale și zidul de apărare mărturisesc acest conflict și pe cele care au urmat, în special în secolul al XIV-lea. Jaume d'Eyguières s-a remarcat mai întâi prin participarea, la 24 iulie 1384, la jefuirea localității Roquemartine și a castelului acesteia, iar apoi prin deschiderea porților în fața mișcării tuchinilor, țărani săraci alungați de foamete din Languedoc. Această primire a fost privită cu ochi răi de ceilalți nobili, el fiind decapitat în piața din Arles la 7 septembrie 1385. La 12 octombrie 1322, Rostaing Andrée de Mayronis (?-după 1343), nobil, locuitor din Sisteron, stăpân alături de alții peste Meyronnes, Tournoux, Gleisoles și probabil Larche (districtul Barcelonnette) în 1328, a fost însărcinat de senesal, alături de Pierre Audiberti, să efectueze delimitarea teritorială a localităților Saint-Rémy și Lagoy.

Moartea reginei Ioana I declanșează o criză de succesiune la conducerea , orașele din Uniunea de la Aix (1382-1387) sprijinindu-l pe Carol de Duras împotriva lui . Seniorul din Roquemartine, Albe Albe, aduce omagiu la 27 octombrie 1387 lui Ludovic al II-lea de Anjou, fiul minor al lui Ludovic.

Epoca modernă Istoria localității Eyguières este marcată și de confruntări violente între catolici și protestanți în timpul războaielor religioase. Senioria, trecută în posesia familiei de Sade, își mărise mai întâi moșiile Romanin și Lagoy prin căsătoria lui Balthazar cu Agnès Hugolin. Fiul lor, Guillaume de Sade, a dus o luptă fără cruțare împotriva protestanților. Abuzurile sale au fost atât de grave încât Parlamentul din Grenoble l-a condamnat la moarte. A fost salvat de promulgarea Edictului de la Nantes. Familia de Sade și-a lăsat amprenta asupra istoriei satului timp de paisprezece generații.

În timpul Marii Ciume din Marsilia, Eyguières a fost cruțată datorită barajelor stabilite pe canalul Craponne. În cursul secolului al XVIII-lea a fost reconstruită biserica actuală a satului. Aflată sub hramul Notre-Dame-de-Grâce, aceasta a înlocuit vechea biserică romanică ce amenința să se prăbușească.

Revoluția Franceză și Imperiul Puțin timp înainte de Revoluția Franceză, agitația crește. Pe lângă problemele fiscale existente de mai mulți ani, recolta din 1788 fusese slabă, iar iarna 1788-1789 foarte friguroasă. Alegerea Adunării Stărilor Generale din 1789 fusese pregătită de cea a Stărilor din Provența din 1788 și din ianuarie 1789, ceea ce a contribuit la evidențierea opozițiilor politice de clasă și la provocarea unei anumite agitații. În momentul redactării caietelor de doleanțe, la sfârșitul lunii martie, un val de insurecție zdruncină Provența. O răscoală are loc la Eyguières pe 9 aprilie, cu o mică întârziere față de mișcarea generală.

Epoca contemporană